ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4712/2024

Ședința publică din data de 23 octombrie 2024

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea și Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Zalnoc, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, au solicitat instanței anularea Deciziei nr. 10044/27.01.2022, comunicată la data de 24.03.2022, cu privire la imobilul identificat cu nr. topo. Zalnoc, înscris în C.F. nr. x Zalnoc, constând în casă, curte și grădină în suprafață de 2603 mp; obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să conțină propunerea de acordare de măsuri compensatorii pentru imobilele de mai sus.

Prin sentința nr. 70/CA/2023 - PI din 21 martie 2023, Curtea de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea în contencios administrativ formulată de reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea și Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Zalnoc în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma Greco Catolică Oradea și Parohia Română Unită cu Roma, Greco Catolică Zalnoc, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, s-a arătat - în esență - că sentința atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 1 alin. (1), (4) și (6), art. 2 alin. (1) și (4) și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, precum și a prevederilor art. 5 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000 coroborat cu art. 16 din Legea nr. 165/2013.

În opinia recurentelor, instanța de fond nu a respectat prezumția preluării abuzive a imobilelor în litigiu, prevăzută la art. 1 pct. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 și nu a coroborat aceste norme juridice cu art. 1 și art. 2 din Decretul nr. 358/1948, cu art. 1 pct. 3 și 5 din Normele metodologice, respectiv cu art. 26 și art. 33 din Decretul-Lege nr. 115/1938 și art. 10 din Constituția României din 1948. S-a apreciat că, pentru analiza legalității Deciziei nr. 10044/2022, cadrul normativ ce trebuia avut în vedere nu se putea mărgini exclusiv la O.U.G. nr. 94/2000, ci mai includea, în primul rând, Normele metodologice aferente, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, modificată și completată prin H.G. nr. 1094/2005, precum și celelalte prevederi legale sus-menționate.

Recurentele au susținut, cu referire la incidența prevederilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, că emiterea unui titlu de proprietate în favoarea unui terț atestă indirect, dar sigur preexistenta dreptului de proprietate în patriomoniul privat UAT Bobota, conform art. 35 din Legea nr. 18/1991 (în forma în vigoare la acea vreme), deoarece această preexistentă este strict necesară în situația reconstituirii dreptului de proprietate. De asemenea, reconstituirea/constituirea dreptului de proprietate în favoarea unor terți validează teza art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, fiind o veritabilă "înstrăinare".

Recurentele au arătat că, deși a reținut în considerentele sentinței recurate că imobilul (casă și teren intravilan) identificat cu nr. topo. Zalnoc a trecut în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române din Zalnoc, ca efect al art. 2 din Decretul nr. 358/1948, instanța de fond a ignorat complet că această "trecere" s-a făcut în interioriul perioadei de referință. Prin urmare, instanța de fond a omis să se pronunțe asupra caracterului abuziv al preluării, care constituie principala ratio legis a actului normativ precitat.

Plecând de la dispozițiile art. 1 pct. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 privind Normele metodologice, pe care instanța de fond trebuia să o aibă în vedere în mod obligatoriu, se ajunge la Decretul nr. 358/1948, care reprezintă actul normativ emis în perioada de referință prin care s-a preluat abuziv întreaga avere mobilă și imobilă a subscriselor. Practic, întreaga Biserică Greco-Catolică din România, cu toate entitățile juridice din structura sa organizatorică (Episcopii, Parohii, Fundații, etc), a fost desființată ca subiect de drept civil, astfel încât nu mai putea fi titulara niciunui drept.

Recurentele au mai susținut că, prin Decretul nr. 358/1948, averea parohiilor greco-catolice nu a fost preluată juridic de Statul Român, ceea ce înseamnă că, în realitate, preluarea s-a făcut de Statul Român fără titlu, de vreme ce - prin chiar efectul juridic principal al art. 1 din Decretul nr. 358/1948 - Biserica Greco-Catolică din România, cu toate componentele sale organizatorice, a dispărut ca subiect de drept civil. În plus, caracterul abuziv al preluării imobilelor în litigiu derivă și din raportarea Decretului nr. 358/1948 la art. 10 din Constituția de la 1948, precum și la prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, conform cărora bunurile care au intrat în patrimoniul statului sau al unităților administrativ-teritoriale în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 fără titlu valabil, prin nerespectarea Constituției de la momentul preluării, nu fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, putând fi revendicate (pe calea dreptului comun sau pe calea procedurilor din legile speciale, conform art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998).

Recurentele au arătat că prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 erau incidente chiar și în ipoteza unei preluări realizate de către Biserica Ortodoxă Română, deoarece în dispozițiile acestui articol se folosește sintagma "...orice altă persoană juridică.

Totodată, reconstituirea dreptului de proprietate după anul 1989 se încadrează în sfera juridică a prevederilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, privind acordarea de măsuri reparatorii în cazul "înstrăinărilor legale".

În final, recurentele-reclamante au învederat că restituirea trebuia să fie făcută prin echivalent, independent de cele menționate în cererile de retrocedare, în condițiile în care nu este posibilă retrocedarea terenului în natură, potrivit prevederilor art. 1 alin. (6) și art. 2 alin. (4) coroborate cu art. 16 din Legea nr. 165/2013.

În concluzie, recurentele-reclamante au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii cu consecința anulării Deciziei nr. 10044/27.01.2022 și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să conțină propunerea de acordare de măsuri compensatorii sub formă de puncte pentru imobilul identificat cu nr. topo. Zalnoc, înscris în C.F. nr. x Zalnoc, constând în casă, curte și grădină în suprafață de 2603 mp.

Intimata-pârâtă Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea și Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Zalnoc au supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ Decizia nr. 10044/27.01.2022 emisă de pârâta Comisia specială de retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

Prin Decizia nr. 10044/27.01.2022, pârâta Comisia Specială de Retrocedare a respins cererea de retrocedare formulată de Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea și Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Zalnoc privind imobilul cu nr. topo. Zalnoc, înscris în C.F. nr. x Zalnoc, constând în casă, curte și grădină în suprafață de 2603 mp, cu motivarea că imobilul nu a fost preluat de către Statul Român de la solicitantă.

Învestită cu anularea Deciziei nr. 10044 din 27.01.2022, emisă de pârâtă, instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată, apreciind că nu este îndeplinită una din condițiile esențiale prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000 pentru soluționarea favorabilă a unei cereri de retrocedare, respectiv aceea ca imobilul să se afle în proprietatea statului sau a unei persoane juridice dintre cele menționate de lege pentru a se putea dispune retrocedarea.

Criticile formulate de recurentele-reclamante Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Oradea și Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Zalnoc privesc - în esență - maniera în care prima instanță a interpretat și aplicat prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, referitoare la solicitarea de acordare a măsurilor reparatorii, analizate în mod coroborat cu dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000.

Aceste critici sunt întemeiate.

Astfel, potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, În cazul în care imobilele ce fac obiectul prezentei ordonanțe de urgență au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989, titularii cererilor de retrocedare pot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent potrivit art. 5 alin. (5).

Din cuprinsul acestui text normativ, Înalta Curte reține că, în cazul retrocedării prin acordarea măsurilor reparatorii, ipoteza vizată este cea ca imobilul să se fi aflat în proprietatea statului sau a unei persoane juridice dintre cele menționate de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, anterior înstrăinării acestora.

Conform dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.

De asemenea, potrivit art. 3 alin. (6) teza I din același act normativ, Comisia specială de retrocedare sau, după caz, unitatea deținătoare prevăzută la art. 2 va analiza documentația prezentată de solicitanți pentru fiecare imobil și va dispune, prin decizie motivată, retrocedarea imobilelor solicitate de cultele religioase, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază că aceasta nu este întemeiată, sau va propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condițiile stabilite prin legea specială.

Art. 1 teza I din Normele de aplicare ale O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, statuează că Sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparținând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referință, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste și echitabile în raport cu perioada preluării.

Decretul nr. 358/1948 pentru stabilirea situației de drept a fostului cult greco-catolic prevede următoarele:

Art. 1 - În urma revenirii comunităților locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român și în conformitate cu art. 13 din Decretul nr. 177/1948, organizațiile centrale și statutare ale acestui cult, ca: Mitropolia, Episcopiile, capitlurile, ordinele, congregațiunile, protopopiatele, mănăstirile, fundațiunile, asociațiunile, cum și orice alte instituții și organizațiuni, sub orice denumire, încetează de a mai exista.

Art. 2 - Averea mobilă și imobilă aparținând organizațiilor și instituțiilor arătate la art. 1 din prezentul decret, cu excepția expresă a averii fostelor parohii, revine Statului Român, care le va lua în primire imediat.

O comisiune interdepartamentală compusă din delegați ai Ministerelor: Cultelor, Finanțelor, Afacerilor Interne, Agriculturii și Domeniilor și Învățământului Public, va hotărî destinația acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Române sau diferitelor ei părți componente."

În conformitate cu prevederile art. 10 din Constituția de la 1948, "Pot fi făcute exproprieri pentru cauză de utilitate publică pe baza unei legi și cu o dreaptă despăgubire stabilită de justiție.

Totodată, art. 37 alin. (3) și (4) din Decretul nr. 177/1948, prevede că dacă cei trecuți de la un cult la altul reprezintă cel puțin 75% din numărul credincioșilor comunității locale a cultului părăsit, întreaga avere se strămută de drept în patrimoniul comunității locale a cultului adoptat, cu drept de despăgubire pentru comunitatea locală părăsită, proporțional cu numărul celor rămași fără a se socoti biserica (locașul de închinăciune, casa de rugăciuni) și edificiile anexe; această despăgubire va fi plătită în termen de cel mult 3 ani de la stabilirea ei. Cazurile prevăzute în acest articol vor fi constatate și soluționate de judecătoria populară a locului.

Înalta Curte reține că, potrivit înscrierilor în cartea funciară, imobilul care face obiectul litigiului a fost preluat din proprietatea recurentelor-reclamante în baza Decretelor nr. 177 și nr. 358 din 1948 .

De altfel, intimata-pârâtă nu a contestat niciun moment calitatea reclamantelor de fost proprietar tabular al imobilelor în discuție.

Deposedarea reclamantelor de imobilele în litigiu a fost una abuzivă, fiind demonstrată de însuși instrumentul normativ utilizat, respectiv Decretul nr. 358/1948, emis cu încălcarea art. 10 din Constituția de la 1948, deposedarea cultului greco-catolic de proprietățile sale nefiind făcută pentru o cauză de utilitate publică și nefiind însoțită de acordarea de despăgubiri stabilite de justiție.

În baza Decretului nr. 358/1948, întregul patrimoniu al Bisericii Greco-catolice a fost confiscat de către Statul Român, așadar, inclusiv averea parohiilor acestui cult religios.

În 1948, în temeiul prevederilor decretului menționat, Statul Român a desființat cultul greco-catolic și a confiscat patrimoniul acestuia. În ceea ce privește beneficiarii confiscării, statul a statuat că parte a patrimoniului va fi preluat de stat, iar parte a acestui patrimoniu va fi transferat bisericii ortodoxe.

Or, art. 2 din decret se referă la împosedarea bisericii ortodoxe cu averea fostelor parohii greco-catolice. O eventuală interpretare contrară nu ar fi validă din punct de vedere juridic deoarece rezultatul interpretării ar fi unul absurd - că parte a patrimoniului Bisericii Greco-catolice nu ar fi fost preluat de la aceasta, cu toate că, în baza Decretului nr. 358/1948, biserica respectivă a încetat să funcționeze.

Statul Român a decis în 1948 desființarea Bisericii Greco-catolice și confiscarea patrimoniului acesteia, fiind singurul răspunzător pentru această măsură, indiferent de beneficiarii patrimoniului confiscat de la această biserică. Altfel spus, atât deposedarea cat și împosedarea sunt la fel de ilegitime, singurul responsabil pentru decizia încorporată în Decretul nr. 358/1948 fiind Statul Român.

De aceea, în mod corect reclamantele din prezenta cauză și-au întemeiat cererea pe prevederile O.U.G. nr. 94/2000, iar Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România avea obligația să soluționeze cererea formulată de reclamante luând în considerare preluarea abuzivă a imobilelor în discuție.

În consecință, Înalta Curte apreciază că, în cauză, în acord cu prevederile art. 1 teza I din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, în lipsa acordării către reclamante a unor despăgubiri juste și echitabile la momentul deposedării de către imobilele în litigiu, această deposedare este una abuzivă, reclamantele fiind îndreptățite la admiterea cererii de retrocedare.

Având în vedere că nu s-a contestat îndeplinirea altor condiții în vederea admiterii cererii de retrocedare și raportat la faptul că reclamanta a solicitat acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte conform art. 16 din Legea nr. 165/2013, acceptând deci că imobilul nu poate să fie restituit în natură, ținând cont și de principiul disponibilității, instanța va admite cererea în sensul formulat de reclamantă.

Potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă. Așadar, contenciosul administrativ român este unul de plină jurisdicție, care nu se limitează la anularea actului administrativ nelegal ci poate include și stabilirea de obligații în sarcina autorității publice, obligații a căror executare este necesară pentru restabilirea legalității. Prin urmare, obligarea intimatei-pârâte la emiterea unei noi decizii care să conțină propunerea de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile stabilite prin legea specială, are temei legal și nu conduce la încălcarea principiului separației puterilor în stat, așa cum în mod greșit a susținut intimata-pârâtă.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

Pentru considerentele prezentate anterior, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Oradea și Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Curtuișeni, casarea sentinței recurate și, rejudecând cauza, va admite acțiunea formulată de reclamante, va anula Decizia nr. 10044/27.01.2022, emisă de pârâtă și va obliga pârâta Comisia Specială de Retrocedare la emiterea unei decizii care să conțină propunere de acordare de măsuri compensatorii pentru imobilul casă, curte și grădină în suprafață de 2603 mp identificat cu nr. topo. Zalnoc, înscris în C.F. nr. x Zalnoc.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurentele-reclamante Episcopia Română Unită cu Roma Greco Catolică Oradea și Parohia Română Unită cu Roma, Greco Catolică Zalnoc împotriva sentinței nr. 70/CA/2023 - PI din 21 martie 2023 a Curții de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, în rejudecare:

Admite acțiunea formulată de reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma Greco Catolică Oradea și Parohia Română Unită cu Roma, Greco Catolică Zalnoc.

Anulează Decizia nr. 10044/27.01.2022 emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

Obligă intimata pârâtă Comisia Specială de Retrocedare la emiterea unei decizii care să conțină propunere de acordare de măsuri compensatorii pentru imobilul casă, curte și grădină în suprafață de 2603 mp identificat cu nr. topo. Zalnoc, înscris în C.F. nr. x Zalnoc.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 23 octombrie 2024.