ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4541/2024

Ședința publică din data de 15 octombrie 2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 5 aprilie 2023 pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L. Botoșani - prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului București a solicitat anularea parțială a Ordinului nr. 991 din 2021 (pentru aprobarea Procedurii de implementare a schemei de ajutor de stat prevăzute de O.U.G. nr. 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentației publice și organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COV1D-19) emis de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, cu privire la dispozițiile cuprinse în pct. 8.4, 8.7, 8.10, 8.11 din Anexa la ordin, care face parte integrantă din acesta.

Prin sentința civilă nr. 123 din data de 19 septembrie 2023, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondate excepțiile inadmisibilității și prematurității, invocate de pârât și a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. Botoșani - prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului București.

3.1. Recursul principal

Împotriva sentinței civile menționate anterior, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. Botoșani - prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență B., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, cu consecința anulării parțiale a prevederilor Ordinului nr. 991 din 2021 (pentru aprobarea Procedurii de implementare a schemei de ajutor de stat prevăzute de O.U.G. nr. 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentației publice și organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COV1D-19) mis de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, cu privire la dispozițiile cuprinse în pct. 8.4, 8.7, 8.10, 8.11 din Anexa la ordin, care face parte integrantă din acesta.

În susținerea recursului, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, că sentința recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei și a fost pronunțată cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, drept consacrat de disp. art. 6 alin. (1) din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond, în ședința din 19 septembrie 2023, a respins ca nefondată cererea reclamantei de anulare parțială a Ordinului nr. 991/2021, reținând că nu se poate susține depășirea limitelor de reglementare prin actul contestat. În motivare, a arătat că, potrivit art. 4 din Legea nr. 24/2000, actele normative subordonate se emit doar în limitele stabilite de legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului, iar dispozițiile contestate nu contravin acestui principiu.

O.U.G. nr. 224/2020 a instituit o schemă de ajutor de stat pentru întreprinderile afectate de pandemia de COVID-19, excluzând însă întreprinderile aflate în dificultate - definite ca acelea supuse unei proceduri colective de insolvență. Beneficiarii ajutorului aveau obligația de a menține activitatea finanțată pe o anumită perioadă și riscul de a restitui ajutorul dacă nu respectau criteriile de eligibilitate.

Reclamanta a susținut că Ordinul nr. 991 a extins nelegal sfera beneficiarilor obligați la restituirea ajutorului, incluzând și societățile aflate în dizolvare, categorie care nu era menționată expres în O.U.G. nr. 224/2020. Instanța de fond a respins acest argument, arătând că noțiunea de "întreprinderi aflate în dificultate" include și societățile în dizolvare, întrucât dizolvarea poate fi consecința unei proceduri de insolvență. Prin urmare, includerea acestei categorii în ordin nu reprezintă o extindere nelegală, ci doar o clarificare a textului ordonanței, fiind evident că o societate dizolvată nu-și mai poate continua activitatea sau respecta obligațiile contractuale.

Recurenta-reclamantă apreciază că instanța de fond nu a realizat o analiză judiciară completă asupra tuturor argumentelor invocate de reclamantă, iar motivarea prin care acțiunea a fost respinsă ca nefondată este considerată nelegală și netemeinică.

Deși instanța de fond a considerat că dizolvarea unei societăți poate reprezenta o consecință a procedurii de insolvență, din analiza dispozițiilor legale rezultă că între cele două noțiuni există o distincție clară. Potrivit art. 7 lit. b) din O.U.G. nr. 224/2020, una dintre condițiile obligatorii de eligibilitate pentru obținerea ajutorului de stat era ca beneficiarul să nu se afle în insolvență la momentul înscrierii în schemă.

Conform art. 245 din C. civ., dizolvarea unei persoane juridice de drept privat poate interveni din mai multe cauze, precum împlinirea termenului de funcționare, realizarea sau imposibilitatea scopului, hotărârea organelor competente ori alte motive prevăzute de lege sau de actul constitutiv. Aceste prevederi se corelează cu art. 227 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, care detaliază cazurile specifice de dizolvare. De asemenea, C. pen. prevede, la art. 53

1

, posibilitatea dizolvării unei persoane juridice ca pedeapsă complementară în cazul condamnării pentru infracțiuni, urmată de lichidare potrivit legii.

Consideră recurenta-reclamantă că dizolvarea unei societăți are ca scop încheierea existenței acesteia prin transformarea activului în lichidități, plata creditorilor și, eventual, împărțirea activului net între asociați, moment în care entitatea își încetează existența juridică și economică.

Legea nr. 31/1990 reprezintă norma specială care reglementează în mod distinct constituirea, funcționarea, dizolvarea și lichidarea societăților comerciale, indiferent de forma lor de organizare. În schimb, Legea nr. 85/2014 reglementează procedurile de insolvență, adică situația în care o persoană juridică nu își mai poate plăti datoriile scadente, urmărindu-se acoperirea pasivului printr-o procedură colectivă.

Dizolvarea prevăzută de Legea nr. 31/1990 atrage deschiderea procedurii de lichidare, dar aceasta nu împiedică, ulterior, declanșarea falimentului conform Legii nr. 85/2014. În timp ce lichidarea se desfășoară în beneficiul asociaților și sub controlul acestora, insolvența are ca scop protejarea creditorilor și implică instanța, judecătorul-sindic, administratorul judiciar, lichidatorul și creditorii înscriși la masa credală.

Cu alte cuvinte, Legea nr. 31/1990 vizează organizarea și funcționarea societăților comerciale, procedura dizolvării fiind instituită în cazurile expres și limitativ prevăzute de actul normativ, fără a avea neapărat legătură cu starea de insolvență a societății, pe când Legea nr. 85/2014 reglementează situația de insolvență a societății și instituie o procedură colectivă pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în această stare. Cu alte cuvinte, numai o societate aflată în insolvență poate fi integrată domeniului de aplicare a Legii nr. 85/2014, presupunând aplicarea unei dispoziții legale exprese

În continuare, recurenta-reclamantă a arătat că a depus cererea de acordare a ajutorului de stat potrivit O.U.G. nr. 224/2020 la data de 30.06.2021 împreună cu celelalte documente aferente, fiind analizate și evaluate din punct de vedere al eligibilității, ulterior aprobată la finanțare, iar la data de 21 decembrie 2021 a fost efectuată prima plată în sumă de 442.397 RON; din situațiile financiare anuale, rezultă că societatea a înregistrat un profit net în sumă de 5.582.553 RON; pentru primul semestru al anului 2022 aceeași societate a înregistrat un profit net în sumă de 487.864 RON, conform situaților financiare-Raportări contabile semestriale (Bilanț la 30.06,2022) înregistrate la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani cu numărul S1027_A1.0.0/19.07.2022; soluția dizolvării judiciare a A. S.R.L. Botoșani a fost pronunțată prin Decizia 3/A din 06 ianuarie 2022 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, având ca efect doar înscrierea mențiunii de dizolvare în evidența Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Botoșani la data de 27 ianuarie 2022 și numirea lichidatorului la data de 07 noiembrie 2022 în temeiul prevederilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 253/2013. Chiar și după data de 06 ianuarie 2022, S.C. A. S.R.L. și-a continuat activitatea, menținând locurile de muncă pentru 47 angajați iar după data numirii lichidatorului, în prezent se află în faza de lichidare judiciară ca și etapă a dizolvării, fără să înregistreze debite către creditori, unități bancare sau bugetul statului.

Așadar, atât la data depunerii cererii de finanțare (30.06.2021), precum și la data acordării primei tranșe a finanțării (21.12.2021) sau la finalul celor 6 luni de menținere a activității pentru care s-a obținut finanțarea, obligație prevăzută de art. 5 din O.U.G. nr. 224/2020, A. S.R.L. nu s-a aflat în situația prevăzută de art. 5 pct. 29 din Legea nr. 85/2014, potrivit căruia insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile.

Obligația menținerii activității pe o perioadă de cel puțin 6 luni de la data primei plăți, prevăzută la art. 5 din O.U.G. nr. 224/2020 a fost întocmai respectată și dusă la îndeplinire, astfel că în perioada 01 ianuarie-30 iunie 2022, A. S.R.L. și-a menținut activitatea și locurile de muncă pentru un număr de 47 salariați, perioadă de timp în care a achitat salarii în sumă de 673.007 RON, contribuții la fondurile asigurărilor sociale de sănătate de 245.087 RON și impozite pe veniturile din salarii în sumă de 33.798 RON, așa cum rezultă din balanța de verificare întocmită la data de 30 iunie 2022 și bilanțul contabil aferent.

În concluzie, contrar susținerilor instanței de fond, societatea reclamantă nu s-a aflat în niciun moment în categoria întreprinderilor care fac obiectul procedurilor de insolventă reglementate de Legea nr. 85/2014, sintagmă circumscrisă întreprinderilor aflate în dificultate. Chiar și această din urmă prevedere, în conformitate cu prevederile art. 3 pct. 7 lit. b) din O.U.G. nr. 224/2020, întreprinderile beneficiare trebuie să îndeplinească condiția de a nu se afla în insolvență la momentul înscrierii în cadrul schemei de ajutor de stat, pentru a fi eligibile.

Recurenta-reclamantă a mai invocat și încălcarea dreptului la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 alin. (1) din C. proc. civ., ca motiv de recurs.

În dezvoltarea acestuia, a arătat că la unicul termen stabilit pentru data de 19 septembrie 2023, judecătorul fondului a încălcat dreptul reclamantei A. S.R.L. la un proces echitabil, prin respingerea solicitării apărătorului acesteia de a pune în vedere ca pârâtul Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului să atașeze la dosarul cauzei referatul de aprobare nr. 356046 din 07 iunie 2021, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 30 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, proiectele de acte normative obligatoriu trebuie însoțite de un referat de aprobare. Pârâtul avea atașat la dosarul cauzei alt referat decât cel menționat în Monitorul Oficial în care a fost publicat Ordinul nr. 991/2021, respectiv referatul cu numărul 570915 din 14 iunie 2021. Or, Ordinul atacat în prezenta cauză, astfel cu rezultă din Monitorul Oficial nr. 594 din 14.06.2021 în care a fost publicat, are la bază un alt referat de aprobare cu numărul 356046 din 07 iunie 2021.

Cu toate că la termenul din data de 19 septembrie 2023 a fost depus la dosarul cauzei de către apărătorul reclamantei, în copie, Monitorul Oficial al României nr. 594 din 14.06.2021 și a solicitat ca pârâtul să depună acest referat care este obligatoriu în temeiul art. 30 din Legea nr. 24/2000, judecătorul fondului a considerat că nu este util soluționării cauzei, deși Ordinul nr. 991/2021 este invocat drept temei legal care a stat la baza emiterii Deciziei de restituire a ajutorului de stat cu nr. 18 din 16.01.2023, ajutor obținut legal de altfel de către reclamanta A. S.R.L. la data de 21 decembrie 2021, prin îndeplinirea tuturor criteriilor de eligibilitate prevăzute de O.U.G. nr. 224/2020.

În continuare, recurenta-reclamantă a indicat practică judiciară.

3.2. Recursul incident

Împotriva aceleiași sentințe, a declarat recurs incident pârâtul Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., apreciind că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, cu privier la excepțiile procesuale invocate.

În opinia sa, prima normă de drept nesocotită de prima instanță este art. 7 din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes tesitim printr-un act administrativ individual care i se adresează trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare.

Reclamanta a formulat plângere prealabilă în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înregistrată sub nr. x/08.03.2023. Prin plângerea respectivă a solicitat anularea Ordinului M.E.A.T. nr. 991/2021 cu privire la dispozițiile cuprinse în pct. 8.4, 8.10 și 8.11 din anexa la acesta.

Prin cererea de chemare în judecată care face obiectul acestui litigiu, reclamanta a solicitat în plus față de dispozițiile sus-amintite, și anularea pct. 8.7, astfel că procedura prealabilă nu s-a efectuat pentru anularea pct. 8.7 din Procedura de implementare a ajutorului de stat.

Instanța de fond a reținut în mod eronat ca recurenta-reclamantă a îndeplinit procedura prealabilă în privința anulării pct. 8.7 din Procedura de implementare a ajutorului de stat, astfel că solicită instanței de recurs admiterea excepției și respingerea acțiunii ca inadmisibilă în privința capătului de cerere referitor la anularea pct. 8.7 din procedură.

A doua normă de drept nesocotită de prima instanță este art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004. Recurenta-reclamantă avea obligația de a îndeplini procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, dreptul de a se adresa instanței de judecată născându-se după îndeplinirea procedurii prealabile.

Reclamanta a formulat plângerea prealabilă mai sus-amintită, care a fost soluționată prin adresa nr. x/07.04.2023. Or, recurenta-reclamantă a formulat cererea de chemare în judecată în data de 05.04.2023, așadar înainte de a primi răspunsul la plângerea prealabilă și înainte de expirarea termenului legal, de soluționare a plângerii prealabile, de 30 de zile de la depunerea acesteia. Acțiunea a fost formulată prematur în raport cu îndeplinirea procedurii prealabile întrucât de la data formulării plângerii prealabile, respectiv 08.03.2023, până la data înregistrării acțiunii pe rolul Curții de Apel Suceava, respectiv 05.04.2023, s-au scurs 28 zile.

4.1. Recurentul-pârât Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de reclamanta A. S.R.L. Botoșani - prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență B. împotriva sentinței civile nr. 123 din data de 19 septembrie 2023, pronunțată Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

4.2. De asemenea, recurenta-reclamanta A. S.R.L. Botoșani, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență B. a formulat întâmpinare față de recursul incident declarat de recurentul-pârât Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra cererii de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de recurs invocate și de apărările formulate, Înalta Curte constată că recursurile ce fac obiectul prezentei cauze sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., însă criticile sale de nelegalitate vizând încălcarea dreptului la un proces echitabil, astfel cum acesta este reglementat de art. 6 alin. (1) din C. proc. civ., se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.

Trebuie subliniat că art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată) prevede:

"Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei;(...) "(3) Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător."

Din interpretarea dispozițiilor citate în precedent, rezultă că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformității sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoașterea posibilității părții interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate, iar nu și de netemeinicie. În acest context, instanța de control judiciar va înlătura argumentele recurentei-reclamante referitoare la fondul cauzei, ce au făcut obiectul cererii de chemare în judecată și ce au fost reiterate în memoriul de recurs, reținând că astfel de critici nu constituie aspecte de nelegalitate verificabile în calea de atac extraordinară a recursului, ci pot face doar obiectul unei căi de atac devolutive.

De asemenea, va înlătura și susținerile recurentei-reclamante potrivit cărora instanța de fond a interpretat în mod eronat noțiunile de "dizolvare" și "insolvență", care au regimuri juridice distincte, în urma cărora a concluzionat că societatea reclamantă nu putea fi considerată "întreprindere aflată în dificultate" și nu trebuia exclusă de la ajutorul de stat acordat potrivit O.U.G. nr. 224/2020; instanța de control judiciar apreciind că aceste argumente țin de fondul raportului juridic și nu de legalitatea Ordinului nr. 991 din 2021 emis de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, asupra căreia a fost chemată instanța de fond să se pronunțe.

În continuare, abordând recursul din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, deși recurenta-reclamantă susține că instanța de fond a greșit considerând că referatul de aprobare, care era obligatoriu conform art. 30 din Legea nr. 24/2000 nu este util soluționării cauzei, acest motiv de recurs este nefondat.

În primul rând, instanța de recurs observă că referatul de aprobare constituie un document intern, de natură administrativă, care reflectă fundamentarea proiectului actului normativ și care se întocmește în faza de elaborare a acestuia. Cu toate acestea, actul normativ odată adoptat și publicat în Monitorul Oficial dobândește prezumția de legalitate și validitate, iar legalitatea sa nu se evaluează prin prisma documentelor premergătoare, ci în raport de conținutul propriu-zis al actului și de competența autorității emitente.

Astfel, în mod corect a apreciat instanța de fond, în cadrul controlului de legalitate exercitat asupra unui act administrativ normativ (în speță, Ordinul nr. 991), că depunerea referatului de aprobare nu este utilă soluționării cauzei, având în vedere că acesta nu are valoare normativă și nu produce efecte juridice directe. Examinarea legalității actului contestat se face prin raportare la dispozițiile legale care îi conferă temeiul juridic, nu la actele interne de elaborare.

În al doilea rând, recurenta-reclamantă nu a demonstrat în ce mod lipsa depunerii acestui referat ar fi împiedicat exercitarea efectivă a dreptului său la apărare, cu consecință încălcării dreptului la un proces echitabil sau ar fi influențat soluția pe fond a cauzei. Simplul fapt că referatul de aprobare a stat la baza emiterii Ordinului contestat nu impune automat solicitarea și analizarea documentelor de fundamentare interne, atâta vreme cât textul actului normativ este public, accesibil și opozabil tuturor.

Prin urmare, soluția primei instanțe de a aprecia că referatul de aprobare nu este util soluționării cauzei este una legală și temeinică, întrucât judecătorul fondului are prerogativa de a dispune asupra utilității probelor administrate, potrivit art. 254 și art. 255 din C. proc. civ., iar modalitatea de apreciere a probelor nu poate fi cenzurată de către instanța de recurs în cadrul controlului de legalitate a hotărârii.

În consecință, motivul de recurs este nefondat, neputând fi reținut că instanța de fond ar fi fost încălcat dreptul la un proces echitabil al reclamantei.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte subliniază că obligația de motivare a unei hotărâri judecătorești, conform prevederilor art. 425 C. proc. civ., se referă la prezentarea argumentelor părților, stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt, încadrarea în drept, expunerea unui raționament propriu pentru care s-a ajuns la adoptarea soluției date în cauză, elemente ce se regăsesc în cuprinsul hotărârii supuse recursului în prezenta cauză.

Lecturând sentința recurată, Înalta Curte constată că instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care s-a ajuns la soluția adoptată, cu respectarea prevederilor art. 22 alin. (2) și cele ale art. 425 C. proc. civ. și prezentarea silogismului logico-juridic ce a stat la baza sentinței pronunțate. Astfel, instanța de fond a reținut că măsura dizolvării unei societăți se poate constitui într-o consecință a derulării procedurilor de insolvență, astfel încât menționarea acesteia în cuprinsul ordinului nu poate fi considerată ca o suplimentare a sferei beneficiarilor ce urmează a restitui ajutorul primit, ci ca o explicitare suplimentară a dispozițiilor din O.U.G. br. 224/2020, astfel că nu se poate reține depășirea limitelor de reglementare prin Ordinul contestat, astfel cum a pretins reclamanta.

Prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond nu a realizat o cercetare judecătorească completă asupra argumentelor invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, fără a arăta însă care sunt acele argumente cărora instanța de fond nu le-a răspuns.

În jurisprudența sa constantă, instanța supremă a stabilit că "motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar", fiind incidente în cauză și argumentele statuate în jurisprudența CEDO (paragraful 20 din hotărârea pronunțată în cauza Gheorghe Mocuța contra României), conform cărora:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)".

În realitate, în argumentarea unor astfel de susțineri privind nemotivarea sentinței recurate, recurenta-reclamantă și-a declarat nemulțumirea față de concluzia instanței, or un astfel de element nu vizează aspecte de nelegalitate care să intre în sfera de incidență a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Mai mult decât atât, deși a susținut că sentința recurată cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, aceste motive de nelegalitate au fost invocate pur formal, nefiind dezvoltate în cuprinsul cererii de recurs.

În acest context, instanța de control judiciar reține că sentința recurată îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată, fiind respectate garanțiile unui proces echitabil și ale dreptului la apărare, astfel cum acestea sunt ocrotite prin prisma dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Drept urmare, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin memoriul de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar.

Referitor la recursul incident declarat de pârâtul Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Înalta Curte reține că acesta este, prin natura sa, un demers procesual accesoriu recursului principal.

Conform dispozițiilor art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., recursul incident poate fi exercitat numai în ipoteza în care partea adversă a declarat recurs principal, fiind conceput ca un mijloc de apărare dependent de existența și de soarta juridică a acestuia. Finalitatea instituției recursului incident este aceea de a permite părții intimate să invoce, la rândul său, motive de nelegalitate în legătură cu aceeași hotărâre atacată, pentru a asigura un tratament procesual echitabil între părți.

În speță, având în vedere soluția de respingere a recursul principal, formulat de reclamantă, fiind menținută soluția pronunțată de instanța de fond, rezultă că hotărârea atacată a dobândit autoritate de lucru judecat în raport cu criticile de nelegalitate formulate prin recursul principal. În aceste condiții, examinarea motivelor invocate prin recursul incident nu mai prezintă utilitate practică, acesta urmând a fi respins.

Pentru considerentele expuse, raportat la motivele de casare invocate, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul principal declarat de reclamanta A. S.R.L. Botoșani - prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență B. împotriva sentinței civile nr. 123 din data de 19 septembrie 2023, pronunțată Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat și totodată, va respinge recursul incident declarat de pârâtul Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului împotriva aceleiași sentințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de reclamanta A. S.R.L. Botoșani - prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență B. împotriva sentinței civile nr. 123 din data de 19 septembrie 2023, pronunțată Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul incident declarat de pârâtul Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului împotriva aceleiași sentințe.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 15 octombrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.