ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4525/2025

Ședința publică din data de 9 octombrie 2025

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal la data de 08.01.2025 sub nr. x/2025, reclamantul A. a solicitat, în conformitate cu dispozițiile art. 15 și respectiv art. 1, art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea și Direcția Generală de Protecție Internă:

2.1. Prin încheierea din data de 07.02.2025, Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârât, ca neîntemeiată. A respins cererea de suspendare executare act administrativ formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul IPJ VRANCEA, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 138/14.04.2025, Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Vrancea, secția a II-a civilă, invocată din oficiu, cu privire la capetele de cerere 4, 5 și 6 formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Protecție Internă și a declinat competența de soluționare a capetelor de cerere 4, 5 și 6 în favoarea Curții de Apel Galați.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut, în esență, că instanța competentă din punct de vedere material și teritorial se determină potrivit normelor de competență prevăzute de art. 10 din Legea nr. 554/2004, iar față de petitul cererii este aplicabil criteriul poziționării autorității emitente în sistemul autorităților publice.

Tribunalul Vrancea a arătat că Direcția Generală de Protecție Internă are competență teritorială generală și, în condițiile în care actele a căror anulare se solicită au fost emise de un organ ce funcționează la nivel central, competența de soluționare revine curții de apel.

În ceea ce privește capetele de cerere 2, 3 și 7 formulate în contradictoriu cu IPJ Vrancea, Tribunalul Vrancea a reținut că acestea sunt în strânsă legătură cu cererea de obligarea a DGPI la reavizare, iar refuzul IPJ Vrancea de a înainta MAI solicitarea de prelungire a punerii la dispoziție a reclamantului cu încă 6 luni are legătură cu situația reclamantului și lipsa avizului de informații clasificate secret de serviciu.

2.2. Prin sentința nr. 139/20.05.2025 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocată din oficiu și a fost declinată competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalul Vrancea, secția civilă și de contencios administrativ și fiscal.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență între cele două instanțe, a fost suspendată din oficiu judecarea cauzei și s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea emiterii regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această sentință, curtea de apel a constatat că reclamantul are calitatea de funcționar public cu statut special raportat la dispozițiile art. 1 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului, context în care competența materială de soluționare a cauzei se stabilește în raport cu art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ

Enunțând dispozițiile art. 536 C.adm. și art. 10 alin. (3) din Legea 554/2004, curtea a apreciat că împrejurarea că Direcția Generală de Protecție Internă este autoritate publică centrală nu este de natură a atrage competența materială a Curții de Apel, câtă vreme litigiul derivă din raportul de serviciu al funcționarului public.

De asemenea, a constatat că Tribunalul Vrancea a depășit termenul prevăzut de art. 130 alin. (3) C. proc. civ. pentru invocarea excepției necompetenței chiar dacă a soluționat doar capătul de cerere privind suspendare executării actului administrativ

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente, reținând că este vorba despre un conflict negativ de competență tipic.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit urmare a declinărilor succesive, în raport cu hotărârile pronunțate și cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte reține următoarele.

Aspectul care a generat conflictul negativ între instanțele sesizate îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu obiectul dedus judecății prin capetele de cerere cu privire la care s-a dispus declinarea și cu prevederile legale incidente în materie.

În raport de modalitatea de formulare a acțiunii, se constată că cererea de chemare în judecată vizează solicitarea reclamantului de anulare a unor acte prin care s-a dispus eliberarea sa din funcția de agent principal în cadrul Compartimentului Proximitate al Biroului de Ordine Publică - Poliția Municipiului Focșani, retragerea autorizației de acces la informații clasificate secret serviciu, precum și a procesului-verbal de distrugere nr. x/19.01.2024 și obligarea pârâtei DGPI la reavizarea reclamantului cu respectarea dispozițiilor art. 7 din H.G. nr. 781/2002.

În acest context, Înalta Curte reține că pentru determinarea instanței competente material să soluționeze prezentul proces prezintă relevanță calitatea reclamantului de funcționar public cu statut special raportat la dispozițiile art. 1 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului și faptul că acțiunea este strict legată de raporturile de serviciu ale acestuia având în vedere că prin Dispoziția șefului Inspectoratului Județean de Poliție Vrancea nr. 658/10.07.2024 a fost eliberat din funcția deținută de agent principal în cadrul Compartimentului Proximitate al Biroului de Ordine Publică - Poliția Municipiului Focșani și a fost pus la dispoziția unității pe o perioadă de cel mult 6 luni, ca urmare a neacordării avizului la informații clasificate secret de serviciu de către autoritățile competente.

Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și fiscal, invocat de prima instanță prevede că "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Un astfel de exemplu, de lege organică specială, este cel prevăzut de art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, potrivit căruia cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.

Prin urmare, prezentul litigiu se supune, din punct de vedere al competenței instanței de judecată, prevederilor art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, care stabilesc competența materială de soluționare a cauzei în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, în privința funcționarilor publici.

Înalta Curte constată că în cauză nu poate fi reținută incidența art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care stabilește competența materială de soluționare a cauzei în raport de rangul autorității emitente, având în vedere că obiectul prezentei cereri este reprezentat de un act administrativ emis în materia funcției publice și astfel competența de soluționare a cauzei, potrivit dispozițiilor legale antereferite, revine tribunalului în circumscripția căruia reclamantul își are domiciliul.

Totodată, se reține că dispoziția legală de la art. 536 din Codul Administrativ este o normă de drept specială care, în materia supusă judecății, derogă de la dreptul comun reprezentat de legea contenciosului administrativ potrivit principiului de drept specialia generalibus derogant (norma specială derogă de la norma de drept generală) și este de imediată aplicabilitate.

Independent de aceste aspecte, Înalta Curte mai reține că dispozițiile art. 130 prevăd că termenul limită pentru invocarea necompetenței de ordine publică sau pentru verificarea din oficiu a competenței de către instanță, este "primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", singura excepție pentru depășirea acestui termen fiind cea prevăzută de art. 131 alin. (2) din același act normativ.

Conform art. 131 C. proc. civ., "(1) La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.(2) În mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop

Din actele și lucrările dosarului rezultă că în fața Tribunalului Vrancea primul termen de judecată de la data de 7 februarie 2025, a fost chiar primul termen la care părțile au fost legal citate și puteau pune concluzii, în sensul art. 131 alin. (1) C. proc. civ.. La acest termen de judecată, instanța a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârât, ca neîntemeiată. A respins cererea de suspendare executare act administrativ formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul IPJ VRANCEA, ca neîntemeiată.

Așadar, neinvocarea în termen a excepției de necompetență constituie o consolidare a competenței în favoarea primei instanțe sesizate, în mod definitiv, întrucât dacă o instanță trece de primul termen de judecată, intrând pe fond înseamnă că își reține competența de judecată, astfel cum a stabilit și Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 31/2019.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții I.P.J. Vrancea și Direcția Generală de Protecție Internă, în favoarea Tribunalului Vrancea, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 09 octombrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.