ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4516/2025

Ședința publică din data de 9 octombrie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 23.04.2021, reclamanta A. S.A a solicitat în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL CONCURENȚEI:

- anularea Deciziei nr. 68 a Consiliului Concurenței, din data de 09.12.2020, prin care a fost sancționată cu amendă în cuantum de 9.054.491,05 RON, precum și anularea tuturor actelor preparatorii realizate ulterior datei de 24.03.2020, emise în cadrul operațiunilor administrative, care au stat la baza emiterii Deciziei, cum sunt: raportul de investigație final, convocarea Plenului, Minuta emisă în dosarul nr. x/2020 din data de 09.12.2020, ce înglobează deliberările Plenului Consiliului Concurenței din data de 09.12.2020, și, pe cale de consecință, exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 9.054.491,05 RON, reprezentând 2,75% din cifra de afaceri realizată în anul 2019.

- anularea Ordinului Președintelui Consiliului Concurentei nr. 1149/20.11.2017 prin care a fost declanșată investigația referitoare la posibila încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenței și a art. 101 alin. (1) din Tratatul privind Funcționarea Uniuni Europene pe piața leasingului financiar și pe piața creditelor de consum și a Hotărârii Plenului Consiliului Concurentei din aceeași dată, operațiune administrativă care a stat la baza emiteri Ordinului de declanșare.

De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în legătură cu soluționarea cauzei.

Prin cererea completatoare depusă în data de 10.05.2023 reclamanta a înțeles să completeze cererea de chemare în judecată cu noi motive de nelegalitate.

Prin sentința civilă nr. 1676 din data de 25 octombrie 2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității capetelor de cerere privind anularea raportului de investigație și a minutei ca neîntemeiată, excepție invocată de pârât; a respins acțiunea formulată de către reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. S.A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

La termenul de judecată de la din 8 aprilie 2025, recurenta-reclamantă a depus la dosarul de recurs cerere de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 și ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, raportat la prevederile art. 1 alin. (3), art. 1, alin. (5), art. 15 alin. (2) și art. 146 lit. d) din Constituția României, fiind întrunite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, enumerate în cuprinsul cererii.

Prin încheierea din 17 iunie 2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2021, s-a respins cererea formulată de recurenta-reclamantă de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 și ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Împotriva încheierii din 17 iunie 2025 a formulat recurs reclamanta A. S.A, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate și admiterea cererii de sesizare a CCR cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 și ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

În motivarea recursului, reclamanta A. S.A arată că excepția privind art. 19 alin. (1) din Legea 21/1996 a fost în legătură cu o decizie a Curții Constituționale, Decizia nr. 58 din 26 ianuarie 2021 prin care s-a constatat neconstituționalitatea fostului art. 18 alin. (3) din Legea 21/1996, prevedere ce permitea continuarea pe termen nedeterminat al membrului Plenului Consiliului Concurenței al cărui mandat a expirat, până la depunerea jurământului de către cele desemnat pentru mandatul următor, în ipoteza în care nu a fost numit un succesor până la data la care respectivul mandat a expirat.

A. a argumentat în acest sens în formularea excepției că un tipar similar celui observat de instanța constituțională cu privire la fostul art. 18 alin. (3) există și cu privire la art. 19 alin. (1) din Legea 21/1996 care reglementează activitatea desfășurată în cadrul Plenului Consiliului Concurenței constând în deliberarea și adoptarea hotărârilor.

Teza A. a fost în sensul că dacă au existat rațiuni constituționale care să se opună prelungirii mandatului de maniera descrisă în Decizia 58/2021, este firesc să se pună întrebarea dacă aceleași rațiuni constituționale se opun și exercitării mandatului de către o persoană al cărei mandat a fost constatat ca nevalid și care este impactul pe care această chestiune o are asupra integrității juridice a deliberărilor în care mandatul în discuție a fost astfel exercitat.

A. a considerat că nu este necesară înlăturarea de plano a art. 19 alin. (1) din Legea 21/1996, ci, în vederea salvgardării textului de lege, ceea ce s-a solicitat Curții Constituționale este pronunțarea unei decizii prin care să constate faptul că anumite interpretări ale respectivului articol generează încălcărea legii fundamentale.

Similar excepției de neconstituționalitate cu privire la art. 19 alin. (1) din Legea 21/1996, și în cazul dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea 47/1992 s-a solicitat să se constate doar că anumite interpretări ale respectivului articol generează încălcări a legii fundamentale, în vederea salvgardării textului de lege.

Excepția a fost ocazionată de posibilitatea ca acest text de lege să fie interpretat în sensul că anumite decizii ale Curții Constituționale (de admitere) nu ar fi aplicabile în litigii pendinte la data publicării lor în Monitorul Oficial pe considerentul că efectele normelor ce au făcut obiectul deciziilor ar fi fost epuizate anterior declanșării litigiilor. Această posibilitate de interpretare a fost, de altfel, confirmată în hotărâri ale curților de apel, printre care și cea din dosarul în care a fost formulată excepția de neconstituționalitate în discuție în prezentul litigiu.

De asemenea, recurenta arată că excepția de neconstituționalitate cu privire la art. 11 alin. (3) din Legea 47/1992 a fost formulată astfel de maniera în care s-a arătat că art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 este constituțional doar în măsura în care sintagma "au putere numai pentru viitor" din prevederea legală "deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor" este interpretată în sensul că deciziile de admitere a excepțiilor de neconstituționalitate se aplică și cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești la data publicării acestora în Monitorul Oficial"

Criticând considerentele încheierii atacate, recurenta arată că este de remarcat că, în realitate, examenul efectuat s-a concentrat asupra chestiunii în sensul că ceea ce s-a solicitat constă în decizii interpretative ale Curții Constituționale, indicând, de exemplu, faptul că această autoritate "se pronunță numai asupra constituționalității normelor cu care a fost sesizată, nu și asupra modalității de interpretare a acestora"

3

. În același sens, instanța a constatat că "recurenta solicită practic instanței de contencios constituțional să sancționeze modalitatea de interpretare și aplicare a normelor referitoare la deciziile Curții Constituționale și aplicabilitatea acestora, ceea ce ar însemna o ingerință în activitatea de judecată.

Or, posibilitatea Curții Constituționale de a pronunța decizii care să se rezume să constate că numai anumite interpretări ale prevederilor atacate sunt compatibile cu ordinea constituțională este indubitabilă și a făcut de altfel în mod expres obiectul analizei instanței constituționale în decizii precum Decizia 1092 din 18.12.2012, citată în notele scrise depuse de A. în susținerea excepției de neconstituționalitate.

În același timp, în adoptarea unui astfel de raționament, instanța de contencios administrativ nu a analizat ceea ce ea însăși a descris ca "influența asupra soluției ce se va pronunța în prezenta cauză" pe care urma să o aibă decizia Curții Constituționale. De fapt, rezultă implicit din considerentele încheierii că respectiva decizie ar fi avut o influență mult prea mare asupra soluției, conducând la "o ingerință în activitatea de judecată" din partea instanței constituționale.

Motivarea este străină de cauză, având în vedere că instanța de contencios administrativ a analizat altceva decât ceea ce se impunea în cauză, chiar și conform propriei sale descrieri a cerinței cuprinse în art. 29 din Legea 47/1992.

Motivarea este în același timp contradictorie, având în vedere că rațiunile expuse de instanță, chiar dacă nu răspund cerinței textului legal, cu toate acestea sunt de natură să susțină, de fapt, îndeplinirea în cauză a condiției procesuale.

În sfârșit, încheierea atacată se caracterizează și printr-o încălcare a normei de procedură reprezentate de art. 29 alin. (1) din Legea 47/1992, instanța constatând în mod greșit că nu există o legătură cu soluționarea cauzei tocmai ca urmare a falsei reprezentări a ceea ce acest articol de lege impunea. A învederat că înțelege să formuleze prezentul recurs și în temeiul art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ. cu privire la încălcarea art. 29 din Legea 47/1992, având în vedere că au fost îndeplinite toate condițiile admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Recurenta-reclamantă a susținut că, în cauză, este îndeplinită cerința existentei unei legături cu soluționarea cauzei.

Subliniază că abordarea Înaltei Curți nu corespunde jurisprudenței Curții Constituționale, în competența căreia, cu siguranță, intră și pronunțarea cu privire la interpretarea textelor de lege criticate, de maniera solicitată în prezenta cauză.

De asemenea, recurenta învederează că, în cadrul cererii de sesizare, A. a arătat pe larg faptul că: Excepția a vizat normele atacate din perspectiva anumitor interpretări care generau încălcări ale prevederilor fundamentale, întocmai în acord cu termenii considerentelor Deciziei 1092/2012.

Incompatibilitatea interpretărilor vizate cu textul constituțional rezulta din jurisprudența anterioară, clară și imperativă a Curții Constituționale (Decizia 58/2021 cu privire la art. 19 alin". (1) din Legea 21/1996, Decizia 454/2018 cu privire la art. 11 alin. (3) din Legea 47/1992).

Posibilitatea interpretării normelor legale contrar Constituției reprezintă o problemă reală, astfel de interpretări fiind validate de instanțele de judecată, inclusiv, în fond, în dosarul în care a fost invocată excepția.

Având în vedere că instanța constituțională are în realitate competența de a se pronunța cu privire la interpretarea textelor de lege, iar poziția expresă a Înaltei Curți este în sensul că s-ar ajunge în această situație la o dezlegare direct în fața Curții Constituționale a unor chestiuni de drept determinante în dosar (constituind "o ingerința în activitatea de judecată"), rezultă cu claritate faptul că există o legătură puternică între obiectul excepției de neconstituționalitate și soluționarea cauzei, tocmai în termenii pe care instanța de contencios administrativ le-a descris:

"o influență asupra soluției ce se va pronunța în prezenta cauză ca urmare a declarării neconstituționale a textului criticat pentru neconformitatea acestui text cu norma constituțională".

În opinia recurentei, legătura cu soluționarea a fost analizată în cadrul excepției cu referire concretă la datele speței în cadrul excepției și ea nu poate fi negată. Pentru demonstrarea acestei legături, menționează faptul că obiectul dosarului principal este reprezentat de o decizie de sancționare a Consiliului Concurenței ce a fost dată într-o perioadă în care Plenul Consiliului Concurenței era compus din membrii al căror mandat expirase și a fost prelungit în acord cu dispozițiile fostului art. 18 alin. (3) din Legea 21/1996.

Având în vedere cuprinsul sentinței 1676/2023 ce formează obiectul recursului în cadrul căruia a fost formulată excepția de neconstituționalitate, solicitările A. din cadrul excepției răspund în mod indiscutabil problemelor de drept ridicate și sunt de natură să influențeze în mod decisiv "soluția ce se va pronunța în prezenta cauză ca urmare a declarării neconstituționale a textului criticat."

Or, aplicabilitatea Deciziei 58/2021 și efectul concret pe care aceasta îl produce asupra raportului juridic dedus judecății reprezintă în mod indiscutabil chestiuni de drept ce vor fi influențate de soluția sau chiar numai și de considerentele deciziei Curții Constituționale solicitate.

Este incontestabilă, astfel, existența unei legături cu soluționarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea 47/1992. În măsura în care cererea de sesizare este admisă astfel cum a fost formulată, impedimentele/apărările pretinse de prima instanță ar fi înlăturate, fiind de natură să invalideze sentința recurată și argumentele invocate în apărare de autoritatea intimată.

Reiterează că întreaga excepție de neconstituționalitate cu referire la art. 19 din Legea 21/1996 a fost concepută de A. în mod expres ca un corolar al Deciziei 58/2021. Teza A. este în sensul că dacă au existat rațiuni constituționale care să se opună prelungirii mandatului de maniera descrisă în Decizia 58/2021, este firesc să se pună întrebarea dacă aceleași rațiuni constituționale se opun exercitării mandatului de către o persoană al cărei mandat a fost constatat ca nevalid și care este impactul pe care această chestiune o are asupra integrității juridice a deliberărilor în care mandatul în discuție a fost astfel exercitat.

Concluzionând, recurenta arată că dacă analiza A. în acest sens este corectă sau nu este o chestiune care aparține exclusiv Curții Constituționale să o determine și nu instanței de judecată care ar ajunge astfel să se substituie Curții Constituționale în analiza existenței condiției legăturii cu soluționarea cauzei.

Intimatul-pârât Consiliul Concurenței a depus întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii atacate ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând legalitatea încheierii atacate, în ceea ce privește modul de soluționare a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 19 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 și ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, prin prisma criticilor formulate de recurentă și a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat, în limitele și pentru argumentele expuse în continuare.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că motivele invocate de recurenta-reclamantă nu privesc un viciu al hotărârii, care să atragă casarea acesteia în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 teza a II-a C. proc. civ., iar ceea ce invocă recurenta-reclamantă reprezintă, în realitate, critici în legătură cu modul în care judecătorul a aplicat textul prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 la situația din speță, astfel încât vor fi analizate doar din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În conformitate cu prevederile art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, "(1)Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2)Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3)Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale."

Având în vedere textul normativ invocat anterior, Înalta Curte reține că pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții:

- excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

- excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Obiectul demersului judiciar al recurentei-reclamante îl reprezintă anularea Deciziei nr. 68/09.12.2020 a Consiliului Concurenței, prin care a fost sancționată cu amendă în cuantum de 9.054.491,05 RON, precum și anularea tuturor actelor preparatorii realizate ulterior datei de 24.03.2020, emise în cadrul operațiunilor administrative și, de asemenea, anularea Ordinului Președintelui Consiliului Concurentei nr. 1149/20.11.2017 prin care a fost declanșată investigația referitoare la posibila încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenței și a art. 101 alin. (1) din Tratatul privind Funcționarea Uniuni Europene pe piața leasingului financiar și pe piața creditelor de consum și a Hotărârii Plenului Consiliului Concurentei din aceeași dată, operațiune administrativă care a stat la baza emiteri Ordinului de declanșare.

Prin cererea de sesizare a Curții Constituționale, recurenta-reclamantă a susținut că nu urmărește înlăturarea de plano a art. 19 alin. (1) din Legea 21/1996, dar în vederea salvgardării textului de lege, a solicitat pronunțarea unei decizii prin care să constate faptul că anumite interpretări ale respectivului articol generează încălcări a legii fundamentale.

Recurenta-reclamantă a mai susținut că și în cazul dispozițiilor art. 11 alin. (3) din legea nr. 47/1992, doar anumite interpretări ale respectivului articol generează încălcări a legii fundamentale, iar, în vederea salvgardării textului de lege, a apreciat că acest text de lege să fie interpretat în sensul că anumite decizii ale Curții Constituționale (de admitere) nu ar fi aplicabile în litigii pendinte la data publicării lor în Monitorul Oficial pe considerentul că efectele normelor ce au făcut obiectul deciziilor ar fi fost epuizate anterior declanșării litigiilor.

Înalta Curte are în vedere că potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, "Consiliul Concurenței își desfășoară activitatea, deliberează și ia decizii în plen sau în comisii. Plenul Consiliului Concurenței se întrunește valabil în prezența majorității membrilor în funcție, dar nu mai puțin de 3 dintre aceștia, și adoptă hotărâri cu votul majorității membrilor prezenți. Comisia adoptă hotărâri cu majoritatea voturilor membrilor. Plenul adoptă hotărâri asupra chestiunilor de natură economico - administrativă, la solicitarea președintelui."

Conform dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 "Deciziile, hotărârile și avizele Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor."

Având ca reper aceste dispoziții legale și în raport de obiectul cauzei, respectiv anularea Deciziei nr. 68 a Consiliului Concurenței, din data de 09.12.2020, prin care a fost sancționată cu amendă în cuantum de 9.054.491,05 RON și a Ordinului Președintelui Consiliului Concurentei nr. 1149/20.11.2017 prin care a fost declanșată investigația, Înalta Curte constată că în cauză erau îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 și ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, raportat la prevederile art. 1 alin. (3), art. 1, alin. (5), art. 15 alin. (2) și art. 146 lit. d) din Constituția României.

În ceea ce privește dispozițiile art. 19 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996, instanța de recurs reține că, deși prima instanță a constatat îndeplinite o parte din condițiile de admisibilitate (text legal în vigoare, neconstatat anterior neconstituțional), a respins cererea de sesizare pe motiv că nu ar fi îndeplinită condiția legăturii cu soluționarea cauzei, apreciind că aspectele invocate țin de o problemă de interpretare și aplicare a legii, iar nu de constituționalitatea normei în sine.

Această concluzie a instanței de fond nu este în concordanță cu situația din dosar, întrucât, așa cum reține și recurenta, jurisprudența Curții Constituționale (precum Decizia nr. 1092/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013, Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 6 iulie 2016, Decizia nr. 454/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018) recunoaște competența sa de a pronunța decizii interpretative, prin care să statueze că numai anumite interpretări ale unui text de lege sunt conforme cu Constituția. Prin urmare, solicitarea recurentei de a se verifica dacă o anumită interpretare a art. 19 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, în contextul Deciziei CCR nr. 58/2021 (privind neconstituționalitatea art. 18 alin. (3) din aceeași lege), contravine Legii fundamentale, intră în sfera de competență a Curții Constituționale și nu poate fi respinsă a priori ca inadmisibilă pe motiv că ar viza doar interpretarea legii.

Condiția legăturii cu soluționarea cauzei, prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, este îndeplinită. Obiectul cauzei îl constituie anularea Deciziei Consiliului Concurenței nr. 68/2020, recurenta susținând că acea Decizie a fost adoptată prin deliberarea unui Plen din care făceau parte membri al căror mandat fusese prelungit neconstituțional în baza fostului art. 18 alin. (3) din Legea nr. 21/1996, declarat neconstituțional prin Decizia CCR nr. 58/2021. În acest context, o decizie a Curții Constituționale care ar statua că art. 19 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 este constituțional doar în măsura în care nu permite exercitarea mandatului și participarea la deliberări de către persoane al căror mandat este nevalid conform Deciziei nr. 58/2021, ar influența în mod decisiv validitatea actului administrativ atacat (Decizia nr. 68/2020) și, implicit, soluționarea prezentului litigiu. Concluzia instanței de fond că s-ar ajunge la o "ingerință în activitatea de judecată" nu face decât să confirme tocmai existența acestei puternice legături între norma criticată (prin interpretarea sa) și soluția din dosar.

Astfel, dispozițiile criticate fac parte din acte normative în vigoare la momentul invocării excepției și au legătură cu soluționarea cauzei, prin prisma obiectului dedus judecății. De asemenea, Înalta Curte are în vedere că actele a căror anulare se solicită au avut la bază art. 19 alin. (1) din Legea nr. 21/1996.

În mod similar, și în cazul excepției de neconstituționalitate a art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, instanța de recurs reține că recurenta a solicitat Curții Constituționale să se pronunțe cu privire la constituționalitatea textului doar în măsura în care sintagma "au putere numai pentru viitor" nu ar fi interpretată în sensul că ar exclude aplicarea deciziilor de admitere a excepțiilor de neconstituționalitate (cum este Decizia Curții Constituționale nr. 58/2021) în cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecată la data publicării lor, chiar dacă efectele normei neconstituționale s-au produs anterior.

Problema interpretării art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv a limitelor aplicării în timp a deciziilor Curții Constituționale, este o chestiune de principiu care ține de însăși forța obligatorie a Legii fundamentale și a hotărârilor instanței de contencios constituțional. Atât timp cât instanțele de fond au reținut o interpretare a art. 11 alin. (3) (coroborat cu art. 147 alin. (4) din Constituție) care exclude aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 58/2021 în speța pendinte, există o divergență de interpretare care afectează direct aplicarea legii în cauză. Solicitarea de a clarifica, pe cale de decizie interpretativă, compatibilitatea acelei interpretări cu Constituția, nu reprezintă o ingerință în actul de judecată, ci o cerere de stabilire a sensului corect și constituțional al normei care guvernează efectele deciziilor Curții Constituționale.

Având în vedere că aplicarea sau neaplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 58/2021 este esențială pentru stabilirea legalității Deciziei nr. 68/2020 a Consiliului Concurenței în speța de față, este incontestabilă legătura dintre norma criticată (art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, prin interpretarea sa) și soluționarea cauzei, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. În ceea ce privește dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, câtă vreme în cauză se contestă momentul aplicabilității unei decizii pronunțate de Curtea Constituțională, se constată că și aceste dispoziții au legătură cu justa soluționare a cauzei.

Totodată, excepția a fost invocată de o parte din proces, iar dispozițiile atacate nu au fost anterior declarate neconstituționale prin vreo decizie a Curții Constituționale a României.

În ce privește punctul de vedere al instanței asupra excepției de neconstituționalitate invocată, Înalta Curte apreciază că dispozițiile legale sunt constituționale și constată că, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 republicată, motivarea punctului de vedere nu este obligatorie, întrucât excepția nu a fost invocată de oficiu.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, constatând că excepția de neconstituționalitate invocată de recurenta-reclamantă este admisibilă și, reținând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 raportat la art. 496 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta, va casa încheierea din data de 17 iunie 2025 și va sesiza Curtea Constituțională a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 și ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, raportat la prevederile art. 1 alin. (3), art. 1, alin. (5), art. 15 alin. (2) și art. 146 lit. d) din Constituția României.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. S.A împotriva încheierii din 17 iunie 2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează încheierea atacată.

Admite cererea formulată de A. S.A.

Sesizează Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 și ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, raportat la prevederile art. 1 alin. (3), art. 1, alin. (5), art. 15 alin. (2) și art. 146 lit. d) din Constituția României.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 09 octombrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.