ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3751/2022

Ședința publică din data de 23 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței:

În principal, anularea Deciziei Consiliului Concurenței nr. 71/14.12.2020 și, pe cale de consecință, exonerarea A. S.A. de la plata acestei amenzi; anularea Ordinului Președintelui Consiliului Concurenței nr. 1132/07.12.2020, prin care i s-a refuzat accesul la informații din dosar, calificate ca fiind confidențiale;

În subsidiar: reducerea cuantumului amenzii dispuse prin Decizia atacată, în cuantum de 1.707.646,88 RON, în baza principiului proporționalității;

Suspendarea executării Deciziei Consiliului Concurenței nr. 71/14.12.2020 până la soluționarea definitivă a acțiunii, în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004;

Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 2 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de suspendare a executării, formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, ca neîntemeiată.

Împotriva încheierii din 2 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de suspendare a executării Deciziei nr. 71/14.12.2020 și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București, în vederea admiterii cererii de suspendare a executării, precum și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului arată că cererea de suspendare a executării a fost întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 și că instanța de fond a aplicat în mod greșit normele ce reglementează cazul bine justificat și paguba iminentă, analizând în mod greșit temeiurile legale privind dreptul la apărare, egalitatea de tratament, prescripția dreptului Consiliului Concurenței de a impune sancțiuni sau principiul proporționalității.

Susține că instanța de fond a aplicat în mod greșit prevederile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care decizia a cărei suspendare a executării a solicitat-o prezintă vicii grave de nelegalitate, aceasta fiind emisă cu încălcarea prevederilor legale incidente, inclusiv în ceea ce privește prescripția extinctivă și cu ignorarea dreptului la apărare al recurentei.

Consideră că în speță este îndeplinită condiția cazului bine justificat, în condițiile în care prin Decizia nr. 71 din data de 14.12.2020 autoritatea emitentă a încălcat obligația de motivare a actului administrativ, având în vedere că situația de fapt a fost înfățișată eronat, iar pe de altă parte este trunchiată, împrejurare care dovedește greșita apreciere a probelor și a aspectelor supuse investigației.

Consideră că presupusele fapte anticoncurențiale nu au fost stabilite în mod neechivoc, întrucât conduita societății în cadrul celor două licitații este expusă în mod trunchiat, neverosimil și în absența probelor. Astfel, în ceea ce privește licitația publică din data de 15.10.2012, intimatul nu a reținut nicio probă din care să rezulte că între B. S.R.L și recurentă ar fi existat discuții ori schimburi de informații anterior licitației cu privire la loturile de interes. De asemenea, arată că simplele afirmații aparținând reprezentanților B. S.R.L. nu-i sunt opozabile, acestea fiind contrare realității și neputând fundamenta o presupusă încălcare de către recurentă a regulilor de concurență. Arată că, în ceea ce privește licitația organizată de DS Covasna în data de 15.10.2012, rapoartele interne ale B. S.R.L. sunt contrazise de documentația licitației, ori interpretate în contradicție cu principiul in dubio pro reo. Cu privire la licitația organizată de DS Covasna în data de 29.07.2013, arată că unica probă a pretinsei încălcări este o singură frază dintr-un raport intern al B. S.R.L., ce nu poate fi coroborată cu celelalte probe, lipsind orice probă care să susțină ipoteza unei presupuse coordonări în scopul adjudecării loturilor la cel mai mic preț.

Mai arată că Decizia nr. 71 din data de 14.12.2020 nu se referă la nicio probă din care să rezulte existența laturii subiective a presupusei fapte anticoncurențiale, nefiind dovedită vinovăția recurentei la momentul presupusei conduite, astfel că se impune anularea respectivei decizii.

Recurenta-reclamantă susține că prin Decizia nr. 71 din data de 14.12.2020, pârâtul a încălcat dreptul său la apărare, prin neacordarea accesului la toate elementele de probă din dosar; că s-a bazat în mod exclusiv pe rapoartele de activitate emise de B. S.R.L., deși Consiliul Concurenței avea obligația, conform art. 45 alin. (2) din Legea concurenței, coroborat cu pct. 6 din Instrucțiunile privind regulile de acces la dosarul Consiliului Concurenței, de a-i furniza toate documentele obținute, față de care recurenta ar fi putut să își exercite dreptul la apărare; că, fără a analiza fondul cauzei, instanța de fond ar fi putut constata că intimatul în mod voit și nelegal, prin Ordinul nr. 1170/07.12.2020, a respins cererea recurentei de a studia rapoartele de activitate; că prin decizia atacată, pârâtul ar fi trebuit să prezinte probe pertinente și concludente, din care să rezulte săvârșirea presupuselor fapte anticoncurențiale.

Consideră că instanța de fond trebuia să constate faptul că există o aparență de nelegalitate a Deciziei nr. 71/14.12.2020, generată de faptul că dovada unor pretinse fapte anticoncurențiale s-a făcut doar prin simple susțineri ale unei alte societăți.

De asemenea, susține că prin Decizia nr. 71 din data de 14.12.2020, pârâtul a încălcat principiul egalității de tratament, astfel că există o aparență de nelegalitate a actului atacat, cu atât mai mult cu cât pentru o altă societate, aflată în aceeași situație s-a reținut că nu a încălcat regulile de concurență, autoritatea aplicând un tratament juridic diferit.

Recurenta-reclamantă mai susține că prin decizia contestată s-au încălcat dispozițiile privind prescripția dreptului autorității de a impune sancțiuni, având în vedere că în materia dreptului concurenței, legiuitorul a stabilit un termen de 5 ani, care începe să curgă, în cazul încălcărilor continue, de la momentul încetării acestora, care în speță, s-a împlinit la data de 16.10.2017.

Precizează că Decizia nr. 71/14.12.2020 stabilește în mod eronat durata încălcării reținute în sarcina societății și nu ține cont de aspectele de fapt susținute de către recurentă.

În ceea ce privește paguba iminentă, arată că și această condiție este îndeplinită, sens în care menționează că există contradicție între argumentele instanței care a reținut că, deși situația financiară a societății este grav afectată, iar o executare a Deciziei nr. 71/14.12.2020 ar pune în pericol raporturile contractuale în derulare, aceasta ar trebuie să utilizeze în continuare sprijinul grupului.

Consideră că plata amenzii aplicate prin decizia atacată ori executarea acesteia este de natură să conducă la o pagubă iminentă, considerabilă și ireversibilă, respectiv la destabilizarea situației financiare a A. S.A., societatea fiind expusă la riscul imposibilității îndeplinirii obligațiilor de plată scadente față de furnizorii de servicii, partenerii comerciali, autoritățile de stat și salariați.

În acest sens, invocă Raportul de analiză a evoluției poziției financiare a societății A. S.A., întocmit de către C. S.R.L., precizând că pentru evitarea urmărilor deosebit de grave asupra situației sale economico - financiare, se impune admiterea cererii de suspendare a executării, în condițiile în care executarea acesteia ar avea impact inclusiv asupra structurii organizaționale a societății, cu efecte permanente asupra activității acesteia și a situației salariaților, în ipoteza unei eventuale restructurări și concedieri a acestora.

Susține că paguba iminentă se reflectă și asupra concurenței libere pe piața comercializării de masă lemnoasă și afectează stabilitatea financiară a recurentei, inclusiv prin riscul reputațional la care societatea este expusă.

Intimatul-pârât Consiliul Concurenței a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii atacate, ca temeinică și legală.

Susține că prima instanță a reținut în mod corect neîndeplinirea condiției cazului bine justificat și faptul că probele deținute de autoritate au fost descrise detaliat în cuprinsul deciziei, autoritatea de concurență reținând în acest sens, printre altele, rapoartele de activitate din care rezultă existența contractelor anterioare licitațiilor, precum și recunoașterea faptei de un număr de 13 întreprinderi care au participat la săvârșirea faptelor.

De asemenea, susține că recurentei nu i s-a încălcat dreptul la apărare și nici nu i s-a aplicat un tratament diferențiat, precum și faptul că termenul de prescripție nu era împlinit la momentul emiterii deciziei contestate.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, încheierea recurată în raport cu criticile formulate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta S.C. A. S.A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței: în principal, anularea Deciziei Consiliului Concurenței nr. 71/14.12.2020, emise de pârât, iar în subsidiar, reducerea cuantumului amenzii dispuse prin Decizia atacată, în cuantum de 1.707.646,88 RON, în baza principiului proporționalității.

Cu titlu prealabil se constată că, deși recurenta-reclamantă a invocat în mod expres doar motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a formulat și o critică ce se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că motivarea instanței de fond este contradictorie sub aspectul pagubei iminente, instanța reținând că, deși situația financiară a societății este grav afectată, iar o executare a Deciziei nr. 71/14.12.2020 ar pune în pericol raporturile contractuale în derulare, aceasta ar trebui să utilizeze în continuare sprijinul grupului, de care a beneficiat și anterior.

Înalta Curte constată că nu se evidențiază incidența acestui motiv de casare, având în vedere că prima instanță a reținut că potrivit situațiilor din 31.12.2018 și 31.12.2019, societatea este dependentă, în primul rând, de sprijinul continuu acordat de Grup prin societatea D. și că societatea a primit o scrisoare de suport de la această societate, care acoperă o perioadă de 12 luni începând cu 1 ianuarie 2019.

Prin urmare, nu poate fi reținut motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. din perspectiva existenței unor motive contradictorii. Mai mult, motivarea hotărârii atacate este clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele de la dosar, judecătorul fondului expunând în mod logic și gradual argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de suspendare a executării a fost întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

"(1) Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă a cauzei (...)".

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Prima instanță a respins cererea de chemare în judecată, apreciind că nu sunt îndeplinite în cauză cerințele cazului bine justificat și pagubei iminente, iar împotriva hotărârii instanței de fond a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.A.

Cu privire la condiția cazului bine justificat, Înalta Curte constată că ulterior pronunțării încheierii recurate, prin sentința nr. 1167 din 07.06.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021, s-a respins acțiunea formulată de către reclamanta S.C. A. S.A., având ca obiect anularea Deciziei Consiliului Concurenței nr. 71/14.12.2020.

Chiar dacă această sentință nu are caracter definitiv, soluția pronunțată constituie un argument în susținerea neîndeplinirii condiției cazului bine justificat, întrucât această hotărâre judecătorească constituie un reper în verificarea aparenței de legalitate a actului administrativ atacat, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării unor probe și efectuării unei evaluări aprofundate cu privire la legalitatea actului contestat, pronunțându-se în sensul validării acestuia.

Cu alte cuvinte, confirmarea pe fond a legalității actului administrativ de către instanța care a fost învestită cu soluționarea acțiunii în anulare și care a avut posibilitatea administrării unui probatoriu complex și analizării actului dedus judecății sub toate aspectele, într-o procedură ce excede limitelor impuse acțiunii având ca obiect suspendarea executării actului administrativ și pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie, face de prisos analiza, la nivel aparent, a legalității actului administrativ.

În consecință, având în vedere că nu a fost dovedită îndeplinirea condiției cazului bine justificat, nu se mai impune analizarea condiției pagubei iminente, aceasta neputând fi analizată în lipsa existenței unui caz bine justificat, întrucât pentru a putea opera suspendarea executării actului administrativ se impune ca cele două condiții să fie îndeplinite în mod cumulativ, astfel cum prevăd dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, la care face trimitere art. 15 al aceluiași act normativ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că soluția primei instanțe este temeinică și legală, prin recurs nefiind aduse argumente care să determine pronunțarea unei soluții contrare, cu atât mai mult cu cât ceasta a fost confirmată și de hotărârea pronunțată în acțiunea în anularea deciziei a cărei suspendare a executării se solicită în dosarul de față.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. S.A. împotriva încheierii din 2 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. S.A. împotriva încheierii din 2 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 23 iunie 2022.