ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4508/2025

Ședința publică din data de 9 octombrie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2022, reclamantul A., în calitate de judecător la Judecătoria Vișeu de Sus, în contradictoriu cu intimații Ministerul Justiției în calitate de ordonator principal de credite, Curtea de Apel Cluj în calitate de ordonator secundar și Tribunalul Maramureș în calitate de ordonator terțiar de credite, cu citarea, potrivit art. 27 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, a CONSILIULUI NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, în conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 7 alin. (2) din Anexa V a Legii nr. 153/2017 - Lege cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, coroborate cu dispozițiile prev. de art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (2) teza ultimă și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, a formulat contestație împotriva Ordinului de salarizare emis de Ministrul Justiției nr. 6245/C/2021 din 30.12.2021 solicitând instanței să dispună revocarea/modificarea parțială a Ordinului sus menționat, respectiv a art. 1 din actul administrativ, în sensul:

Prin sentința civilă nr. 2083 din 17 decembrie 2024, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Cluj în ceea ce privește stabilirea și plata drepturilor pretinse de reclamant și a respins acțiunea îndreptată împotriva acestui pârât pentru lipsa calității procesuale pasive;

- a respins excepțiile prescripției dreptului material la acțiune cu privire la stabilirea indemnizației prin raportare la VRS de 605,225 și plata drepturilor corespunzătoare și a prematurității acțiunii, invocate de pârâta Curtea de Apel Cluj;

- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Tribunalul Maramureș în ceea ce privește stabilirea drepturilor pretinse de reclamant și a respins cererea reclamantului privind stabilirea drepturilor, îndreptată împotriva acestui pârât, pentru lipsa calității procesuale pasive;

- a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la stabilirea indemnizației prin raportare la VRS de 605,225 și plata drepturilor corespunzătoare, invocată de pârâtul Tribunalul Maramureș;

- a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru sume solicitate reprezentând diferențe - sporuri și acordarea coeficientului de multiplicare 19, anterioare datei de 09.05.2019, invocată de pârâții Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Maramureș, Ministerul Justiției;

- a respins excepțiile tardivității formulării plângerii prealabile, a inadmisibilității acțiunii și a prescripției dreptului material la acțiune cu privire la stabilirea indemnizației prin raportare la VRS de 605,225 și plata drepturilor corespunzătoare, invocate de pârâtul Ministerul Justiției;

- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției în ceea ce privește plata drepturilor pretinse de reclamant și a respins acțiunea cu privire la plata drepturilor, îndreptată împotriva acestui pârât, pentru lipsa calității procesuale pasive;

- a luat act că pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție s-a subrogat în drepturile și obligațiile procesuale ale pârâtului Ministerul Justiției și a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la stabilirea indemnizației prin raportare la VRS de 605,225 și plata drepturilor corespunzătoare, invocată de pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție;

- a respins excepțiile lipsei de interes și lipsei de obiect a acțiunii în ceea ce privește stabilirea indemnizației prin raportare la VRS de 605,225 și plata drepturilor corespunzătoare, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, pentru perioada ulterioară datei de 30.12.2021;

- a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A.,în contradictoriu cu pârâtul Înalta Curte de Casație și Justiție pârâtul Curtea de Apel Cluj, pârâtul Tribunalul Maramureș, pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării;

- a dispus anularea parțială a Ordinului ministrului justiției nr. 6245/C/30.12.2021;

- a obligat pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție să emită un nou ordin de încadrare pentru reclamant cu o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu data de 22.12.2017, iar începând cu data de 01.01.2018, cu o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON majorată cu 25 % conform art. 38 alin. (3) și fără aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017;

- a obligat pârâtul Tribunalul Maramureș ca, în baza ordinului emis, să plătească reclamantului diferențele dintre drepturile salariale acordate și cele efectiv încasate pentru perioada ante-referită, actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală penalizatoare;

- a respins în rest acțiunea(referitor la sporuri, prin solicitarea de depășire a plafonului instituit de art. 25 din Legea nr. 153/2017 și referitor la acordarea coeficientului de multiplicare 19).

Împotriva sentinței civile nr. 2083 din 17 decembrie 2024 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin recursul formulat, recurenta - pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii criticate, iar în rejudecare, respingerea acțiunii.

În ceea ce privește anularea ordinului contestat si obligarea Înaltei Curți de Casație si Justiție la emiterea ordinului de salarizare cu luarea în considerare a VRS 605,225 RON pentru o perioadă anterioară datei de 30.12.2021, recurenta a invocat incidența cazului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apreciază recurenta că hotărârea instanței de fond nu este legală, fiind pronunțată cu greșita interpretare a normelor de drept material, respectiv cu greșita interpretarea a prevederilor Legii nr. 153/2017 în ceea ce privește aplicarea, în cauza dedusă judecății a principiilor nediscriminării și al egalității.

În acest sens, arată că nivelul salarial care să includă VRS 605,225 RON le-a fost recunoscut tuturor judecătorilor în activitate prin Ordinul MJ nr. 6245/C/2021 din 30.12.2021, pentru perioada ulterioară emiterii acestui act administrativ.

Astfel, învederează că în cauza dedusă judecății nu poate fi vorba despre existența unei situații discriminatorii în condițiile în care prin ordinul contestat nu s-a recunoscut dreptul de a fi salarizat prin raportare la VRS 605,225 RON în mod diferit, toți judecătorii dobândind o vocație generală de a fi salarizați prin raportare la VRS 605,225 RON începând cu aceeași dată, respectiv 30.12.2021.

Faptul că anumitor persoane le-a fost recunoscut dreptul de a fi salarizate cu luarea în considerare a o VRS 605,225 RON pentru o perioadă anterioară datei de 30.12.2021 și că, în privința acestora, prin ordinele atacate s-a reținut că sumele reprezentând diferențe de drepturi salariale vor fi executare în raport de cele statuate pe cale judecătorească nu reprezintă o situație discriminatorie, în condițiile în care aceștia au ieșit din starea de pasivitate și au înțeles să se adreseze instanței cu o solicitare prin care să le fie recunoscut acest drept.

Dreptul la calcularea indemnizației de încadrare în raport de valoarea de referință sectorială de 605,225 RON este prevăzut de dispozițiile O.U.G. nr. 20/2016, aplicate în lumina Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016 și a deciziilor interpretative ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, date în dezlegarea unor chestiuni de drept, reclamantul putând solicita recunoașterea dreptului de a fi salarizați prin raportare la VRS 605 începând cu data de 01.08.2016, dată de la care aceasta cunoștea sau ar fi trebuit să cunoască nașterea dreptului de a fi salarizată prin raportare la VRS 605,225 RON. (I.C.C.J. Decizia nr. 4940/31.10.2023 pronunțată în dosar Nr. x/2021).

În opinia recurentei-pârâte, intimatul-reclamant avea posibilitatea de a se adresa instanței, încă din data de 01.08.2016, cu o cerere prin care dreptul de a fi salarizat cu luarea în considerare a VRS 605,225 RON să îi fie recunoscut, însă acesta nu a înțeles să iasă din starea de pasivitate până la data emiterii ordinului contestat.

Faptul că prin ordinul contestat s-a recunoscut dreptul la salarizare cu luarea în considerare a VRS 605,225 RON începând cu data emiterii acestuia nu reprezintă un motiv de nulitate a ordinului, în condițiile în care instanța de fond nu a arătat ce dispoziții legale au fost încălcate prin recunoașterea acestui drept începând cu data respectivă.

Astfel, nu este vorba despre o discriminare în stabilirea drepturilor salariale prin raportare la VRS 605,225 RON, ci este, așa cum s-a arătat, vorba despre existența unui incident procesual, anume intervenirea prescripției și consecințele ce decurg din această instituție de drept.

Prin Ordinul nr. 6245/C/30.12.2021 emis de către Ministerul Justiției s-a hotărât ca drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și al curților de apel, precum și ale asistenților judiciari să se stabilească având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) și ale art. 25 din Legea nr. 153/2017.

Recunoașterea pe cale administrativă a dreptului judecătorilor de a le fi calculată indemnizația de încadrare cu luarea în considerare a VRS 605,225 RON a fost o decizie administrativă, ce intră în sfera de apreciere a Ministrului Justiției, instanța neputând cenzura ordinele emise de către Ministerul Justiției sub acest aspect.

Recurenta învederează că instanța de contencios poate și trebuie să cenzureze actul administrativ sub aspectul legalității, dar nu poate exercita o cenzură asupra oportunității, deoarece judecătorul s-ar substitui autorității administrației publice, ceea ce ar constitui o încălcare a principiului separației puterilor în stat.

Ordinul Ministrului Justiției nr. 6245/C din 30.12.2021 a recunoscut drepturile salariale având în vedere valoarea de referință sectorială 625,225, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea nr. 153/2017, doar pentru viitor, aceasta reprezentând o decizie exclusiv administrativă, aflată în limita de apreciere a ordonatorului principal de credite de la acel moment.

În ceea ce privește stabilirea drepturilor salariale prin raportare la VRS 605,225 RON fără aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, recurenta a invocat excepția lipsei de interes față de emiterea de către Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a Ordinelor nr. 959/1/12.04.2023 și nr. 2734/1/2023 în intervalul ulterior datei de 30.12.2021, fiind incidente cazurile de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. (5) și (8) C. proc. civ.

Arată că Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 959/1/12.04.2023, cu privire la drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul curților de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate și al judecătoriilor, care se calculează având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu respectarea grilelor cuprinse în Anexele 1-13, părți integrante ale prezentului ordin.

Face precizarea că emiterea acestui ordin a vizat exclusiv stabilirea drepturilor salariale ale judecătorilor având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, în considerarea celor stabilite pe cale judecătorească.

Prin urmare, arată recurenta, acest ordin nu a privit recunoașterea dreptului la stabilirea salarizării în raport cu valoarea de referință sectorială 605,225 RON, acest aspect fiind stabilit anterior prin hotărâri judecătorești, ori, după caz, prin act administrativ.

Limitându-se exclusiv la înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 în calcularea drepturilor salariale stabilite anterior prin raportare la valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, Ordinul nr. 959/1/12.04.2023 asigură doar cadrul juridic necesar stabilirii pentru fiecare judecător în parte a drepturilor ce li se cuvin.

Ordinul nr. 959/1/12.04.2023 al Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție cuprinde dispoziții generale privind modul de salarizare a judecătorilor, respectiv prin stabilirea unor indemnizații de bază în raport cu valoarea de referință sectorială de 605,225 RON cu înlăturarea de la aplicare a dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

În emiterea acestui ordin, Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a ținut cont de considerentele Deciziei ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 49/2018 (publicată în M.Of. nr. 838/2018) conform cărora la stabilirea drepturilor salariale este avut în vedere "nivelul maxim de salarizare la nivelul instituțiilor sau autorităților publice aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, care au același scop, îndeplinesc aceleași funcții și atribuții și se situează la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar.

Față de aceste aspecte, apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu greșita interpretare a prevederilor art. 33 C. proc. civ.

Astfel, instanța de fond avea obligația să respingă acțiunea ca fiind lipsită de interes sau cel puțin ca rămasă fără obiect față de emiterea celor două ordine.

Pentru perioada anterioară datei de 30.12.2021, data emiterii Ordinului nr. 6245/C/2021, arată că, în cauza dedusă judecății, intimatul-reclamant nu deține o hotărâre de recunoaștere a dreptului de a fi salarizat prin raportare la VRS 605,225 RON cu înlăturarea plafonării reglementată de art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Instanța de fond în mod greșit a apreciat că nu se aplică plafonarea prevăzută la art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Deși instanța de fond reține că dispozițiile prevăzute la art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 au devenit aplicabile începând cu data de 01.01.2018, totuși a dispus obligarea Înaltei Curți de Casație și Justiție să emită ordinul de salarizare fără aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) începând cu data de 22.12.2017, respectiv cu o dată anterioară intrării în vigoare a prevederilor legale.

Solicită instanței să constate că intimatul-reclamant, în perioada anterioară datelor indicate, a fost salarizat prin ordine care nu au fost contestate în sensul recunoașterii salarizării prin raportare la VRS 605,22 fără aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Prin urmare, a stat în pasivitate în privința pretențiilor formulate în prezenta cauză până la data emiterii ordinului contestat, acțiunea acestuia fiind prescrisă, atât din perspectiva prevederilor Legii nr. 554/2004 în ceea ce privește atacarea ordinelor de salarizare, cât și din perspectiva dreptului comun.

În concluzie, doar în situația în care acesta ar fi invocat hotărâri prin care VRS 605,22 RON era câștigată fără aplicarea plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, s-ar fi putut, eventual, vorbi despre temeinicia cererii sale de modificare a Ordinului MJ nr. 6245/2021, în sensul stabilirii dreptului său de a fi salarizat prin raportare la VRS 605,22 RON neafectată de aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, începând cu data stabilită pe cale judecătorească. Însă, în condițiile în care însăși aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 a fost realizată abia cu 1 ianuarie 2018, hotărârea instanței prin care a fost admisă cererea reclamantului de a fi salarizat fără aplicarea acestor dispoziții începând cu 22.12.2017 se dovedește a fi, o dată în plus, neîntemeiată.

Mai mult, apreciază că hotărârea instanței de fond este nemotivată sub acest aspect, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., dat fiind că singurele aspecte reținute de instanță referitor la dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017 sunt cu ocazia indicării celor stabilite prin Ordinele de salarizare emise cu privire la valoarea de referință sectorială de 605,225 RON.

Or, o astfel de abordare nu poate fi apreciată ca reprezentând o motivare pentru a dispune înlăturarea de la aplicare a dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice începând cu 22.12.2017, fără a prezenta un raționament logico-juridic propriu zis.

În atare situație, subliniază că nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor și implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența, drept consacrat și de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, recurenta arată că nelegalitatea hotărârii reiese si prin raportare la cele statuate cu forță obligatorie prin Decizia nr. 43/16.09.2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 1106 din 05 noiembrie 2024.

Un al treilea motiv de recurs se referă la faptul că pentru pronunțarea soluției de obligare a Înaltei Curți de Casație și Justiție la emiterea ordinului prin raportare la valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, fără aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) și cele ale art. 38 alin. (3) din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pentru perioada 01.08.2016 - 29.12.2021, instanța de fond a făcut o greșită interpretare a celor statuate prin decizia HP nr. 43/2024.

Practic, prin această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a creat doar premisele verificării de către instanțele judecătorești învestite cu litigii circumscrise chestiunii de drept dezlegate (reclamanți care dețin hotărâri judecătorești pronunțate de instanțele de dreptul muncii) a manierei de interpretare și aplicare de către angajatori a dispozițiilor art. 38 alin. (3) din Legea cadru nr. 153/2017 și a validat practica ordonatorilor de credite care au procedat deja, în aplicarea etapizată a legii menționate, la acordarea acestor majorări salariale care au compensat efectele trecerii, începând cu 1 ianuarie 2018, a contribuțiilor sociale de la angajatori la angajați.

În raport cu aceste statuări, rezultă cu evidență faptul că ÎCCJ a circumscris această hotărâre, în privința cuantumului VRS, situației particulare existente în cauza în care a fost formulată sesizarea (situația reclamanților care dețin hotărâri judecătorești pronunțate de instanțele de dreptul muncii) și, în plus, a stabilit în sarcina instanțelor de judecată de drept comun analiza modului concret în care s-a făcut calcul drepturilor salariale ale fiecărui reclamant.

Un ultim motiv pentru care recurenta critică sentința este soluția instanței de fond cu privire la excepția prescripției, fiind incident cazul de casare prevăzut la art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003, cererile formulate în materia conflictelor de muncă pot fi formulate "în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat".

Totodată, conform dispozițiilor art. 171 alin. (1) din Codul muncii, "(1) Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate".

În plus, potrivit art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă (privind aplicabilitatea acestuia în speță rugăm a fi avută în vedere Decizia ÎCCJ nr. 1/2014, pronunțată în dosarul nr. x/2013 - Complet RIL și publicată în M.Of. nr. 283 din 17 aprilie 2014), durata termenului general de prescripție aplicabil în materia drepturilor de creanță este de 3 ani.

De asemenea, potrivit art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958:

"Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune".

În ceea ce privește momentul de început al curgerii termenului de prescripție, învederăm aplicabilitatea dispozițiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958, în conformitate cu care:

"Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea".

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 2500, coroborat cu art. 2517 din Noul C. civ., dreptul material la acțiune se prescrie dacă nu a fost exercitat în termenul de 3 ani.

De asemenea, art. 2524 C. civ. prevede că "prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui."

Coroborând toate aceste dispoziții cu data formulării acțiunii, solicită să se constate că acțiunea este parțial prescrisă (pentru perioada anterioară celor 3 ani de la momentul înregistrării acțiunii), sens în care se impune admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate, iar pe fond admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune.

În acest sens, arată că intimatul-reclamant s-a adresat autorității publice emitente cu o cerere pentru modificarea parțială a ordinului, considerând că acesta este nelegal și solicitând acordarea anumitor drepturi începând cu data de 22.12.20217.

Or, intimatul-reclamant, în perioada anterioară datelor indicate, a fost salarizat prin ordine care nu au fost contestate de acesta în privința datei de la care ar fi trebuit să beneficieze de anumite drepturi sau în privința neacordării anumitor drepturi.

Prin urmare, acesta a stat în pasivitate în privința pretențiilor formulate în prezenta cauză până la data emiterii ordinului contestat.

Or, în condițiile în care demersul său judiciar are o evidentă componentă materială, acesta urmărind să obțină unele drepturi salariale diferite față de cele obținute deja, pentru o perioadă mai mare decât pentru cea pentru care respectivele drepturi au fost deja acordate, sau pentru o perioadă în care acesta nu a beneficiat de unele drepturi, este evident că rămânerea în nelucrare pentru o perioadă de mai mult de 3 ani nu poate rămâne nesancționată doar pentru că a înțeles să atace un ordin de salarizare ulterior.

Altfel spus, reclamantului nu îi poate fi asigurată repunerea în termenul de acțiune prin recunoașterea dreptului de a ataca ulterior un ordin de salarizare asupra unui aspect pe care ar acesta fi trebuit să îl sesizeze și eventual să îl atace, cu privire la ordinele de salarizare anterioare.

Conchizând, recurenta invocă Decizia nr. 22/2019 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție ce face obiectul Dosarului nr. x/2019, din 24.06.2019, publicată în Monitorul Oficial nr. Partea I nr. 853 din 22 octombrie 2019.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate și de prevederile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Reclamantul A., în calitate de judecător la Judecătoria Vișeu de Sus, în contradictoriu cu intimații Ministerul Justiției în calitate de ordonator principal de credite, Curtea de Apel Cluj în calitate de ordonator secundar și Tribunalul Maramureș în calitate de ordonator terțiar de credite, a formulat contestație împotriva Ordinului de salarizare emis de Ministrul Justiției nr. 6245/C/2021 din 30.12.2021 solicitând instanței să dispună revocarea/modificarea parțială a Ordinului sus menționat, respectiv a art. 1 din actul administrativ, în sensul:

Prin sentința recurată, instanța de fond a respins:

- excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Cluj, a pârâtului Tribunalul Maramureș și pârâtului Ministerul Justiției;

- excepțiile prescripției dreptului material la acțiune cu privire la stabilirea indemnizației prin raportare la VRS de 605,225 și plata drepturilor corespunzătoare și a prematurității acțiunii, tardivității formulării plângerii prealabile, a inadmisibilității acțiunii și a prescripției dreptului material la acțiune cu privire la stabilirea indemnizației prin raportare la VRS de 605,225 și plata drepturilor corespunzătoare, invocate de pârâtul Ministerul Justiției;

- excepțiile lipsei de interes și lipsei de obiect a acțiunii în ceea ce privește stabilirea indemnizației prin raportare la VRS de 605,225 și plata drepturilor corespunzătoare, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, pentru perioada ulterioară datei de 30.12.2021, invocate de pârâta Înalta Curte;

- a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru sume solicitate reprezentând diferențe - sporuri și acordarea coeficientului de multiplicare 19, anterioare datei de 09.05.2019, invocată de pârâții Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Maramureș, Ministerul Justiției;

Totodată, Curtea de apel a admis în parte acțiunea, a anulat în parte ordinul contestat, a obligat pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție să emită un nou ordin de încadrare pentru reclamant cu o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu data de 22.12.2017, iar din data de 01.01.2018, cu o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON majorată cu 25 % conform art. 38 alin. (3) și fără aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

A obligat pârâtul Tribunalul Maramureș ca, în baza ordinului emis, să plătească reclamantului diferențele dintre drepturile salariale acordate și cele efectiv încasate pentru perioada ante-referită, actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală penalizatoare.

A respins în rest acțiunea (referitor la sporuri, prin solicitarea de depășire a plafonului instituit de art. 25 din Legea nr. 153/2017 și referitor la acordarea coeficientului de multiplicare 19).

Înalta Curte urmează să admită recursul formulat de pârâta Înalta Curte, să caseze în parte sentința recurată în ceea ce privește soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune referitoare la stabilirea indemnizației prin raportare la VRS de 605,225 și plata drepturilor corespunzătoare, precum și cu privire la anularea parțială a Ordinului 6245/C/30.12.2021 și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru soluționarea acestuia; va menține în rest sentința recurată.

2.1. Analiza motivului de casare referitor la excepția lipsei de interes și lipsei de obiect a acțiunii

Recurenta-pârâtă a solicitat casarea în parte a hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea excepției lipsei de interes și de obiect a acțiunii, iar pe fond, respingerea acțiunii, ca lipsită de interes față de emiterea Ordinului nr. 959/12.04.2023 al Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Ordinului Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2734/2023.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 32 din C. proc. civ., potrivit cărora interesul trebuie apreciat la momentul formulării cererii sau al invocării apărării, faptul ca ulterior acesta nu mai subzista nefiind de natura sa atragă rămânerea fără obiect a cererii sau a apărării.

Prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 6245/C/30.12.2021 s-a dispus ca, începând cu data emiterii acestuia, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și al curților de apel, precum și ale asistenților judiciari să fie stabilite având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) și ale art. 25 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice

Prin Ordinul nr. 959/I/12.04.2023 al Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit dispoziția generală privind modul de salarizare a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, prin stabilirea unor indemnizații de bază în raport cu valoarea de referință sectorială de 605,225 RON cu înlăturarea de la aplicare a dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

Ordinul s-a limitat exclusiv la înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 în calcularea drepturilor salariale stabilite anterior prin raportare la valoarea de referință sectorială de 605,225 RON.

Prin Ordinul nr. 2734/1/2023 al Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și ale asistenților judiciari din cadrul, instanțelor judecătorești, calculate având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, conform Ordinului ministrului justiției nr. 6245/C din 30 decembrie 2021, se stabilesc, începând cu data intrării în vigoare a ordinului menționat -30 decembrie 2021- fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare".

Înalta Curte constată că cele două ordine ale Președintelui ÎCCJ fac referire expresă doar la stabilirea unor indemnizații de bază în raport cu valoarea de referință sectorială de 605,225 RON cu înlăturarea de la aplicare a dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, nu și la aplicarea art. 38 alin. (3) din Legea 153/2017.

Or, raportat la aceste împrejurări, se constată că în mod corect s-a stabilit că cererea reclamantului nu este lipsita de interes și nici de obiect. Astfel, acest motiv de recurs este nefondat.

2.2. Analiza motivului de casare referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune

Înalta Curte constată că aceste critici sunt fondate, impunându-se admiterea lor, casarea în parte a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare

Înalta Curte reamintește că dreptul pretins încălcat prin modalitatea concretă de emitere a ordinului contestat este un drept salarial, supus așadar termenului de prescripție extinctivă de 3 ani, potrivit art. 171 din Codul muncii.

Din analiza considerentelor sentinței atacate, rezultă că instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului la acțiune prin raportare la principiul nediscriminării, fără a analiza susținerile pârâtei referitoare la incidența în cauză a prevederilor 2517 și 2526 C. civ., precum și cele ale art. 171 Codul Muncii

Ca atare, Înalta Curte constată că neanalizarea apărărilor invocate de partea pârâtă sub acest aspect, ce echivalează cu necercetarea pricinii în fond, afectează hotărârea sub aspectul legalității potrivit motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., iar, în absența motivării, dezlegările instanței de fond nu pot fi cenzurate de instanța de recurs, impunându-se, ca instanța de casare să examineze apărările formulate prin întâmpinările depuse la dosar prin care au fost invocate excepția prescripției dreptului material la acțiune referitor la pretențiile de acordare VRS 605,225 RON.

2.3. Analiza motivului de critică referitor la soluția de obligare la emiterea ordinului individual de salarizare a intimatului-reclamant cu includerea majorării de 25% prevăzută de art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017

Înalta Curte constată că aceste critici sunt fondate, impunându-se admiterea lor, casarea în parte a sentinței și reanalizarea petitului având ca obiect obligarea la reîncadrarea și recalcularea indemnizației și a celorlalte drepturi de natură salarială ale reclamantului cu valorificarea majorării de 25% prevăzute de art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017.

În acest sens, Înalta Curte reține că prin Decizia nr. 43/16.09.2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 1106 din 05 noiembrie 2024, s-a statuat cu titlu obligatoriu:

"127. Un argument subsidiar în susținerea opiniei potrivit căreia cuantumul brut al indemnizațiilor de încadrare, respectiv al salariilor de bază, compuse cu valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, înmulțită cu un coeficient de multiplicare variabil, se majorează cu 25%, începând cu data de 1 ianuarie 2018, conform art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții, îl reprezintă și faptul că, prin Ordinul nr. 105 din 29 martie 2023, emis de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară și al dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare, în vederea stabilirii drepturilor salariale ale judecătorilor din cadrul înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit că, "începând cu data de 1 ianuarie 2018, judecătorii prevăzuți în anexă, parte integrantă din prezentul ordin, vor fi salarizați prin acordarea valorii de referință sectorială în sumă de 605,225 RON, pentru intervalele de timp indicate în anexă în fiecare caz în parte ".

Ulterior, Ordinul nr. 105 din 29 martie 2023 a fost completat prin Ordinul nr. 114 din 11 aprilie 2023, în sensul că "drepturile salariale stabilite în conformitate cu Ordinul nr. 105 din 29 martie 2023 (...) se calculează cu luarea în considerare a dispozițiilor art. 1 din Ordinul președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 5 din 16.01.2018", în timp ce art. 1 al acestui din urmă ordin, emis și în baza art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, prevede că "începând cu data de 1.01.2018 cuantumul brut al indemnizațiilor de încadrare/salariilor de bază (...) se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25 al Legii-cadru nr. 153/2017, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Or, atât timp cât prin Ordinul nr. 105 din 29 martie 2023, completat prin Ordinul nr. 114 din 11 aprilie 2023, acte administrative care se bucură de prezumția de legalitate și sunt executorii inclusiv cu privire la aspectul relevant din prezenta sesizare, respectiv aplicarea majorării cu 25% a cuantumului brut al indemnizațiilor de încadrare, în temeiul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, pentru o categorie profesională din cadrul familiei ocupaționale defuncții bugetare "Justiție", majorare reliefată în anexele care fac parte din ordinele amintite, cu atât mai mult, în considerarea caracterului de generalitate a dispozițiilor legale care reglementează majorarea salarială, caracter rezultat din identitatea de interpretare față de cea dată de către Curtea Constituțională prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 majorărilor salariale prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, se impune a statua în sensul că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, cuantumul brut al salariilor de bază, respectiv al indemnizațiilor de încadrare din cadrul familiei ocupaționale defuncții bugetare "Justiție ", stabilite prin raportare la valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, se majorează, începând cu data de 1 ianuarie 2018, cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

()"

"132. În aceste condiții, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept subliniază că instanțele judecătorești învestite cu litigii de natura celor aflate pe rolul instanțelor de trimitere au obligația, în temeiul art. 22 din C. proc. civ., de a verifica în ce măsură, până la soluționarea litigiilor, s-a procedat la majorarea cu 25% a cuantumului brut al indemnizațiilor de încadrare, respectiv al salariilor de bază constituite cu valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, majorare prevăzută de dispoziția legală a cărei interpretare se solicită, ceea ce face ca aplicarea art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, în maniera interpretată prin prezenta decizie, să se realizeze doar în măsura în care angajatorii nu au acordat deja această majorare."

În aceste condiții, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de fond avea obligația, în temeiul art. 22 din C. proc. civ., de a verifica în ce măsură, s-a procedat la majorarea cu 25% a cuantumului brut al indemnizațiilor de încadrare a reclamantului, respectiv al salariului de bază constituit cu valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, majorare prevăzută de dispoziția legală a cărei interpretare se solicită, ceea ce face ca aplicarea art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, în maniera interpretată prin Decizia nr. 43/16.09.2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, să se realizeze doar în măsura în care angajatorii nu au acordat deja această majorare.

Înalta Curte reține că se impune a se verifica dacă, în privința intimatului - reclamant, s-a emis ordin individual de salarizare cu înlăturarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, soluția de casare și trimitere a cauzei spre rejudecare justificându-se și sub acest aspect.

În concluzie, apreciind că prin hotărârea pronunțată instanța de fond a realizat o aplicare a prevederilor legale fără a dezlega și aspectele arătate în paragrafele anterioare, Înalta Curte reține incidența cazului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ. și apreciază că se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, soluție de natură a nu priva părțile de un grad de jurisdicție.

Justificarea acestei soluții rezidă și în împrejurarea că nedezlegarea antereferitelor aspecte de către prima instanță împiedică instanța de recurs să verifice caracterul fondat al restului motivelor de casare și argumentelor invocate de recurentă prin calea de atac promovată, neputându-se realiza o analiză concretă a acestor aspecte, dată fiind interdependența dintre clarificarea chestiunilor evidențiate anterior și maniera de interpretare și aplicare a normelor de drept incidente situației de fapt deduse judecății în cauza pendinte.

Înalta Curte urmează să mențină în rest sentința recurată, constatând că este corectă soluția de respingere a excepțiilor lipsei de interes și lipsei de obiect a acțiunii, susținerile recurentei cu privire la aceste aspecte fiind nefondate.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va admite recursul formulat de pârâta Înalta Curte, va casa în parte sentința recurată în ceea ce privește soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune referitoare la stabilirea indemnizației prin raportare la VRS de 605,225 și plata drepturilor corespunzătoare, precum și cu privire la anularea parțială a Ordinului 6245/C/30.12.2021. Va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru soluționarea acestei excepții și va menține în rest sentința recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 2083 din 17 decembrie 2024 a Curții de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința atacată.

Trimite cauza spre rejudecare cu privire la soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune referitoare la stabilirea indemnizației prin raportare la VRS de 605,225 și plata drepturilor corespunzătoare, precum și cu privire la anularea parțială a Ordinului 6245/C/30.12.2021.

Menține în rest dispozițiile sentinței atacate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 09 octombrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.