ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4410/2025

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. x/2024 reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Y., Z., AA., BB., CC. au chemat în judecată pârâții Guvernul României Prin Secretariatul General al Guvernului și Ministerul Energiei, solicitând obligarea pârâților la emiterea unor acte administrative/efectuarea unor operațiuni administrative prin care să stabilească: 1.cine sunt titularii dreptului de a achiziționa acțiunile DD. S.A.; 2.care este numărul total de acțiuni pe care îl pot cumpăra împreună salariații DD. S.A. și respectiv numărul de acțiuni pe care îl poate achiziționa fiecare salariat; 3.care este prețul per acțiune pe care trebuie să îl plătească salariații DD.; 4.ce se întâmpla cu acțiunile în legătura cu care persoanele îndreptățite nu își exercita dreptul de cumpărare; 5.la ce instituție să se adreseze salariații DD. pentru cumpărarea pachetului de acțiuni prevăzut de lege.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 563 din 17 decembrie 2024, Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal: - a respins excepția lipsei calității procesual pasive a Guvernului României, ca neîntemeiată; - a respins excepția lipsei de interes, ca neîntemeiată; - a respins acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Y., Z., AA., BB., CC., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului și Ministerul Energiei, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 563 din 17 decembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal au formulat recurs reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Y., Z., AA., BB. și CC., în calitate de moștenitoare legale ale defunctului EE., precum și I., J. și K., în calitate de moștenitori ai defunctului FF., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 7 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii și obligarea autorităților pârâte la emiterea normelor de aplicare a legii. În motivarea recursului, recurenții-reclamanți arată că, în calitate de salariați ai DD. S.A., nu au putut sa exercite dreptul rezervat prin lege de a cumpăra un pachet de pana la 8% din capitalul social al DD. S.A. la același preț per acțiune la care s-au vândut acestea in procesul de privatizare, pentru ca autoritățile administrative nu au vrut sa vanda aceste acțiuni si nu au adoptat niciodată normele de aplicare a O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificata prin O.G. nr. 55/2003. Chiar instanța de fond din cauza pendinte a stabilit ca motivul pentru care autoritățile administrative parate au refuzat emiterea normelor de aplicare a legii este nejustificat, astfel că este de neînțeles de ce a respins acțiunea. Invocă recurenții Decizia ÎCCJ nr. 2370/08.05.2019, pronunțată in dosarul nr. x/2015, care obliga Guvernul sa adopte Normele de aplicare, precum si considerentele sentinței nr. 145/13/09/2023 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești in dosarul nr. x/2023, in care s-a anulat, ca nelegala, H.G. nr. 746/2022. Recurenții precizează că motivele de casare sunt cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 (sentința recurata se intemeiaza pe un act administrativ normativ anulat definitiv de justiție), pct. 6 (sentința recurata conține motive contradictorii sau straine de natura cauzei) si pct. 7 C. proc. civ. (sentința recurata incalca autoritatea de lucru judecat a Deciziei ICCJ nr. 2370/08.05.2018 si respectiv a sentinței nr. 145/13.09.2023 a Curții de Apel Ploiești,); precum si cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., in sensul ca instanța de fond a incalcat anumite dezlegări date prin hotărârile judecătorești menționate, intrate in puterea lucrului judecat.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Guvernul României a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare și, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. De asemenea, și intimatul-pârât Ministerul Energiei a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării recursului și, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Aspecte procesuale La termenul de judecată din data de 08 octombrie 2025, Înalta Curte a pus în discuție nulitatea recursului pentru insuficientă timbrare, apărătorul recurenților-reclamanți susținând că este fără relevanță numele persoanei care figurează ca plătitor pe chitanțele de plată. II. Soluția instanței de recurs Analizând cu prioritate excepția nulității recursului pentru insuficienta timbrare, astfel cum dispune art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ. În cauză, fiind invocate motivele de la art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 5, pct. 6 și pct. 7 din C. proc. civ., taxa de timbru datorată de recurenți este în cuantum de 100 RON, astfel cum li s-a pus în vedere conform comunicărilor aflate la dosar. Conform art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr 80/2013,"Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege". Art 40 din același act normativ, astfel cum a fost modificat prin punctul 3, articolul I din Legea nr. 268 din 30 octombrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1089 din 31 octombrie 2024, precizează: (1) Taxele judiciare de timbru se plătesc de debitorul taxei, în numerar, prin virament bancar sau printr-un sistem electronic de plată la distanță/online, într-un cont distinct de venituri al bugetului local, «Taxe judiciare de timbru și alte taxe de timbru», al unității administrativ-teritoriale în care persoana fizică are domiciliul sau reședința ori, după caz, în care persoana juridică are sediul social. Costurile operațiunilor de transfer, al sumelor datorate ca taxă judiciară de timbru sunt în sarcina debitorului taxei. (2) Dacă persoana care datorează taxa judiciară de timbru nu are nici domiciliul, nici reședința ori, după caz, sediul în România, taxa judiciară de timbru se plătește în contul bugetului local al unității administrativ-teritoriale în care se află sediul instanței la care se introduce acțiunea sau cererea. (3) (...) În toate cazurile, debitorul trebuie să individualizeze dosarul sau cererea pentru care a fost făcută plata". Din aceste prevederi legale rezultă că taxa judiciară de timbru trebuie achitată de debitorul ei, care nu poate fi decât persoana care o datorează și care, în speță este oricare dintre recurenți. Tot astfel, în chitanță trebuie precizat dosarul sau cererea pentru care a fost făcută plata. În schimb, recurenții din prezenta cauză au depus la dosar două chitanțe, dintre care una (cea aflată la fila x) menționează ca plătitor pe GG.. Aceasta din urmă nu figurează ca recurent în prezentul litigiu, iar din chitanță nu rezultă că ar fi făcut plata pentru vreunul dintre recurenți, după cum nu reiese nici dosarul sau cererea pentru care a fost făcută plata, contrar dispozițiilor legale anterior citate. Față de aceste împrejurări, Înalta Curte, reținând că cererea de recurs nu îndeplinește cerința legală prevăzută de art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) din același cod, va anula recursul ca insuficient timbrat.