Decizia nr. 1434/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 40/2020 a Curții de Apel Ploiești

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții A., B. și C., în calitate de personal auxiliar în cadrul Judecătoriei Brașov, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Brașov, în calitate de angajator și ordonator secundar de credite și Tribunalul Brașov, în calitate de angajator și ordonator terțiar de credite au solicitat instanței de contencios administrativ, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: reîncadrarea lor și recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 09.04.2015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 01.12.2015; obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective. 1.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 40 din 25 martie 2020, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins, ca prescrisă, acțiunea reclamanților pentru perioada 09.04.2015-20.02.2016. A admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Brașov și Tribunalul Brașov. A obligat pârâții la reîncadrarea reclamanților și recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială de 484,18 RON începând cu 21.02.2016. A obligat pârâții la plata către reclamanți începând cu 21.02.2016 și până la zi a diferențelor salariale dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectorială de 484,18 RON și venitul efectiv plătit, drepturi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală, calculată de la data exigibilității sumelor până la data plății efective. 1.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe au formulat recursuri pârâții Curtea de Apel Brașov și Tribunalul Brașov. 1.3.1. Prin recursul declarat, pârâta Curtea de Apel Brașov a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea în parte a sentinței atacate, iar în urma rejudecării: - respingerea cererii de recalculare a salariului prin raportare la VRS de 484.18 RON ca rămasă fără obiect, în considerarea deciziei nr. 348/DEFA/05.12.2019 emisă de președintele Curții de Apel Brașov, având în vedere că prin acest act administrativ, salariile personalului auxiliar de specialitate și conex au fost stabilite raportat la VRS de 484,18 RON, începând cu 01.12.2016. - respingerea cererii de actualizare cu indicele prețurilor de consum și acordare a dobânzii legale ca neîntemeiată; faptul că în prezent s-a decis, retroactiv, la nivelul ÎCCJ, al CSM și al MJ, calcularea indemnizațiilor și salariilor prin raportare la VRS de 484,18 RON, nu prezumă o culpă corespunzătoare a Curții de Apel Brașov și nu poate angaja răspunderea acestei instituții în ceea ce privește prejudiciul suferit de reclamanți, deoarece la data de 09.04.2015 nu a fost practic, identificat în plată, un salariu calculat la VRS de 440,16 RON, această majorare fiind decisă numai în cursul anului 2019 cu plată retroactivă. 1.3.2. Pârâtul Tribunalul Brașov a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, pentru toate pretențiile formulate. Cu privire la cererea de recalculare a salariilor prin aplicarea VRS de 440,16 RON, a precizat că, prima instanță nu a luat în considerare faptul că în familia ocupațională "Justiție" s-a utilizat VRS de 421,36 RON, ca unică valoare recunoscută în această familie ocupațională, începând cu ordinul nr. 75/15.03.2018 al Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție și finalizând cu decizia nr. 129/DEI A/21.06.2018 a Președintelui Curții de Apel Brașov. Totodată, a arătat că prima instanță nu a luat act nici de faptul că, în conformitate cu art. 2 din O.G. nr. 13/2008, majorările procentuale de 4 și 4,5 se aplică la VRS prevăzută în anexele nr. 1c, 2c și 3c la O.G. nr. 8/2007, adică la valoarea de 280,64 RON și nicidecum la valoarea de 405 RON. Prin aplicarea art. 2 din O.G. nr. 13/2008 reiese pentru personalul prevăzut în anexa 1c din O.G. nr. 8/2007 o valoare de referință de 304,50 RON și nu 440,16 RON. În soluționarea căii de atac, a solicitat instanței de recurs să aibă în vedere că uniformizarea salariilor aferente funcțiilor similare aflate în aceleași condiții de vechime și loc de muncă din familia ocupațională "Justiție" s-a realizat începând cu 09.04.2015 prin efectul art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum acesta a fost introdus prin Legea nr. 71/2015 și nu prin reconstituirea salariilor și indemnizațiilor începând cu 2008. În temeiul acestui text normativ, dar mai ales în considerarea Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale, la inițiativa Ministerului Justiției și Consiliului Superior al Magistraturii, în familia ocupațională "Justiție" a fost uniformizată nu numai salarizarea aferentă funcțiilor similare, dar și valoarea de referință sectorială regăsită la nivel maxim în această familie ocupațională (421,36 RON începând cu 09.04.2015, majorată cu 10 procente de la 01.12.2015). Actuala VRS de 463,5 RON utilizată în familia ocupațională "Justiție" reprezintă nivelul maxim regăsit în această familie, aplicabil tuturor categoriilor profesionale din această familie și acceptat de toate instanțele și autoritățile. Prin urmare, nu există o justificare obiectivă și reală care să conducă la aplicarea VRS de 440,16 RON din 09.04.2015. A mai arătat că, prin sentința civilă nr. 1393/2019 se creează o majorare artificială a valorii de referință sectorială utilizată pentru personalul auxiliar de specialitate și conex față de cea acceptată în familia ocupațională "Justiție", fapt ce contravine tuturor recomandărilor Consiliului Superior al Magistraturii și ale Ministerului Justiției și principiilor exprimate în Decizia nr. 794/15.12.2016 a Curții Constituționale. 1.

Apărările formulate în cauză În cauză, intimații-reclamanți nu au formulat întâmpinări. 1.

Procedura de soluționare a recursului În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 10 martie 2022, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâți sunt nefondate, pentru următoarele considerente: 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante Acțiunea exercitată în fața primei instanței se circumscrie categoriei contenciosului administrativ subiectiv privind existența unui pretins refuz nejustificat al autorității publice angajatoare de recunoaștere a unui drept salarial calculat prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum superior celei folosite de ordonatorul de credite la calcul. Reclamanții A., B. și C., în calitate de personal auxiliar în cadrul Judecătoriei Brașov, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Brașov și Tribunalul Brașov au solicitat instanței de contencios administrativ, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: reîncadrarea lor și recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 09.04.2015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 01.12.2015; precum și obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective. 2.1.1. Analizând cu prioritate criticile recurentei-pârâte Curtea de Apel Brașov, care vizează rămânerea fără obiect a acțiunii, în raport cu Decizia nr. 348/DEFA/05.12.2019 emisă de președintele Curții de Apel Brașov, Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate. Prin acest act administrativ, salariile personalului auxiliar de specialitate și personalului conex din cadrul tuturor instanțelor din circumscripția Curții de Apel Brașov au fost stabilite raportat la VRS de 484,18 RON, începând cu 01.12.2016. Însă, prin acțiunea formulată în fața primei instanțe, reclamanții au solicitat reîncadrarea lor și recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente prin raportare la VRS de 484,18 RON începând cu 01.12.2015, deci și pentru o perioadă anterioară celei prevăzute în Decizia nr. 348/DEFA/05.12.2019. Este adevărat că prima instanță a respins ca prescrisă acțiunea reclamanților pentru perioada 09.04.2015-20.02.2016, însă pentru perioada ulterioară cuprinsă între 21.02.2016 (data introducerii acțiunii în fața instanței de fond) și 01.12.2016 (data de la care au fost stabilite drepturile salarilale raportat la VRS de 484,18 RON, prin Decizia nr. 348/DEFA/05.12.2019 emisă de președintele Curții de Apel Brașov) pârâta nu a făcut dovada că a procedat la reîncadrarea reclamanților și la recalcularea indemnizației de încadrare precum și a celorlalte drepturi aferente raportat la VRS de 484,18 RON, astfel cum a fost obligată de instanța de fond. Prin urmare, Decizia nr. 348/DEFA/05.12.2019 emisă de președintele Curții de Apel Brașov nu poate determina lipsa de obiect a acțiunii, întrucât reclamanții au solicitat recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la VRS de 484,18 RON și pentru o perioadă anterioară celei prevăzute în actul administrativ menționat de recurenta-pârâtă Curtea de Apel Brașov. Înalta Curte nu poate primi nici argumentele recurentei-pârâte Curtea de Apel Brașov referitoare la respingerea cererii de actualizare cu indicele prețurilor de consum și de acordare a dobânzii legale. În acest sens, prezintă relevanță dispozițiile Deciziei nr. 2 din 17 februarie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în care s-a reținut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflație acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naționale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ.. În speță, repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamanți prin lipsirea acestora de drepturile salariale cuvenite potrivit legii cuprinde trei componente: plata diferențelor salariale; plata prejudiciului cauzat de devalorizarea monedei naționale, echivalent al ratei inflației; plata beneficiului nerealizat, echivalent al dobânzii legale. Prin urmare, raportat la dispozițiile legale anterior menționate, este corectă soluția primei instanțe de obligare a pârâților la plata către reclamanți începând cu 21.02.2016 și până la zi a diferențelor salariale dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectorială de 484,18 RON și venitul efectiv plătit, drepturi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală, calculată de la data exigibilității sumelor până la data plății efective. 2.1.2. Analizând sentința recurată, în raport de criticile formulate de pârâtul Tribunalul Brașov, Înalta Curte constată că prima instanță și-a fundamentat soluția de admitere a acțiunii pe dispozițiile Legii nr. 71/2015 de aprobare a O.U.G. nr. 83/2014, care reglementează situația salarizării personalului bugetar ce beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație. Curtea a avut în vedere prevederile art. 1 alin. (5 1 ) din Lege, care statuează că personalul aflat în situația menționată va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Amintește Înalta Curte că potrivit actului normativ menționat: "Art. I. Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu următoarele modificări și completări: 1. La articolul 1, după alin. (5) se introduce un nou alineat, alin. (5 1 ), cu următorul cuprins: (5 1 ) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții." De asemenea, tot în cuprinsul aceluiași act normativ se prevede că: "6. La articolul 5, după alin. (1) se introduc două noi alineate, alin. (1 1 ) și (1 2 ), cu următorul cuprins: (1 1 ) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum și sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplinește aceleași condiții de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării. (1 2 ) Prevederile alin. (1 1 ) se aplică și pentru calculul indemnizației de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcții publice și de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției." Din interpretarea sistematică și teleologică a normelor de drept menționate rezultă că personalul din instituții și autorități publice va fi salarizat la nivelul maxim existent în plată, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu alte persoane având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație. Cu alte cuvinte, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 se consfințește principiul de dreptul muncii conform căruia la muncă egală trebuie acordată o remunerație egală, pentru persoanele din sistemul bugetar care lucrează în condiții similare având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație. Așadar, egalizarea remunerațiilor trebuia efectuată de la data intrării în vigoare a actului normativ menționat, adică de la data de 9 aprilie 2015. Concluzia instanței de fond este în sensul interpretării pe care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, respectiv că "(…) Nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din aceeași ordonanță de urgență, astfel încât personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Prin urmare, în acest caz, nu va funcționa regula menținerii în anul 2015 a aceluiași nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază și sporuri) pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparație cu salariile de bază și sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca și acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creștere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare." Totodată, contrar susținerilor pârâtului, soluția instanței de fond nu contravine principiilor exprimate în decizia CCR nr. 794/15.12.2016, care vine să sublinieze principiul egalității în fața legii a tuturor categoriilor de salariați, inclusiv a magistraților, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare. Decizia Curții Constituționale consacră soluția adoptată prin Legea nr. 71/2015, clarificările aduse fiind de natură să susțină aplicarea legii menționate în forma intrată în vigoare la data de 9 aprilie 2015. Instanța de contencios constituțional nu a făcut decât să elimine disparitățile de interpretare, fără să introducă un nou criteriu de calcul al indemnizațiilor. Acestea sunt chestiuni de principiu care stabilesc un echilibru firesc în raporturile de muncă dintre salariați și angajatori care au calitatea de instituții publice, plecând de la premisele egalității, nediscriminării și transparenței în acordarea remunerației celor care lucrează în condiții similare având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație. Trebuie subliniat că potrivit deciziei Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, în cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale nu poate exista o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, diferențele de salarizare rezultând exclusiv din coeficienții de multiplicare specifici fiecărei funcții și grad. Curtea Constituțională a statuat în cuprinsul paragrafului 21 că soluția legislativă a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim s-a adoptat începând cu Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la 9 aprilie 2015. Astfel, prin decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a art. 3 1 alin. (1) 2 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fondurilor publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituționale. În cuprinsul deciziei s-a menționat că: "Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 1 alin. (1 2 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, Curtea reține că, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraților), s-au eliminat și diferențele provenite din faptul că o parte dintre magistrații și personalul asimilat, încadrați în aceeași funcție, grad/treaptă,gradație, vechime în funcție sau în specialitate au obținut hotărâri judecătorești definitive și irevocabile (în temeiul C. proc. civ. din 1865) sau definitive (în temeiul C. proc. civ.), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alții nu obținuseră asemenea hotărâri judecătorești. Astfel, urmarea intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016 este aceea că, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, indemnizația de încadrare a magistraților și a personalului asimilat este aceeași, stabilită la nivel maxim. De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, introdus prin legea sa de aprobare, Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeași soluție legislativă, a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim." Instanța de contencios constituțional a statuat că efectul neconstituționalității art. 3 1 alin. (1) 2 din O.U.G. nr. 57/2015 este acela că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizația de încadrare la care se face egalizarea trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. În consecință, personalul care lucrează în aceleași condiții, trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației aflate în plată, indiferent de instituție sau autoritate publică. Nu în ultimul rând, prin Decizia nr. 36/4 iunie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare". Totodată, hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea valorii de referință sectorială care prin definiție vizează aplicabilitatea aceluiași criteriu de salarizare unui întreg sector de activitate, nu vizează situații de fapt particulare, ci aplicarea unor prevederi legale cuprinse în acte normative, cu aplicabilitate generală, astfel cum a reținut Î.C.C.J. în decizia antereferită, precum și în Decizia nr. 7/2019, adoptată în recurs în interesul legii (pct. 71). În aceste condiții, devin pe deplin valabile concluziile Î.C.C.J., potrivit cărora, dacă s-ar da o altă interpretare, aceasta ar fi contrară scopului și substanței normei, s-ar menține inechitățile salariale în cadrul aceleiași categorii de personal și, în consecință, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenționat să o elimine prin edictarea acestei reglementări (pct. 73 din Decizia nr. 7/2019). Așadar, reglementările O.U.G. nr. 83/2004 cu modificările și completările aduse de Legea nr. 71/2015 sau O.U.G. nr. 57/2015 cu modificările și completările aduse de O.U.G. nr. 20/2016 și O.U.G. nr. 43/2016 au drept scop ca personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, să fie salarizat la nivelul maxim, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții, premisa de aplicare a textului legal fiind stabilirea la autoritatea/instituția publică a unui nivel maxim de salarizare, în raport de care să fie uniformizate și celelalte drepturi salariale, având un cuantum inferior, plătite pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, atunci când titularii își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Legea cadru nr. 153/2017 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice prevede la art. 38 în mod clar că începând cu data de 1 iulie 2017 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție și indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizația brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții. De asemenea, art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, prevede și în anul 2018 și 2019 păstrarea acestor drepturi, cărora li se aplică o anumită majorare. Înalta Curte constată că, raportându-se la familia ocupațională "Justiție" stabilită de Anexa VI a Legii - cadru nr. 284/2010 și la ordonatorii principali de credite indicați în normele juridice respective, Curtea de apel a avut în vedere, în mod corect, situația de fapt existentă la data pronunțării hotărârii recurate. Astfel, în acord cu opinia judecătorului fondului, reclamanții sunt îndreptățiți, începând cu data de 21.06.2016 (în speță, data sesizării instanței de contencios) să li se plătească drepturile salariale corespunzătoare unei VRS majorate și cu procentul acordat prin O.G. nr. 13/2008, întrucât dispozițiile acestui act normativ stabileau: "art. 1 (1) Valoarea de referință sectorială prevăzută în anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările ulterioare, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 2% față de nivelul din luna decembrie 2007. (2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creșterea valorii de referință sectoriale este de 2% față de valoarea din luna septembrie 2008. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică și pentru personalul din serviciile de probațiune salarizat potrivit Legii nr. 327/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din serviciile de probațiune". "art. 2 (1) Valoarea de referință sectorială prevăzută în anexele nr. 1c, 2c și 3c la Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 4% față de nivelul din luna decembrie 2007. (2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creșterea valorii de referință sectoriale este de 4,5% față de valoarea din luna septembrie 2008". Reiese, așadar, că acest act normativ a stabilit majorarea VRS pentru personalul din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor. Totodată, în ceea ce privește obligația ordonatorului de credite de a stabili salariile prin egalizare la nivelul cel mai mare existent în cadrul familiei ocupaționale, obligație impusă de actelor normative menționate anterior și de cele stabilite prin decizia nr. 794/2016 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale a României, Înalta Curte constată că reclamantii au depus la dosar practică judiciară cu privire la care s-a arătat că au existat valori ale VRS care cuprind majorările stabilite de O.G. nr. 13/2008. Prin urmare, față de toate aspectele anterior reținute, sunt nefondate susținerile recurentului-pârât în sensul că nu există o justificare obiectivă și reală care să conducă la aplicarea VRS de 440,16 RON din 09.04.2015 și a faptului că se crează o majorare artificială a valorii sectoriale de referință utilizată pentru personalul auxiliar de specialitate și conex față de cea acceptată în familia ocupațională "Justiție". Așa fiind, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. 2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din același act normativ, Înalta Curte va respinge recursurile formulate de pârâți, ca nefondate. PENTRU ACESTE MOTIVE,