ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4371/2024

Ședința publică din data de 9 octombrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 23.06.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se desființeze Rezoluția Inspectorului șef nr. C22-943 din 16.06.2022 comunicată la data de 17.06.2022 (prin email) prin care a fost respinsă plângerea reclamantului împotriva rezoluție de clasare nr. 990/25.05.2022 dispusă în lucrarea 22-1512 din 25.05.2022 comunicată la data de 06.06.2022(data poștei) și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor și pentru a fi constatate următoarele aspecte și abateri disciplinare grave în activitatea magistraților judecători B. și C. din cadrul Tribunalului Suceava, secția I civilă care au soluționat în complet colegial în apel ds. 2956/285/2020 (obiect îmbogățire fără justă cauză) pronunțând d.c.899/07.09.2021 (redactată de B.) prin care,după ce au admis cererea de repunere în termenul de apel (adică au admis un apel peste termen), au anulat s.c.491/22.02.2021 pronunțată în dosarul cu nr. de mai sus și au trimis cauza spre rejudecare primei instanțe, urmând să se ia măsurile legale pentru sancționarea disciplinară a acestora pentru abaterea disciplinară a exercitării funcției cu rea credință sau gravă neglijență, faptă prev. de art. 99 lit. t) rap. la art. 99 ind.l din Legea 303/2004 (statutul judecătorilor și procurorilor), rep. cu modif. și compl. ulterioare.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința nr. 2311 din 06 decembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a respins contestația formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

1.3. Calea extraordinară de atac formulată în cauză

Împotriva sentinței a promovat recurs reclamantul, în condițiile art. 483 C. proc. civ.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-reclamant a criticat hotărârea recurată ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, sens în care, a invocat următoarele motive:

În fapt, judecătorul fondului nu a înțeles nimic din acțiunea introductivă, analizând pe 4 pagini și concluzionând că reclamantul ar fi nemulțumit de soluție pronunțată în ds. 2956/285/2020, aspect total fals și aberant deoarece Inspecția Judiciară nu are atribuții și nu poate pune în discuții soluțiile pronunțate prin hotărâri judecătorești transformându-se într-o supra instanță de control judiciar, soluțiile fiind supuse doar căilor legale de atac, ceea ce se și întâmplă.

Susține în continuare că, ceea ce a reclamat, este că în lipsa reclamantului (fără să fie legal citat la domiciliul procesual ales, fără să se apere) s-a admis un apel peste termen și în timp ce deține o hotărâre judecătorească definitivă, concomitent dosarul fiind în rejudecare.

De plano, arată că este de acord și cunoaște că inspecția judiciară nu asigură controlul judiciar al hotărârilor și nu se transformă într-o supra instanță care este investită cu o cale suplimentară de atac neprevăzută de lege, dar reclamantul nu a solicitat acest lucru ci a invocat chestiuni de abateri disciplinare respectiv necitarea părtii la adresa indicată.

Se arată că recurentul-reclamant a avut calitatea de pârât în dosarul x/2020 în care Judecătoria Rădăuți a pronunțat s.c.491/22.02.2021 comunicată părților litigante la data de 09.03.2021 prin poștă .

După epuizarea termenului de declarare a căii de atac, a conformat hotărârea precitată rămasă definitivă și irevocabilă la data de 13.04.2021.

Partea adversă D. a formulat către compartimentul arhivă a Judecătoriei Rădăuți la data de 14.04.2021 cerere de comunicare a s.c.491/2021, compartimentul arhivă comunicându-i faptul că hotărârea 491/22.02.2021 i-a fost comunicată la data de 09.03.2021. Ulterior la data de 15.04.2021 D. a declarat apel peste termen împotriva s.c.491/2021.

Consideră recurentul că în urma cercetărilor ce se vor efectua prin intermediul inspectorului judiciar se va constata că se desprind elementele constitutive ale abaterii disciplinare reclamate privind exercitarea funcției cu rea credință atunci când judecătorii încalcă cu știință normele de drept material și procesual urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane, recte a subsemnatului (art. 99 lit. t) rap.la art. 99 ind. I alin. (1) dacă există intenție și eu cred că există, fie gravă neglijență dacă cele de mai sus s-au petrecut din culpă (art. 99 lit. t) rap.la art. 99 ind. I alin. (2).

Față de acestea a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului și, în consecință, menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond, ca legală și temeinic motivată.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 12 noiembrie 2023 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 9 octombrie 2024, cu citarea părților.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, și văzând dispozițiile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat și urmează să le respingă pentru considerentele ce vor succede:

Cu titlu prealabil, având în vedere jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în alte materii decât cât cea penală, în deplin acord cu orientarea jurisprudențială stabilită de Curtea Europeana a Drepturilor Omului prin hotărârile pronunțate în Cauza Oleksandr Volkov contra Ucrainei - 2013, Cauza S Tato Marinho dos E. dos Santos contra Portugaliei - 2016 oi Cauza Ramos Nunes de Carvalho E Sa contra Portugaliei - 2016, trebuie precizat faptul că, în cele ce succed, vor fi analizate inclusiv criticile formulate din perspectiva netemeiniciei hotărârii atacate, prin încadrarea lor în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., considerându-se că, în realitate, susținerile respective vizează, mai mult sau mai puțin explicit, aspecte de nelegalitate a hotărârii.

În contextul analizei argumentelor recurentului-reclamant, astfel cum au fost reiterate din acțiunea dedusă judecății, analizând recursul, din perspectiva criticilor de nelegalitate, prin prisma motivului de casare, cel reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., se reține, de asemenea, că argumentarea sentinței recurate în cauză a fost concepută cu scopul de a se demonstra că susținerile reclamantului nu pot conduce la desființarea rezoluției contestate și la trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor, în condițiile în care s-a dovedit că soluția/soluțiile de clasare este corectă fiind susținută de înscrisurile aflate la dosar, răspunzându-se tuturor susținerilor reclamantului și arătându-se rațiunea pentru care au fost înlăturate.

De asemenea, Înalta Curte constată că nu pot fi analizate susținerile recurentului care descriu parcursul judecării litigiului în precedenta etapă procesuală, și nici cele care se referă la o situație de fapt diferită de cea care a fost reținută de curtea de apel pe baza analizei probelor.

Instanța de judecată este chemată să analizeze exclusiv legalitatea actului administrativ contestat, în condițiile Legii nr. 554/2004.

Înalta Curte reține că legalitatea rezoluției/rezoluțiilor de clasare se verifică, în concret, în raport cu elementele constitutive ale abaterii disciplinare reclamate.

În opinia recurentului, situația premisă a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 constă în aspectele ce se vor arăta în continuare.

Astfel, în fapt, prin sesizarea adresată Inspecției Judiciare, înregistrată la Direcția de inspecție pentru judecători în data de 6 mai 2022, sub nr. x, reclamantul a criticat modul în care a fost instrumentat dosarul nr. x/2020 al Judecătoriei Rădăuți în calea de atac a apelului.

Concret, reclamantul a sesizat faptul că Tribunalul Suceava a repus partea adversă în termenul de apel, fără ca acesta să fi fost legal citat la domiciliul ales în calea de atac.

Prin rezoluția emisă la 25.05.2022 în lucrarea nr. 22-2512 de către pârâta Inspecția Judiciară - Direcția de inspecție judiciară pentru judecători s-a dispus clasarea sesizării formulate reclamant.

Împotriva rezoluției anterior menționate, reclamantul a formulat plângere, iar prin rezoluția inspectorul-șef al Inspecției Judiciare din 16.06.2022, emisă în lucrarea nr. C22-943, s-a dispus respingerea acesteia.

Judecătorul fondului a concluzionat că actele atacate sunt legale, criticile reclamantului neputând fi reținute în solutionarea favorabilă a cererii de anulare a acestora cu motivarea că în realitate, ceea ce deduce petentul analizei Inspecției judiciare este tocmai soluția instanțelor judecătorești.

Susținerile și criticile formulate nu au putut conduce la desființarea rezoluției contestate și la trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor, în condițiile în care s-a dovedit că soluția de clasare este legală și temeinică, raportat la documentația aflată la dosarul cauzei.

Opinia doctrinară expusă de recurent nu poate constitui nici ea reperul unei analize posibile în această etapă procesuală, pentru că nu constituie normă de drept material în sensul prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că în mod corect autoritatea pârâtă, în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate și în limitele de competență conferite de lege, prin rezoluția/rezoluțiile în litigiu, a reținut inexistența indiciilor care să conducă la săvârșirea de către magistratul judecător verificat a acestei abateri, în condițiile prezentate.

Față de criticile invocate de recurentul -reclamant vizând modul de soluționare a demersului său judiciar, prin prisma soluției dispuse în cazul cererii de repunere în termen și a eventualei nerespectări a normelor de procedură privind citarea acestuia în calea de atac, în mod judicios a subliniat judecătorul fondului că Inspecția Judiciară nu îndeplinește rolul unei suprainstanțe de control judiciar care să intervină în activitatea parchetelor sau instanțelor de judecată.

În contextul în care intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a avut la dispoziție și a analizat toată documentația, amploarea verificărilor și metodele de verificare nu pot fi impuse de părțile litigante, fiind atributul exclusiv al inspectorului judiciar de a decide, în condițiile legii, cu privire la probatoriul necesar a fi administrat pentru soluționarea sesizărilor formulate în legătură cu pretinse abateri disciplinare.

Mai mult decât atât, împrejurarea că soluția dispusă de către magistratul vizat nu a fost favorabilă reclamantului nu a putut fi apreciată ca o conduită necorespunzătoare a acestuia. Faptul că în cauza aflată pe rolul Judecătoriei Rădăuți reclamantul și-ar fi ales domiciliul la avocatul său, nu justifică concluzia nelegalei citări la domiciliul său, căci o atare alegere nu poate produce efecte decât atunci când partea arată și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură (art. 158 C. proc. civ.), situație neregăsită în cauza amintită.

Nu în ultimul rând, inspectorul judiciar a arătat că, în ceea ce privește activitatea de judecată, analiza Inspecției Judiciare trebuie raportată la dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, care statuează că hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale, precum și la dispozițiile art. 46 alin. (2) teza finală din aceeași lege, conform cărora verificările efectuate trebuie să respecte principiile independenței judecătorilor și supunerii lor numai legii, precum și autoritatea de lucru judecat.

Câtă vreme aspectele rezultate din verificările prealabile efectuate și de conținutul abaterii disciplinare de la art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, republicată și modificată, precum și de caracterizarea dată de legiuitor vinovăției în cele două forme sub care se poate săvârși abaterea prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, republicată și modificată, autoritatea pârâtă a concluzionat în mod corect că nu poate fi dispusă declanșarea cercetării disciplinare, deoarece nu s-a probat existența vreunei încălcări a drepturilor procesuale ale reclamantului și nici nu s-a identificat vreo greșeală a judecătorilor, care să poată fi caracterizată ca fiind evidentă și neîndoielnică.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al recursului, astfel cum acesta a fost susținut prin criticile analizate în precedent, urmând a se dispune, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., respingerea acestei căi de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 2311 din 06 decembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 9 octombrie 2024.