ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4368/2024

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 19.07.2021 sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României, solicitând anularea H.G. nr. 416/2009 privind structura organizatorică și efectivele Ministerului Afacerilor Interne. În ședința publică de la data de 04.05.2022 reclamantul A. a depus cerere modificatoare a acțiunii, prin care a arătat că înțelege să solicite anularea H.G. nr. 416/2007 privind structura organizatorică și efectivele Ministerului Afacerilor Interne. La data de 07.01.2022 a depus cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului Guvernul României Ministerul Afacerilor Interne, arătând că H.G. nr. 416/2009 reprezintă un act normativ emis de către Guvernul României privind acordarea unui ajutor, nicidecum structura organizatorică și efectivele Ministerului Afacerilor Interne. 1.

Hotărârea/încheierea primei instanțe Prin încheierea din 14 de septembrie 2022 Curtea, deliberând asupra excepției lipsei dovezii calității de reprezentant a semnatarului cererii de intervenție accesorie, a respins-o ca neîntemeiată, întrucât aceasta fiind semnată de către B. care, potrivit Ordinului MAI nr. II/2214/03.08.2018 deținea calitatea de Director general adjunct al Direcției general juridice a MAI, caz în care are dreptul de a reprezenta MAI în raporturile cu instanțele de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. (4) din O.U.G. nr. 30/2007 coroborat cu art. 4 alin. (1) și (3) din OMAI nr. 100/2011. Asupra admisibilității în principiu a cererii de intervenție voluntară accesorie în favoarea pârâtei formulată de MAI, instanța a admis-o în principiu, cu motivarea că MAI justifică un interes în formularea cererii de intervenție, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, prin care se solicită anularea H.G. nr. 416/2007 prin care sunt reglementate structura organizatorică și efectivele MAI. Prin sentința civilă nr. 1840 din 26 octombrie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei de interes a reclamantului în formularea acțiunii, invocată de pârât și de intervenient și, în consecință: A respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, astfel cum a fost modificată, ca lipsită de interes. A admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul Ministerul Afacerilor Interne, în favoarea pârâtului. 1.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate Împotriva încheierii de ședință din 14 septembrie 2022 și a sentinței civile nr. 1840 din 26 octombrie 2022, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a promovat recurs reclamantul A., invocând criticile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. 1.

Apărările formulate în cauză Părțile adverse au depus întâmpinare în cauză. Intimatul-pârât Guvernul României a înțeles să invoce excepția nulității recursului, având în vedere că, prin criticile prezentate recurentul-reclamant repune în discuție fondul cauzei. De asemenea, se arată că prin motivele de recurs reclamantul nu a arătat, în concret, în ce constă nelegalitatea sentinței pronunțate de către instanța de fond, ceea ce nu permite încadrarea în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., motiv pentru care solicită admiterea excepției și, pe cale de consecință, constatarea nulității recursului. Intimatul-intervenient Ministerul Afacerilor Interne a invocat excepția lipsei de interes, excepție care a fost respinsă, așa cum reiese din practicaua prezentei decizii. 1.

Procedura de soluționare a recursului. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluție s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 9 octombrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților. În ședința publică din 9 octombrie 2024, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției nulității recursului, invocată de intimatul Guvernul României pe care o va admite pentru următoarele considerente. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Asupra nulității recursului, din perspectiva neîncadrării criticilor în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocată prin întâmpinare, Înalta Curte reține următoarele: În esență, prin criticile formulate, subsumate de către recurentul-reclamant motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., aceasta a invocat, atât greșita respingere, de către prima instanță a excepției lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii de intervenție, cât și o pretinsă încălcare a dispozițiilor legale incidente cu privire la dreptul de petiționare și de acces la informațiile de interes personal ca urmare a suspendării plății drepturilor salariale ce i se cuveneau. Verificând ansamblul criticilor formulate, se constată că acestea nu sunt unele propriu-zise și, drept urmare, nu pot face obiect concret de analiză pentru instanța de recurs, întrucât, în realitate, recurentul-reclamant a reluat ad litteram susținerile expuse în cadrul argumentelor expuse în cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, care a primit deja dezlegare jurisdicțională din partea instanței de fond. Or, această manieră de redactare a memoriului de recurs nu este aptă să răspundă cerințelor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-reclamant omițând să contrapună dezlegărilor instanței de fond argumente concrete. Mai mult, recurentul-reclamant se limitează doar la a formula susțineri generale, fără a invoca, însă, elemente de substanță, care să permită exercitarea controlului de legalitate din prezenta cale extraordinară de atac. În acest sens, se observă că recurentul-reclamant omite a-și argumenta, într-o manieră aplicată, susținerile, rezumându-se doar la situația de fapt a cauzei și la probele administrate în cauză, aspect ce nu se înscrie în rigorile arătate. Procedând astfel, nu este posibilă conturarea limitelor de exercitare a controlului judiciar din prezenta fază procesuală, ce pot fi stabilite doar prin critici concrete cu privire la sentința/încheierea atacată, recurentul-reclamant ignorând, practic, raționamentul judiciar al instanței de prim control judiciar în legătură cu aspectele invocate. Aceasta întrucât a motiva recursul înseamnă, potrivit celor arătate anterior, atât indicarea motivului de recurs, prin identificarea unuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cât mai ales dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind raționamentul instanței de fond. Este fără dubiu că această din urmă cerință nu poate fi considerată ca fiind îndeplinită, din moment ce recurentul-reclamant a omis să indice punctual în ce au constat eventualele greșeli de judecată săvârșite de instanța de fond în legătură cu aspectele deduse judecății, limitându-se a prelua și reitera întocmai argumentele expuse în cererea de chemare în judecată, care a primit deja dezlegare jurisdicțională. În alți termeni, întinderea controlului judiciar al instanței de recurs este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, astfel încât simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată nu poate constitui obiectul analizei instanței de recurs, în rigorile impuse prin dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. Așadar, această susținere nu se grefează pe considerentele instanței de fond, ci doar tinde a repune în discuție, într-o manieră deficitară, raționamentul primei instanțe, infirmat, ca atare, prin sentința atacată. O atare atitudine procesuală ignoră faptul că, prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului, partea interesată nu poate invoca orice fel de nemulțumiri, ci doar pe acelea care îmbracă forma unor aspecte de nelegalitate, în conformitate cu motivele expres și limitativ prevăzute de lege, care își au corespondent în considerentele deciziei atacate. Prin urmare, dat fiind scopul recursului, instituit de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia în această etapă procesuală se verifică, în condițiile legii, conformitatea hotărârii recurate cu regulile de drept aplicabile, se constată că, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de fond, astfel cum au fost menționate în sentința atacată, și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul-reclamant a nesocotit existența judecății anterioare și natura căii extraordinare de atac a recursului. În consecință, cum recurentul-reclamant nu tinde, prin critici punctuale, la infirmarea considerentelor regăsite în hotărârea atacată, simplele susțineri formulate prin memoriul de recurs, nu pot fi deduse spre examinare instanței de recurs, ca fiind critici de nelegalitate. Cum aspectele invocate de recurent nu se grefează pe conținutul sentinței atacate, și cum, în cauză, nu pot fi reținute din oficiu motive de ordine publică în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, Înalta Curte va constata ca fiind nul recursul declarat în cauză, urmare a admiterii excepției nulității recusului invocată de intimatul-pârât Guvernul României.