ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6670/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 24.07.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul pentru Situații de Urgență "B." al județului Argeș: anularea Ordinului Inspectorului General nr. 375/IG din 17.04.2018 prin care s-a dispus invalidarea concursului pentru ocuparea postului de ofițer specialist I (consilier juridic) la Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Argeș; obligarea pârâtului IGSU să înainteze Ministerului Afacerilor Interne dosarul de concurs în vederea emiterii de către ministru a Ordinului de numire în postul de ofițer specialist I (consilier juridic) la Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Argeș; obligarea pârâtului Ministerul Afacerilor Interne - prin ministrul afacerilor interne - să emită Ordinul de numire în postul de ofițer specialist I (consilier juridic) la Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Argeș; obligarea pârâților la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat ca urmare a promovării în gradul de ofițer specialist I, precum și a dobânzii legale aferente, începând cu data de 15.11.2017 și până la plata efectivă a acestora și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 112 din 8 aprilie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul pentru Situații de Urgență "B." al județului Argeș, ca neîntemeiată.

3.1. Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și în rejudecare admiterea acțiunii așa cum a fost formulată cu modificările ulterioare.

Printr-o primă critică, recurentul-reclamant susține că prima instanță avea obligația legală de a constata nulitatea ordinului atacat pentru nemotivare.

Prin respingerea acestui motiv de nulitate, hotărârea atacată a încălcat principiile dreptului administrativ, art. 31 alin. (2) din Constituția României și art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

În cuprinsul ordinului contestat nu a fost prezentat motivul concret al invalidării, respectiv care anume regulă dintre cele de la art. 57 alin. (3) lit. b) din Anexa nr. 3 la OMAI nr. 177/2016, nu a fost respectată.

Curtea de Apel București a respins această critică cu motivarea că ordinul nu poate fi sancționat cu nulitatea deoarece reclamantul a înțeles motivul concret de invalidare a concursului, din conținutul corespondenței purtate, astfel că, niciun drept al acestuia nu a fost vătămat.

Motivarea primei instanțe este contrară atât principiilor care guvernează emiterea actelor administrative individuale, cât și unor texte normative.

În anul 2018 nu exista un act normativ intern, inferior Constituției, care să instituie obligația de motivare a actului administrativ individual, exista însă, o vastă și constantă jurisprudență, în sensul motivării actului, pentru a se asigura transparența deciziei și posibilitatea de control asupra acestuia.

Cerința motivării actului administrativ reiese cu suficientă claritate din conținutul disp. art. 31 alin. (2) din Constituția României, care instituie obligația autorităților publice la informarea corectă a cetățenilor asupra problemelor de interes personal, iar o informare incompletă care ascunde motivul concret al actului administrativ al invalidării concursului nu prezintă o atare exigență.

În plus, România și-a asumat obligația de a respecta actele Uniunii Europene, iar art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a UE recunoaște dreptul cetățeanului la o bună administrare.

În același sens, conduita autorității care a încercat să clarifice situația prin corespondență ulterioară nu este în acord cu principiile enunțate mai sus.

Cea de-a doua critică are în vedere aplicarea greșită a normelor cuprinse în Anexa nr. 3 la OMAI nr. 177/2016, respectiv art. 12 alin. (2), însă dispoziția a fost folosită de prima instanță pentru a justifica un ordin nelegal, iar nu pentru a preveni sau pentru a repara o greșeală dacă aceasta există, de recrutare.

Menținerea efectelor ordinului de invalidare apare astfel ca urmare a aplicării unui formalism excesiv, ca negare a poziției concrete a cetățeanului în raporturile cu autoritățile publice.

Celelalte cereri formulate prin acțiune au fost respinse, prin urmare, nelegal, ca o consecință a greșitei respingeri a cererii de anulare a ordinului atacat, însă aceasta trebuie analizată unitar, având o strânsă legătură cu anularea Ordinului nr. 375/IG din 17.04.2019.

3.2. Împotriva încheierii din data de26.02.2020 și a sentinței nr. 112 din 8 aprilie 2020 pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a formulat recurs incident întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul-pârât a formulat recurs împotriva încheierii de ședință din data de 26.02.2020 și sentinței civile nr. 112/08.04.2020, în ceea ce privește soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministrului Afacerilor Interne.

În motivarea recursului, se arată că anularea unui act administrativ se soluționează în contradictoriu cu emitentul acestuia și nu cu alte instituții care îl au în subordine.

Actul administrativ a cărui anulare s-a cerut - nr. 375/IG/17.04.2018, prin care s-a dispus invalidarea concursului pentru ocuparea postului de ofițer specialist I (consilier juridic) la ISUJ Argeș, a fost emis de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență București, unitate cu personalitate juridică.

Recurentul-pârât consideră că nu are calitate procesuală pasivă nici în raport de celelalte capete de cerere, accesorii capătului principal, deoarece emiterea actului de numire în funcție este în competența șefului de unitate, respectiv șeful ISUJ Argeș, iar acordarea gradului militar aparține șefului unităților MAI care are calitatea de ordonator de credite pentru cadrele militare din subordine.

De asemenea, stabilirea și acordarea drepturilor bănești constituie un atribut exclusiv ce aparține angajatorului.

Prin întâmpinarea formulată de recurentul-reclamant la recursul incident declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, se susține nulitatea recursului ca fiind declarat în lipsa aprobării prealabile a ministerului afacerilor interne, ceea ce are semnificația depășirii puterilor de reprezentare conferite semnatarului cererii.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursurilor formulate

Prealabil se va constata că excepțiile netimbrării recursului formulat de recurentul-reclamant și lipsei dovezii calității de reprezentant a apărătorului ales al recurentului-reclamant au fost soluționate anterior de instanța de recurs.

Cu privire la nulitatea recursului formulat de pârâtul M.A.I pentru lipsa aprobării prealabile a ministrului afacerilor interne, Înalta Curte urmează să o respingă, având în vedere dispozițiile legale invocate de recurentul-pârât, în sensul că această aprobare este necesară doar în situațiile prevăzute de art. 4 alin. (5) din Regulamentul de organizare și funcționare a Direcției Generale Juridice, aprobat prin OMAI nr. 100/2011, cu modificările și completările ulterioare, atunci când ministrul afacerilor interne are calitate procesuală, or, în speță a fost chemată în judecată autoritatea publică și nu conducătorul acesteia, devenind aplicabile disp. art. 4 alin. (1) și (3) din ordin, când Direcția Generală, prin directorul general, directori generali adjuncți sau personalul desemnat de aceștia, reprezintă și angajează M.A.I în raporturile cu instanțele de judecată.

Analiza motivelor de casare

Înalta Curte reține că recurentul-reclamant a solicitat, prin acțiunea introductivă modificată, în principal, anularea Ordinului Inspectoratului General pentru Situații de Urgență nr. 375/IG/2018, prin care s-a dispus invalidarea concursului pentru ocuparea postului de ofițer specialist I (consilier juridic) la Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Argeș.

În conținutul actului administrativ individual atacat, se precizează că, în conformitate cu prevederile art. 57 alin. (3) lit. b) din Anexa nr. 3 a OMAI nr. 177/2016 privind activitatea de management recurse umane în unitățile militare ale Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările și completările ulterioare, Adresei DGMRU nr. x din 18.01.2018 și Notei-raport nr. x/02.04.2018, concursul pentru ocuparea postului de ofițer specialist I (consilier juridic) se invalidează în ceea ce privește postul scos la concurs la ISUJ Argeș, întrucât în urma verificării corectitudinii întocmirii dosarelor de concurs și a dosarelor de recrutare, Direcția Generală Management Resurse Umane a constatat nerespectarea procedurilor privind organizarea și desfășurarea concursurilor și a returnat întreaga documentație unității organizatoare, motivat corespunzător în vederea aplicării măsurilor legale.

Recurentul-reclamant a susținut în cererea introductivă nulitatea actului administrativ atacat, pentru nemotivare, deoarece nu se arată în concret care anume ipoteză a prevederilor art. 57 alin. (3) din OMAI nr. 177/2016 a fost avută în vedere, respectiv: nerespectarea procedurilor privind organizarea și desfășurarea concursului; neîndeplinirea de către candidați a condițiilor de participare la concurs; întocmirea dosarelor de concurs și/sau de recrutare în volum incomplet.

Se mai susține că ordinul atacat nu a specificat în ce a constat nerespectarea procedurilor privind organizarea și desfășurarea concursului.

Prima instanță a apreciat că este neîntemeiat acest motiv e anulare a actului administrativ atacat, arătând că cerința motivării este suplinită în speță, prin corespondența purtată între reclamant și autoritate, iar răspunsurile părților fac trimitere la situația existentă și cerințele legale încălcate, fiind astfel cunoscute de către reclamant.

În dezvoltarea motivelor de nelegalitate, recurentul-reclamant critică soluția primei instanțe, arătând că principiile care guvernează emiterea actelor administrative, precum și cele ce decurg din prevederile Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, care au în vedere dreptul cetățeanului la o bună administrare, se opun ca un act administrativ să se considere că este motivat datorită corespondenței purtate de reclamant cu autoritatea după ce actul a fost emis de această autoritate.

Recurentul-reclamant a mai susținut că din cuprinsul actului nu se cunoaște care anume regulă dintre cele trei enumerate de disp. art. 57 alin. (3) lit. b) din Anexa nr. 3 la OMAI nr. 177/2016 nu a fost respectată.

Înalta Curte, analizând prima critică expusă în cuprinsul motivelor de casare invocate de recurentul-reclamant o va respinge ca nefondată.

Înalta Curte va reține că cerința/obligația motivării actului administrativ reprezintă o condiție de legalitate actului, această împrejurare fiind acceptată atât pe plan național, cât și la nivel european.

Motivarea actului administrativ reprezintă o garanție împotriva arbitrariului, iar aceasta trebuie să conțină elementele de fapt și de drept pe care se întemeiază, de natură să permită destinatarilor să cunoască conținutul concret al actului și să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate de către instanța de contencios administrativ.

Nemotivarea actului administrativ vizează însăși existența actului și nu numai dimensiunea formală a legalității lui.

Motivare actului administrativ se impune astfel să fie explicită și realizată, de regulă, prin chiar conținutul actului.

Această concluzie este în contradicție cu cele reținute de prima instanță, conform cărora, motivarea actului administrativ poate să fie suplinită prin corespondența purtată ulterior emiterii actului, între reclamant și autoritate, în urma căreia reclamantul a înțeles care sunt motivele și a putut, pe baza acestora, să formuleze acțiune în justiție.

Înalta Curte, analizând conținutul actului atacat, observă că se arată în mod clar, că se invalidează concursul pentru ocuparea postului de ofițer specialist I (consilier juridic) la ISUJ Argeș, pentru nerespectarea procedurilor privind organizarea și desfășurarea concursurilor, potrivit art. 57 alin. (3) lit. b) din Anexa nr. 3 a OMAI nr. 177/2016 și în conformitate cu Adresa DGMRU nr. x/S2 din 18.01.2018 și Nota-raport nr. x/02.04.2018.

Înalta Curte va constata, în primul rând că nu este întrunită critica formulată de recurentul-reclamant în ceea ce privește lipsa de precizare a motivului de anulare a concursului, respectiv care anume regulă dintre cele trei expuse de art. 57 alin. (3) lit. b) din Anexa nr. 3 la OMAI nr. 177/2016 a fost avută în vedere.

Din conținutul actului rezultă că a fost incidentă prima ipoteză, cea referitoare la erespectarea procedurilor privind organizarea și desfășurarea concursului.

În realitate, se observă că emitentul actului nu a detaliat care anume regulă de procedură nu a fost respectată cu ocazia organizării și desfășurării concursului.

Cum deja s-a afirmat anterior, exigența motivării actului administrativ presupune, ca regulă, ca aceasta să fie cuprinsă chiar prin conținutul actului.

Este permisă totuși ipoteza ca actul administrativ să facă trimitere la anumite acte pregătitoare/prealabile care au condus la decizia finală, iar actul administrativ s-a întemeiat pe acestea.

Aceasta este situația din dosar, când emitentul actului a arătat că ordinul este emis în conformitate cu două acte preparatorii.

Adresa nr. x/18.01.2018, prin care Direcția Generală Management Resurse Umane din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a concluzionat că la nominalizarea comisiei de recrutare la nivelul ISUJ Argeș nu au fost respectate prevederile art. 12 alin. (2) din Anexa nr. .3 la Ordinul nr. 177/2016, în sensul că niciunul dintre membrii comisiei de recrutare nu era încadrat în compartimentul de resurse umane al unității, fiind nominalizat ca secretar, numai un subofițer din cadrul structurii de resurse umane, și prin urmare, nu sunt îndeplinite condițiile pentru trecerea în corpul ofițerilor, cu grad de sublocotenent al reclamantului.

De asemenea, din cuprinsul Notei-raport nr. x/02.04.2018 a IGSU - Direcția Resurse Umane reiese faptul că s-a propus către Inspectoratul General al IGSU, invalidarea concursului, pentru motivele deja arătate, și informarea reclamantului despre această împrejurare.

Înalta Curte constată, în baza celor sus-menționate că actul administrativ cu caracter individual atacat a fost motivat corespunzător, iar deficiența invocată de recurentul-reclamant se referă, în realitate, la comunicarea defectuoasă a acestuia, fapt ce nu constituie însă o cauză ce afectează legalitatea Ordinului nr. 375/IG/17.04.2015.

O altă critică invocată de recurentul-reclamant este aplicarea greșită a disp. art. 12 alin. (2) din Anexa nr. 3 la OMAI nr. 177/2016, acestea fiind instituite exclusiv în scopul prevenirii unor greșeli în selecția candidaților, culpa aparține autorității și, în concret, nu s-a produs niciun prejudiciu, candidații au îndeplinit condițiile de participare la concurs, nu au existat contestații ale candidaților respinși.

Instanța de fond, interpretând și aplicând disp. art. 12 alin. (2) din OMAI nr. 177/2016 a apreciat că neregularitatea privește nominalizarea comisiei de recrutare de la nivelul ISUJ Argeș, în sensul că niciunul dintre membrii săi nu era încadrat la compartimentul resurse umane al unității.

A mai reținut prima instanță că nu are relevanță culpa autorității, iar simpla nerespectare a acestor dispoziții legale conduce la anularea concursului.

Înalta Curte constată că disp. art. 12 din Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 177/2016, stabilește componența comisiei de recrutare, respectiv președintele comisiei de recrutare, șeful structurii de specialitate corespunzătoare domeniului de activitate al posturilor vacante pentru care se organizează concursul sau o altă persoană desemnată și membrii comisiei de recrutare, desemnați din rândul ofițerilor din cadrul unității teritoriale, din care cel puțin unul din compartimentul de resurse umane al unității.

Prin urmare, din actele dosarului reiese că din componența comisiei de recrutare face parte președintele, care este șeful structurii de specialitate corespunzătoare, doi membri, dintre care unul trebuie să fie ofițer și să facă parte din compartimentul de resurse umane al unității și un secretar.

Pentru concursul pentru postul de ofițer specialist I (consilier juridic) la ISUJ Argeș, în comisia de recrutare nu a fost desemnat și un ofițer care face parte din compartimentul de resurse umane al unității, ci un alt ofițer ce aparține altui compartiment.

Motivul de invalidare a concursului vizează nerespectarea procedurilor legale de concurs, însă nu orice viciu de legalitate conduce automat la anularea concursului.

Pentru ca însăși autoritatea organizatoare să dispună invalidarea rezultatelor unui concurs este necesar și obligatoriu să se producă o viciere gravă a rezultatelor, datorată nerespectării procedurii.

Exemple în acest sens, pot fi cele referitoare la neconfidențialitatea subiectelor, neîndeplinirea condițiilor de participare la concurs, conflictul de interese, incompatibilități, fraudarea unei probe, etc., toate acestea putând să conducă la vicierea rezultatelor concursului.

Or, în speță, concursul a fost invalidat pentru faptul că unul dintre cei doi membri ai comisiei de recrutare nu face parte din compartimentul de resurse umane al unității, însă nu s-a demonstrat că o atare nerespectare a procedurii constituie un motiv care este de natură să afecteze întregul concurs.

În dosar nu există nicio dovadă în sensul existenței unor contestații formulate de ceilalți participanți în aceleași condiții, iar recurentul-reclamant a fost declarat câștigător.

Viciul de legalitate în această situație este minor și nu este apt să conducă la invalidarea rezultatelor.

Actul administrativ de invalidare suferă, prin urmare, de o gravă abatere de la legalitate, deoarece a fost emis cu nerespectarea disp. art. 1 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, ducând la vătămarea drepturilor reclamantului legate de clasarea pe primul loc și câștigarea concursului.

În consecință, prima instanță a pronunțat sentința recurată cu aplicarea greșită a legii, motiv de nelegalitate ce se încadrează pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește celelalte cereri formulate prin acțiune, sunt fondate criticile aduse de recurentul-reclamant, pretențiile fiind accesorii cererii principale, astfel că, în mod nelegal prima instanță a hotărât respingerea lor, deoarece este validă obligația pârâtului IGSU să înainteze pârâtului MAI dosarul de numire a reclamantului pe post, obligația acestuia să emită ordinul de numire pe post, precum și obligația pârâților de a plăti reclamantului despăgubirile cuvenite.

Recurentul-pârât critică sentința primei instanțe pentru soluția de respingere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, Înalta Curte urmând să respingă recursul ca nefondat.

Pârâtul MAI a fost chemat în judecată datorită calității sale de participant la procedura de recrutare, întrucât prin Adresa nr. x/18.01.2018 a restituit documentația în vederea dispunerii invalidării rezultatelor concursului.

Totodată, una dintre dispozițiile instanței de recurs este aceea ca pârâtul IGSU să înainteze MAI dosarul de concurs în vederea emiterii ordinului de numire pe post a reclamantului.

Față de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, urmează să se admită recursul formulat de reclamant, să se dispună casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii.

Urmează să se dispună anularea actului atacat, obligarea pârâtului IGSU să înainteze MAI dosarul de concurs, în vederea emiterii de către MAI a ordinului de numire a reclamantului în postul de ofițer specialist I (consilier juridic) la ISUJ Argeș.

Vor fi obligați pârâții la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul ca urmare a promovării în grad de ofițer specialist I, precum și a dobânzii legale aferente, începând cu data la care trebuie emis ordinul și până la plata efectivă a acestora.

În temeiul art. 451 C. proc. civ., vor fi obligați pârâții la 5.050 RON cheltuieli de judecată către reclamant.

În temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, se va respinge va nefondat recursul incident formulat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de A. împotriva sentinței nr. 112 din 08 aprilie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și în rejudecare admite acțiunea.

Anulează Ordinul Inspectorului General nr. 375/IG din 17.04.2018 și obligă pârâtul IGSU să înainteze Ministerului Afacerilor Interne dosarul de concurs în vederea emiterii de către ministru a ordinului de numire în postul de ofițer specialist I (consilier juridic) la Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Argeș.

Obligă pârâtul Ministerul Afacerilor Interne să emită ordinul de numire în postul de ofițer specialist I (consilier juridic) la Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Argeș.

Obligă pârâții la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat ca urmare a promovării în gradul de ofițer specialist I, precum și a dobânzii legale aferente, începând cu data la care trebuia emis ordinul și până la plata efectivă a acestora.

Obligă pârâții la plata sumei de 5050 RON reprezentând cheltuieli de judecată către reclamant.

Respinge recursul incident formulat de Ministerul Afacerilor Interne împotriva încheierii din 26 februarie 2020 și împotriva sentinței nr. 112 din 08 aprilie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 decembrie 2020.