ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5272/2019
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5272/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Ședința publică din data de 31 octombrie 2019
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24.07.2018 pe rolul Curții de Apel București, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Cpt. Puică Nicolae" al județului Argeș:
- anularea Ordinului Inspectorului General nr. 375/IG din 17.04.2018 prin care s-a dispus invalidarea concursului pentru ocuparea postului de ofițer specialist I (consilier juridic) la Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Argeș;
- obligarea pârâtului I.G.S.U. să înainteze Ministerului Afacerilor Interne dosarul de concurs în vederea emiterii de către ministru a Ordinului de numire în postul de ofițer specialist I (consilier juridic) la Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Argeș;
- obligarea pârâtului Ministerul Afacerilor Interne - prin ministrul afacerilor interne - să emită Ordinul de numire în postul de ofițer specialist I (consilier juridic) la Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Argeș;
- obligarea pârâților la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat ca urmare a promovării în gradul de ofițer specialist I, precum și a dobânzii legale aferente, începând cu data de 15.11.2017 și până la plata efectivă a acestora și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamantul a formulat cerere modificatoare la data de 03.10.2018 în sensul:
- obligării pârâților Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (UM 0276 București) și Ministerul Afacerilor Interne să aloce pârâtului ISU Argeș sumele de bani necesare plății despăgubirilor reprezentând salariile indexate, majorate și reactualizate și celelalte drepturi, precum și a dobânzii legale vizând perioada 15.11.2017 și până la plata efectivă;
- introducerii în cauză și obligării pârâtului Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Cpt. Puică Nicolae" al județului Argeș la numirea în funcția de ofițer specialist I - consilier juridic în cadrul ISU Argeș și la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat ca urmare a promovării în gradul de ofițer specialist I, precum și a dobânzii legale aferente, începând cu data de 15.11.2017 și până la plata efectivă a acestora.
Prin sentința nr. 811 din data de 5 martie 2019 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal competența materială de soluționare a cauzei formulate de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Cpt. Puică Nicolae" al Județului Argeș.
Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că reclamantul solicită anularea Ordinului Inspectorului General nr. 375/IG din 17.04.2018 prin care s-a dispus invalidarea concursului pentru ocuparea postului de ofițer specialist I (consilier juridic) la Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Argeș, acest concurs fiind unul de ocupare a posturilor de ofițer prin recrutare din sursă internă.
Promovarea în grade profesionale și în funcții reprezintă modalități de dezvoltare a carierei, un astfel de concurs privește raporturile de serviciu ale unui funcționar public cu statut special. Cum este de necontestat faptul că reclamantul are statutul de cadru militar, iar raporturile sale cu autoritățile publice pârâte au natura unor raporturi de serviciu/de funcție publică, s-a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 ca reglementare generală a funcției publice și a funcționarilor publici, dar și a deciziei Î.C.C.J. nr. 10/2018 pronunțată într-un recurs în interesul legii, în cadrul căreia s-a statuat că "sunt de competența instanțelor de contencios administrativ litigiile având ca obiect drepturile bănești solicitate de jandarmii din cadrul inspectoratului de jandarmi județean și pompierii din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, personal militar având statutul de cadre militare (ofițeri, maiștri militari și subofițeri) care își desfășoară activitatea în baza unor raporturi de serviciu, specifice funcționarilor publici cu statut special", ceea ce este aplicabil și litigiului din prezenta cauză, fiind vorba de același statut de funcționar public.
În ceea ce privește competența materială de soluționare a cauzei, curtea de apel nu a avut în vedere rangul autorității emitente a actului administrativ în litigiu și a subliniat că odată stabilit statutul reclamantului, ca fiind unul special, de funcție publică (dată fiind calitatea sa de cadru militar), raportul dedus judecății este un raport de serviciu specific funcționarilor publici cu statut special. De asemenea, în cauză este dedus judecății în principal nu un drept de natură salarială, ci unul care derivă din cariera funcționarului public și din raportul de serviciu, iar competența de soluționare a unui astfel de litigiu, în primă instanță, aparține tribunalului, secție de contencios administrativ, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999.
Hotărârea celei de-a doua instanțe
Prin sentința nr. 4567 din data de 19 iunie 2019 Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a prezentei cauze privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Cpt. Puică Nicolae" al județului Argeș, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța în drept să hotărască asupra conflictului negativ de competență.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a apreciat că raportul juridic dedus judecății în speța de față nu privește drepturile și îndatoririle funcționarului public (ca elemente constitutive ale raportului de serviciu) reglementate în Legea nr. 188/1999 - Capitolul V, ci vizează verificarea legalității actului emis în legătură cu concursul pentru ocuparea postului de ofițer specialist I (consilier juridic) la Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Argeș, astfel încât procesul de față privește Carierea Funcționarului Public, reglementată prin Capitolul VI din Legea nr. 188/1999.
În consecință, din moment ce raportul juridic dedus judecății nu are ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, incidentă în cauză este regula generală instituită prin art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Stabilită în temeiul acestui text de lege, competența materială de soluționare a prezentului litigiu revine curții de apel, prin prisma faptului că primul capăt de cerere are ca obiect anularea unui act administrativ (Ordin nr. 375/IG din 17.04.2018) emis de o autoritate centrală (Inspectoratul General pentru Situații de Urgență).
În temeiul art. 99 alin. (2) C. proc. civ., conform căruia în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt, tribunalul a constatat că instanța curții de apel devine competentă cu privire și la capetele de cerere subsecvente.
Din perspectiva competenței teritoriale, tribunalul a avut în vedere data sesizării instanței și forma alin. (3) al art. 10 din Legea nr. 554/2004 și a constatat că reclamantul a decis sesizarea instanței de contencios administrativ de la sediul autorității pârâte.
Considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență
Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii:
Din expunerea obiectului acțiunii de la punctul 1. al prezentei hotărâri se constată că demersul judiciar al reclamantului A. este generat de invalidarea concursului pentru ocuparea postului de ofițer specialist I (consilier juridic) la Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Argeș, măsură dispusă prin Ordinul Inspectorului General nr. 375/IG din 17.04.2018 - act administrativ emis de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
Toate celelalte capete de cerere, vizând obligarea pârâților la emiterea ordinului de numire în postul de ofițer specialist I (consilier juridic), la plata drepturilor salariale cuvenite, a despăgubirilor și a dobânzilor aferente, sunt strâns legate de eventuala constatare a nelegalității actului administrativ solicitată prin primul capăt de cerere, astfel încât instanța competentă va fi stabilită având în vedere și dispozițiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ.
În același timp, aspectul care a generat prezentul conflict de competență este reprezentat de obiectul raportului juridic dedus judecății, respectiv dacă acesta vizează sau nu raportul de serviciu al funcționarului public cu statut special reclamant în cauză.
Înalta Curte reține că Ordinul Inspectorului General nr. 375/IG din 17.04.2018, deși este un act de invalidare a unui concurs de ocupare a unor posturi, acesta nu este un act care să vizeze raportul de serviciu al reclamantului A. în sensul art. 109 din Legea nr. 188/1999, câtă vreme, prin el însuși, actul nu produce efecte juridice asupra acestui raport.
Mai mult decât atât, instanța de judecată trebuie să aibă în vedere temeiul de drept al acțiunii reclamantului, indicat în mod expres, respectiv dispozițiile art. 8, 10 și 18 din Legea nr. 554/2004, dreptul comun în materie.
În acest context, Înalta Curte va aplica criteriul rangului autorității emitente reglementat de art. 10 alin. (1) din legea contenciosului administrativ și va constata că, potrivit dispozițiilor art. 1 din Anexa 1 la H.G. nr. 1490/2004, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență - emitentul Ordinului nr. 375/IG din 17.04.2018 - este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Administrației și Internelor, având sediul în București.
De asemenea, având în vedere data sesizării instanței - 24.07.2018 și forma de la această dată a alin. (3) al art. 10 din Legea nr. 554/2004, conform căruia " Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale", se reține că reclamantul a decis sesizarea instanței de contencios administrativ de la sediul autorității pârâte .
Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Cpt. Puică Nicolae" al Județului Argeș, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2019.