ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2865/2020

Ședința publică din data de 26 iunie 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, în urma declinării de competență dispusă de Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Direcția Generală de Management Resurse Umane - Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Bucovina" al județului Suceava, a solicitat obligarea acestora la emiterea actului administrativ de încadrare directă/chemare în activitate (recrutare din sursă externă) pe postul de Ofițer specialist II (administrativ) la Serviciul Logistic - compartimentul administrativ al I.S.U. "Bucovina" Suceava, în baza concursului organizat la data de 23.11.2016 la Suceava, sub condiția aplicării unei amenzi prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004, precum și la acordarea gradului militar corespunzător postului de Ofițer specialist II (administrativ) la Serviciul logistic - compartimentul administrativ, în raport de dispozițiile art. 36 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 80/1995 și art. 68 din O.M.I.R.A. nr. 665/2008.

Prin aceeași cerere, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat pentru postul de Ofițer specialist II (administrativ) Serviciul logistic - compartimentul administrativ, prin raportate la gradul militar acordat, în raport de dispozițiile art. 36 alin. (1) lit. g) și art. 52 din Legea nr. 80/1995, începând cu data de 24.12.2016 și până la data încadrării efective, precum și la plata dobânzii legale aferente drepturilor salariale acordate, la plata daunelor morale în cuantum de 100.000 RON pentru prejudiciul provocat de refuzul emiterii actului administrativ de încadrare directă/chemare în activitate și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentului litigiu.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 144 din 12 decembrie 2018, Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea în contencios administrativ având ca obiect "obligare emitere act administrativ" formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne, M.A.I. - Direcția Generală Management Resurse Umane, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, și Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Bucovina" al județului Suceava, ca nefondată.

1.3. Cererile de recurs

Împotriva sentinței nr. 144 din 12 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a formulat recurs principal reclamanta A. și recurs incident Ministerul Afacerilor Interne.

Recurenta-reclamantă critică sentința instanței de fond din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 5, 6 și 8 din C. proc. civ., criticile subsumate acestora fiind, în esență, următoarele:

Art. 488 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ.: Prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură prevăzute de lege, a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În susținerea acestei critici, recurenta-reclamantă afirmă că instanța de fond a încălcat principiul disponibilității, lăsând necercetate argumentele ce au făcut obiectul cererii de chemare în judecată (obligația de a face, urmare a refuzului nejustificat) și, întemeindu-și soluția pe argumente străine de natura pricinii, a îndrumat reclamanta să urmeze calea unei alte acțiuni, fără să analizeze temeinicia pretențiilor în cauza dedusă judecății și lăsând astfel nesoluționat fondul pricinii.

Astfel, instanța de fond a efectuat un control posterior de legalitate a concursului la care a participat reclamanta, nefiind învestită cu constatarea legalității organizării concursului ori cu anularea concursului organizat de ISU Suceava din data de 23.11.2016.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ.: Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Susține recurenta-reclamantă că motivarea sentinței recurate nu corespunde pretențiilor sale și nici mijloacelor de apărare, de natură să influențeze soluționarea litigiului, având în vedere că nu a fost analizată o chestiune esențială derivată din aplicabilitatea dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 554/2004.

Recurenta-reclamantă reiterează argumentele de fapt și de drept dezvoltate prin acțiunea introductivă de instanță, arătând că instanța de fond nu le-a analizat, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., obligația de motivare a hotărârilor judecătorești avându-și izvorul și în art. 6 din CEDO.

Astfel, arată recurenta că prima instanță nu s-a pronunțat asupra refuzului nejustificat al pârâtelor cu privire la emiterea actului administrativ de încadrare directă/chemare în activitate pe postul de Ofițer specialist II (administrativ) la Serviciul Logistic - compartimentul Administrativ - la Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Bucovina" al județului Suceava, ci s-a oprit doar la constatarea unor deficiențe în organizarea concursului imputabile exclusiv acestei instituții și celei ierarhic superioare, respectiv Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, dar în egală măsură, refuzul pârâților de a emite actul de încadrare pe postul de ofițer este justificat.

De asemenea, susține recurenta-reclamantă că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere cu care a fost învestită, respingându-le, în mod lapidar, în ultimul paragraf al sentinței.

În final, afirmă recurenta că motivarea cuprinsă în sentința recurată este similară cu aceea dintr-o altă sentință, pronunțată într-un alt dosar ce vizează același concurs, respectiv dosarul nr. x/2018, fiind indicate în ambele sentințe același mijloace de probă, situație ce echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de casare, recurenta-reclamantă arată că, în mod nelegal, instanța de fond a reținut că refuzul autorităților pârâte de a emite actul administrativ de încadrare directă pe postul de Ofițer specialist II este unul justificat.

Apreciază recurenta-reclamantă că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile legale privind condițiile de emitere a actului administrativ de încadrare directă, prevăzute de art. 36 alin. (1) lit. g) raportate la art. 52 din Legea nr. 80/1995, fără a se avea în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 306 din data de 08.05.2018 prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a art. 10 alin. (5) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.

În acest sens, susține că și concursul la care a participat a avut în vedere prevederile unui act normativ, respectiv Ordinul nr. 665/2008, cu forță juridică inferioară legii, ceea ce contravine art. 73 din Constituție care stabilește că procedura de organizare a concursurilor trebuie reglementată prin lege organică.

Mai arată recurenta-reclamantă că, deși instanța de fond reține argumentarea reclamantei în sensul că respectivul concurs nu a fost anulat pentru motive de nelegalitate, culpa aparținând autorităților pârâte, totuși își motivează soluția prin constatarea nelegalității concursului.

În final, recurenta-reclamantă susține că instanța de fond nu a analizat corespunzător situația de fapt dedusă judecății și reiterează argumentele expuse în fața Curții de Apel București.

Ministerul Afacerilor Interne a formulat odată cu întâmpinarea recurs incident împotriva sentinței civile nr. 144 din 12 decembrie 2018 a Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 5 și 8 din C. proc. civ., fără a le dezvolta pe fiecare separat.

Recurentul-pârât susține că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției tardivității formulării acțiunii în contencios administrativ, deși aceasta a fost invocată prin întâmpinarea depusă la dosar, situație care ar atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ.

În continuare, susține recurentul -pârât că reclamanta a introdus acțiunea peste termenul legal prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care a început să curgă cel mai târziu la data la care a expirat termenul legal de transmitere a dosarului de concurs la organul competent să emită actul administrativ de numire în funcție, respectiv 26.12.2016. Mai afirmă că data de 09.02.2018 la care a fost introdusă acțiunea în contencios administrativ nu poate fi acceptată fără a se înfrânge termenul de 1 an, care se calculează de la data încălcării dreptului pretins, respectiv 2016.

În concluzie, solicită admiterea recursului incident, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca prescrisă.

1.4. Apărările formulate în cauză

Părțile litigante au formulat întâmpinări reciproce, recurenta-reclamantă invocând excepția inadmisibilității recursului incident, pe care instanța a calificat-o ca fiind excepția lipsei de interes.

Pentru termenul de judecată din data de 26 iunie 2020, recurentul-pârât a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, având în vedere intrarea în vigoare a Legii nr. 101/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, excepție pe care instanța a calificat-o ca fiind o apărare de fond.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 din C. proc. civ., excepția lipsei de interes a recursului incident, invocată de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că este neîntemeiată, având în vedere că acesta vizează schimbarea soluției primei instanțe din perspectiva excepției tardivității, pe care pârâtul M.A.I. a invocat-o în fața instanței de fond, fiind îndeplinite cerințele art. 472 alin. (1) din C. proc. civ.

În ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive invocată de Ministerul Afacerilor Interne, direct în calea de atac a recursului, Înalta curte constată că aceasta este vădit neîntemeiată, având în vedere că această autoritate este parte a raportul juridic obligațional dedus judecății, prezentul litigiu fiind generat tocmai de exprimarea voinței acestei autorități, în regim de putere publică, în virtutea capacității administrative și a competenței legale de a valida rezultatele concursului organizat de IGSU și de a o încadra pe postul de ofițer pe reclamantă. Situația intervenirii unei modificări legislative pe parcursul soluționării cauzei, chiar și în sensul schimbării unor competențe legale, nu poate fi incidentă în litigiul pendinte, cu atât mai mult cu cât, Ministerul Afacerilor Interne a înțeles să formuleze și recurs incident, invocându-și tocmai calitatea procesuală pasivă în cauză.

Examinând cererile de recurs, prin prisma criticilor formulate, a ansamblului probatoriu administrat în cauză, precum și prin raportare la dispozițiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru argumentele prezentate în cele ce urmează.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține, în esență, că instanța de fond a analizat și s-a pronunțat pe alte pretenții decât cele deduse judecății prin acțiunea introductivă, încălcând principiul disponibilității în procesul civil, cercetând legalitatea procedurii de desfășurare a concursului, deși fusese învestită cu o acțiune în constatarea refuzului nejustificat al autorității și obligarea la emiterea actului administrativ de încadrare pe funcția de ofițer în cadrul structurii militare care a organizat concursul.

Înalta Curte, analizând raționamentul juridic dezvoltat de instanța de fond, finalizat cu soluția pronunțată în cauză, constată că au fost respectate limitele învestirii, astfel cum impun dispozițiile art. 22 din C. proc. civ. și, în consecință, fiind respectat principiul disponibilității părții în procesul civil.

În acest sens, instanța de control judiciar, reține că nu poate fi identificată nicio regulă de procedură prevăzută sub sancțiunea nulității și încălcată de către instanța de fond, considerentele sentinței atacate fiind circumscrise analizării caracterului justificat sau nejustificat al refuzului MAI prin Direcția Generală Management Resurse Umane, de a valida rezultatele concursului organizat de ISU "Bucovina" al Județului Suceava, în raport de competențele stabilite de art. 38 alin. (1)

1

din Ordinul MIRA nr. 665/2008.

Prin urmare, prima instanță, s-a limitat a analiza argumentele expuse de autoritățile pârâte în justificarea refuzului de a dispune încadrarea pe post și funcție a reclamantei, argumente circumscrise, firesc, îndeplinirii condițiilor de legalitate în desfășurarea concursului.

În concluzie, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ. nu are corespondent în realitatea faptică și juridică reținută de către instanța de fond prin hotărârea pronunțată.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă invocă toate cele trei ipoteze consacrate de textul legal, respectiv: nemotivarea hotărârii, motivarea contradictorie și existența unor motive străine de natura pricinii.

Înalta Curte reține mai întâi că obligația instanței de a-și motiva hotărârea este consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, cu prezentarea raționamentului logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă în prezentarea clară a motivelor de fapt și de drept care au fundamentat soluția instanței.

În cauza de față, sentința nr. 144 din 12 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal îndeplinește exigențele art. 425 C. proc. civ., având în vedere că instanța de fond a reținut, în mod judicios, obiectul cererii de chemare în judecată și a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor Legii nr. 554/2004 și ale Ordinului MIRA nr. 665/2008, incidente în cauza de față.

În ceea ce privește lipsa motivelor pe care s-a întemeiat soluția pronunțată în primă instanță, Înalta Curte constată că, în mod judicios, instanța de fond și-a argumentat convingerea în corectitudinea sentinței pronunțate, stabilind fără echivoc situația de fapt dedusă judecății, precum și dispozițiile legale aplicabile acesteia, redând argumente solide care au stat la baza constatării că refuzul autorităților pârâte de a emite actul administrativ de încadrare directă pe postul de ofițer în cadrul ISU Bucovina nu este nejustificat, în raport de constatările făcute de Direcția de management și resurse umane din cadrul MAI, în sensul nerespectării de către instituția organizatoare a concursului a cerințelor de legalitate necesare validării rezultatelor obținute de candidații admiși.

În acest context, Înalta Curte nu poate reține nici contradictorialitatea motivării sentinței recurate, astfel cum afirmă recurenta-reclamantă, deoarece instanța de fond nu a analizat, în mod direct, legalitatea organizării și desfășurării concursului, ci doar a redat cele reținute de autoritățile pârâte în motivarea deciziei de invalidare a rezultatelor și de neîncadrare a reclamantei pe postul pentru care a concurat.

Faptul că instanța de fond a reținut că deficiențele în organizare nu îi sunt imputabile reclamantei nu contrazice raționamentul, potrivit căruia, un terț nu poate fi obligat să valideze un concurs apreciat nelegal de către autoritate cu competențe legale în acest sens.

În concluzie, raționamentul juridic exprimat prin considerentele hotărârii instanței de fond nu cuprinde motive contradictorii, opinia instanței fiind expusă clar, precis și inteligibil.

Referitor la ipoteza existenței unor motive străine de natura pricinii, invocată de recurenta-reclamantă prin raportare la o hotărâre judecătorească pronunțată ulterior, într-o cauză similară, Înalta Curte constată că, în realitate, recurenta menționează faptul că în cel de al doilea dosar (nr. x/2018) instanța s-a raportat la aceleași mijloace de probă care au fost administrate în prezenta cauză. Or analiza unei asemenea situații excedează cadrului procesual și limitelor în care trebuie să se exercite controlul judiciar în calea de atac a recursului, neputând fi identificate argumente de fapt sau de drept străine de natura pricinii.

De asemenea, nu poate fi reținută nici susținerea recurentei-reclamante, în sensul că instanța de fond nu a motivat respingerea celorlalte capete ale cererii de chemare în judecată. Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a constatat caracterul accesoriu al acestora față de cel principal, iar în raport de soluția de respingere a pretenției principale, în temeiul dispozițiilor art. 30 alin. (4) din C. proc. civ., analiza pe fond a celor accesorii era lipsită de eficacitate juridică.

Mai reține Înalta Curte că, judecătorul nu este obligat să răspundă fiecărui argument adus de reclamantă în susținerea demersului judiciar, acestea putând fi grupate și analizate printr-un considerent comun. Pe de altă parte, multe dintre susținerile reclamantei, reluate și prin cererea de recurs, se referă, în mod direct, la îndeplinirea de către aceasta a condițiilor legale prevăzute pentru participarea la concurs. Or, astfel cum chiar recurenta a afirmat, prezenta cauză nu vizează cercetarea legalității desfășurării concursului organizat de IGSU și ISU Bucovina, ci refuzul MAI și implicit al celorlalte autorități subordonate de a dispune încadrarea directă a recurentei pe postul de ofițer, pentru care a concurat.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă invocă încălcarea de către instanța de fond a normelor de drept material incidente cauzei, reprezentate de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 și de prevederile art. 68 din Ordinul MIRA nr. 665/2008, respectiv art. 36 alin. (1) lit. g) raportate la art. 52 din Legea nr. 80/1995.

Înalta Curte reține că instanța de fond a fost învestită cu o acțiune în obligarea autorităților pârâte de a emite un act administrativ de încadrare directă a recurentei pe postul de ofițer specialist II în cadrul ISU Bucovina al județului Suceava, grefată pe constatarea refuzului nejustificat al acestora de a emite actul respectiv.

Refuzul de emitere a actului administrativ de trecere în corpul ofițerilor a fost comunicat, în mod direct, reclamantei de către ISU Bucovina al județului Suceava, prin adresa din 25.10.2017 .

Prin adresa menționată, reclamantei i s-a adus la cunoștință faptul că potrivit adresei emise de MAI - Direcția Generală Management Resurse Umane nr. x/S2 din 12.09.2017 și a IGSU nr. 127505 din 11.10.2017, s-a comunicat către ISU Bucovina al Județului Suceava faptul că nu sunt întrunite condițiile legale pentru inițierea demersurilor referitoare la emiterea actului administrativ de trecere în corpul ofițerilor cu grad de sublocotenent pentru neîndeplinirea unor condiții de legalitate în organizarea concursului constând în încălcarea art. 10 alin. (2) și art. 26 alin. (2) lit. a) din O.M.I.R.A. nr. 65/2008 cu modificările și completările ulterioare și a art. 22 alin. (3) și art. 30 din Anexa nr. 2 la O.M.I.R.A. nr. 655/2008 cu modificările și completările ulterioare.

Așadar, acestea sunt normele de drept material în temeiul cărora, autoritățile pârâte au exprimat refuzul de emitere a actului administrativ de încadrare a recurentei-reclamante pe postul de ofițer specialist II.

Pornind de la această situație premisă, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de fond și-a circumscris raționamentul juridic, în primul rând, pe dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 care definesc noțiunea de "refuz nejustificat".

În al doilea rând, nefiind învestită cu cercetarea legalității desfășurării concursului (care s-ar fi putut realiza doar în cadrul unei acțiuni în anularea acestuia), instanța de fond a verificat, în mod corect, dacă, potrivit legii, pârâtul Ministerul Afacerilor Interne avea competența de a refuza emiterea actului administrativ de încadrare pe postul de ofițer al reclamantei, în condițiile în care, aceasta fusese declarată admisă, iar rezultatele validate de instituția organizatoare a concursului.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată, în acord cu prima instanță, că potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (1)

2

din Ordinul MIRA nr. 665/2008, compartimentul de resort din cadrul ministerului - Direcția Generală Management Resurse Umane are atribuții de verificare a corectitudinii întocmirii dosarelor de concurs. În urma verificărilor efectuate DGMRU emite actul administrativ în cazul în care dosarele sunt complete și corect întocmite, sau restituie unității organizatoare documentația, pentru verificarea aspectelor semnalate sau pentru sesizarea instanței de contencios administrativ în cazul în care se constată nerespectarea procedurilor privind organizarea și desfășurarea concursurilor, neîndeplinirea de către candidați a condițiilor de participare la concurs.

Prin urmare, din această perspectivă, se reține că refuzul a fost exprimat de autoritatea cu competențe legale în acest domeniu.

Referitor la normele de drept material pretins a fi încălcate de instanța de fond, Înalta Curte reține că acestea nu pot fi cele indicate de recurenta-reclamantă, deoarece acestea privesc condițiile de acordare a gradului de ofițer, etapă ulterioară validării concursului, iar gradul de ofițer se acordă "cu îndeplinirea condițiilor legale", potrivit art. 68 din O.M.I.R.A. nr. 665/2008.

În acest context, se reține că, în mod corect, argumentele instanței de fond s-au raportat la normele de drept material indicate de autoritățile pârâte prin adresele menționate anterior, ca fiind încălcate cu ocazia desfășurării concursului, respectiv art. 10 alin. (2) și art. 26 alin. (2) lit. a) din O.M.I.R.A. nr. 65/2008 cu modificările și completările ulterioare și a art. 22 alin. (3) și art. 30 din Anexa nr. 2 la O.M.I.R.A. nr. 655/2008 cu modificările și completările ulterioare.

Achiesând la considerentele instanței de fond referitoare la faptul că autoritățile pârâte și-au motivat refuzul de emitere a actului administrativ de încadrare, Înalta Curte reține că prin adresele emise acestea au redat, în mod detaliat, atât argumente ce țin de situația de fapt, precum și normele de drept constatate a fi fost încălcate cu ocazia desfășurării concursului, susțineri fundamentate și dovedite cu înscrisurile administrate ca probă în cauză, provenind din dosarul de concurs.

Prin urmare, fără a se substitui în atribuțiile autorităților pârâte de verificare a legalității organizării și desfășurării concursului organizat de ISU Bucovina al Județului Suceava, Înalta Curte constată, în limitele învestirii, că nu se poate reține în cauză existența unui refuz nejustificat, chiar în lipsa culpei reclamantei, având în vedere că ne aflăm în sfera protejării interesului public, circumscris unui contencios obiectiv, care, în speța de față, primează interesului particular al reclamantei.

Prin urmare, nu este întrunită nici ipoteza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., sentința atacată fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente cauzei.

Recurentul-pârât invocă nelegalitatea sentinței instanței de fond prin prisma neanalizării excepției tardivității formulării acțiunii, ridicată în fața instanței de fond, prin întâmpinare.

Din conținutul cererii de recurs rezultă că, în realitate, recurentul-pârât susține tardivitatea formulării plângerii prealabile și solicită respingerea acțiunii ca fiind prescrisă.

Dincolo de inconsecvența solicitării, Înalta Curte reține că în speță s-a dedus judecății constatarea unui refuz nejustificat, situație care nu necesită parcurgerea procedurii prealabile. Faptul că reclamanta s-a adresat mai întâi autorității pârâte cu solicitarea de a i se emite actul administrativ de încadrare pe postul de ofițer nu are relevanță în dezlegarea excepției invocate.

Pe de altă parte, din actele dosarului rezultă că cu evidență că reclamantei i s-a adus la cunoștință refuzul de emitere a actului administrativ de trecere în corpul ofițerilor prin adresa din 25.10.2017 a ISU Bucovina al Județului Suceava, dată în raport de care, acțiunea introdusă la instanța de contencios administrativ la data 09.02.2018 este formulată în termenul legal de 6 luni de la data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În final, Înalta Curte reține că, în raport de soluția prefigurată, de respingere a recursului formulat de reclamantă, faptul că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra excepției tardivității acțiunii, nu poate constitui un motiv de casare a hotărârii, în lipsa unei vătămări dovedite de autoritatea pârâtă și imposibil de înlăturat.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința instanței de fond este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 5 și 6 din C. proc. civ., soluția pronunțată fiind legală și temeinică.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei de interes formulată de recurenta-reclamantă A. cu privire la recursul incident.

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă A., precum și recursul incident formulat de recurentul - pârât Ministerul Afacerilor Interne împotriva sentinței nr. 144 din 12 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 iunie 2020.