ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4296/2024

Ședința publică din data de 3 octombrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 06.04.2021 sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Covasna, a formulat contestație împotriva Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/09.03.2021, emisă de către DGRF Brașov - AJFP Covasna, și cerere de suspendare a executării actului administrativ fiscal, (Decizia de instituire a masurilor asigurătorii nr. x/09.03.2021, emisă de către DGRF Brașov -AJFP Covasna), apreciind că în speță există un caz bine justificat de nelegalitate a actului administrativ, iar măsura este necesară pentru evitarea unei pagube iminente.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 913 din 10 iunie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea privind pe reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Directia Regională a Finantelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna.

A anulat Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/09.03.2021, emisă de pârâta D.G.R.F. Brașov - A.J.F.P. Covasna.

A respins capătul de cerere privind suspendarea executării Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/09.03.2021, emisă de pârâta D.G.R.F. Brașov - A.J.F.P. Covasna.

A luat act că reclamanta, prin avocat, a arătat că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Recursul exercitat în cauză

Recurenta-pârâtă Direcția Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Covasna a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 913 din 10 iunie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Susține recurenta-pârâtă că prin recursul formulat că instanța de fond, Curtea de Apel București nu a motivat sub nici o formă hotărârea judecătorească atacată.

Instanța trebuie să arate fiecare capăt de cerere și apărările părților, probele care au fost administrate, motivându-se pentru ce unele dintre ele au fost reținute și altele înlăturate, excepțiile invocate și modul în care au fost soluționate, normele de drept material și substanțial pe care le-a aplicat la situația de fapt stabilită.

Motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum ci una de conținut, instanța trebuind să prezinte motivele care au determinat-o să pronunțe soluția.

Esența motivării constă în arătarea situației de fapt rețintă de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

în fine, motivarea este importantă pentru părțile procesului, deoarece pe baza considerentelor hotărârii, acestea au posibilitatea să controleze legalitatea și temeinicia dispozitivului.

Mai mult, susține recurenta-pârâtă că lipsa motivării îl pun în imposibilitate pe judecătorul căii de atac de a verifica situația de fapt și de drept reținută de instanța de fond, precum și raționamentul logico-juridic pe care judecătorul și-a întemeiat hotărârea.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura cauzei.

În concluzie, motivarea este un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție precum și o premiză a exercitării de către instanța superioară a controlului judiciar de legalitate și temeinicie.

Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că este neîntemeiat, sentința atacată nu cuprinde motive contradictorii, ci dimpotrivă aceasta cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței de fond, hotărârea recurată fiind temeinic motivată.

Astfel, instanța de fond prin considerentele hotărârii recurate a stabilit în mod concret, clar și concis, starea de fapt și motivele de drept avute în vedere la momentul soluționării fondului cauzei.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte apreciază că instanța de fond prin hotărârea recurată, a făcut o corectă și judicioasă interpretare a ansamblului probator administrat, respectiv dispozițiilor legale incidente în cauză, găsind pe deplin întemeiată acțiunea dedusă judecății, pe care a admis-o.

În concluzie, hotărârea instanței de fond este temeinic și coerent motivată, în fapt și în drept, respectând exigențele dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., cât și ale jurisprudenței Convenției Europene a Drepturilor Omului, nefiind în prezența unor motive contradictorii.

Pe fondul recursului, Înalta Curte reține că, instanța de fond, prin sentința recurată, a verificat îndeplinirea cerințelor legale pentru emiterea Deciziei de instituire a măsurilor nr. 721/09.03.2021, prin raportare la dispozițiile art. 213 alin. (2), (3) și 4 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală.

Potrivit art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015: se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepționale, respectiv în situația în care există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispozițiile art. 231 rămân aplicabile. Măsurile asigurătorii devin măsuri executorii la împlinirea termenului prevăzut la art. 230 alin. (1) sau art. 236 alin. (12), după caz, ori la expirarea perioadei de suspendare a executării silite.

În cauza de față, instanța de recurs, în acord cu judecătorul fondului reține, că Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/09.03.2021, a recurentei-pârâte, nu este motivată în mod legal, în sensul că recurenta nu a demonstrat și nu a dovedit îndeplinirea condițiilor legale pentru a se dispune/institui măsurile asigurătorii, aspectele reținute prin decizie neavând aptitudinea, potrivit unei logici juridice elementare, să facă dovada îndeplinirii acestor condiții.

Mai precis, în decizia atacată se relevă că la emiterea sa s-a ținut cont "de valoarea sumelor estimate, precum și de faptul că S.C. A. S.R.L., conform evidențelor contabile, respectiv a balanței de verificare din 31.10.2019, pusă la dispoziția organelor de inspecție fiscală, nu deține active în patrimoniu care să acopere prejudiciul estimat".

Înalta Curte mai observă că prin decizia atacată nu se prezintă niciun indiciu obiectiv cu privire la existența unui pericol din categoria celui la care face referire norma legală menționată, în sensul că debitorul efectuează acte de pregătire sau alte acțiuni/inacțiuni similare pentru sustragerea de la plata obligațiilor fiscale, ascunderea patrimoniului ori risipirea acestuia.

Totodată, Înalta Curte reține că decizia atacată nu face nici o referire la cea de a doua condiție cerută de lege, pentru instituirea măsurilor asigurătorii.

În acest context, Înalta Curte precizează că motivarea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept de o manieră rezonabilă, obligația de a analiza documentele și prezentarea în cuprinsul deciziei a unei justificări de specialitate reprezentând baza și elementele constitutive ale unui act motivat.

În ceea ce privește cererea de suspendare, potrivit art. 213 alin. (13) din Legea nr. 207/2015, Înalta Curte reține că admiterea capătului de cerere privind anularea deciziei nr. 721/09.03.2021 determină, de la data pronunțării prezentei hotărâri, întreruperea sau încetarea temporară a efectelor acesteia. În consecință, măsurile dispuse prin decizie se desființează, fie la cererea persoanei interesate, fie din oficiu.

Ca atare, în mod corect s-a reținut că de la data pronunțării prezentei hotărâri, decizia de instituire a măsurilor asigurătorii, atacată în cauză nu mai produce efecte, iar cele realizate deja se desființează, astfel încât luarea măsurii de protecție provizorie pe calea suspendării executării reglementate de art. 15 în referire la art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu se mai justifică.

Pentru aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Covasna împotriva sentinței civile nr. 913 din 10 iunie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Covasna împotriva sentinței civile nr. 913 din 10 iunie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 03 octombrie 2024.