ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4881/2022

Ședința publică din data de 25 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 09.12.2021, sub nr. x/2021, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE COVASNA - INSPECTIA FISCALĂ, a solicitat, în temeiul art. 15 cu aplicarea art. 14 din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. x/2016, emisă în baza raportului de inspecție fiscală nr. x din 16.09.2016, până la soluționarea definitivă a acțiunii având ca obiect anularea actului administrativ-fiscal atacat.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 153/2021 in 17 decembrie 2021, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA- DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BRASOV- ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE COVASNA și în consecință a dispus suspendarea executării DECIZIEI DE IMPUNERE NR. F-CV 135/22.12.2016 emisă de pârâta A.N.A.F - D.G.R.F.P.-AJFP COVASNA - Inspecție Fiscală până la soluționarea definitivă a acțiunii de fond.

Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri - Sentința nr. 153/2021 din 17 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal --a formulat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE COVASNA și, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii și, rejudecând cauza, să se respingă cererea de suspendare, ca netemeinică și nelegală.

În dezvoltarea criticilor sale, recurenta a susținut în esență că soluția instanței de fond este dată cu încălcarea și aplicarea eronată a dispozițiilor art. 14 coroborat cu art. 15 din Legea contenciosului administrativ, întrucât în cauză aspectele reținute de instanță nu se încadrează, nefiind îndeplinite condițiile privind "paguba iminentă" și "cazul bine justificat".

Invocând practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv Decizia nr. 442/30.01.2023, susține recurenta că, în ceea ce privește condiția cazului bine justificat, instanța trebuie să țină cont de specificitatea procedurii de suspendare a actelor administrative fiscale care nu permite cenzurarea temeniciei deciziei de impunere, ci numai o verificare a aparenței dreptului de perspectiva art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Cazul bine justificat implică existența unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ de natură a înfrânge principiul potrivit căruia, actul administrativ este executoriu din oficiu, iar paguba iminentă constă, potrivit prevederilor art. 2 lit. s) din Legea nr. 554/2004 într-un prejudiciu material viitor, dar previzibil sau în perturbarea previzibilă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Consideră faptul că îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, având în vedere faptul că în cadrul procedurii suspendării executării, pe cale căreia pot fi produse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului prejudiciului.

În continuare recurenta redă neconformitățile constatate în urma inspecției fiscale desfășurate, atât în materie de afiliați cât și cu privire la starea de fapt economică, respectiv cu privire la prestările de servicii efectuate de B. S.A. și C. S.R.L., cu privire la internalizarea prestărilor de serviciiu efectuate de D. S.R.L., cu privire la chestiunile neaferente activității de bază desfășurate de A. S.R.L..

Susține că, față de cele constatate, organele de inspecție fiscală, de asemenea, au stabilit prin Decizia de impunere nr. x/16.09.2016, listată la data de 23.09.2016 obligații fiscale în cuantum total de 73.183.339 RON, reprezentând impozit pe profit în sumă de 45.321.727 RON, TVA în sumă de 1.006.385 RON, dobânzi aferente impozitului pe profit suma de 20.146.205 RON, penalități de întârziere impozit pe profit în sumă de 5.935.680 RON, dobânzi aferente TVA în suma de 609.590 RON și penalități de întârziere TVA în sumă de 163.752 RON.

Ulterior, organele de inspecție fiscală au constatat că actele administrative emise conțineau o eroare materiala, întrucât a fost constatată preluarea eronată și astfel dublarea unor sume din situațiile întocmite pentru ajustarea cheltuielilor evidențiate în relația cu C. S.R.L. și B. S.A. în cuprinsul Deciziei de impunere nr. x/16.09.2016, listata în data de 23.09.2016 și comunicată societății în data de 30.09.2016, fapt pentru care a fost emisă Decizia de impunere nr. x/22.12.2016 care a fost comunicată societății în data de 03.01.2017.

Prin Decizia de impunere au fost stabilite în sarcina societății obligații fiscale în cuantum total de 72.075.889 RON, reprezentând impozit pe profit în sumă de 44.552.641 RON, TVA în sumă de 1.006.385 RON, dobânzi aferente impozitului pe profit suma de 19.904.224 RON, penalități de întârziere impozit pe profit în sumă de 5.839.297 RON, dobânzi aferente TVA în sumă de 609.590 RON și penalități de întârziere TVA în sumă de 163.752 RON.

Față de reținerea instanței de fond, cum că ar fi prescrise sumele stabilite cu titlu de impozit pe profit în anul 2016 cu referire la anul 2009, ceea ce creează o îndoială evidentă asupra prezumției de legalitate a deciziei de impunere, susține recurenta că, astfel cum se arată pe pg. 12 a acțiunii, o parte din suma totală stabilită se susține că este prescrisă, prin urmare eventual instanța putea să dispusă parțial suspendarea executării deciziei de impunere, dacă, într-adevăr ar fi îndeplinite condițiile cerute de lege pentru a lua o asemenea măsură, care apreciază că nu sunt îndeplinite în prezenta speță. Or, mai mult, consideră că motivele reținute de instanța de fond sunt insuficiente pentru a se pronunța o soluție de suspendare a executării deciziei de impunere.

Insanța de fond la pronunțarea acestei soluții, nu ține cont de motivele invocate în soluția de clasare care s-a pronunțat, soluție conține informații relevante, prin Ordonanța de clasare la care făcea referire reclamnata prin acțiunea ei s-a reținut că, "studiind RECHIZITORIUL întocmit în dosarul cu nr. x/2011, privind pe inculpații E., A. S.R.L. si alții se constată că faptele sunt cercetate în prezenta cauză au fost deja cercetate de către procurorul DNA, acesta pronuntându-se pe fond, dispunând clasarea." Totodată, s-a mai reținut că:

"în prezenta cauză nu se contestă prin rechizitoriu nedeductibilitatea acestor cheltuieli constatată atât de către inspectorii antifraudă din cadrul ANAF-DGAF și de organele fiscale din cadrul AJFP Covasna, cât și parțial de către expertiza contabilă. Analizând în schimb din punct de vedere penal iar nu fiscal, relațiile comerciale derulate de A. S.R.L. și aceste societăți, se constată că există faptă în sens material cu implicații sub aspectul răspunderii penale, însă nu există probe certe care să permită dincolo de orice dubiu rezonabil că operațiunile descrise în facturile emise de D. S.R.L., C. S.R.L., B. S.A., F. S.R.L., G. S.R.L., H. și I. S.R.L. au caracterul de operațiuni fictive în accepțiunea art. 2 lit. f) din Legea nr. 241/2005 sau nereale, conform cerințelor esențiale a laturi obiective a infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prev. de art. 9 alin. (1) Ut. c din Legea nr. 241/2005."

Astfel, aplicându-se principiul ne bis in idem s-a pronunțat o soluție de clasare cât privește faptele sesizate de organul de inspecție fiscală, însă, se naște întrebarea care sunt faptele pentru care prin rechizitoriul la care se face referire prin această ordonanță s-a dispus trimiterea în judecată și care este legătura invocată de către societatea reclamantă între dosarul de contencios administrativ fiscal și acel dosar penal.

Aceste aspecte instanța de fond trebuia să le clarifice prin emiterea unei adrese la DNA în vederea aflării adevărului și lămuririi acestui aspect, respectiv dacă faptele și persoanele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată sunt în legătură cu cele din dosarul de contencios și în ce măsură ar putea influența soluția instanței de contencios pe suspendare.

Apreciază recurenta că, din moment ce motivarea cererii de suspendare privește cu preponderență aspecte de fond, asupra cărora dacă s-ar pronunța instanța investită cu soluționarea prezentei cereri, ar echivala cu prejudecarea fondului, instanța trebuie să constate și să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de dispozițiile art. 14 alin. (1) din legea nr. 554/2004 raportat la elementele concrete ale speței și nu doar ipotetic și teoretic; suspendarea executării unui act administrativ fiind totuși o măsură excepțională.

Îndoiala serioasa asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, având în vedere faptul că în cadrul procedurii suspendării executării, pe cale căreia pot fi produse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului prejudiciului. Or, motivele arătate de către reclamantă apreciem că țin exclusiv de fondul verificării temeiniciei și legalități actului administrativ fiscal principal, ce fac obiectul unui alt dosar.

Stabilirea obligațiilor de plată la bugetul de stat nu reprezintă măsuri abuzive, iar stabilirea acestora trebuie să ducă la creșterea încasărilor la buget și nu la diminuarea acestora. Responsabilitatea pentru o eventuală situație financiară dificilă a A. S.R.L. nu poate fi transferată artificial în seama organelor de inspecție fiscală așa cum sugerează reclamanta.

Conducerea societății, tocmai prin prisma importanței serviciului prestat și a implicațiilor sociale de care se prevalează, trebuia să prevadă și astfel de situații și să ia măsurile necesare pentru a evita o posibilă blocare a societății.

Apoi, contribuabilul de bună credință poate beneficia din partea organutui fiscal și de înlesniri la plată; blocarea activității ce ar duce în ultimă instanță la faliment nefiind sigura "opțiune", ci doar cea mai la îndemână de a fi invocată în astfel de situații.

Solicită a se constata că motivarea soluției dată de instanța de fond privește cu preponderență aspecte de fond, asupra cărora daca s-ar pronunța instanța investită cu soluționarea prezentei cereri, ar echivala cu prejudecarea fondului.

Cu privire la condiția cazului bine justificat invocă Decizia nr. 442/30.01.2023, prin care Înalta Curte a statuat că pentru constatarea îndeplinirii acestei condiții, instanța nu trebuie să procedeze ta analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare, a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrative.

Astfel luând în considerare. motivele invocate. de reclamantă, față de cele prezentate mai sus, recurenta apreciază că în cauza nu s-a făcut dovada existenței unui caz bine justificat, care să înfrângă principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu (Decizia nr. 1390 din 20 aprilie 2006 pronunțată de secția de contencios administrativ și fiscal a înaltei Curții de Casație și Justiție, publicată în Revista de Drept Comercial nr. 6/2006, p. 129).

Prin urmare, ar fi trebuit să se administreze dovezi concludente, din care să rezulte existența cumulativă a celor două condiții.

Consideră că în cauzaă nu a făcută dovada existenței unor împrejurări care să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Faptul că se invocă pericolul afectării grave a situației economice a reclamantei prin eventuala executare a sumei stabilite suplimentar, a cărei suspendare o solicita și raportat la care se va stabili și cuantumul cauțiunii, nu este de natură să dovedească existenta sau producerea unei pagube iminente, având în vedere că prin simpla emitere a unei somații și a titlului executoriu aferent nu se creeze acel pericol iminent care să împiedice desfășurarea activității reclamantei.

Iminența prejudiciului nu este dovedită la data prezentei, iar simpla executare a unui act fiscal contestat ju produce prin ea însăși o pagubă.

În cauză nu s-a dovedit existenței unui caz bine justificat și nici existența unei pagube iminente, care sa înfrângă principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu.

Mai mult, apreciază că instanța în mod eronat a interpretat în cauză că, justifică un interes la formularea unei noi cereri de suspendare a executării deciziiei de impune de data aceasta întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea contenciosului administrativ, întrucât societatea a obținut deja o soluție de suspendare a executării a actului administrativ fiscal în condițiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ fiscal, suspendarea operează până la pronunțarea unei soluții de către instanța de fond. în cauză la data pronunțării instanței de fond în baza soluției invocate de societate, astfel cum a arătat societatea reclamantă beneficia deja de efectele hotărârii judecătorești anterioare de suspendare a executării a aceleiași decizii de impunere.

În ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până la soluționarea definitivă a cauzei, chiar dacă reclamanta nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1). Față de acest text de lege, având în vedere și soluția din dosarul cu nr. x/2017 al Curții de Apel Brașov, apreciază că cererea reclamantei la data introducerii și la pronunțării soluției de către instanța de fond și atacată cu prezentul recurs, îi lipsea elementul esențial al interesului, ceea ce se impunea să fie constatat de către instanța de fond,

Față de aceste considerente solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Apărările formulate în cauză

Intimata - reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea soluției instanței de fond, ca fiind la adăpost de orice critici.

Răspunsul la întâmpinare

Împotriva apărărilor intimatei -reclamante A. S.R.L. a formulat Răspuns la întâmpinare recurenta - pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE COVASNA în cadrul căreia a reiterat faptul că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile instituite prin dispozițiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, respectiv paguba iminentă și cazul bine justificat.

Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelul completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 18.03.2022, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 25.10.2022, în ședință publică, cu citarea părților, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. Înalta Curte a declarat dezbaterile închise și a reținut dosarul spre soluționarea recursului ce face obiectul judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor invocate și a apărărilor formulate prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul promovat de pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE COVASNA este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru următoarele considerente:

Criticile formulate de recurenta-pârâtă circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. sunt neîntemeiate, sentința pronunțată reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Potrivit motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, reclamanta S.C. A. S.R.L. Brașov, a solicitat, potrivit prevederilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, modificată, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice - Covasna - Inspecția Fiscală, suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. x/22.12.2016 emisă în baza Raportului de Inspecție Fiscală nr. F - CV 113/2016, până la soluționarea definitivă a acțiunii având ca obiect anularea actelor administrativ fiscale a căror suspendare a căror suspendare se solicită.

Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecție a persoanei care se consideră vătămată, măsură ce poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente.

Ambele condiții prevăzute în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 au fost definite de legiuitor, prin art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) ale aceleiași legi, potrivit cărora paguba iminentă este prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice/sau a unui serviciu public, iar cazul bine justificat constă în împrejurări legate de starea de fapt sau de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Înalta Curte constată astfel că prima instanță, raportându-se la cerința neprejudecării fondului, în mod judicios a realizat doar o cercetare sumară a aparenței dreptului, analizând actul ce face obiectul suspendării doar sub aspectul existenței unor indicii capabile să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, având în vedere tocmai faptul că această condiție a cazului " bine justificat" presupune ca, asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă, fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, fără a se analiza consecințele juridice pe care acesta le-a produs.

Instanța de control judiciar reține că indiciile de nelegalitate invocate este necesar să fie evidente, pentru a putea fi identificate cu ușurință la nivelul aparențelor.

Or, astfel cum și instanța de fond a constatat, prin argumentele sale, intimata - reclamantă a fost în măsură să indice o împrejurare concretă legată de starea de fapt sau de drept care să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului, aspectele invocate de aceasta fiind de domeniul evidenței.

Înalta Curte reține, în acord cu judecătorul fondului, că argumentele aduse de reclamantă în dovedirea cazului bine justificat referitoare la obligațiile aferente anului 2009, în sensul că organul fiscal nu putea stabili obligații fiscale pentru anul 2009 în anul 2016, dreptul de a stabili obligații fiscale fiind prescris, precum și cele referitoare la faptul că decizia de impunere nu cuprinde motivele de fapt și de drept și nici dovezi concrete ale modului de calcul al creanței datorate, au capacitatea de a naște o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ-fiscal a cărui executare se cere a fi suspendată, fără însă ca prin aceasta, să se antameze sau să se anticipeze analiza pe fond a conținutului și legalității actului administrativ contestat, acestea fiind de natură să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate.

Inclusiv faptul că organul fiscal a emis decizia de impunere în trei forme, la date și cu conținut diferit, fără ca această să conțină modalitatea de calcul în care a ajuns la suma imputată, constituie o împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ contestat, ce se circumscrie noțiunii de " caz bine justificat" prevăzută de lege.

Cazul bine justificat poate fi reținut pe baza unor indicii de răsturnare a prezumției de legalitate, identificate dintr-un probatoriu căruia nu i se poate pretinde amploarea și consistența dovezilor ce urmează a fi administrate în cadrul acțiunii în anularea actului, deoarece, în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare, nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

În cauză, prima instanță, analizând sumar actul administrativ ce face obiectul suspendării, prin raportare și la celalalte înscrisuri depuse la dosar și fără a antama fondul litigiului, în mod corect a apreciat că indiciile reclamantei au capacitatea de a crea o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului

În privința condiției existenței unui caz bine justificat, practica judiciară a stabilit că îi este permisă instanței învestită cu soluționarea cererii de suspendare să procedeze la o analiză sumară a legalității actului de impunere, din perspectiva susținerilor părților. Existența cazului bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă, căci o asemenea cerință și interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei; instanța de fond procedând tocmai la o analiză sumară a legalității actului a cărui suspendare se solicită, fără a intra în cercetarea fondului.

Înalta Curte constată astfel că instanța de fond a ajuns la concluzia că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condiției existenței cazului bine justificat coroborând argumentele reclamantei cu privire la nelegalitatea actului administrativ fiscal emis de pârâtă cu materialul probator administrat în cauză; în acest fel procedând la o analiză sumară a legalității actului.

În cauză, prima instanță, fără a antama fondul litigiului, în mod temeinic a apreciat că indiciile reclamantei au capacitatea de a crea o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului.

Instanța de control judiciar nu-și poate însuși criticile recurentului în sensul că motivele de nelegalitate invocate de reclamant presupun cercetarea în profunzime a fondului cauzei, reținând că, dimpotrivă, acestea se încadrează în definiția statuată de legiuitor în ceea ce privește cazul bine justificat, potrivit dispozițiilor art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, putând fi identificate cu ușurință, doar printr-o analiză sumară, în limitele cadrului procedural al instituției juridice a suspendării executării actului administrativ

Înalta Curte constată astfel că, în mod corect instanța de fond a ajuns la concluzia că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condiției existenței cazului bine justificat coroborând argumentele acestuia cu materialul probator administrat în cauză, fără însă ca prin aceasta să antameze sau să anticipeze analiza pe fond a conținutului și legalității actului administrativ contestat.

În ceea ce privește a doua condiție, cea a existenței unei pagube iminente, Înalta Curte va achiesa la opinia instanței de fond, considerând că aceasta a apreciat corect că probele administrate și ansamblul circumstanțelor cauzei atestă îndeplinirea acestei condiții raportat la cuantumul sumei în discuție, punerea în executare a actului administrativ contestat putând determina imposibilitatea executării contractelor aflate în derulare ceea ce este de natură a cauza o perturbare gravă prin blocarea întregii activități economice a reclamantei.

Executarea sumelor imputate ar avea consecințe grave asupra activității societății, care ar conduce până la posibila deschidere a procedurii insolvenței, iar blocarea activității societății reclamante va afecta și alte societăți comerciale implicate în activitatea de transport marfă.

Întreruperea activității societății prin blocarea conturilor reclamantei și executarea silită a sumei uriașe de bani stabilită cu titlu de obligații fiscale suplimentare duce evident la imposibilitatea respectării programului de servicii asumat, precum și la disponibilizarea unui număr mare de angajați ai reclamantei dar și ai angajaților altor societăți feroviare cu care reclamanta se află în relații contractuale.

Este de reținut că iminența prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenția unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul și în situația dedusă prezentei judecăți.

Prin urmare, punerea în executare a actului administrativ, prin poprirea conturilor bancare ale societății, reprezintă o împrejurare de natură a îngreuna semnificativ situația financiară a societății, existând pericolul ca societatea să nu-și mai poată desfășura activitatea, să nu-și mai poată achita plățile pentru serviciile angajate, riscând chiar să fie declarată insolvabilă.

Așadar, față de cuantumul obligațiilor fiscale suplimentare stabilite prin Raportul de inspecție fiscală, punerea în executare a actului administrativ atacat, anterior exercitării controlului de legalitate de către instanța de judecată, ar perturba grav activitatea reclamantei, generând un prejudiciu de ordin material greu de înlăturat.

Înalta Curte constată astfel că instanța de fond a apreciat corect, în sensul îndeplinirii cerinței prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că în cauză au fost dovedite atât condiția cazului bine justificat, cât și condiția iminenței pagubei, astfel încât hotărârea primei instanțe este legală, fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 14 și a art. 2 lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 15 din același act normativ, iar soluția de admitere a cererii de suspendare este întemeiată.

Instanța de control judiciar apreciază că sunt nefondate și criticile ce vizează lipsa de interes a reclamantei în susținerea prezentei cereri de suspendare, judecătorul de primă jurisdicție reținând corect că efectele suspendării acordate în baza prevederilor art. 14 din Legea 554/2004 diferă față de efectele suspendării acordate în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004, prima dăinuind până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii de anulare a actelor administrativ fiscale iar cea de a doua până la soluționarea definitivă a cauzei.

Astfel fiind, criticile invocate de recurenta - pârâtă nu sunt în măsură să conducă la reformarea hotărârii de primă instanță, motiv pentru care recursul va fi respins, ca nefondat, soluția pronunțată de aceasta fiind legală.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 15 alin. (3), raportat la art. 14 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna, ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate, ca legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna împotriva sentinței nr. 153/2021 din 17 decembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 25 octombrie 2022.