ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 186/2023

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, anularea Deciziei nr. 89/14.04.2020 emisă de pârâta ANAF, a Deciziei de impunere nr. x/31.01.2020, prin care au fost stabilite obligații fiscale suplimentare în cuantum de 21.595.674 RON în sarcina reclamantei, precum și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/31.01.2020, ambele emise de către pârâta AJFP Covasna, cu cheltuieli de judecată.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 40 din 28 aprilie 2021, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată și completată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna și Agenția Național de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor.

Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material). Recurenta reclamantă a susținut, în esență, că a invocat vicii de procedură care afectează legalitatea actelor atacate, respectiv durata inspecției fiscale, perioada supusă verificării în raport cu avizul de inspecție fiscală și nemotivarea Deciziei de impunere și, având în vedere aceste vicii invocate în legătură cu procedura de emitere a deciziei de impunere, a apreciat că acest act administrativ este lovit de nulitate. În ceea ce privește aspectele de netemeinicie a actelor atacate, recurenta reclamantă a învederat că drepturile cuvenite angajaților, respectiv indemnizația de detașare, sunt acordate distinct de veniturile de natură salarială și reprezintă drepturi consacrate de legislatia UE, în mod greșit instanța de fond reținând că angajații trimiși să desfășoare munca temporară nu sunt considerați detașați, cu consecința impozitării sumelor cu caracter de indemnizație de detașare. În concluzie, recurenta reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, precum și obligarea intimatelor pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Apărările formulate în recurs Intimatele pârâte Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna și Agenția Național de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat. La data de 23.11.2022, intimata pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna a depus note scrise prin care a învederat că recurenta reclamantă S.C. A. S.R.L. a beneficiat, în temeiul art. I din Legea nr. 72/2022, de anularea integrală a obligațiilor fiscale suplimentare de plată în sumă totală de 21.595.674 RON stabilite prin Decizia de impunere nr. x din 31.01.2020 privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice, emis de organele de inspecție fiscală din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Covasna în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x din 31.01.2020 La data de 27.12.2022, intimata pârâtă Agenția Național de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea acțiunii ca lipsită de interes, având în vedere că recurenta reclamantă a beneficiat de prevederile art. I din Legea nr. 72/2022.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare. Reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanței de contencios administrativ anularea Deciziei nr. 89/14.04.2020 emisă de pârâta ANAF, a Deciziei de impunere nr. x/31.01.2020, prin care au fost stabilite obligații fiscale suplimentare în cuantum de 21.595.674 RON, precum și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/31.01.2020, ambele emise de către pârâta AJFP Covasna. Instanța de fond a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată, menținând actele atacate. Împotriva hotărârii instanței de fond a formulat recurs reclamanta A. S.R.L.. Înalta Curte constată că, ulterior pronunțării hotărârii atacate, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 72/30.03.2022, obligațiile fiscale stabilite în sarcina recurentei au fost stinse integral, după cum reiese din actele depuse la dosar de către intimata-pârât Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov. Astfel, la data de 27.06.2022 Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov a emis Decizia de anulare a obligațiilor fiscale nr. x în temeiul prevederilor art. I din Legea nr. 72/2022, pentru suma totală de 45.629.939 RON din care 21.959.674 RON reprezentă obligații de plată stabilite suplimentar prin Decizia de impunere nr. x din 31.01.2020 privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice și suma de 24.034.265 RON reprezentând obligații de plată accesorii aferente obligațiilor de plată stabilite suplimentar prin Decizia de impunere nr. x din 31.01.2022. În aceste condiții, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind obiectul cererii/formularea unei pretenții, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac. În speță, instanța de control judiciar observă că, deși condiția existenței obiectului acțiunii (respectiv anularea Deciziei nr. 89/14.04.2020 emisă de pârâta ANAF, respectiv a Deciziei de impunere nr. x/31.01.2020 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/31.01.2020 emise de către pârâta AJFP Covasna) a fost îndeplinită la data promovării acțiunii, ulterior, ca urmare a emiterii de către AJFP Brașov a Deciziei nr. 952875/27.06.2022 prin care s-au anulat, în temeiul Legii nr. 72/2022, obligațiile fiscale ale societății pentru creanța fiscală datorată bugetului consolidat al statului, în cuantum de 45.629.939 RON, obiectul cererii de chemare în judecată sub acest aspect nu mai subzistă. Prin urmare, Înalta Curte constată că prin anularea obligațiilor fiscale ale recurentei A. S.R.L. a fost realizată pretenția concretă dedusă judecății, astfel că demersul judiciar formulat de reclamantă privind soluționarea acesteia este, la momentul de față, rămas fără obiect, urmând să fie respins ca atare.

Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, în rejudecare, va respinge acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna și Agenția Național de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, ca rămasă fără obiect. Raportat la prevederile art. 453 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurenta reclamantă A. S.R.L., întrucât, deși recursul a fost admis, acțiunea a fost respinsă ca rămasă fără obiect. Textul de lege invocat instituie prezumția de culpă procesuală a celui ce cade în pretenții, pentru că dacă debitorul din raportul juridic ce face obiectul judecății și-ar fi respectat obligația, creditorul obligației nu ar fi trebuit să suporte sarcinile pecuniare ale unui proces. Or, nu se poate reține culpa procesuală a intimatelor pârâte, în condițiile în care dispozițiile legale care prevăd anularea obligațiilor fiscale imputate recurentei A. S.R.L. au intrat în vigoare după soluționarea litigiului de către instanța de fond. PENTRU ACESTE MOTIVE,