ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3888/2020

Ședința publică din data de 24 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna, anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/22.06.2017.

Curtea de Apel Brasov, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 146 din 28 septembrie 2017, a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna și, în consecință, a anulat Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr 1745/22.06.2017 emisă de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că instanța de fond în mod greșit a constatat că decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nu a fost motivată în fapt, în condițiile în care actul a fost emis cu încălcarea obligației prevăzute de art. 213 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală și pct. 17 din Procedura de aplicare a măsurilor asiguratorii de către organele fiscale competente, aprobat prin Ordinul Președintelul ANAF nr. 2546/2016, astfel actul este nelegal iar sancțiunea este anularea acestuia.

Organul de control, în urma verificării actelor contabile, a analizei dosarului fiscal, a situației financiare, a declarațiilor fiscale și a altor documente și informații pe care le deține, a constatat că există suficiente informații că debitorul nu și-a declarat materia impozabilă și totodată a apreciat că există pericolul iminent să se sustragă de la plata obligațiilor bugetare sau să prejudicieze bugetul de stat, prin ascunderea sau risipirea patrimoniului, periclitând sau îngreunând în mod deosebit colectarea creanțelor fiscale stabilite suplimentar.

Astfel, luând în considerare cele constatate, respectiv valoarea creanței estimate suplimentar în cuantum de 1.392.064 RON, cât și faptul că societatea nu deține un patrimoniu semnificativ, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii asupra bunului mobil deținut de societate care figura în fișa mijlocului fix prezentat de societate la data dispunerii măsurii - autoturism Mercedes Benz cu număr de identificare x - și asupra conturilor bancare deținute de societate în RON și Euro la B., pentru asigurarea recuperării creanțelor care s-au stabilit suplimentar odată cu finalizarea inspecției fiscale, în baza Referatului justificativ nr. x/22.06.2017, prin emiterea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 1745 din 22.06.2017 .

Măsura asiguratorie dispusă prin Decizia de instituire a măsurii asiguratorii nr. 1745 din 22.06.2017 potrivit dispozițiilorart. 220 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 din Codul de procedură fiscală a fost dusă la îndeplinire de către Serviciul de executare silită din cadrul A.J.F.P. Covasna fiind organul fiscal care administrează creanțele fiscale datorate de reclamant, odată cu emiterea procesului-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile nr. CVG DEC 11345 din 28.06.2017 prin care a fost instituit sechestru asigurator asupra bunului modil Mercedes Benz cu număr de identificare x cu număr de înmatriculare x și prin emiterea adresei de înființare a popririi asiguratorii asupra disponibilităților bănești nr. CVG DEC 11224 din 27.06.2017 prin care au fost indisponibilizate sumele existente, precum și cele viitoare din contul societății deschis la B. S.A..

Procesul-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile nr. CVG DEC 11345 din 28.06.2017 cât și adresa de înființare a popririi asiguratorii asupra disponibilităților bănești nr. CVG DEC 11224 din 27.06.2017 a fost comunicat reclamantului conform dispozițiilor art. 47 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală în data de 05.07.2017 la domiciliul fiscal, direct, sub semnătură a actului administrativ fiscal fiind aplicată și ștampila societății, decizie care a fost înregistrată la societate sub numărul 37/05.07.2017 iar adresa a fost înregistrată la societate sub numărul 36/05.07.2017.

Măsura asiguratorie a fost dispusă nu numai datorită valorii sumei stabilite suplimentar, ci a fost dispusă datorită faptului că în timpul inspecției fiscale au fost constatate fapte din care rezultă că societatea nu declară materia impozabilă, astfel există pericolul iminent ca acesta să se sustragă de la plata obligațiilor bugetare, totodată prin risipirea patrimoniului acesta periclitează și îngreunează în mod deosebit colectarea creanțelor fiscale stabilite suplimentar.

În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că, prin decizia contestată, s-a reținut că, în temeiul art. 213 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, pe parcursul desfășurării inspecției fiscale la S.C. A. S.R.L., organele de inspecție fiscală au estimat diferențe de obligații fiscale principale, constând în TVA suplimentar în sumă de 1392064 RON, calculat la baza impozabilă stabilită suplimentar de 6349705 RON pentru perioada 1.07.2012 - 31.03.2017.

În temeiul art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, având în vedere că s-a constatat/existența pericolului ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească patrimoniul/averea, s-au dispus măsuri asigurătorii.

În motivarea dispunerii acestor măsuri organul de inspecție fiscală menționează că, în urma verificării actelor contabile, analizei dosarului fiscal, situațiilor financiare, declarațiilor fiscale, a altor documente și a informațiilor pe care le deține, a constatat că există suficiente informații că debitorul nu și-a declarat materia impozabilă și a apreciat că există pericolul iminent să se sustragă de la plata obligațiilor la bugetul general consolidat sau să prejudicieze bugetul prin ascunderea sau risipirea patrimoniului, periclitând sau îngreunând în mod deosebit colectarea.

Înalta Curte constată că potrivit art. 213 alin. (2) cod procedură fiscală:

"Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepționale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea."

Reclamanta a criticat actul administrativ fiscal arătând că este nemotivat, respectiv că nu s-au indicat motivele/raționamentul/împrejurările în baza cărora s-a conchis că se impune luarea unei măsuri fiscale excepționale.

Pentru a justifica instituirea unor măsuri asigurătorii organul de inspecție fiscală trebuie să motiveze care este practic pericolul pe care l-a constatat a exista. Nu poate fi motivată ulterior decizia, cu ocazia apărării formulate în fața instanței. În exercitarea controlului de legalitate asupra actului administrativ fiscal instanța trebuie să analize conformitatea acestuia cu normele legale aplicabile la momentul emiterii lui.

În cauză motivarea acestui act administrativ fiscal contestat constă chiar în redarea textului legal care permite aplicarea măsurii asigurătorii, ceea ce reprezintă o nemotivare a actului.

Înalta Curte constată că instituirea unor măsuri asigurătorii se justifică doar în ipoteze excepționale și doar în cazul în care se identifică cel puțin una din cele două situații indicate de legiuitor, respectiv atunci când există pericolul ca debitorul să se sustragă de la plata obligațiilor fiscale fie prin ascunderea fie prin risipirea propriului patrimoniu.

Scopul instituirii acestei măsuri este acela de a contracara reaua credință a debitorului, decelată chiar din faza incipientă a controlului fiscal, respectiv de a asigura colectarea creanțelor bugetare în contextul unui debitor al cărui comportament vădește clar intenția de sustragere de la executare prin cele două variante indicate de legiuitor.

Revine organului fiscal sarcina de a individualiza, în concret, necesitatea instituirii măsurii, respectiv de a motiva, în acord cu scopul legii, măsura asiguratorie luată.

Astfel fiind, un element esențial al legalității deciziilor de instituire a măsurilor asigurătorii fiscale, este acela al motivării concrete, prin încadrarea stării de fapt individualizate în ipotezele prevăzute de art. 213 alin. (2) din C. proc. civ. fiscală.

Simpla indicare a textului legal în baza căruia s-a luat măsura, în decizia de instituire a măsurilor asigurătorii, evident că nu exonerează organul emitent de obligația de a menționa datele concrete care probează că, la data instituirii măsurilor, există vreuna din ipotezele avute în vedere de legiuitor prin art. 213 alin. (2) din C. proc. civ. fiscală.

Pericolul, la care face referire art. 213 alin. (2) Codul de procedură fiscală, trebuie să fie unul concret și obiectiv, în sensul existenței unor indicii că respectivul contribuabil urmează să se sustragă de la plata obligațiilor fiscale care îi vor incumba, precum golirea conturilor societății, vânzarea activelor societății, antecedentele fiscale ale asociaților sau administratorilor societății.

Prin urmare, pericolul nu poate fi decât extrinsec faptelor controlate, în sensul că rezultă din acțiuni/inacțiuni ale contribuabilului altele decât operațiunile care au făcut obiectul controlului fiscal, întrucât o interpretare per a contrario ar transforma aceste măsuri asigurătorii în regulă și nu în situații excepționale, așa cum însuși legiuitorul o impune.

Înalta Curte, în acord cu cele reținute de instanța de fond, apreciază că organul fiscal a emis un act nelegal din perspectiva nemotivării, respectiv a neindicării în concret a motivelor pentru care se impune luarea celor două măsuri asiguratorii.

De asemenea, în mod corect a reținut instanța de fond că sancțiunea pentru emiterea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii de către organul fiscal cu încălcarea obligației prevăzute de art. 213 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală și pct. 17 din Procedura de aplicare a măsurilor asigurătorii de către organele fiscale competente, aprobată prin Ordinul Președintelui ANAF nr. 2546/2016, este anularea acesteia.

Înalta Curte constată că și celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna împotriva sentinței nr. 146/2017 din 28 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 iulie 2020.