ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4289/2025

Ședința publică din data de 25 septembrie 2025

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, secția I civilă la data de 23 iunie 2022, sub nr. x/2023, reclamantul Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare, în contradictoriu cu pârâții Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliției Române și A., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună admiterea acțiunii, astfel:

- în principal, anularea Deciziei nr. 10635, pronunțată de Comisia Specială de Retrocedare în ședința din data de 06 aprilie 2023, ca nelegală și netemeinică;

- în subsidiar, anularea Deciziei nr. 10635 din data de 06 aprilie 2023, respingerea cererii de retrocedare în natură a imobilelor și acordarea de măsuri compensatorii solicitantei A. pentru imobilele care fac obiectul cererilor de retrocedare.

În cazul în care instanța va respinge capetele de cerere I și II, a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 10635/06.04.2023, în sensul admiterii cererii de retrocedare doar față de imobilul identificat în C.F. nr. x cu nr. cadastral x - C5 și a terenului aferent acestuia în suprafață de 308 m.p.

În cazul în care instanța va respinge capetele de cerere anterioare, a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 10635/06.04.2023, în sensul retrocedării în natură a terenului care nu afectează funcționarea imobilelor construcții identificate în C.F. nr. x Satu Mare, precum și buna desfășurare a activității Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare și obligarea pârâtei Comisia Specială de Retrocedare la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea de modificare a cererii de chemare în judecată, reclamantul a învederat instanței că înțelege să își modifice cererea introductivă de instanță sub aspectul părților, solicitând introducerea în cauză în calitate de pârâtă a A..

Prin sentința civilă nr. 295/19.12.2023, Tribunalul Satu Mare, secția I civilă admis excepția necompetenței materiale și specializate, invocată de pârâtele Comisia Specială de Retrocedare și A. și a declinat compentența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 05 ianuarie 2024, sub același număr.

Prin sentința civilă nr. 132 din 25 iunie 2024, Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Inspectoratul General al Poliției Române, Ministerul Afacerilor Interne și Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice și a respins acțiunea formulată de reclamantul Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Poliției Române, Ministerul Afacerilor Interne și Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă;

- a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare, în contradictoriu cu pârâții Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, și Fundația "Caritatea" și a obligat reclamantul la plata în favoarea pârâtei Fundația "Caritatea" a sumei de 7000 RON, cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând onorariu apărător ales.

Prin sentința civilă nr. 222 din 26 noiembrie 2024, Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantul Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare, în contradictoriu cu pârâții Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și A., având ca obiect completarea hotărârii judecătorești, fără cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 132 din 25 iunie 2024 și a sentinței civile nr. 222 din 26 noiembrie 2024, ambele pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurentul-reclamant Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare.

3.1 Recurentul-reclamant Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 132 din 25 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei și admiterea cererii de chemare în judecată.

Printr-un prim set de critici, recurentul-reclamant a învederat că, în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a Ministerului Afacerilor Interne și a Inspectoratului General al Poliției Române, deși instanța de fond a reținut că, în raport de prevederile art. 36 C. proc. civ. și având în vedere obiectul prezentei cauze, sunt întemeiate excepțiile invocate de cei trei pârâți, aceasta a ignorat, la fel ca și Comisia specială de retrocedare, prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 în sensul că imobile care fac obiectul deciziei contestate nu sunt în proprietatea Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare (în continuare I.PJ. Satu Mare), acestea având ca și proprietar tabular Statul Român, care nu este parte în litigiu, dar față de care trebuia pronunțată Decizia nr. 10635/06.04.2023 a Comisiei Speciale de Retrocedare.

Invocând și prevederile art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, precum și cele ale art. 865 și art. 870 C. civ., recurentul-reclamant a apreciat că Statul Român are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză în calitate de proprietar al imobilelor aflate în domeniul public, iar celelalte entități (ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General al Poliției Române) au calitate procesuală prin prisma faptului că acestea beneficiază de dreptul de administrare în aceeași măsură ca și I.P.J. Satu Mare.

Printr-un alt set de critici, recurentul-reclamant a susținut, în esență, că în mod greșit instanța de fond a respins critica vizând nemotivarea actului atacat, întrucât art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000 prevede obligația Comisiei speciale de retrocedare de a analiza documentația prezentată de solicitanți pentru fiecare imobil și de a dispune, prin decizie motivată, retrocedarea imobilelor solicitate de cultele religioase, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază ca aceasta nu este întemeiată, sau va propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condițiile stabilite prin legea specială.

În dezacord cu soluția primei instanțe, recurentul-reclamant a menționat că procesul de deliberare al administrației nu poate fi considerat efectiv decât dacă temeiurile care se găsesc la baza solicitării sunt într-adevăr examinate de organul administrativ.

De asemenea, prin respingerea nemotivată a cererii în probațiune cu expertiza topografică, instanța de fond s-a aflat în imposibilitatea de a stabili dacă la emiterea Deciziei nr. 10635 din 06 aprilie 2023 Comisia Specială de Retrocedare a respectat prevederile art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000.

De altfel, motivul de nelegalitate al Deciziei nr. 10635 din 06 aprilie 2023 privind nerespectarea prevederilor art. 1 alin. (4) I din O.U.G. nr. 94/2000 nici măcar nu a fost analizat de către instanța de fond, aceasta nepronunțându-se astfel cu privire la petitele III și IV din cererea de chemare în judecată.

În ceea ce privește terenurile ocupate, recurentul-reclamant a considerat că soluția instanței de fond este nelegală, contrară prevederilor art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000, întrucât nu poate fi restituit în natură terenul reprezentând curtea interioară a Poliției Municipiului Satu Mare, care își desfășoară activitatea în clădirea identificată în Cartea funciară nr. x Satu Mare prin nr. cadastral x. În acest imobil se află mai multe servicii operative (Serviciul Rutier, Serviciul de Investigații Criminale, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Serviciul Cazier Judiciar, Serviciul de Ordine Publică, Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, etc).

Prin decizia Comisiei de a retroceda întregul teren în suprafață de 1.948 m.p., instituția recurentă se află în imposibilitatea obiectivă de a-și mai desfășura activitatea în cele trei imobile amplasate pe terenul retrocedat, acestea nemaiavând nicio cale de acces dinspre domeniul public și nici între clădirile existente.

În prezenta cauză consideră că la fundamentarea deciziei luate de către Comisia specială de retrocedare, dar și la cea a instanței de fond, trebuia avut în vedere și faptul exproprierea s-a realizat prin două decrete distincte și că abia ulterior cele două imobile preluate prin expropriere au fost comasate într-o singură parcelă, notată în C.F. nr. x Satu Mare.

3.2 Recurentul-reclamant Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 222 din 26 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță pentru soluționarea capetelor III și IV ale cererii de chemare în judecată.

Invocând prevederile art. 14 alin. (5), art. 22 alin. (6), art. 224 și art. 237 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a învederat totodată, în esență, că în fața instanței de fond a prezentat argumente de nelegalitate a Deciziei nr. 10635 din 06 aprilie 2023 prin încălcarea de către pârâta de ordin I a prevederilor art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată, a susținut capetele III și IV ale cererii de chemare în judecată prin prisma acestui argument de nelegalitate al deciziei, care au fost puse în discuția contradictorie a părților, inclusiv în ședința din data de 28 mai 2024 când au avut loc dezbaterile finale, fără însă ca instanța să se pronunțe sau să analizeze aceste capete de cerere și în mod evident fără să analizeze acest motiv de nelegalitate a actului administrativ contestat.

Dacă instanța de fond s-ar fi pronunțat asupra capetelor III și IV ale cererii de chemare în judecată, astfel cum se susține în sentința recurată, se pune întrebarea de ce în considerentele sentinței civile nr. 132/CA/2024 - PI din 25 iunie 2024 nu există argumente din care să rezulte o analiză a motivelor de nelegalitate care susțin aceste capete de cerere și a căror admitere ar fi determinat implicit și o modificare a deciziei Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

În ceea ce privește susținerea instanței de fond potrivit căreia "o eventuală lipsă a raționamentului logico-juridic care să susțină soluția pronunțată asupra ultimelor capete de cerere poate fi remediată prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, iar nu prin completarea hotărârii în baza art. 444 C. proc. civ..", recurentul-reclamant a apreciat că, în lipsa pronunțării instanței asupra celor două capete de cerere și implicit a argumentelor pentru care au fost înlăturate motivele de nelegalitate ale deciziei contestate invocate prin prisma acestor capete de cerere, se află în imposibilitatea obiectivă de a formula critici cu privire la legalitatea sentinței nr. 132/CA/2024 - PI din 25 iunie 2024 prin prisma nerespectării dispozițiilor art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată.

Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România a formulat întâmpinări la cererile de recurs, prin care a solicitat respingerea recursurilor, ca neîntemeiate și menținerea hotărârilor recurate ca temeinice și legale.

Intimata-pârâtă A. a formulat întâmpinare la recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 132/25.06.2024, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

Intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliției Române a formulat întâmpinare la recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 222/26.11.2024, prin care a învederat că soluția privind excepția lipsei calității sale procesuale pasive nu ar fi fost criticată în cauză.

II. Soluția instanței de recurs

II.1 Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul-reclamant Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare împotriva sentinței civile nr. 132 din 25 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal este fondat în limitele și pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare:

În ceea ce privește soluția instanței de fond de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților Inspectoratul General al Poliției Române, Ministerul Afacerilor Interne și Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, Înalta Curte constată ca fiind nefondate criticile recurentului-reclamant, raportat la modul în care acesta a înțeles să configureze acțiunea în contencios administrativ dedusă judecății.

Astfel, contrar susținerilor recurentului-reclamant, soluția instanței de fond este corectă, relevante în cauză fiind dispozițiile art. 36 din C. proc. civ. ("calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății"), raportat la obiectul cauzei, respectiv anularea deciziei emise de Comisia Specială de Retrocedare, prin care s-a dispus retrocedarea către A. a unor imobile.

Așadar, în mod corect a stabilit instanța de fond cadrul procesual pasiv în funcție de părțile care au participat la procedura administrativ-jurisdicțională, respectiv autoritatea publică emitentă a actului administrativ atacat, precum și beneficiarul acestuia, cel care a formulat cererile de retrocedare.

În ceea ce privește fondul cauzei, instanța de control judiciar reține, pe de o parte, că recurentul-reclamant nu a înțeles să mai reitereze prin cererea de recurs criticile formulate în fața instanței de fond vizând caracterul abuziv al preluării imobilelor în cauză și cea privind faptul că nu s-ar fi făcut dovada că A. este continuatoarea Comunității Evreilor (Mozaică) Satu-Mare, iar pe de altă parte, că celelalte critici, ce vizează greșita aplicare și interpretare de către instanța de fond a prevederilor art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 sunt întemeiate.

Astfel, prin Decizia nr. 10635 din 06 aprilie 2023, Comisia Specială de Retrocedare a dispus retrocedarea către A. a următoarelor imobile:

- terenul în suprafață de 1.948 m.p., parte din terenul în suprafață de 2.726 m.p. (din măsurători 2.671 m.p.), situat în municipiul Satu Mare, str. x I. Cuza, nr. 5/A, județul Satu Mare, înscris în C.F. vechi sub nr. x, identificat cu nr. top x, în prezent înscris în C.F. nr. x a localității Satu Mare, identificat cu nr. cadastral x, județul Satu Mare, pe suprafața desfășurată de 219 m.p. fiind edificată ulterior preluării abuzive de către Statul Român a unei copertine auto C4 tip P, în suprafață construită la sol de 219 m.p.;

- construcția veche - Corp de clădire C5 - tip S+P+4E, situată în municipiul Satu Mare, str. x I. Cuza, nr. 5/A, județul Satu Mare, înscris în C.F. vechi sub nr. x, înscrisă în C.F. nr. x a localității Satu Mare, nr. cadastral x - C5, în suprafață construită la sol de 308 m.p. și în suprafață construită desfășurată de 810 m.p., proprietar actual fiind Statul Român, cu drept de administrare MAI - IGPR prin IPJ Satu-Mare;

În legătură cu aceleași cereri de retrocedare, pârâta Comisia Specială a emis și Decizia nr. 10636 din 06 aprilie 2023, prin care au fost respinse cererile de retrocedare conexate nr. 1723/04.02.2003 și nr. 1730/04.02.2003, cu privire la restituirea în natură a terenului în suprafață de 723 m.p., situat în municipiul Satu Mare, str. x I. Cuza nr. 5/A, jud. Satu Mare, înscris în C.F. vechi sub nr. x, identificat cu nr. top x și nr. top x, în prezent înscris în C.F. nr. x a localității Satu Mare, identificat cu nr. cadastral x, județul Satu Mare, aceasta nefiind posibilă întrucât terenurile aferente în suprafață de 432 m.p., 52 m.p. și 239 m.p. sunt ocupate de construcțiile definitive C1 (tip S+P+4E), C2 (tip P) și C3 (tip P+2E), înscrise în C.F. x, nr. cad. x, edificate ulterior preluării abuzive de către Statul Român. Totodată, s-a recunoscut calitatea de persoană îndreptățită a A. la acordarea măsurilor compensatorii pentru terenul mai sus menționat.

Deciziile au fost emise ca urmare a cererilor de retrocedare formulate de pârâta A., astfel:

- cererea nr. x/4.02.2003 prin care pârâta A. a solicitat restituirea imobilului situat în loc. Satu-Mare, jud. Satu-Mare compus din casă și curte având destinația inițială locuință, actualmente demolată, pe teren fiind construită clădire nouă - anexă a localului Poliției, identificat prin CF x, top x, solicitarea fiind în sensul restituirii în natură a terenului și măsuri compensatorii pentru clădirea demolată;

- cererea de retrocedare nr. x/4.02.2003 prin care pârâta A. a solicitat restituirea imobilului situat în loc. Satu-Mare, jud. Satu-Mare compus din casă sub nr. 8 cu Curte în str. x, având destinația inițială casă de rugăciune, actualmente demolată, pe teren fiind construită clădire nouă - sediul Poliției, identificat prin CF x, top x, solicitarea fiind în sensul restituirii în natură a terenului și măsuri compensatorii pentru clădirea demolată.

Recurentul-reclamant a contestat Decizia nr. 10635 din data de 06 aprilie 2023, solicitând, în principal, anularea acesteia, iar în subsidiar, anularea și respingerea cererii de retrocedare în natură a imobilelor și acordarea de măsuri compensatorii solicitantei A. pentru imobilele care fac obiectul cererilor de retrocedare, invocând în acest sens inclusiv prevederile art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000, cererea de chemare în judecată fiind respinsă ca nefondată de instanța de fond.

Deși este necontestată soluția instanței de fond referitoare la dreptul de proprietate al pârâtei A. asupra imobilelor ce au făcut obiectul deciziei contestate în cauză, hotărârea primei instanțe a fost pronunțată fără a fi lămurite aspecte esențiale ale cauzei ce țin de aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000, respectiv dacă acestea puteau fi restituite în natură sau trebuiau acordate măsuri reparatorii în echivalent.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000:

"În cazul în care terenul este ocupat parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase libere, pentru cea ocupată de construcții noi, pentru cea necesară în vederea bunei utilizări a acestora și pentru cea afectată unor amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent. În cazul în care terenul este ocupat în totalitate, pentru acesta se vor stabili măsuri reparatorii în echivalent. De asemenea, se retrocedează în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții ușoare sau demontabile."

Totodată, conform art. 6 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică:

"Sunt de utilitate publică lucrările privind: prospecțiunile și explorările geologice; extracția și prelucrarea substanțelor minerale utile; instalații pentru producerea energiei electrice; căile de comunicații, deschiderea, alinierea și lărgirea străzilor; sistemele de alimentare cu energie electrică, telecomunicații, gaze, termoficare, apă, canalizare; instalații pentru protecția mediului; îndiguiri și regularizări de râuri, lacuri de acumulare pentru surse de apă și atenuarea viiturilor; derivații de debite pentru alimentări cu apă și pentru devierea viiturilor; stații hidrometeorologice, seismice și sisteme de avertizare și prevenire a fenomenelor naturale periculoase și de alarmare a populației, sisteme de irigații și desecări; lucrări de combatere a eroziunii de adâncime; clădirile și terenurile necesare construcțiilor de locuințe sociale și altor obiective sociale de învățământ, sănătate, cultură, sport, protecție și asistență socială, precum și de administrație publică și pentru autoritățile judecătorești; salvarea, protejarea și punerea în valoare a monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice, precum și a parcurilor naționale, rezervațiilor naturale și a monumentelor naturii; prevenirea și înlăturarea urmărilor dezastrelor naturale - cutremure, inundații, alunecări de terenuri; apărarea țării, ordinea publică și siguranța națională."

Așadar, în acord și cu prevederile art. 8 alin. (1) și ale art. 18 din Legea nr. 554/2004, ce reglementează un contencios subiectiv de plină jurisdicție, în cadrul căruia instanța are de analizat conformitatea actului administrativ cu legea, Înalta Curte reține că instanței de fond îi revenea obligația de a exercita controlul de legalitate asupra actului atacat în cauză, fapt ce presupune și analiza îndeplinirii condițiilor pentru restituirea prin natură/echivalent, inclusiv prin raportare la utilitatea publică a imobilelor ce se solicită a fi retrocedate.

Contrar concluziilor instanței de fond, aspectele referitoare la aplicabilitatea art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000, respectiv cele privind afectarea bunului supus retrocedării unui interes public, reprezintă chestiuni de legalitate a actului administrativ contestat și nu de oportunitate a măsurii dispuse prin intermediul acestuia.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată fără a fi lămurite aspecte esențiale ale cauzei, fiind astfel încălcate prevederile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., iar pentru o corectă aplicare a dispozițiilor art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 se impune stabilirea corectă a situatiei de fapt, inclusiv prin efectuarea unei expertize tehnice topografice, precum și prin administrarea oricăror probe suplimentare în scopul dezlegării aspectelor invocate de recurentul-reclamant Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare referitoare la necesitatea utilizării terenului pentru desfășurarea activității instituției publice în scopul protejării unui interes public.

În acest context, instanța de control judiciar apreciază că este fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece judecătorul fondului nu a lămurit în mod corespunzător situația de fapt și de drept existentă în speța dedusă judecății.

Pentru considerentele arătate, respectând principiul disponibilității și cel al dublului grad de jurisdicție, precum și în vederea asigurării tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe în vederea stabilirii în concret a situației de fapt și a modului în care se aplică în cauză prevederile art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000.

În consecință, constatând incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului, casarea, în parte, a sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, urmând a fi menținută solutia instanței de fond cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Inspectoratul General al Poliției Române, Ministerul Afacerilor Interne și Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.

II.2 Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul-reclamant Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare împotriva sentinței civile nr. 222 din 26 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal este nefondat pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare:

Înalta Curte reține că obligația de motivare a unei hotărâri judecătorești, conform prevederilor art. 425 C. proc. civ., se referă la prezentarea argumentelor părților, stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, expunerea unui raționament propriu pentru care s-a ajuns la adoptarea soluției date în cauză, elemente ce, în raport de obiectul supus soluționării, se regăsesc în cuprinsul sentinței civile nr. 222 din 26 noiembrie 2024.

Din această perspectivă, Înalta Curte reține că, prin antereferita hotărâre, instanța de fond s-a pronunțat asupra unei cereri de completare a sentinței civile nr. 132 din data de 25 iunie 2024, motiv pentru care primul demers în soluționarea acestei cereri a fost cel al verificării îndeplinirii condițiilor reglementate de art. 444 C. proc. civ.

Or, astfel de condiții vizează ipotezele în care, prin hotărârea dată, instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale sau asupra cererilor martorilor, experților, traducătorilor, interpreților sau apărătorilor, cu privire la drepturile lor.

Prin sentința pronunțată, prima instanță a considerat că nu a existat o omisiune de pronunțare asupra unui capăt de cerere, întrucât dispozitivul sentinței civile nr. 132 din data de 25 iunie 2024 a vizat cererea de chemare în judecată în integralitatea sa, sens în care a apreciat că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate reglementate de art. 444 C. proc. civ. și a respins cererea de completare.

În raport de astfel de aspecte, Înalta Curte consideră că instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care s-a ajuns la soluția adoptată, fiind respectate prevederile art. 425 C. proc. civ., fiind arătat silogismul logico-juridic ce a stat la baza sentinței pronunțate și argumente pe care și-a fundamentat judecătorul fondului soluția, chiar dacă acestea sunt succint exprimate.

De asemenea, nefondate sunt și criticile prin care se invocă încălcarea normelor de procedură, întrucât remediul procesual prevăzut de prevederile art. 444 C. proc. civ. a fost pus la dispoziția părților interesate pentru cazul în care instanța a omis să se pronunțe asupra unor solicitări ale părților (precum asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale).

După cum s-a arătat și mai sus, prin dispozitivul și motivarea sentinței civile nr. 132 din data de 25 iunie 2024 prima instanță nu a decelat, în demersul de soluționare a cererii de chemare în judecată, între petitele acesteia, motiv pentru care sunt nefondate susținerile recurentului că o astfel de soluție ar viza doar primele două capete de cerere.

Cererea de chemare în judecată a fost respinsă în totalitate drept nefondată, instanța de fond reținând că nu au fost invocate critici care să atragă anularea deciziei atacate, astfel încât nu a existat o omisiune de pronunțare asupra unui capăt de cerere.

Legalitatea soluției de respingere a capetelor III și IV ale cererii de chemare în judecată nu putea fi analizată de prima instanță pe calea procedurii reglementate de art. 444 C. proc. civ., ci doar în procedura declanșată prin promovarea recursului formulat împotriva sentinței civile nr. 132 din data de 25 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, motiv pentru care în mod corect prima instanță a respins cererea de completare formulată de reclamantul Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare.

Pentru aceleași considerente legate de limitele verificărilor pe care prevederile art. 444 C. proc. civ. le permit, Înalta Curte nu poate da eficiență nici în recurs susținerilor recurentului privind obiectul capetelor de cerere III și IV și nici celor ce vizează modul de aplicare și interpretare a prevederilor art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 în raport de astfel de capete de cerere, întrucât aceste chestiuni vizează, în realitate, legalitatea sentinței civile nr. 132 din data de 25 iunie 2024 a Curții de Apel Oradea, iar nu pe cea a sentinței civile nr. 222 din 26 noiembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Oradea în soluționarea cererii de completare a antereferitei hotărâri.

În concluzie, instanța de control judiciar consideră că sentința civilă nr. 222 din 26 noiembrie 2024 este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind rezultatul unei corecte aplicări și interpretări a prevederilor legale antereferite, printr-o motivare ce respectă cerințele impuse de art. 6 din Convenția EDO și ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În raport de toate aceste considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare împotriva sentinței civile nr. 222 din 26 noiembrie 2024 a Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare împotriva sentinței civile nr. 132 din 25 iunie 2024 a Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Menține solutia instanței de fond cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Inspectoratul General al Poliției Române, Ministerul Afacerilor Interne și Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare împotriva sentinței civile nr. 222 din 26 noiembrie 2024 a Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 25 septembrie 2025.