ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4252/2025

Ședința publică din data de 25 septembrie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 15.04.2024, sub nr. x/2024, reclamanta Vitema S.A. (fostă A.), în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Competitivitate, a solicitat:

- în principal, anularea în integralitate a Deciziei nr. 24277/16.02.2024 privind soluționarea contestației administrative nr. 173/12.12.20231 ("Decizia de soluționare") și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale nr. x/06.12.20232 ("Procesul-verbal de sancționare"), acte emise raportat la un beneficiar în persoana căruia nu pot fi în concret reținute pretinsele neregulile constatate și care impun sancțiuni străine cadrului contractual al finanțării, raportat la îndeplinirea efectivă a scopului finanțării;

- în subsidiar, anularea parțială a Deciziei de soluționare și a Procesului-verbal de sancționare, sub componenta reindividualizării sancțiunii aplicate - forma cea mai gravă, rambursarea integrală a finanțării, în sensul aplicării de corecții financiare corespunzătoare principiului proporționalității sancțiunii, raportat la realitatea achizițiilor analizate și împlinirea scopului finanțării;

- obligarea intimatului, în temeiul prevederilor art. 453 C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze.

Prin sentința nr. 291/2024 din 13 noiembrie 2024, Curtea de Apel Alba Iulia a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Vitema S.A. (fostă A.), în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Competitivitate. De asemenea, a respins cererea reclamantei Vitema S.A., privind acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze.

Împotriva sentinței de fond a declarat recurs recurenta-reclamantă Vitema S.A. (fostă A.), întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a arătat, în esență următoarele:

Recurenta apreciază că motivarea primei instanțe nu are aderența adecvată raportat la probatoriul acțiunii. Au fost astfel nesocotite critici esențiale formulate de reclamantă, care nu își regăsesc nicio argumentație în cadrul soluției pronunțate și care atestă din acest punct de vedere lipsa motivării - concretizarea unei forme specifice de neintrare în cercetarea fondului.

Unul dintre palierele specifice acțiunii s-a raportat tocmai la considerentele actelor primare de constatare administrativă, care au stat la baza Procesului-verbal de sancționare și care au atestat două elemente esențiale: prorogarea termenelor contractuale de analiză a implementării etapelor contractuale, față de care nu se poate reține existența vreunei nereguli (chiar și în ipoteza acceptării unor pretinse nereguli, în fapt neprobate) - prevedere cu caracter general, stabilită prin Nota nr. x/31.08.2016 aferentă închiderii programului POSCCE 2007-2013, AM POSCCE - Direcția Generală Programe Competitivitate, - precum și atestarea faptului că, în ipoteza acceptării oricărora dintre neregulile sesizate, ar putea fi aplicate strict corecții financiare - distincte ipotezei retragerii integrale a finanțării.

Aceste argumentații au fost pur si simplu ignorate în cadrul sentinței recurate, atât în analiza motivelor acțiunii, cât și a conținutului specific probatoriu al Raportului OLAF nr. OC/2021/0560/A5 (în limba engleză) și Notei de control DLAF nr. 916/2021.

Alte aspecte esențiale specificului cauzei care au fost în mod neîntemeiat respinse ori pur și simplu ignorate în argumentația sentinței recurate și care susțin astfel admiterea recursului:

a) Termenul contractual și obligațiile asumate

Contractul de finanțare prevedea ca implementarea să fie finalizată până în decembrie 2015, actele de reglementare ulterioare (atestate în Nota de control DLAF nr. 916) acordând o prelungire până la momentul august 2016.

Or, documentele existente (facturi de livrare, declarații vamale, etc.) atestă că echipamentele au fost livrate și puse în funcțiune în termenul contractual, respectiv decembrie 2015 și în orice condiții, până la momentul final reglementat prin actele închiderii programului POSCCE 2007-2013.

b) Lipsa probelor concrete privind pretinsele nereguli

Deși intimata (pe baza reținerilor OLAF) susține că ar deține indicii conform cărora echipamentele ar fi fost puse în funcțiune ulterior, aceste poziții nu sunt susținute prin dovezi concrete.

Ceea ce rezultă astfel este lipsa probelor concrete pentru pretinsele nereguli (în actele conexe/dosarul administrativ depus efectiv nu există probe clare care să contrazică realitatea anterior documentată). Aceasta cu atât mai mult cu cât recurenta a probat faptul că la momentul demarării verificărilor documentare care au condus la emiterea Procesului-verbal de sancționare, niciun angajat din conducerea anterioară, nici foștii acționari implicați în implementarea proiectului nu mai făceau parte din societate. Actuala conducere nu dispune de presupusa corespondență invocată de OLAF, iar lipsa acesteia nu poate fi imputată recurentei.

c) în orice condiții sancțiunea este excesivă și disproporționată

Chiar și în ipoteza admiterii tezei întârzierii livrărilor (ori punerii în funcțiune) echipamentelor până în martie 2016, sancțiunea aplicată este excesivă și contravine clauzelor contractuale.

Prevederile contractuale aplicabile în ipoteze vizând astfel de "momente finale" din executarea Contractului de finanțare permiteau strict aplicarea de corecții financiare proporționale, iar nu retragerea integrală a finanțării (instituție eminamente distinctă).

De altfel, astfel cum rezultă inclusiv din Nota de control DLAF nr. 916 termenul limită aplicabil de fapt remedierii oricăror eventuale întârzieri a fost august 2016, ceea ce demonstrează inclusiv din această perspectivă faptul că sancțiunea aplicată nu are bază legală.

În condițiile în care echipamentele au fost puse în funcțiune și obiectivele finanțării au fost atinse, aplicarea unei sancțiuni de rambursare integrală a finanțării este excesivă și contrară scopului proiectului. Aceasta de vreme ce principiul proporționalității impune ca măsurile luate să fie adecvate, necesare și să nu depășească limitele unei sancțiuni rezonabile.

Or, în cazul de față, chiar dacă ar fi fost dovedite întârzieri, acestea nu au avut un impact semnificativ asupra implementării proiectului, iar sancțiunea aplicabilă ar fi trebuit să fie una financiară redusă, corespunzătoare proporționalității neregulii.

Ipotezele subsidiare, de circumstanțiere și nuanțare a înseși neregulilor per lot de achiziție (în unele cazuri, de ex. este invocată o pretinsă livrare etapizată ori distincții între livrare și punere în funcțiune) au fost efectiv ignorate.

Jurisprudența națională și europeană susține necesitatea unei sancționări proporționale, mai ales în cazurile în care obiectivele finanțării sunt îndeplinite, iar întârzierea, dacă ar fi existat, este minimă.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., O.U.G. nr. 66/2011 și Normele Metodologice de aplicare, art. 20 din Legea 554/2004, precum și toate celelalte dispoziții legale incidente menționate în memoriul de recurs.

Intimatul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Competitivitate a depus întâmpinare, prin care a solicitat, respingerea recursului, ca nefondat,

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată următoarele:

Recurenta a criticat sentința civilă recurată din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Sunt întemeiate, urmând a fi admise, susținerile recurentei-reclamante referitoare la faptul că, sentința recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind neanalizate argumente esențiale formulate prin cererea de chemare în judecată, critici care se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Constată Înalta Curte că, un set de susțineri din cererea de chemare în judecată s-a raportat la considerentele actelor primare de constatare administrativă, care au stat la baza Procesului-verbal de sancționare și care au atestat două elemente esențiale: prorogarea termenelor contractuale de analiză a implementării etapelor contractuale; atestarea faptului că, în ipoteza acceptării oricărora dintre neregulile sesizate, ar putea fi aplicate strict corecții financiare - distincte ipotezei retragerii integrale a finanțării.

Reține instanța de control judiciar că aceste argumentații expuse anterior nu au fost analizate în cadrul sentinței recurate.

Totodată, prin sentința recurată, instanța de fond nu a lămurit nici întrunirea condiției prejudiciului ca dimensiune a neregulii și nici nu a analizat măsura în care corecția financiară aplicată prezenta un caracter proporțional.

În dreptul european și național, aplicarea oricărei sancțiuni financiare trebuie să respecte principiul proporționalității, ceea ce înseamnă că măsura adoptată trebuie să fie adecvată, necesară și proporțională cu fapta comisă, în acest sens fiind cauza C-406/14 Miastoa a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Astfel, CJUE a statuat că autoritățile naționale au dreptul de a recupera sumele plătite nejustificat, însă prin exercitarea cu bună-credință a testului proporționalității, prin aplicarea următoarelor criterii de ajustare a cuantumului corecției: natura neregularității, gravitatea abaterii, pierderile financiare.

În raport de cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că judecătorul fondului nu a răspuns argumentelor esențiale ale recurentei-reclamante, soluția pronunțată de instanța de fond, bazându-se pe considerente care nu analizează și nu stabilesc toate aspecte esențiale ale cauzei invocate de partea recurentă, și, prin urmare, soluționarea cauzei s-a realizat formal, fără o analiză efectivă a tuturor argumentelor de fapt și de drept, care să susțină în mod obiectiv hotărârea.

În consecință, Înalta Curte apreciază că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora "judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale", reprezentând o încălcare a dreptului la un proces echitabil a cărei remediere se poate dispune prin casarea sentinței cu trimiterea acesteia spre rejudecare.

În acest context, instanța de control judiciar constată că, deși prima instanță a respins pe fond acțiunea, în fapt, aceasta nu a soluționat fondul cauzei, întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus, nu au fost lămurite împrejurări esențiale ale speței.

Or, în raport cu principiile fundamentale ale procesului civil, soluționarea fondului presupune elucidarea tuturor aspectelor esențiale ale raportului juridic dedus judecății, astfel cum acestea au fost relevate prin actul de sesizare a instanței.

În mod evident, principiul dublului grad de jurisdicție împiedică instanța de control judiciar să analizeze direct în recurs argumentele și împrejurările ce nu au făcut obiectul analizei instanței de fond, inclusiv sub aspectul proporționalității sancțiunii, cu luarea în considerare a jurisprudenței relevante în materie a CJUE.

În raport de această soluție, Înalta Curte constată că nu se mai impune analizarea criticilor întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aspecte ce vor fi avute în vedere la rejudecarea cererii.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta Vitema S.A. (fostă A.).

Va casa sentința recurată și va trimite cauze spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Vitema S.A. (fostă A.) împotriva sentinței nr. 291/2024 din data de 13 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauze spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 25 septembrie 2025.