ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4224/2024
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4224/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 2 octombrie 2024
Asupra conflictului negativ de competență;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2024 pe rolul Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 31.01.2024, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, a solicitat anularea Deciziei de recuperare a sumelor nejustificate prin cererea de plată x din 21.09.2023 emisă de către M.L.P.E. și suspendarea efectelor aceste decizii, până la soluționarea acțiunii în contencios administrativ. Totodată, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., a solicitat obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.
Hotărârile care au generat conflictul de competență
2.1. Prin sentința nr. 177/2024 din data de 29 martie 2024, Tribunalul Sibiu, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu și a fost declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în favoarea Curții de Apel Alba Iulia.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut incidența dispozițiilor art. 10 alin. (1) și alin. (3) din Legea 554/2004, apreciind că îi revine Curții de Apel Alba Iulia - instanța de la sediul persoanei vătămate, competență materială și teritorială exclusivă de a soluționa prezenta cauză, neputându-se deroga de la această normă imperativă.
Sub acest aspect, Tribunalul a reținut că reclamanta a solicitat suspendarea unui act administrativ emis de o autoritate centrală, respectiv suspendarea Deciziei de recuperare a sumelor nejustificate prin cererea de plată nr. x/21.09.2023 emisă de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
În raport de aceste considerente, precum și de dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., instanța a apreciat întemeiată excepția invocată, a admis-o și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Alba Iulia.
2.2. Prin sentința civilă nr. 146/2024 din data de 29 mai 2024, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, de asemenea, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Astfel, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.
În motivarea soluției dispuse, Curtea de Apel Alba Iulia a reținut că invocarea de către Tribunalul Sibiu a necompetenței sale materiale s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor art. 131 din C. proc. civ., după primul termen de judecată. Întrucât instanța inițial învestită, în fața căreia părțile au fost legal citate și au avut posibilitatea de a pune concluzii, a depășit termenul de invocare a excepției de necompetență materială, fiind acordate mai multe termene de judecată în cauză, a apreciat că aceasta a rămas competentă să soluționeze litigiul.
Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție
Analizând prezentul conflict negativ de competență, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:
Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între instanțele sesizate îl constituie momentul până la care putea fi invocată excepția necompetenței materiale.
Potrivit art. 131 din C. proc. civ., "(1) La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu. (2) În mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop."
Pentru a statua cu privire la instanța competentă să soluționeze prezenta cauză, Înalta Curte apreciază necesar a se verifica condițiile în care Tribunalul Sibiu a invocat și soluționat excepția necompetenței sale materiale.
În urma verificării dosarului acestei instanțe, Înalta Curte constată că primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate a fost cel din data de 13.02.2024, instanța a admis cererea de amânare formulată de pârât, în temeiul art. 222 din C. proc. civ.
La următorul termen de judecată din data de 05.03.2024, la care, de asemenea, procedura de citare a fost legal îndeplinită, instanța, fără a-și verifica competența conform dispozițiilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., a acordat un nou termen de judecată pentru ca reprezentanta reclamantei să ia cunoștință de înscrisurile depuse depuse în timpul ședinței, ce au stat la baza emiterii deciziei atacate. Totodată, a reținut în sarcina reclamantei, obligația de a depune la dosar dovada formulării plângerii prealabile și a Raportului tehnic nr. 17 menționat în acțiune.
La termenul de judecată din data de 26.03.2024, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale exclusive, amânând pronunțarea asupra acestei excepții la data de 29.03.2024.
În acest context, Înalta Curte observă că, termenul la care se referă prevederile art. 131 C. proc. civ. a fost cel din data de 13.02.2024, întrucât părțile au fost legal citate, iar din actele și lucrările dosarului rezultă că, la respectivul termen, nu au existat impedimente pentru ca acestea să pună concluzii asupra chestiunii stabilirii competenței instanței.
Efectele neinvocării în termen a excepției necompetenței materiale au fost expres statuate în Decizia nr. 31/2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, în sensul că: În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 131 din C. proc. civ., instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca necompetența materială procesuală dacă instanța care și-a declinat competența în favoarea sa nu a invocat excepția de necompetență în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanță se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunțată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.
Înalta Curte apreciază că, în prezentul regulator de competență, sunt relevante următoarele considerente din antereferita decizie interpretativă:
Așadar, efectul neinvocării excepției de necompetență materială cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii este acela că instanța sesizată devine competentă să soluționeze cauza.
Drept urmare, dacă excepția de necompetență nu a fost invocată în condițiile menționate mai sus, atunci necompetența instanței sesizate se acoperă definitiv, cu consecința pentru instanța sesizată a definitivării competenței de soluționare a cauzei cu care a fost sesizată, în baza dispozițiilor art. 130 alin. (2) sau (3) din C. proc. civ.
(...)
Așadar, instanța care primește dosarul își poate invoca din oficiu, în condițiile art. 130 alin. (2) și art. 131 din C. proc. civ., necompetența materială procesuală și poate declina competența în favoarea instanței inițial învestite, pentru considerentul că aceasta a devenit competentă prin neinvocarea în termen a excepției de necompetență. Procedând astfel, aceasta nu se transformă într-o instanță de control judiciar, căci nu are a analiza aspecte privind nelegala compunere, respectarea principiilor dreptului la apărare și al contradictorialității etc., ci doar întrunirea condițiilor prevăzute expres de regulile de invocare a excepției necompetenței materiale procesuale.
Pe de altă parte, instanța care judecă conflictul de competență nu poate ignora faptul că instanța inițial învestită a devenit competentă, prin acoperirea necompetenței sale inițiale, neinvocate în termen, ci va trebui să îi trimită acesteia dosarul, pentru că ea trebuie să determine competența în mod concret, în pricina ce se judecă, iar nu in abstracto, într-o pricină similară."
În concluzie, neverificarea competenței de către tribunal și nepunerea în discuție a excepției necompetenței sale materiale la termenul stabilit de art. 131 C. proc. civ., respectiv admiterea acestei excepții cu nerespectarea termenului legal, au ca efect consolidarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea instanței învestite prin cererea de chemare în judecată, motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. și pe pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în favoarea Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 2 octombrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.