ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.09.2025

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4218/2025

HOTĂRÂRE
24.09.2025
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4218/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 24 septembrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin sentința civilă nr. 510 din 23 ianuarie 2025, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Comuna Chinteni în favoarea Tribunalului Cluj.

Investit prin declinare, Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1254 din 27.05.2025, a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul București și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Din actele și lucrările dosarului rezultă că obiectul litigiului este supus incidenței Legii nr. 101/2016, materia contractelor de achiziții publice, ce conține norme proprii de competență, derogatorii de la dreptul comun.

este sub reclamanta are sediul în București, iar litigiul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București.

Potrivit art. 12 din Acordul-cadrul de lucrări nr. x/04.08.2021, încheiat de părți, litigiile ce pot apărea ca urmare a aplicării și interpretării prevederilor prezentului acord-cadru se vor soluționa de către instanțele judecătorești competente material de la sediul autorității contractante.

Potrivit art. 126 alin. (1) C. proc. civ. "Părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă."

Astfel, o clauză contractuală ce privește mecanismele de soluționare a litigiilor apărute între părți nu dobândește calitatea de clauză atributivă de competență în orice situație, ci exclusiv în ipoteza în care sunt întrunite condițiile impuse de art. 126 alin. (1) C. proc. civ., iar una dintre aceste condiții este cea a lipsei unei competențe reglementate în plan legislativ în mod exclusiv.

Potrivit prevederilor art. 53 alin. (1)

1

din Legea nr. 101/2016 în forma în vigoare la data formării acordului de voință al părților exprimat prin Acordul-cadrul de lucrări nr. x/04.08.2021:

(1) Procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind anularea sau nulitatea contractelor se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul, prin completuri specializate în achiziții publice.

(1

1

) Procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția civilă a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul.

Astfel de prevederi normative, de ordine publică, reglementau, la momentul formării acordului de voință al părților, reguli exclusive de determinare a instanței competente teritorial, aplicabile în mod specific în materia executării lato sensu a contractelor de achiziție publică și care nu puteau fi restrânse prin voința părților contractante, cu neobservarea legii speciale.

Pe cale de consecință, aceste reglementări intră în categoria celor vizate de teza finală a art. 126 alin. (1) C. proc. civ., ce înlătură posibilitatea părților de a dispune, prin contract, asupra instanței competente, motiv pentru care punctul 12 din Acordul-cadrul de lucrări nr. x/04.08.2021 nu are natura unei clauze atributive de competență, în sensul art. 126 alin. (1) C. proc. civ.

În raport și de aspectele statuate prin Decizia RIL nr. 11/2023, se reține incidența prevederilor art. 53 alin. (1

1

) din Legea nr. 101/2016, în forma modificată prin Legea nr. 202/2022, respectiv "(1

1

) Litigiile și cererile care decurg din executarea contractelor administrative și cele care decurg din rezilierea, rezoluțiunea, denunțarea unilaterală sau încetarea anticipată a contractelor de achiziție publică din motive independente de autoritatea contractantă se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul.

În virtutea acestui text normativ, reclamanta avea deschisă opțiunea alegerii oricăreia dintre cele două instanțe deopotrivă competente teritorial, opțiune pe care aceasta a exercitat-o în condițiile art. 116 C. proc. civ., învestind cu soluționarea prezentei cauze instanța în circumscripția căreia se află sediul său social, mai precis Tribunalul București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin urmare, atât autoritatea contractantă cât și instanța de judecată trebuie să respecte această alegere de competență cum a fost apreciată inițial de către reclamantă, dispoziția legală fiind în favoarea sa.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Comuna Chinteni, în favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 24 septembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-12-15
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2589/2020
concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, în forma în vigoare la data formulării acțiunii, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018. La data de 08.
ÎCCJ 2021-05-13
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2911/2021
In concluzie, a apreciat tribunalul că persoana juridică de drept public sesizează instanța de la sediul pârâtului doar în cazul în care acționează în regim de putere publică. 2.2. Prin sentința civilă nr. 773 din data de 24 martie 2021 pro
ÎCCJ 2021-04-23
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2716/2021
Ședința publică din data de 23 aprilie 2021 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3912 din 10 septembrie 2020, Tribunalul București, secția a I
ÎCCJ 2021-01-19
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 194/2021
secția Civilă. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a Civilă la data de 18.01.2019 sub nr. x/2018*. Prin încheierea din data de 01.04.2019, Tribunalul București, secția a VI-a Civilă a admis excepția materi
ÎCCJ 2021-02-09
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 228/2021
ă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administ
Sursă