ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4211/2024

Ședința publică din data de 2 octombrie 2024

Asupra cererilor de recurs de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta A. S.A, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Sector 2 a Finanțelor Publice - Serviciul Evidență pe Plătitori Persoane Juridice, a solicitat:

- anularea Deciziei de Soluționare a Contestației fiscale nr. 166/31.05.2021, precum și a deciziilor nr. 241/20.08.2021 și nr. 278/4.10.2021, ambele privind reexaminarea deciziei nr. 166/31.05.2021;

- anularea în parte a Deciziei de restituire a sumelor de la bugetul de stat sau de acordare a dobânzilor în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget nr. 341/28.01.2020, în ceea ce privește refuzul organului fiscal de acordare integrală a dobânzii fiscale datorate către reclamantă, de 6.381.807,16 RON;

- anularea în parte a Deciziei de restituire a sumelor de la bugetul de stat sau de acordare a dobânzilor în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget nr. 341/28.01.2020 în ceea ce privește refuzul organului fiscal de acordare a dobânzii fiscale de 6.381.807,16 datorate către reclamantă, aferente sumei de 3.761.749 RON stabilite spre restituire;

- anularea în parte a Procesului-verbal privind calculul dobânzilor cuvenite contribuabilului nr. x/27.02.2020 și a Deciziei de restituire a sumelor de la bugetul de stat sau de acordare a dobânzilor în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget nr. 520/11.03.2020 în ceea ce privește refuzul organului fiscal de acordare a diferenței dintre dobânda fiscală solicitată de reclamantă, de 6.381.807,16 RON, și dobânda fiscală stabilită prin Decizia de restituire nr. 520/2020, de 3.126.766,00 RON;

- obligarea pârâtei A.F.P. Sector 2 la plata către reclamantă a diferenței dintre dobânda fiscală datorată către reclamantă, de 6.381.807,16 RON si suma efectiv plătită cu titlu de dobândă fiscală de către AFP Sector 2, de 3.126.766,00 RON.

Prin sentința civilă nr. 1460 din data de 28 septembrie 2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Administrația Sector 2 a Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și pe cale de consecință, a anulat deciziile nr. 166/31.05.2021, nr. 241/20.08.2021 și nr. 278/4.10.2021, a anulat în parte decizia nr. 341/28.01.2020, decizia nr. 520/11.03.2020 și procesul-verbal nr. x/27.02.2020 în ce privește refuzul de acordare a dobânzii fiscale de 3.273.097 RON, obligând pârâta Administrația Sector 2 a Finanțelor Publice București la plata către reclamantă a dobânzii fiscale de 3.273.097 RON, ca diferență între suma de 6.399.863 RON, aferentă creanțelor bugetare de 3.355.708 RON TVA și 406.041 RON majorări de întârziere TVA, pentru perioada 12.09.2008-30.01.2020, în care societatea nu a beneficiat de aceste sume și suma de 3.126.766 RON, reprezentând dobânda fiscală care a fost restituită societății în data de 12.03.2020, în baza Deciziei nr. 520/11.03.2020 de acordare a dobânzii, emisă de Administrația Sector 2 a Finanțelor Publice București.

Împotriva sentinței civile nr. 1460 din data de 28 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Administrația Sector 2 a Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București.

3.1. Recurenta-pârâtă Administrația Sector 2 a Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București a invocat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea în integralitate a sentinței recurate și rejudecarea cauzei, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Consideră că sentința recurată a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat susținerile părților.

Susține că a învederat instanței de fond că reclamanta a formulat cerere de despăgubiri în cunatum de 2.797.339,85 RON pentru sumele plătite nedatorat la bugetul de stat pentru perioada 12 septembrie 2008-29 ianuarie 2020, care formează obiectul dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Tribunalului București. În aceste condiții, apreciază că nu este admisibilă cererea intimatei-reclamante prin care solicită acordarea dobânzii fiscale, făcând referire la dispozițiile art. 182 alin. (2) Codul de procedură fiscală, iar sentința recurată nu cuprinde motivele pentru care instanța de fond a înlăturat aceste apărări.

De asemenea, apreciază că sentința recurată a fost dată cu aplicarea greșită a art. 182 alin. (4) și art. 174 alin. (5) din Codul de procedură fiscală.

Susține că intimata-reclamantă a depus cererea de restituire în anul 2020, când erau în vigoare prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

În opinia sa, instanța de fond a apreciat în mod nelegal că dobânda se determină în conformitate cu dispozițiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în vigoare până la data de 31 decembrie 2015, respectiv cu dispozițiile art. 124, 129 alin. (1) indice 1 din vechiul Codul de procedură fiscală și în conformitate cu dispozițiile art. 174 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu aplicabilitate de la data de 1 ianuarie 2016.

3.2. Prevalându-se de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, de asemenea, a solicitat casarea sentinței recurate, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

În esență, recurenta-pârâtă a apreciat că sentința recurată a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 182 alin. (1), (2) și (4), art. 174 alin. (5), precum și art. 168 alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, conform cărora, pentru sumele de restituit de la bugetul de stat, contribuabilul are dreptul la dobândă începând cu ziua în care a operat stingerea creanței fiscale individualizate în actul administrativ anulat și până în ziua restituirii creanței fiscale către contribuabil, creanțe rezultate în urma anulării actului administrativ.

De asemenea, acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabilului, nivelul acestora fiind de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere, iar în cazul în care contribuabilul înregistrează obligații restante, restituirea se efectuează după efectuarea compensării.

Or, în cauză, instanța de fond a reținut în mod nelegal că dobânda cuvenită reclamantei se determină conform O.G. nr. 92/2003, cu aplicabilitate până la data de 31 decembrie 2015, conform art. 124, art. 120 alin. (7) indice 1, precum și în conformitate cu disp. art. 174 alin. (5) din Legea nr. 207/2015, cu aplicabilitate de la data de 1 ianuarie 2016.

Prin cererea nr. x/09.01.2020 înregistrată la organul fiscal sub nr. x/09.01.2020, reclamanta a solicitat plata dobânzii în sumă de 7.746.289 RON, aferentă creanței fiscale în valoare de 3.761.749 RON, pe care societatea nu a datorat-o bugetului general consolidat al statului în perioada 12.09.2008-09.01.2020, în conformitate cu sentința civilă nr. 1157 din 31 martie 2017 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia nr. 4487/03.10.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin hotărârea definitivă a instanței de judecată s-a dispus anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. ISR-DGR/3144/29.01.2016 și s-a desființat parțial Decizia de impunere nr. x/28.11.2008 și Raportul de inspecție fiscală nr. x/28.11.2008, pentru suma de 3.761.749 RON (compusă din 3.355.708 RON TVA și 406.041 RON dobânzi TVA). Având în vedere cererea reclamantei, organele fiscale din cadrul Administrației Sectorului 1 a Finanțelor Publice au stabilit prin Decizia nr. 520/11.03.2020 restituirea către reclamantă a sumei de 3.378.257 RON, aceasta fiind efectuată în temeiul art. 168, art. 182 și art. 174 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, a sentinței civile nr. 1157/2017 a Curții de Apel București, a procesului-verbal privind calculul dobânzilor cuvenite contribuabilului nr. x/2020, a Deciziei privind compensarea obligațiilor fiscale nr. 520/2020 și a Referatului nr. x/2020.

Astfel, s-a stabilit că societatea reclamantă are dreptul la dobândă în sumă totală de 3.126.766 RON, calculată pe perioada 21 septembrie 2008-29 ianuarie 2020, aferentă creanței fiscale nedatorate, în sumă de 3.761.749 RON. Cota dobânzii calculate a fost de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere, conform art. 174 alin. (5) din Legea nr. 207/2015, în vigoare la momentul formulării cererii de către reclamantă.

Intimata-reclamantă A. S.A. a depus la dosarul cauzei întâmpinare față de recursurile declarate de pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Administrația Sector 2 a Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București împotriva sentinței civile nr. 1460 din data de 28 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, solicitând respingerea acestora ca nefondate.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra cererii de recurs

Analizând sentința recurată prin raportare la criticile formulate de recurentele-pârâte și la dispozițiile legale aplicabile în materie, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și îl va respinge, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că recurentele-pârâte au criticat pentru nelegalitate sentința recurată doar în ceea ce privește dobânzile fiscale stabilite de către instanța de fond, nu și cu privire la majorările de întârziere TVA, astfel că soluția pronunțată asupra acestora din urmă a căpătat caracter definitiv și nu va face obiectul analizei instanței de control judiciar.

Totodată, observă că, deși recurenta-pârâtă Administrația Sector 2 a Finanțelor Publice, prin D.G.R.F.P. București și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., criticile sale de nelegalitate referitoare la nemotivarea sentinței recurate în acord cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., se circumscriu art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., din perspectiva căruia urmează a fi analizate.

Acest motiv de casare devine incident atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În esență, recurenta-pârâtă Administrația Sector 2 a Finanțelor Publice, prin D.G.R.F.P. București a arătat că, deși i-a adus la cunoștință judecătorului fondului că, pe rolul Tribunalului București a fost înregistrat dosarul nr. x/2021, având ca obiect cererea formulată de către reclamantă privind acordarea de despăgubiri în cuantum de 2.797.339,85 RON pentru sumele plătite nedatorat la bugetul de stat pentru perioada 12 septembrie 2008-29 ianuarie 2020, în raport de care apreciază că solicitarea de acordare a dobânzii fiscale, ce face obiectul prezentei cauze nu este admisibilă, acesta nu a arătat motivele pentru care a înlăturat aceste apărări.

În examinarea acestui motiv de recurs, Înalta Curte observă sub un prim aspect că recurenta-pârâtă nu a invocat o eventuală inadmisibilitate a cererii, în fața instanței de fond.

Este adevărat că, în partea introductivă a încheierii de ședință din data de 23 mai 2023, s-a consemnat că, reprezentanta pârâtei D.G.R.F.P. București- Administrația Sector 2 a Finanțelor Publice, prezentă la acel termen de judecată, a depus la dosarul cauzei un extras de pe portalul instanțelor de judecată și o copie a acțiunii introductive în legătură cu dosarul nr. x/2021 având ca obiect acordarea de dobânzi solicitată de către reclamantă, însă nu a formulat nicio cerere și nici nu a invocat vreo excepție în legătură cu acest din urmă dosar, cărora să le răspundă instanța de fond.

Chestiunea supusă analizei instanței de fond a vizat cuantumul dobânzilor fiscale aferente perioadei 12 septembrie 2008-30 ianuarie 2020, în raport de legea aplicabilă.

Astfel cum a reținut și instanța de fond, organele fiscale nu au negat dreptul reclamantei la dobânzile fiscale pentru perioada indicată, divergența purtând doar asupra cuantumului acestora și a actelor normative incidente.

În acest context, verificând conținutul sentinței atacate, prin raportare la obiectul cauzei, instanța de control judiciar reține că aceasta îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată, fiind respectate garanțiile unui proces echitabil și ale dreptului la apărare, astfel cum sunt acestea ocrotite prin prisma dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În continuare, având în vedere similitudinea criticilor formulate de recurentele-pârâte, Înalta Curte va proceda la o analiză grupată a recursurilor, sistematizată în raport de problema de drept invocată, din perspectiva cazului de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În esență, recurentele-pârâte susțin că reclamanta a formulat cererea de acordare a dobânzilor în februarie 2020, sub imperiul noului Codul de procedură fiscală, aprobat prin Legea nr. 207/2015, ceea ce dă naștere unei noi proceduri administrative, supusă în integralitatea sa normelor de procedură fiscală în vigoare la acel moment. Prin urmare, în opinia recurentelor-pârâte, cota dobânzii datorate era de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere, conform art. 174 alin. (5) din Legea nr. 207/2015.

Înalta Curte reține că Legea nr. 207/2015 - Codul de procedură fiscală - reglementează norme de natură procedurală în materia administrării creanțelor fiscale. Norma tranzitorie prevăzută la art. 352 alin. (1) și (2) are incidență asupra procedurilor aplicabile cererilor de restituire formulate sub imperiul noii reglementări, fără a afecta regimul juridic al drepturilor și obligațiilor fiscale de fond, care se stabilesc potrivit dispozițiilor Codul fiscal și principiilor generale privind aplicarea legii în timp.

Potrivit prevederilor art. 3 din Codul de procedură fiscală, "Prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea creanțelor prevăzute la art. 2. (2) Unde prezentul cod nu dispune, se aplică prevederile C. civ. și ale C. proc. civ., republicat, în măsura în care acestea pot fi aplicabile raporturilor dintre autorități publice și contribuabili/plătitori.", iar art. 6 din C. civ. definește principiul tempus regit actum, stabilind că "Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă."

Fiind în discuție o normă de drept material fiscal, întrucât privește nivelul dobânzii pentru sumele de restituit contribualilului, conflictul temporal de legi se soluționează prin aplicarea principiului neretroactivității legii, în sensul că se aplică legea în vigoare la data nașterii dreptului la restituire, astfel cum corect a reținut și instanța de fond.

Instanța de control judiciar constată că, în perioada cuprinsă între data de 12.09.2008-30.01.2020, au fost în vigoare succesiv, mai multe acte normative care au stabilit fiecare câte un nivel diferit al dobânzii fiscale, la calculul dobânzii fiscale nu poate fi avut în vedere exlusiv nivelul dobânzii fiscale stabilit prin ultimul act normativ în vigoare, respectiv Codul de procedură fiscală din 2015, ci trebuie avute în vedere toate nivelurile diferite stabilite prin diversele acte normative care s-au succedat în perioada respectivă.

Astfel, față de modificările legislative intervenite succesiv,

- pentru perioada 12.09.2008-30.06.2010, cota aplicabilă pentru dobânzile fiscale era de 0,1%/zi întârziere la plată, conform art. 120 alin. (7) din O.G. nr. 92/2003;

- pentru perioada 01.07.2010-30.09.2010, cota aplicabilă pentru dobânzile fiscale era de 0,05%/zi întârziere la plată, conform art. 120 alin. (7) din O.G. nr. 92/2003, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin O.U.G. nr. 39/2010;

- pentru perioada 01.10.2010-28.02.2014, cota aplicabilă pentru dobânzile fiscale era de 0,04%/zi întârziere la plată, conform art. 120 alin. (7) din O.G. nr. 92/2003, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin O.U.G. nr. 88/2010;

- pentru perioada 01.03.2014-31.12.2015, cota aplicabilă pentru dobânzile fiscale era de 0,03%/zi întârziere la plată, conform art. 120 alin. (7) din O.G. nr. 92/2003, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin O.U.G. nr. 8/2014;

- ulterior datei de 01.01.2016, cota aplicabilă pentru dobânzile fiscale era de 0,02%/zi întârziere la plată, conform art. 174 alin. (5) din Legea nr. 207/2015.

În raport de aceste repere legislative, în mod corect a stabilit instanța de fond că dobânda fiscală legală datorată de către pârâte în sumă de 6.399.863 RON, aferentă creanțelor bugetare în cuantum de 3.355.708 RON + TVA, pentru perioada 12.09.2008-30.01.2020.

În consecință, niciuna dintre criticile formulate de către pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Administrația Sector 2 a Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, nu este întemeiată, astfel că recursul nu poate conduce la reformarea soluției pronunțate de judecătorul fondului, soluție ce va fi menținută ca legală, prin respingerea, ca nefondate, a recursurilor analizate în cauză.

Pentru considerentele expuse anterior, în aplicarea prevederilor art. 496 din C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Administrația Sector 2 a Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București împotriva sentinței civile nr. 1460 din data de 28 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Administrația Sector 2 a Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București împotriva sentinței civile nr. 1460 din data de 28 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 octombrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.