ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2722/2021

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București– secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 10.12.2018, sub numărul x/2018, reclamantele A. și B. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Public - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii ("DGAFCM"), pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună: 1. Anularea deciziilor de respingere a cererilor de restituire a sumelor de la buget sau de acordare a dobânzilor în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget formulate de Reclamante, respectiv: i. Decizia DGAFCM nr. x din 21 februarie 2018, comunicată pe 5 martie 2018, prin care s-a respins cererea de restituire a dobânzilor formulată în numele A. (Anexa nr. 3.1), precum și ii. Decizia DGAFCM nr. x/1 din 21 februarie 2018, comunicată pe 5 martie 2018 prin care s-a respins cererea de restituire a dobânzilor formulată în numele B. (Anexa nr. 3.2),

Anularea deciziilor privind soluționarea contestațiilor formulate în numele Reclamantelor împotriva deciziilor de respingere a cererilor de restituire a sumelor de la buget sau acordare a dobânzilor în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget, respectiv: i. Decizia DGAFCM (Serviciul Evidența Analitică pe Plătitori 1) nr. x din 14 iunie 2018 privind soluționarea contestației formulate în numele A. înregistrate la Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii București sub nr. x din 18 aprilie 2018 împotriva Deciziei de respingere a cererii de restituire a sumelor de la bugetul sau de acordare a dobânzilor în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget nr. x din 21 februarie 2018 (Anexa nr. 4.1); ii. Decizia DGAFCM (Serviciul Evidența Analitică pe Plătitori 1) nr. x din 14 iunie 2018 privind soluționarea contestației formulate de B. înregistrate la Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii București sub nr. x din 18 aprilie 2018 împotriva Deciziei de respingere a cererii de restituire a sumelor de la bugetul sau de acordare a dobânzilor în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget nr. x/1 din 21 februarie 2018 (Anexa nr. 4.2),

Obligarea pârâtei DGAFCM la plata dobânzilor calculate de la data efectuării fiecărei plăți a sumelor care compun sumele totale achitate cu titlu de contribuție clawback aferente trimestrelor IV/2009 - III/2011 ("Perioada Relevantă") și până la data fiecărei cereri de compensare depuse de subscrise, respectiv: i. 23.219.030,96 RON cu titlu de dobândă calculată de la data efectuării fiecărei plăți de către A. a sumelor care compun suma totală de 46.546.836,70 RON (plătită cu titlu de contribuție clawback în Perioada Relevantă) și până la data fiecărei cereri de compensare depuse de Societate (a se vedea Anexa 11.1); ii. 11.506.530,13 RON cu titlu de dobândă calculată de la data efectuării fiecărei plăți de către B. a sumelor care compun suma totală de 24.933.786,30 RON (plătită cu titlu de contribuție clawback în Perioada Relevantă) și până la data fiecărei cereri de compensare depuse de Societate (a se vedea Anexa 11.2);

Obligarea pârâtei DGAFCM la plata penalităților de întârziere calculate de la data de 6 februarie 2018 (momentul expirării termenului legal de soluționare a cererilor de acordare a dobânzilor) și până la data plății efective a acestor penalități către Reclamante;

Obligarea pârâtei DGAFCM la plata tuturor cheltuielilor de judecată generate de soluționarea prezentei cauze. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 2129 din 28 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: - A admis în parte cererea formulată de reclamantele A., B., în contradictoriu cu pârâta M.F.P. - A.N.A.F. - D.G.R.F.P.B - ADMINISTRAȚIA FISCALĂ PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII și chematul în garanție; - A anulat decizia de soluționare a contestației nr. DGAFCM 17029920/14.06.2018 și decizia nr. DGAFCM 17028052/21.02.2018 de respingere a cererii de acordare a dobânzilor emise în privința reclamantei A.; - A obligat pârâta la soluționarea cererii înregistrată sub nr. x/22.12.2017 de reclamanta A., în sensul acordării dobânzilor ce se vor calcula în lumina considerentelor prezentei hotărâri; - A anulat decizia de soluționare a contestației nr. DGAFCM 17029921/14.06.2018 și decizia nr. DGAFCM x/21.02.2018 de respingere a cererii de acordare a dobânzilor emise în privința reclamantei B.; - A obligat pârâta la soluționarea cererii înregistrată sub nr. x/22.12.2017 de reclamanta B., în sensul acordării dobânzilor ce se vor calcula în lumina considerentelor prezentei hotărâri; - A respins în rest cererea, ca neîntemeiată; - A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta M.F.P. - A.N.A.F. - D.G.R.F.P.B - ADMINISTRAȚIA FISCALĂ PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII, în contradictoriu cu chematul în garanție MINISTERUL SĂNĂTĂȚII; - A obligat chematul în garanție la plata către pârâta a sumelor reprezentând dobânzi calculate în favoarea reclamantelor; 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 2129 din 28 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII - a de contencios administrativ și fiscal au formulat recurs chematul în garanție Ministerul Sănătății, reclamantele A. și B. și pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice. În motivarea recursului lor reclamantele AstreZeneca UK Limited și B. au criticat considerentele sentinței, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În contextul prezentării situației de fapt și a succesiunii actelor emise în cauză, recurentele-reclamante au susținut că instanța de fond a apreciat în mod greșit că, în ceea ce privește calculul dobânzilor datorate de pârâtă, nu ar fi aplicabile prevederile art. 182 alin. (2) din Codul de procedură fiscală pe motiv că sumele achitate cu titlu de contribuție old clawback, în temeiul notificărilor de plată anulate definitiv de instanța de judecată nu ar fi fost individualizate prin notificările respective. În opinia recurentelor pârâte aceste considerente sunt eronate și reflectă o greșită aplicare a legii fiscale la cazul dedus judecății dar și o neobservare a documentelor depuse la dosarul cauzei. Din cuprinsul notificărilor de plată a contribuției clawback anulate definitiv pe cale judiciară rezultă fără îndoială că sumele achitate de reclamante au fost expres calculate și identificate de emitentul notificărilor (CNAS) prin aceste acte administrative. În aceste condiții nu se poate susține teza inaplicabilității art. 182 alin. (2) din Codul de procedură fiscală. De asemenea, se invocă și Decizia nr. 14/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii prin care s-a stabilit că dobânda care se aplică pentru sumele reprezentând taxă de primă înmatriculare, taxă de poluare și taxă pentru emisii poluante precum și cele restituite prin hotărâri judecătorești, respectiv dobânda fiscală prevăzută de codul de procedură fiscală se datorează începând cu data plății taxelor respective. În motivarea recursului său recurenta-pârâtă Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București a invocat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Recurenta-pârâtă a susținut că instanța de fond a anulat în mod greșit deciziile de soluționare a contestațiilor și a obligat pârâta la soluționarea cererilor de acordare a dobânzilor în condițiile în care, în cauză, este vorba de o contribuție specială prevăzută de O.U.G. nr. 77/2011 și nu de o contribuție prvăzută de Codul fiscal pentru a putea fi aplicate dispozițiile arătate de instanța de fond, respectiv prevederile Codului de procedură fiscală și ale Ordinului nr. 1899/2004. Plățile reprezentând contribuția trimestrială efectuate în temeiul notificărilor emise de CNAS nu figurează achitate la organul fiscal acestea fiind încasate de către Ministerul Sănătății in contul contribuției clawback, conform art. 9 alin. (3) și alin. (10) din O.U.G. nr. 77/2011. Astfel, prin adresa Ministerul Sănătății nr. 49996/16.08.2016 s-a comunicat faptul că acesta a solicitat Agenției Naționale de Administrare Fiscala desemnarea unui specialist care împreuna cu cei din Ministerul Sănătății sa redacteze proiectul de ordin in ceea ce privește procedura de restituire a sumelor achitate in contul taxei clawback. Astfel, in lipsa unui ordin care sa reglementeze procedura de restituire a sumelor achitate in contul taxei clawback organul fiscal a fost in imposibilitatea de a proceda la restituirea/compensarea sumelor in termenul prevăzut de lege. De asemenea, a arătat faptul ca notificările în temeiul cărora a fost achitată contribuția clawback, pentru trimestrele IV/2009-111/2011 au fost emise de CNAS. Pe de alta parte, din documentația anexata rezulta faptul ca plățile au fost efectuate în contul deschis la Trezoreria Statului pe numele Ministerului Sănătății, cont specificat în anexa nr. 3 la Ordinul comun al Ministrului sănătății si al Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 351/464/2011 pentru modificarea si completarea Normelor privind organizarea evidentei pe plătitori, declararea, constatarea si controlul contribuțiilor prevăzute la art. 363A1 alin. (1) si alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările si completările ulterioare, soluționarea contestațiilor si încasarea contribuțiilor pentru finanțarea unor cheltuieli de sănătate, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății si al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 928/591/2010, act normativ anterior O.U.G. nr. 77/2011. La rândul său, recurentul-chemat în garanție Ministerul Sănătății a invocat, în cadrul recursului său, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Chematul în garanție susține că instanța de fond a procedat în mod greșit respingând cererea de chemare în garanție a CNAS. Nu a fost avută în vedere dubla calitatea a CNAS de solicitant al sumelor provenite din taxa de clawback prin emiterea notificărilor anulate și de beneficiar al acestor sume. Este analizată, în cadrul recursului recurentului-chemat în garanție, reglementarea legală a taxei clawback, concluzia fiind aceea că sumele ce constituiau contribuția clawback pentru fiecare societate care avea această obligație erau generate, constituite, stabilite și solicitate de către CNAS și tot CNAS a și gestionat toate raportările lunare de la Casele Județene de Asigurări de Sănătate în acest sens și apoi le-a centralizat în vederea stabilirii contribuției clawback. În aceste condiții, se afirmă că în ceea ce privește contribuția clawback plătită de cele două reclamante, contul Ministerului Sănătății a fost doar unul de depozit și de tranzit către destinatarul final, respectiv CNAS. În măsura în care instanța ar dispune restituirea de către Ministerul Sănătății a sumei de bani ce provine din contribuția clawback această sumă ar trebui returnată proporțional cu suma utilizată de minister adică în procent de 22 % urmând ca restul de 78% din suma totală a contribuției să se restituie de către CNAS. 4. Soluția instanței de recurs Analizând probele administrate în cauză și prevederile legale aplicabile Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele: Sub aspectul situației de fapt, în mod corect instanța de fond a reținut că, în vederea calculării și achitării contribuției clawback în perioada trimestrul IV 2009 – trimestrul III 2011, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a emis în privința reclamantelor, următoarele notificări: - pentru reclamanta A. au fost emise Notificările nr. NLD 8325, 8326, 8327, 8328, 8329, 8330, 8331 și 8332 din 15 noiembrie 2011 și Notificările CNAS nr. DB 4123 din 11 iunie 2012 și DB 6908 din 14 septembrie 2012(filele x vol. I) în temeiul cărora, aceasta a achitat suma totală de 46.546.836,7 RON(filele x vol. I) - pentru reclamanta B. au fost emise Notificările nr. NLD 8325, 8326, 8327, 8328, 8329, 8330, 8331 și 8332 din 15 noiembrie 2011 și Notificările CNAS nr. DB 4124 din 11 iunie 2012 și DB 6907 din 14 septembrie 2012(filele x vol. I) în temeiul cărora, aceasta a achitat suma totală de 24.933.786,3 RON (filele x vol. I) Prin sentința civilă nr. 1595/14.05.2013 pronunțată în cadrul dosarelor conexate nr. x/2012 și nr. y/2012 Curtea de Apel București(filele x vol. I) a anulat notificările mai sus menționate, iar această soluție a rămas definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 3170/10.09. 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (filele x vol. I). La data de 20.05.2015, reclamanta A. a formulat în condițiile art. 115 lit. a) și art. 117 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, cerere de restituire a sumei de 46.546.836,7 RON, reprezentând contribuție clawback achitată în baza notificărilor anulate, cerere ce a fost înregistrată la Administrația Finanțelor Publice Sector 1 sub numărul x (filele x vol. I). La aceeași dată, reclamanta B. a formulat în condițiile art. 115 lit. a) și art. 117 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, cerere de restituire a sumei de 24.933.786,3 RON, reprezentând contribuție clawback achitată în baza notificărilor anulate, cerere ce a fost înregistrată la Administrația Finanțelor Publice Sector 1 sub numărul x (filele x vol. I). În temeiul art. 116 din O.G. nr. 92/2003, reclamanta A. a formulat cerere de compensare ce au fost înregistrate la Administrația Finanțelor Publice Sector 1, prin care a solicitat compensarea sumei de restituit în cuantum de 46.546.836,7 RON cu sumele datorate cu titlu de contribuție clawback pentru perioada trimestrul I 2015-trimestrul IV 2016(fila x vol. I). În temeiul art. 116 din O.G. nr. 92/2003, reclamanta B. a formulat cereri de compensare cerere de compensare ce au fost înregistrate la Administrația Finanțelor Publice Sector 1, prin care a solicitat compensarea sumei de restituit în cuantum de 24.933.786,3 RON cu sumele datorate cu titlu de contribuție clawback pentru perioada trimestrul I 2015-trimestrul III 2015 (filele x vol. I). Prin sentința civilă nr. 2188/09.06.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016 Curtea de Apel București a obligat Administrația Finanțelor Publice Sector 1 și Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii București la efectuarea operațiunii administrative de includere (evidențiere) în fișele sintetice de plătitor ale reclamantelor A. și B. a sumelor plătite de acestea în baza notificărilor anulate definitiv și irevocabil prin sentința civilă nr. 1595/14.05.2013 pronunțată în cadrul dosarelor conexate nr. x/2012 și nr. y/2012 Curtea de Apel București precum și la efectuarea operațiunii administrative constând în restituire/compensarea sumelor plătite de reclamante în baza notificărilor de plată indicate. Întrucât cererile de restituire sau compensare nu au fost soluționate reclamatele, în temeiul art. 182 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, au formulat cereri de acordate a dobânzilor, după cum urmează: - prin cererea înregistrată sub nr. x/22.12.2017 la Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii București, reclamanta A. a solicitat plata sumei de 23.219.030,96 RON cu titlu de dobânzi calculate de la data efectuării fiecărei plăți a sumelor care compun suma totală de 46.546.836,7 RON și până la data fiecărei cereri de compensare depuse(filele x vol.); - prin cererea înregistrată sub nr. x/22.12.2017 la Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii București, B. a solicitat plata sumei de 11.506.530,13 RON cu titlu de dobândă de la data efectuării fiecărei plăți a sumelor care compun suma totală de 24.933.786,30 RON și până la data fiecărei cereri de compensare depuse (filele x vol. I). Prin decizia nr. x/21.02.2018 Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii a respins cererea de acordare a dobânzilor formulată de reclamanta A., reținând că nu a fost redactat un proiect de ordin în ceea ce privește procedura de restituire a sumelor achitate în contul taxei clawback, conform art. 9 alin. (3) și alin. (10) din O.U.G. nr. 77/2011, astfel încât organul fiscal s-a aflat în imposibilitatea de a proceda la restituirea/compensarea sumelor achitate cu titlu de taxă clawback. În aceste condiții, a apreciat că cererea de acordare a dobânzilor este fără obiect(fila x vol. I). Prin decizia nr. x/21.02.2018 Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii a respins cererea de acordare a dobânzilor formulată de reclamanta B., cu aceeași motivare (fila x vol. I). Împotriva decizia nr. x/21.02.2018, reclamanta A. a formulat contestație ce a fost soluționată prin decizia nr. x/14.06.2018 emisă de Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii București, în sensul respingerii, reluându-se argumentele din decizia de respingere a cererii de acordare a dobânzilor(filele x vol. I). Împotriva decizia nr. x/21.02.2018, reclamanta B. a formulat contestație ce a fost soluționată prin decizia nr. x/14.06.2018 emisă de Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii București, în sensul respingerii, reluându-se argumentele din decizia de respingere a cererii de acordare a dobânzilor(filele x vol. I). Mai trebuie precizat că după pronunțarea sentinței atacate în prezentul dosar au fost respinse recursurile formulate de pârâtele Administrația fiscală pentru Contribuabili Mici și Mijlocii și Administrația Sectorului 1 a Finanțelor Publice și de chematul în garanție Ministerul Sănătății împotriva sentinței nr. 2188/09.06.2017 a Curții de Apel București. În ceea ce privește recursul recurentei-pârâte Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, care privește fondul pricinii, Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut în mod corect aplicabilitatea prevederilor Codului de procedură fiscală în ceea ce privește procedura de acordare a dobânzilor. Criticile recurentei-pârâte se referă la obligația de restituire a taxei clawback, susținându-se, în esență, faptul că pentru această taxă nu se aplică normele de procedură fiscală, nu există încă reglementată o procedură de restituire și sumele nu au fost achitate în contul organelor fiscale ci în contul Ministerului Sănătății. Or aceste aspecte care țin de obligația de restituire sau de compensare a sumelor plătite cu titlu de taxă clawback au fost analizate în cadrul dosarului nr. x/2016 în care s-a pronunțat sentința nr. 2188/09.06.2017 a Curții de Apel București rămasă definitivă prin decizia nr. 3502/14.07.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În cadrul respectivului dosar s-a stabilit definitiv faptul că Administrația fiscală pentru Contribuabili Mici și Mijlocii și Administrația Sectorului 1 a Finanțelor Publice au obligația de a proceda la restituirea/compensarea sumelor plătite de reclamante în baza notificărilor CNAS anulate. Or, procedura de restituire/compensare nu putea fi realizată decât în condițiile codului de procedură fiscală și ale Ordinului nr. 1899/2004 care constituie dreptul comun în materie dat fiind faptul că pârâtele nu și-au îndeplinit obligația impusă de art. 9 alin. (10) din O.U.G. nr. 77/2011 de a elabora o procedură specială de restituire a sumelor achitate cu titlu de taxă clawback. Aplicabilitatea normelor de procedură fiscală în ceea ce privește taxa clawback atunci când nu sunt adoptate norme cu caracter derogator decurge din modalitatea de reglementare a acestei taxe. Art. 8 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 prevede că "Pentru neachitarea la termenul prevăzut la art. 5 alin. (8) de către deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, care sunt persoane juridice române, precum și de către reprezentanții legali ai deținătorilor autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, care nu sunt persoane juridice române, a contribuției prevăzute la art. 3 se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere, conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare." În același sens, art. 365 alin. (2) din legea nr. 95/2006 în forma în vigoare la data emiterii notificărilor anulate prevedea că "Pentru neplata la scadență a contribuțiilor se calculează și se datorează accesorii în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare." Dacă în ceea ce privește dobânzile datorate de contribuabil se aplică normele de procedură fiscală nu există niciun argument pentru neaplicarea acelorași reglementări și în ceea ce privește procedura de restituire a acestor sume și dobânzile la care este îndreptățit contribuabilul în situația în care organul fiscal competent să soluționeze cererea de restituire sau de compensare întârzie în soluționarea respectivei cereri. În consecință recursul recurentei-pârâte urmează să fie respins ca neîntemeiat, instanța de fond apreciind în mod corect că în cauză sunt aplicabile normele de procedură fiscală, respectiv codul de procedură fiscală și Ordinul nr. 1899/2004. În ceea ce privește recursul recurentelor-reclamante, se constată că acestea au criticat considerentele sentinței în condițiile în care, prin dispozitivul acesteia pârâta a fost obligată să acorde dobânzi "ce se vor calcula în lumina considerentelor prezentei hotărâri". Criticile recurentelor se referă la data de la care ar urma să se calculeze dobânzile, instanța de fond apreciind că acestea urmează să fie calculate de la data expirării termenului de soluționare a cererilor de restituire, conform art. 182 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 în timp ce recurentele-reclamante apreciază că acestea sunt datorate de la data achitării taxei, conform art. 182 alin. (2) din același act normativ. Se susține faptul că, în realitate, taxa clawback a fost calculată de CNAS, considerentul instanței de fond potrivit căruia individualizarea taxei s-a realizat prin declarația contribuabilului fiind eronat. Din analiza probatoriului administrat în cauză și a prevederilor legale aplicabile Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este fondat. Potrivit art. 182 alin. (1) și (2) din Legea nr. 207/2015 "(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilul/plătitorul are dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 168 alin. (4) sau la art. 77, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabilului/plătitorului. (2) În cazul creanțelor contribuabilului/plătitorului rezultate din anularea unui act administrativ fiscal prin care au fost stabilite obligații fiscale de plată și care au fost stinse anterior anulării, contribuabilul/plătitorul este îndreptățit la dobândă începând cu ziua în care a operat stingerea creanței fiscale individualizate în actul administrativ anulat și până în ziua restituirii sau compensării creanței contribuabilului/plătitorului rezultate în urma anulării actului administrativ fiscal. Această prevedere nu se aplică în situația în care contribuabilul/plătitorul a solicitat acordarea de despăgubiri, în condițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și în situația prevăzută la art. 107 alin. (5)." Așadar dobânzile se calculează diferit în funcție de cauza care a condus la efectuarea unei plăți nedatorate: dacă este vorba de anulara unui act administrativ fiscal dobânda se calculează de la data plății sumelor supuse restituirii iar dacă plata nedatorată nu a fost determinată de emiterea unor astfel de acte nelegale dobânda se calculează din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 168 alin. (4) sau la art. 77. Instanța de fond a apreciat în mod greșit că în speță prin notificările anulate au fost indicate doar elementele în funcție de care reclamantele și-au calculat contribuția datorată, creanțele reprezentând contribuție clawback fiind individualizate prin declarațiile pe care reclamantele le-au depus conform art. 363 1 Legea 95/2006 astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 104/2009(în vigoare la data emiterii notificărilor de către CNAS ce au fost anulate în mod definitiv și irevocabil prin sentința civilă nr. 1595/14.05.2013). Instanța de fond s-a aflat în eroare atât cu privire la normele legale aplicabile cât și cu privire la conținutul notificărilor anulate prin sentința civilă nr. 1595/14.05.2013. Art. 363 1 din Legea nr. 95/2006 invocat de instanța de fond prevedea la data emiterii notificărilor anulate următoarele: "(1) Pentru finanțarea unor cheltuieli de sănătate, deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, și pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc, care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor respective, participă, după deducerea taxei pe valoarea adăugată, cu o contribuție trimestrială din valoarea acestor încasări, stabilită în funcție de volumul vânzărilor, conform grilei privind contribuția trimestrială datorată pentru veniturile obținute, prevăzută în anexa nr. 14." Procedura de stabilire a acestei contribuții a fost reglementată de "Norma privind organizarea evidenței pe plătitori, declararea, constatarea și controlul contribuțiilor prevăzute la art. 363 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, soluționarea contestațiilor și încasarea contribuțiilor pentru finanțarea unor cheltuieli de sănătate din 15.06.2010" emisă de Ministerul Sănătății. Potrivit art. 5 din această normă "(1) În primele 5 zile ale lunii următoare încheierii unui trimestru, persoanele prevăzute la art. 3 au obligația să depună la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, pe suport hârtie și în format electronic, declarațiile prevăzute în anexele nr. 2a și 2b. (2) Declarațiile prevăzute la alin. (1) se dau pe propria răspundere, se semnează și se asumă de către reprezentantul legal al persoanelor prevăzute la art. 3. Depunerea declarației și completarea tuturor câmpurilor sunt obligatorii. În cazul în care nu există date, se completează cu zero. (3) Contribuția datorată se notifică de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate în termen de 15 zile de la data depunerii declarațiilor și se comunică persoanelor menționate la art. 3, potrivit formularului prevăzut în anexa nr. 3." Așadar contribuția se stabilea, potrivit reglementărilor în vigoare la data emiterii notificărilor, prin chiar actele emise de CNAS, declarațiile depuse de contribuabil având doar menirea de a furniza parte dintre informațiile necesare stabilirii respectivei contribuții. Acest lucru este confirmat și de conținutul notificărilor depuse la dosar constatându-se că CNAS nu s-a limitat la furnizarea unor elemente în funcție de care trebuie calculată respectiva contribuție ci a procedat în mod concret la calcularea ei chiar dacă în unele notificări aceasta este indicată ca "sumă estimată" în timp ce în altele se vorbește în mod explicit de "contribuția datorată". Așadar sumele supuse restituirii au fost achitate de contribuabil în conformitate cu notificările anulate prin sentința nr. 1595/14.05.2013 a Curții de Apel București. În consecință este aplicabil art. 182 alin. (2) din legea nr. 207/.2015 privind Codul de procedură fiscală dobânzile urmând să fie calculate de la data plății sumelor supuse restituirii. Față de aceste considerente se impune casarea sentinței și modificarea considerentelor în sensul menționat mai sus. În ceea ce privește recursul Ministerului Sănătății, Înalta Curte constată că argumentele invocate în susținerea acestuia sunt străine de natura pricinii, recurentul-chemat în garanție criticând sentința sub aspectul respingerii cererii sale de chemare în garanție a CNAS în condițiile în care în dispozitivul sentinței atacate nu există o astfel de dispoziție. Din motivarea recursului rezultă că recurentul-chemat în garanția are în vedere, de fapt, soluția pronunțată de Curtea de apel București prin sentința nr. 2188/09.06.2017 în cadrul căreia a fost analizată, într-adevăr, o astfel de cerere de chemare în garanție care a fost respinsă, soluția rămânând definitivă prin respingerea recursului formulat de Ministerul Sănătății prin decizia nr. 3502/14.07.2020. În cadrul prezentului dosar Ministerul Sănătății nu a formulat o cerere de chemare în garanție a CNAS ci o astfel de cerere a fost formulată doar de către pârâta Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, fiind respinsă ca inadmisibilă prin încheierea de ședință din data 06.05.2019 care nu a fost atacată de niciuna dintre părți. În aceste condiții nu se poate proceda la obligarea CNAS la plata către Ministerul Sănătății a sumelor pe care acesta, la rândul său, urmează să le achite, tot în calitate de chemat în garanție către pârâta Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii întrucât o astfel de cerere nu a făcut obiectul judecății la instanța de fond. 5. Temeiul de drept al soluției Față de toate aceste considerente, în baza art. 496 și 497 din C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursurile formulate de recurenta-pârâtă și de recurentul-chemat în garanție, va admite recursul recurentelor-reclamante și va casa în parte sentința și va dispune ca dobânda datorată reclamantelor să fie calculată, în conformitate cu prevederile art. 182 alin. (2) din legea nr. 207/2015, de la data plății sumelor supuse restituirii.