ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6231/2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1). Obiectul litigiului dedus judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 11 decembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantele A. și B. au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București- Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, solicitând instanței: anularea deciziilor de respingere a cererilor de restituire a sumelor de la buget sau de acordare a dobânzilor în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget formulate de reclamante, respectiv: Decizia DGAFCM nr. x din 21 martie 2018, comunicată pe 5 aprilie 2018, prin care s-a respins cererea de restituire a contribuției plătite nedatorat de către A., precum și Decizia DGAFCM nr. x din 21 martie 2018, comunicată pe 5 aprilie 2018, prin care s-a respins cererea de restituire a contribuției plătite nedatorat de către B. (denumite colectiv "Deciziile de respingere a cererilor de restituire"); anularea deciziilor privind soluționarea contestațiilor formulate în numele reclamantelor împotriva deciziilor de respingere a cererilor de restituire a sumelor de la buget sau acordare a dobânzilor în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget, respectiv: Decizia DGAFCM (Serviciul Evidența Analitică pe Plătitori 1) nr. x din 14 iunie 2018 privind soluționarea contestației formulate în numele A., înregistrate la Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii București sub nr. x din 25 mai 2018, împotriva Deciziei de respingere a cererii de restituire a sumelor de la bugetul de stat nr. x din 21 martie 2018 și, Decizia DGAFCM (Serviciul Evidența Analitică pe Plătitori 1) nr. x din 14 iunie 2018 privind soluționarea contestației formulate de B., înregistrate la Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii București sub nr. x din 25 mai 2018, împotriva Deciziei de respingere a cererii de restituire a sumelor de la bugetul de stat nr. x din 21 martie 2018 (ambele denumite colectiv "Deciziile de respingere a contestațiilor"); recunoașterea drepturilor reclamantelor și obligarea pârâtei D.G.A.F.C.M. la restituirea sumelor achitate nedatorat cu titlu de contribuție clawback pentru trimestrele I și II ale anului 2012, respectiv, 1.835.649,67 RON, corespunzând sumelor plătite nedatorat de către A. cu titlu de contribuție clawback în perioada arătată, și, 1.259.739,44 RON, corespunzând sumelor plătite nedatorat de către B. cu titlu de contribuție clawback în perioada arătată, precum și obligarea pârâtei D.G.A.F.C.M. la plata dobânzilor datorate către reclamante pentru sumele plătite nedatorat de fiecare dintre acestea, în temeiul art. 182 din Codul de procedură fiscală, începând cu data plății lor efective și până la data restituirii sumelor de către pârâtă, cu obligarea pârâtei D.G.A.F.C.M. la plata tuturor cheltuielilor de judecată generate de soluționarea cauzei.

2) Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

2.1). Prin Sentința civilă nr. 1762 din 21 mai 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București și a declinat cauza privind pe reclamantele A. și B. și pârâtul M.F.P. - A.N.A.F. - D.G.R.F.P.B Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, spre competentă soluționare Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea a reținut, în esență, că, în raport de dispozițiile art. 10 (1) din Legea 554/2004, contrar celor susținute de către reclamantă, la stabilirea competenței într-o cauză ce privește un act administrativ având ca obiect un impozit, taxă, contribuție sau datorie vamală, criteriul relevant îl constituie exclusiv cuantumul sumelor contestate, și nu poziția autorității emitente și, reținând în speță incidența criteriului valoric, astfel cum acesta a fost statuat de dispozițiile art. 10 (1) din Legea 554/2004, a constatat că aparține Tribunalului competența de soluționare a acesteia, fiecare din actele contestate având o valoare mai mică de 3.000.000 RON.

2.2). La data de 04 septembrie 2019, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, iar prin Sentința civilă nr. 7134 din 25 octombrie 2019, a admis excepția necompetenței materiale, invocată de instanță din oficiu; a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâta Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, în favoarea Curții de Apel București; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestui conflict.

Pentru a se pronunța astfel, analizând aspectul competenței materiale a instanței, Tribunalul a reținut că Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 a stabilit, prin dispozițiile art. 10, competența materială de soluționare a cauzelor în raport de două criterii și anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul și al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora, în cauză fiind avut în vedere cel de-al doilea criteriu.

Tribunalul a mai reținut faptul că, deciziile mai sus menționate și pe cale de consecință cuantumul litigiului cu care reclamanții au învestit instanța de judecată, depășesc limita de 3.000.000 RON stabilită în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât aplicarea criteriului valoric trebuie făcută prin însumarea tuturor creanțelor înscrise în actele contestate, acțiunea trebuind a fi privită ca având un obiect unic, respectiv recuperarea sumei de 3.095.389,11 RON.

Un argument în plus în sensul celor reținute a apreciat Tribunalul că îl reprezintă atât hotărârea pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție nr. x/05.12.2014, în soluționarea unui conflict negativ de competență cât și soluția însușită în cadrul Întâlnirii președinților secțiilor de contencios administrativ și fiscal de la Înalta Curte de Casație și Justiție și curțile de apel (anul 2016) asupra problemei de drept reprezentată de competența materială a instanței de contencios administrativ, în funcție de criteriul valoric al creanței fiscale, anume criteriul valoric are în vedere obligațiile fiscale privite în mod cumulativ, în raport de întreaga sumă în litigiu.

S-a mai reținut că potrivit art. 96 pct. 1 din C. proc. civ. "curțile de apel judecă în primă instanță cererile în materie de contencios administrativ și fiscal potrivit legii speciale", iar art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosului administrativ stabilește în sarcina secțiilor de contencios administrativ ale Curților de apel competența de soluționare a litigiilor privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON.

Așadar, s-a apreciat că aparține Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal - competența de soluționare a litigiului, în raport cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență

Analizând actele și lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) din Noul C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente material să judece pricina, Înalta Curte, în temeiul art. 135 din C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente, stabilind competența soluționării acesteia în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În speță, reclamantele A. și B. au formulat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București- Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, contestație împotriva Deciziei DGAFCM nr. x din 21 martie 2018 și împotriva Deciziei DGAFCM nr. x din 21 martie 2018, prin care s-au respins cererile de restituire a sumelor de la buget sau de acordare a dobânzilor în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget formulate de reclamante, respectiv, 1.835.649,67 RON, și, 1.259.739,44 RON.

Actele atacate au fost emise în temeiul dispozițiilor art. 168 alin. (1) și (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, fiind supuse căii de atac prevăzute de art. 213 alin. (13) din același act normativ, anume contestație la instanța de contencios administrativ competentă.

În temeiul normei de trimitere, în ceea ce privește stabilirea instanței de contencios administrativ competente, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevăd că "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

În interpretarea și aplicarea normelor de competență prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudența Instanței Supreme s-a reținut, în mod unitar, că aceste dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după cum urmează:

- criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat, în cazul actelor administrative cu caracter general;

- criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat, în cazul actelor administrativ-fiscale.

Decizia nr. x din 21 martie 2018 și Decizia nr. x din 21 martie 2018, contestate în speța de față, ambele emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, privesc respingerea cererilor de restituire a sumelor de la buget sau de acordare a dobânzilor în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget formulate de reclamante și, ca atare, fac parte din categoria actelor administrative "care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora", în sensul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Se mai reține faptul că, în cauză, au incidență și prevederile art. 98 și art. 99 alin. (2) din C. proc. civ. care, cuprinse în Titlul III al C. proc. civ., referitor la "Competența instanțelor", reglementează modul de determinare a valorii obiectului cererii de chemare în judecată, relevant pentru stabilirea instanței judecătorești competente într-un litigiu.

Astfel, dispozițiile art. 98 alin. (1) din C. proc. civ., din Titlul III al C. proc. civ., referitor la "Competența instanțelor", prevăd: "Competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere". Alin. (2) al aceluiași art. prevede că: "Pentru stabilirea valorii, nu se vor avea în vedere accesoriile pretenției principale, precum dobânzile, penalitățile, fructele, cheltuielile sau altele asemenea, indiferent de data scadenței, și nici prestațiile periodice ajunse la scadență în cursul judecății".

Potrivit dispozițiilor art. 99 alin. (2) din C. proc. civ., "în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt".

Este de observat că, prin soluția adoptată în noua reglementare, legiuitorul se îndepărtează, parțial, de doctrină, care a preconizat, în condițiile vechiul cod, soluția cumulării valorii cererilor în cazul în care cererile au o cauză comună, provenind din unul și același raport juridic substanțial.

Astfel, legiuitorul exclude determinarea competenței pe baza valorii totale a cererilor principale ale reclamantului, din moment ce întrevede posibilitatea ca respectivele capete de cerere să fie în competența unor instanțe de grade diferite; dacă valoarea tuturor pretențiilor s-ar fi însumat, ar fi existat o singură instanță competentă.

Prin urmare, în speța pendinte, câtă vreme prin demersul judiciar reclamantele au solicitat atât restituirea sumelor achitate nedatorat cu titlu de contribuție clawback pentru trimestrele I și II ale anului 2012, respectiv, 1.835.649,67 RON, corespunzând sumelor plătite nedatorat de către A. cu titlu de contribuție clawback în perioada arătată, și, 1.259.739,44 RON, corespunzând sumelor plătite nedatorat de către B. cu titlu de contribuție clawback în perioada arătată, care se constituie în capete principale ale cererii de chemare în judecată, având aceeași cauză și aflate în strânsă legătură, stabilirea instanței competente nu se face în funcție de valoarea cumulată a tuturor pretențiilor, ci ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.

Față de cele de mai sus, se reține, astfel, faptul că în acțiunea de față deciziile contestate privesc creanțe inferioare valorii de 3.000.000 RON prevăzute de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care, Înalta Curte constată că instanța competentă material să soluționeze cauza este Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, și,

În consecință, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) din C. proc. civ., văzând și dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 99 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Temeiul legal al soluției

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legea contenciosului administrativ, prin raportare la cele ale art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența materială de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București.

Văzând și dispozițiile art. 135 din C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantele A. și B. și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București- Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 decembrie 2019.

GGC - OB