ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6403/2020

Ședința publică din data de 27 noiembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta S.C. A. Moinești S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, solicitând obligarea acestora la plata sumei de 1.980.686,11 RON cu titlu de obligații fiscale accesorii, calculate de la data plății obligațiilor fiscale impuse prin Decizia de impunere nr. x/12.05.2009 și până la data la care autoritățile fiscale au rambursat TVA-ul solicitat, după cum urmează:

- suma de 1.628.338,96 RON reprezintă contravaloarea accesoriilor fiscale calculate prin raportare la valoarea TVA-ului în cuantum de 2.02.7.465 RON stabilită suplimentar la plată în baza deciziei de impunere emisă de Administrația Finanțelor Publice Sector 1, anulată prin sentința civilă nr. 367/28.01.2013 pronunțată de Curtea de Apel București, precum și contravaloarea accesoriilor fiscale calculate la valoarea majorărilor de întârziere la plata TVA în valoare de 321.516 RON, cuantumul total al accesoriilor fiscale solicitate la plată fiind compus din: 449.419 RON, calculată începând cu data de 19.05.2009, reprezentând data plății de către A. a sumei de 534.641 RON (TVA respinsă inițial la rambursare) și până la data rambursării acesteia către societate, în data de 20.06.2013; suma de 935.403,52 RON, calculată începând cu data de 17.12.2009 reprezentând data achitării de către A. a sumei de 1.492.824 RON, conform O.P. nr. x/17.12.2009, reprezentând TVA stabilită suplimentar prin decizia de impunere nr. x/12.05.2009 și până la data compensării acestei sume de către autoritatea fiscală, la 20.06.2013; suma de 243.516,22 RON, calculată începând cu data de 17.12.2009, reprezentând data plății de către A. a sumei de 321.516 RON, conform O.P. nr. x/17.12.2009, reprezentând majorările de întârziere la plata TVA stabilite prin decizia de impunere nr. x/12.05.2009 și până la data de 28.04.2014, data restituirii de către societate a acestei sume.

- suma de 352.347,15 RON reprezintă penalități de întârziere calculate prin raportare la sumele menționate la pct. 1, începând cu datele plăților efectuate de către A. către autoritatea fiscală, astfel cum au fost menționate la pct. 1 și până la data restituirii efective a sumei de către pârâte.

Reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3445 din 3 octombrie 2017 judecând cauza, în fond, după casare, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. Moinești S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și a obligat pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București la plata către reclamantă a sumei de 1.628.338,96 RON cu titlu de dobânzi, respingând în rest acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că instanța, în acordarea sumei reprezentând dobânzi, a reținut că reclamanta a formulat cerere la ANAF -DGRFPB -AFP Sector 1 conform capitolului II din OPANAF nr. 1899/2014, iar autoritatea fiscală a refuzat plata acestor sume.

Se mai precizează că Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București nu a emis nici un act, toate actele fiind emise de Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice -Activitatea de inspecție fiscală.

Calitatea procesuală pasivă presupune identitate dintre persoana pârâtului și aceea despre care se pretinde a fi obligată în raportul juridic dedus judecății, în cauza de față neaflându-ne într-o astfel de situație.

Astfel cum a reținut și instanța fond și instanța de recurs-rejudecare- raportul juridic dintre părțile din prezenta cauză este, fără putință de tăgadă, unul de drept administrativ fiscal, întrucât actele administrative privind rambursarea și restituirea au fost emise în temeiul dispozițiilor Codul fiscal și Codului de procedură fiscală.

Recurenta consideră că cererea trebuia să fie respinsă, ca inadmisibilă, în raport de dispozițiile Codului de procedură fiscală și prevederile OMFP nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal.

Or, în urma soluționării cererii reclamantei, organul fiscal competent poate fie să aprecieze că cererea este neîntemeiată și să înștiințeze contribuabilul în acest sens fie să o admită și să emită procesul-verbal privind calculul dobânzilor, astfel cum prevăd dispozițiile pct. 6 alin. (2) si (3) din Capitolul II al OMFP nr. 1899/2004.

În situația în care contribuabilul va fi nemulțumit, de soluția organului fiscal, are posibilitatea contestării soluției pe cale administrativă și la instanța de contencios.

Prin urmare, în speță sunt pe deplin aplicabile prevederile speciale în materie fiscală, respectiv dispozițiile imperative ale O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care la art. 218 alin. (2) prevăd că:

"Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.

În aceste condiții, admiterea unei cereri de acordare dobânzi, direct la instanța de judecată este inadmisibilă întrucât prevederile Titlului IX - Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale din O.G. nr. 92/2003 Codul de procedură fiscală, ar rămâne fără finalitate, iar, voința legiuitorului a fost ca înainte de a se adresa instanței de judecată cu o astfel de cerere, aceasta să fie supusă cenzurii autorității publice.

Ori, actul administrativ ce poate fi supus cenzurii instanței de contencios este numai decizia de soluționare a contestației pe cale administrativă, astfel încât instanța de judecată nu se poate pronunța asupra cererii de anulare a deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală.

În opinia recurentei, reclamanta, la momentul emiterii actului administrativ, nu a avut motive privind restituirea sumelor stabilite în urma refacerii inspecției fiscale ca urmare a sentinței civile nr. 367/28.01.2013 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2009, fiind de acord cu sumele restituite.

De asemenea, nu a solicitat acordarea de dobânzi, în dosarul nr. x/2009, nici după pronunțarea sentinței civile nr. 367/28.01.2013, și nici la momentul restituirii sumelor, deși avea această posibilitate.

Cu toate acestea reclamanta, după restituirea sumelor, a solicitat acordarea de dobânzi. Ori, acest eventual prejudiciu nu era cunoscut la momentul la care au fost rambursate sumele de bani care se cuveneau în urma soluționării dosarului nr. x/2009 pentru sumele achitate.

Intimata-reclamantă S.C. A. Moinești S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că în urma depunerii de către reclamantă a decontului de TVA cu opțiune de rambursare, ANAF prin Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice a dispus efectuarea unui control asupra reclamantei în legătură cu modul de calcul, înregistrarea și declararea TVA aferentă perioadei 31.10.2006 -30.09.2008. În urma controlului efectuat, prin raportul de inspecție fiscală nr. x și Decizia de impunere nr. x din 12.05.2009 emisă în baza acestuia s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată de TVA suplimentar în suma de 2.027.465 RON compusă din 534.641 RON, reprezentând TVA solicitată și refuzată la rambursare și 1.492.824 RON, reprezentând TVA stabilită suplimentar de plată, organele fiscale aplicând și accesorii în cuantum de 234.373 RON.

Împotriva Deciziei de impunere și a Raportului de inspecție fiscală, reclamanta a formulat contestație fiscală prealabilă înregistrată sub nr. x, aceasta fiind respinsă prin Decizia 326/11.09.2009 emisă de ANAF-DGSC.

De asemenea, împotriva Deciziei de soluționare a contestației, a Deciziei de impunere și a RIF, reclamanta a formulat acțiunea în anulare care a făcut obiectul dosarului x/2009, solicitând desființarea actelor administrative contestate ca nelegale. Prin sentința civilă nr. 367/28.01.2013, Curtea de Apel București a dispus anularea RIF, a Deciziei de impunere și a Deciziei de soluționare a contestației, sentința dobândind caracter irevocabil prin neexercitarea recursului.

Prin cererea înregistrată sub nr. x/21.05.2013, reclamanta a solicitat DGRFPB să procedeze la plata sumelor de bani încasate în mod nelegal de către organele fiscale, reprezentând principal (TVA de rambursat) și accesorii generate de lipsirea de folosința principalului (dobânzi conform art. 124 din Codul de procedură fiscalălă).

Ulterior, prin cererea înregistrată la AFP Sector 1 sub nr. x/14.01.2014, reclamanta a solicitat acesteia plata sumei de 1.926.116,13 RON, reprezentând dobânzi calculate de la data plății a obligațiilor impuse prin Decizia de impunere și până la data de 20.06.2013 (data la care organele fiscale au recunoscut dreptul A. la rambursarea TVA în cuantum de 2.332.865 RON).

Prin adresa nr. x/09.04.2014, AFP Sector precizează că, în urma reverificării situației privind TVA de rambursat, au fost întocmite raportul de inspecție fiscalăx/19.07.2013 și Decizia de rambursare, conform cărora s-a aprobat rambursarea TVA în cuantum de 534,641 RON, AFP Sector 1 apreciind că nu poate da curs unei astfel de solicitări.

În ceea ce privește soluționarea greșită de către instanța de fond a excepției inadmisibilității acțiunii, Înalta Curte constată că recurenta nu a formulat recurs în primul ciclu procesual cu privire la acest aspect, astfel că invocarea acestei apărări la acest moment în faza soluționării recursului nu este întemeiată și nu poate fi primită.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, Înalta Curte constată că în urma modificărilor legislative intervenite în structura ANAF, DGRFPB a preluat activitatea și competențele structurilor subordonate fostelor direcții generale ale finanțelor publice, deci și pe cele ale fostei AFP Sector 1.

Prin urmare, DGRFPB a preluat competențele și activitatea AFP Sector 1, deci are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, motiv pentru care Înalta Curte apreciază că și această susținere este neîntemeiată și nu poate fi primită.

Pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că potrivit art. 21 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003, în vigoare la data formulării cererii, "în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective."

Conform art. 124 alin. (1) din același act normativ:

"(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) și (21) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor. (11) În cazul creanțelor contribuabilului rezultate din anularea unui act administrativ fiscal prin care au fost stabilite obligații fiscale de plată și care au fost stinse anterior anulării, contribuabilul este îndreptățit la dobândă începând cu ziua în care a operat stingerea creanței fiscale individualizate în actul administrativ anulat și până în ziua restituirii sau compensării creanței contribuabilului rezultate în urma anulării actului administrativ fiscal. Această prevedere nu se aplică în situația în care contribuabilul a solicitat acordarea de despăgubiri, în condițiile art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și în situația prevăzută la art. 83 alin. (41). (2) Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 120 alin. (7) și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori."

Potrivit Cap. 2 pct. 1 din Ordinul nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, emis de Ministerul Finanțelor Publice, "pentru sumele nerestituite sau nerambursate în termenul prevăzut de art. 199 alin. (1) și (2) sau de art. 112 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, după caz, contribuabilul are dreptul la dobândă conform dispozițiilor art. 119 din aceeași ordonanță."

De asemenea, Cap. 2 pct. 2 din Ordinul nr. 1899/2004 stabilește că "dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prevăzut la pct. 1 sau a celui prevăzut la cap. I pct. 4 alin. (3), după caz, până în ziua înregistrării, inclusiv, a operațiunii de compensare și/sau a operațiunii de restituire ori rambursare a eventualelor diferențe rămase după efectuarea compensării, în conturile bugetare corespunzătoare, cu excepția impozitului pe venit."

Astfel cum a reținut și instanța de fond, Înalta Curte constată că în jurisprudența Curții Europene de Justiție s-a reținut, cu privire la condițiile de rambursare a excedentului de TVA, că astfel de condiții trebuie să permită persoanei impozabile să recupereze în condiții adecvate totalitatea creanței care rezultă din excedentul de TVA, aceasta implicând ca rambursarea să fie efectuată într-un termen rezonabil, prin plata în numerar sau într-un mod echivalent, și ca, în orice caz, modul de rambursare adoptat să nu implice niciun risc financiar pentru persoana impozabilă (Hotărârea din 25 octombrie 2001, Comisia/Italia, C-78/00, par. 32-34, și Hotărârea din 10 iulie 2008, B., C-25/07, par. 17).

Prin urmare, în mod temeinic și legal s-a apreciat că atât dreptul intern cât și dreptul comunitar, prevăd dreptul reclamantei la acordarea dobânzilor pentru sumele indisponibilizate.

De asemenea, Înalta Curte constată că și celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Astfel fiind, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în nume propriu și în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 3445 din 3 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 noiembrie 2020.