ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3445/2020

Ședința publică din data de 10 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 19 aprilie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta societatea A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, a solicitat anularea Deciziei x/28.01.2016 privind soluționarea contestației și a adresei nr. x/02.12.2015, emise de pârâtă, precum și obligarea acesteia la plata către reclamantă a sumei de 3.127.469 RON, cu titlu de dobânzi pentru nerestituirea TVA în termenul legal.

Prin sentința civilă nr. 4022 din 30 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta societatea A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, a fost anulată decizia nr. x/28.01.2016 și adresa nr. x/02.12.2015, ambele emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenți, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 3.127.469 RON cu titlu de dobânzi pentru restituirea cu întârziere a TVA, precum și suma de 3200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu de expert.

Împotriva sentinței civile nr. 4022 din 30 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecarea cauzei, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivului de casare invocat, recurenta-pârâtă a formulat, în esență, următoarele critici:

Includerea în planul de control a deconturilor TVA cu sumă negativă și opțiune de rambursare s-a efectuat ținând cont de următoarele aspecte:

- deconturile de TVA se soluționează, conform cap. 1, lit. B), punctul 6 din OMFP nr. 263/2010, în ordinea cronologică a înregistrării lor la organul fiscal teritorial;

- prevederile art. 105 alin. (6) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

- dispozițiile date prin Nota de serviciu nr. x/19.01.2007 a DGFP-MB;

- aprobarea direcției de specialitate din cadrul ANAF.

Identificarea operațiunilor și stabilirea dreptului la rambursare implică colaborarea cu terțe instituții, iar termenele de soluționare se prelungesc cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate, conform art. 70 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003.

De asemenea, instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile art. 70 alin. (2) și ale art. 104 alin. (1) și alin. (3) din O.G. nr. 92/2003.

4.1. Intimata-reclamantă societatea A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata-reclamantă a susținut, în esență, că în cauză este aplicabil termenul de 45 de zile reglementat de Secțiunea B, pct. 6 din Metodologia de soluționare a deconturilor cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare, aprobată prin Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 967/2005.

Astfel, există o normă derogatorie de la prevederile art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, care reprezintă regula generală privind termenul de soluționare a unei cereri formulate de un contribuabil.

Solicitarea de informații suplimentare, prevăzută de art. 70 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, a fost făcută în cadrul inspecției fiscale, iar eventualele aspecte de natură organizatorică și/sau alocare a resurselor disponibile nu pot influența soluționarea deconturilor de TVA, în sensul depășirii termenului legal de soluționare.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 27 noiembrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 09 aprilie 2020, față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este neîntemeiat, sentința recurată reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Înalta Curte apreciază că prima instanță a dezlegat corect problema de drept în discuție, vizând incidența în cauză a dispozițiilor art. 124 cu referire la art. 70 și art. 117 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, coroborate cu prevederile cuprinse în Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 967/2005 privind aprobarea Metodologiei de soluționare a deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opțiune de rambursare (Capitolul I, Secțiunea B, pct. 6).

Față de conținutul lipsit de echivoc al textelor de lege mai sus enunțate, nu pot fi primite susținerile recurentei-pârâte, prin care se acreditează lipsa culpei organului administrativ fiscal în soluționarea cu întârziere a cererilor de rambursare TVA, depuse de reclamantă.

Astfel, termenul de 45 de zile stabilit pentru soluționarea acestor cereri are un caracter imperativ, fără a se prevede posibilitatea prelungirii duratei de 45 de zile, care reprezintă durata maximă de soluționare a solicitărilor de rambursare.

Dispozițiile din dreptul național trebuie aplicate și interpretate în concordanță cu statuările Curții de Justiție a Uniunii Europene în materia dreptului contribuabililor de a obține dobânzi ca urmare a restituirii cu întârziere a taxelor și impozitelor, relevantă din această perspectivă fiind hotărârea pronunțată în cauza C-107/10 Enel Maritsa Iztok 3 AD, la care în mod judicios prima instanță a făcut trimitere în considerentele sentinței.

În ceea ce privește solicitarea de informații suplimentare, reglementată la art. 70 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, în acord cu judecătorul fondului, instanța de control judiciar reține că aceasta a fost realizată în cursul inspecției fiscale și ca atare, nu poate fi considerată o cauză specială de amânare a momentului curgerii dobânzilor, ci este subsumată inspecției fiscale și nu poate justifica prelungirea perioadei în care contribuabilul nu este îndreptățit să solicite dobânzi de întârziere.

În contextul evidențiat, faptul că deconturile de TVA se soluționează în ordinea cronologică a înregistrării lor la organul fiscal, nu este de natură a înlătura culpa recurentei-pârâte în întârzierea soluționării cererilor de rambursare TVA, intimata-reclamantă având dreptul, potrivit legii, la acordarea de dobânzi pentru sumele a căror rambursare a avut loc cu depășirea termenului legal de soluționare a solicitărilor de rambursare, indiferent de dificultățile organizatorice cu care s-a confruntat organul fiscal în soluționarea acestor cereri.

În consecință, soluționarea cererilor de rambursare se face în ordinea cronologică a înregistrării lor la organul fiscal, însă tot în cadrul termenului de 45 de zile de la data înregistrării acestora.

Înalta Curte va înlătura și critica recurentei-pârâte vizând faptul că inspecția fiscală a fost suspendată în temeiul prevederilor art. 2 lit. f) din Ordinul nr. 14/2010, începând cu data de 26.05.2014, urmare a solicitării formulate de reprezentantul legal al societății reclamante, înregistrate la organul fiscal sub nr. x/20.05.2014.

Aceasta întrucât inspecția fiscală a început la data de 12.05.2014, după expirarea termenului legal de 45 de zile prevăzut pentru soluționarea cererilor de rambursare TVA, astfel că, în cauză, nu se poate susține că a intervenit prelungirea sau suspendarea termenului de soluționare a solicitărilor de rambursare.

De asemenea, este necontestat că potrivit art. 105 alin. (6) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, activitatea de inspecție fiscală se organizează și se desfășoară în baza unor programe anuale, trimestriale și lunare aprobate în condițiile stabilite prin ordin al președintelui ANAF, respectiv prin acte ale autorităților administrației publice locale, după caz.

În dezacord cu susținerile recurentei-pârâte, în lipsa unei prevederi legale contrare, aceste reglementări cu caracter general nu pot constitui excepții de la dispozițiile legale care stabilesc termenul de soluționare a decontului cu sumă negativă de TVA cu opțiune de rambursare.

Instanța de control judiciar achiesează la opinia exprimată de judecătorul fondului și în ceea ce privește dispozițiile date prin Nota de serviciu nr. x/19.01.2007 a DGFP-MB sau aprobarea direcției de specialitate din cadrul ANAF, reținând că, în lipsa unor prevederi legale exprese, aceste acte nu pot să prelungească termenul de soluționare a cererilor de rambursare TVA.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței atacate, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București împotriva sentinței nr. 4022 din 30 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iulie 2020.