ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2136/2023

Ședința publică din data de 27 aprilie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 01.10.2020, sub nr. x/2020, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală Regională de Finanțe Publice Bucuresti - Administrația sector 2 a Finanțelor Publice pentru Persoane Juridice, în temeiul dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ale art. 70 și art. 124 din O.G. nr. 92/2003 (pentru perioada 2010 - 2015) și ale art. 182 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală (pentru perioada 2015-2020), obligarea pârâtei la plata sumei totale de 2.971.907 RON compusă din: suma de 2.347.358 RON, cu titlu de dobânzi calculate până la data introducerii acțiunii la suma de 2.391.603 RON, reprezentând TVA aprobată la rambursare, scadentă la plată la data de 19.11.2010 (data la care trebuia finalizată inspecția fiscală pornită pentru verificarea decontului de TVA întocmit de societate pentru perioada 18.11.2009- 30.09.2010); suma de 358.740 RON, cu titlu de majorări de întârziere sub formă de penalități, calculate până la data introducerii acțiunii la suma de 2.391.603 RON, reprezentând TVA aprobată la rambursare, scadentă la plată la data de 19.11.2010 (data la care trebuia finalizată inspecția fiscală pornită pentru verificarea decontului de TVA întocmit de societate pentru perioada 18.11.2009-30.09.2010); suma de 265.808 RON (echivalentul sumei de 55.669 euro), reprezentând diferența de curs valutar dintre suma de 556.549 euro - curs euro/leu: 4,2972 RON/euro la suma 2.391.603 RON ce putea fi restituită societății la data de 19.11.2010 - dată la care trebuia finalizată inspecția fiscală pornită pentru verificarea decontului de TVA întocmit de societate pentru perioada 18.11.2009- 30.09.2010) și suma de 500.880 euro - curs euro/leu: 4,7748 RON/euro la data de 17.02.2020, dată la care a fost plătită suma de 2.391.603 RON, rambursare TVA.

Prin sentința nr. 199 din 8 februarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației sector 2 a Finanțelor Publice, și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.338.353 RON Ron cu titlu de dobânzi, respingând în rest cererea.

Împotriva sentinței nr. 199 din 8 februarie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Administrația sector 2 a Finanțelor Publice pentru Persoane Juridice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei cu consecința respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea recursului a susținut, după reiterarea situației de fapt deduse judecății, că termenul legal de efectuare a inspecției fiscale a fost respectat, motiv pentru care a solicitat respingerea solicitării reclamantei de acordare a dobânzii solicitate pentru suma de 2.391.603 RON cu titlu de taxă pe valoarea adăugată aprobată la rambursare.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 21.06.2022, intimata-reclamantă a invocat excepția nulității recursului pentru neformularea unor critici de nelegalitate la adresa sentinței de fond din perspectiva motivului de casare precizat, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate. Totodată, a solicitat să se ia act că va solicita pe cale separată cheltuielile de judecată constând în taxa judiciară de timbru, cheltuieli privind plata onorariului de expert și a onorariului de avocat.

De asemenea, intimata-reclamantă a depus concluzii scrise prin care, în esență, a reiterat argumentele invocate în susținerea excepției nulității recursului și pe fondul cauzei.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității cererii de recurs, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că excepția este întemeiată și o va admite, urmând să constate că recursul declarat de pârâtă este nul, pentru considerentele ce succed.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte amintește că recursul este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege. Motivele de recurs sunt instituite, așadar, prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere de legiuitor și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.:

"Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:…d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar în conformitate cu prevederile art. 488 din același Cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ., atrage, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) din același Cod, sancțiunea nulității recursului.

În plus, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judiciar eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de dispozițiile legale amintite.

În speță, recurenta-pârâtă a clamat incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă nu a formulat veritabile critici la adresa sentinței pronunțate de instanța de fond, prin care să arate în ce constă, în concret, nelegalitatea acesteia, raportat la soluția pronunțată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanță în fundamentarea hotărârii, pentru a putea fi încadrate în textul de lege precizat, care, prin urmare, a fost invocat exclusiv în mod formal.

Înalta Curte, analizând cererea de recurs și susținerile recurentei, reține caracterul nemotivat al căii de atac, aceasta limitându-se să reitereze aspectele ce vizează situația de fapt dedusă judecății și să-și exprime opinia în ceea ce privește termenul legal de efectuare a inspecției fiscale, pe care a considerat că l-a respectat.

Se constată, așadar, că recursul nu conține motive care să poată fi încadrate în cazul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat în susținerea căii de atac exercitate, pârâta neformulând nicio critică veritabilă de nelegalitate la adresa sentinței atacate.

Or, față de rigorile ce caracterizează calea de atac a recursului în actuala reglementare, modalitatea de redactare a cererii formulate de recurenta-pârâtă nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestite cu verificarea legalității hotărârii atacate. În egală măsură, reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt nu se constituie într-o critică de nelegalitate a sentinței de fond, dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. arătând că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același act normativ.

În aceste condiții, reținând că nu este posibilă o încadrare a motivelor formulate într-unul dintre cazurile de casare reglementate de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. și constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu de instanță, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea recursului exercitat de recurenta-pârâtă.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate în cauză, Înalta Curte constată că prin întâmpinarea formulată în faza procesuală a recursului, intimata-reclamantă a arătat că va solicita pe cale separată cheltuielile de judecată constând în taxa de timbru, cheltuieli privind plata onorariului de expert și a onorariului de avocat.

În considerarea argumentelor expuse la pct. II.1 din prezenta decizie, întrucât recurenta-pârâtă nu s-a conformat exigențelor impuse de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 489 alin. (2) și art. 496 alin. (1) din același Cod, va constata nul recursul declarat de pârâtă și va menține sentința de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta Administrația sector 2 a Finanțelor Publice pentru Persoane Juridice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București împotriva sentinței nr. 199 din 8 februarie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 aprilie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.