ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2529/2019

Ședința publică din data de 15 mai 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 23.05.2018, reclamanții A., B., C. și D. în contradictoriu cu pârâții Directorul General al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București și Șeful Administrației Sector 3 a Finanțelor Publice au solicitat aplicarea amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere în sarcina ambilor pârâți, până la soluționarea obligației de a face constatând în emiterea actului administrativ fiscal conform sentinței nr. 1793/19.06.2015, pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2013, precum și obligarea pârâților la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin încheierea de ședință din data de 12.10.2018 s-a acordat cuvântul în dezbateri, dispunându-se amânarea pronunțării.

Prin încheierea de ședință din 30 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea privind pe reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâții Directorul General al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București și Șeful Administrației Sector 3 a Finanțelor Publice, ca rămasă fără obiect.

Împotriva celor două încheieri au formulat recurs reclamanții A., B., C. și D., solicitând, in principal, casarea încheierilor cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., s-a arătat că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală, respingând cererea de chemare în judecată ca rămasă fără obiect, fără ca această excepție să fie pusă în discuția părților sau fără a o uni cu fondul.

A fost încălcat astfel principiul contradictorialității prevăzut de art. 14 alin. (5) din C. proc. civ., impunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare în urma casării încheierilor de ședință.

În ceea ce privește motivele de nelegalitate care se încadrează în art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., in subsidiar, s-a solicitat casarea sentinței pentru greșita soluționare a excepției lipsei de obiect, raportat la aplicarea eronată a dispozițiilor art. 70 alin. (1) din Codul de procedură fiscală și a art. 24 din Legea nr. 554/2004, pentru următoarele motive:

- greșit a apreciat instanța că cererea reclamanților a fost soluționată, în condițiile în care Decizia nr. x din 7.06.2018 se referă la E. și nu la reclamanți;

- art. 70 alin. (1) din Codul de procedură fiscală impune obligația organului fiscal de a soluționa cererea contribuabililor și nu prin referirea la un terț;

- au fost încălcate Ordinul Președintelui ANAF nr. 3582/2013 și Ordinul nr. 2157/2006 care stabilesc că în cadrul DGRFP București funcționează un serviciu de administrare a persoanelor nerezidente, această competență fiind stabilită cu autoritate de lucru judecat și prin sentința nr. 1793/19.06.2015 a Curții de Apel București în dosarul nr. x/2013;

- s-a instituit o obligație în sarcina DGRFP de a emite un act administrativ cu privire la reclamanți, curtea de apel trebuind să verifice dacă intimatele au emis actul administrativ fiscal cu privire la care au fost obligate.

Prin întâmpinarea depusă la data de 4 ianuarie 2019, intimata F., șeful Administrației Sector 3 a Finanțelor Publice a solicitat respingerea recursului apreciind că instanța de fond a pronunțat o hotărâre corectă.

A susținut intimata că sentința nr. 1793/2015 a fost pusă în executare, emițându-se decizie de soluționare a cererii de restituire, astfel că cererea de aplicare a amenzii a rămas fără obiect.

Intimatul G., în calitate de Director General al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București a formulat întâmpinare la data de 7 ianuarie 2019 prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A susținut intimatul că, în mod corect, curtea de apel a constatat rămânerea fără obiect a cererii.

Examinând încheierile atacate prin prisma criticilor ce le-au fost aduse și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat în considerarea celor în continuare arătate.

5.1 Argumente relevante

În fapt, prin sentința nr. 1793/19.06.2015, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2013, sentință care a rămas definitivă la data de 26.02.2018, prin decizia nr. 770/26.02.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța a admis cererea formulată de reclamanții A., B., C. și D. și a obligat Administrația Sectorului 3 a Finanțelor Publice și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București să soluționeze, printr-un act administrativ fiscal, cererea formulată de reclamanți, înregistrată sub nr. x/30.04.2013 privind restituirea impozitului pe venit reținut la sursă, în sumă de 1.331.220 RON, achitat pentru veniturile obținute din transferul dreptului de proprietate asupra unor părți sociale deținute de către reclamanți la Societatea H. S.R.L. și înstrăinate către E..

Recurenții au revenit, înregistrând la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București sub nr. x/15.03.2018, o nouă cerere de soluționare, în sensul executării hotărârii judecătorești anterior amintite, cerere formulată prin I., în calitate de reprezentant convențional.

Cererea a fost redirecționată prin adresa nr. x/16.03.2018 spre competentă soluționare către Administrația Sector 3 a Finanțelor Publice și înregistrată sub nr. MBS3 5174/20.03.2018.

La data de 07.06.2018, Administrația Sector 3 a Finanțelor Publice a emis Decizia nr. x/07.06.2018 de respingere a cererii de restituire a sumelor de la buget sau de acordare a dobânzilor în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget.

În drept, conform art. 24 din Legea nr. 554/2004:,,1) Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

(2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege.

(3) La cererea creditorului, în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) și care nu au fost respectate în mod culpabil, instanța de executare, prin hotărâre dată cu citarea părților, aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalități, în condițiile art. 906 din C. proc. civ.."

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că sub imperiul acestei norme de drept, se pot include mai multe neregularități de ordin procedural, printre care și nesocotirea principiilor contradictorialității și oralității.

Recurenții critică prin motivele de recurs împrejurarea că prima instanță nu a pus în discuția contradictorie a părților excepția lipsei de obiect, însă Înalta Curte constată că în speță au fost îndeplinite cerințele prevăzute de art. 14 din C. proc. civ., reclamanții depunând răspuns la întâmpinare prin care au formulat concluzii cu privire la rămânerea fără obiect a cererii, invocată de pârâtul Directorul General al DGRFP București.

Totodată, cu prilejul concluziilor pe fond, astfel cum rezultă din încheierea de amânare a pronunțării recurată în cauză, apărătorul pârâților a susținut că a fost emisă o decizie de soluționare a cererii administrative (aspect pe care s-a întemeiat invocarea rămânerii fără obiect a cererii de aplicare a amenzii), astfel că nu se poate susține nici încălcarea regulilor privind oralitatea dezbaterilor, ci doar aspectul pur formal al nemarcării în cuprinsul încheierii de ședință în mod distinct a acestei chestiuni supuse dezbaterii, ca fiind o excepție de procedură. Or, o neregulă de ordin strict formal nu poate fi sancționată cu nulitatea actului de procedură.

De altfel, în cadrul cererii de aplicare a amenzii pentru neexecutarea hotărârii, întemeiate pe art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, analiza instanței se centrează pe executarea/neexecutarea obligației dispuse prin hotărârea ce constituie titlul executoriu. Drept urmare, această executare, adusă la cunoștința instanței de către debitorul obligației, era previzibil că va fi analizată de instanță și totodată justifică respingerea cererii de aplicare a amenzii.

Examinând legalitatea hotărârii prin prisma motivului prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Cererea introductivă este întemeiată pe dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, privind neexecutarea sentinței nr. 1793/19.06.2015 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2013, prin care instanța a obligat Administrația Sectorului 3 a Finanțelor Publice și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București să soluționeze, printr-un act administrativ fiscal, cererea formulată de reclamanți, privind restituirea sumei de 1.331.220 RON.

Sentința a rămas definitivă la data de 26.02.2018, prin decizia nr. 770/26.02.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție.

Reclamanții prin reprezentant au înregistrat la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București sub nr. x/15.03.2018, cererea privind emiterea unui act administrativ fiscal conform sentinței menționate, aceasta fiind redirecționată spre competentă soluționare catre celălalt pârât, respectiv Administrația Sector 3 a Finanțelor Publice și înregistrată sub nr. MBS3 5174/20.03.2018.

În data de 04.06.2018 au fost chemați la audieri reprezentanții reclamanților, I., întocmindu-se procesul-verbal nr. x/04.06.2018.

La data de 06.06.2018, prin intermediul mail-ului, reprezentanții I. au comunicat obiecțiunile la procesul-verbal de audiere, iar la data de 07.06.2018, Administrația Sector 3 a Finanțelor Publice a soluționat cererea prin emiterea actului administrativ fiscal la care a fost obligată prin sentința nr. 1793/19.06.2015, respectiv a emis Decizia nr. x/07.06.2018 de respingere a cererii de restituire a sumelor de la buget, reținând lipsa calității reclamanților în raportul juridic fiscal.

Or, din expunerea prezentată, Înalta Curte reține că sentința care reprezintă titlul executoriu a fost pusă în executare prin emiterea Deciziei nr. x/07.06.2018.

Din parcurgerea conținutului acestei decizii se constată că a fost analizată și soluționată cererea de restituire formulată de reclamanți și înregistrată sub nr. x/30.04.2013. Trimiterea din cuprinsul deciziei la cererea nr. x/7.12.2012 a societății E. este explicabilă prin conexiunea pe care organul administrativ a considerat-o a exista între cele două cereri. Ea nu are semnificația pretinsă de recurenți, și anume, soluționarea prin decizia menționată a cererii acestei societăți, iar nu a cererii reclamanților.

Totodată, se cuvine a se menționa faptul că, în cadrul acțiunii formulate în temeiul art. 24 și art. 25 din Legea nr. 554/2004, în raport cu hotărârea judecătorească prin care a fost stabilită obligația de soluționare a cererii administrative, nu poate forma obiectul analizei soluția propriu-zisă dată cererii administrative, pentru care reclamanții au deschisă calea prevăzută de Codul fiscal și de Legea contenciosului administrativ. De această cale au și uzat, astfel cum se poate observa din emiterea deciziei nr. 495/09.10.2018 de soluționare a contestației administrative.

În ceea ce privește pretinsa încălcare a autorității de lucru judecat a sentinței nr. 1793/19.06.2015 prin care a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a DGRFP, Înalta Curte constată că, prin sentința pusă în executare, Curtea de Apel București a obligat pârâții să soluționeze cererea printr-un act administrativ fiscal, iar nu să emită fiecare un asemenea act, aspect care rezultă și din decizia nr. 770/2018.

Din aceste motive, pretinsa încălcare de către instanța de fond a dispozițiilor art. 70 alin. (1) din Codul de procedură fiscală nu poate fi primită și nici criticile referitoare la încălcarea dispozițiilor OPANAF nr. 3582/2013 și 2157/2006 (cât privește competența de soluționare a cererii de restituire a impozitului), acestea din urmă fiind aspecte care ar putea fi invocate în căile de atac declarate împotriva deciziei nr. x/07.06.2018.

5.2 Temeiul legal al soluției adoptate

Constatând că soluția recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II - a C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții A., B., C. și D. împotriva Incheirii de ședință din data de 12.10.2018 și a încheierii de ședință din 30 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 mai 2019.