ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4518/2019

Ședința publică din data de 7 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018 la data de 19.11.2018, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Sector 4 a Finanțelor Publice a solicitat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale persoane juridice nr. x/26.09.2018, emisă de către Agenția Națională Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București Administrația Sector 4 a Finanțelor Publice, până la soluționarea pe fond a acțiunii și suspendarea executării Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere nr. x/22.10.2018 în ceea ce privește suma de 1.704.802 RON reprezentând dobânzi aferente taxei pe valoarea adăugată și suma 979.441 RON reprezentând penalități de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată emisă de către Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București -Administrația Sector 4 a Finanțelor Publice, până soluționarea pe fond a acțiunii. A solicitat și plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin sentința civilă nr. 5334 din 13 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VUI-a contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București-Administrația Sector 4 a Finanțelor Publice București, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate, reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs invocat de reclamantă este cel prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. invocându-se greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 de către instanța de fond care a pronunțat sentința recurată prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare având ca obiect decizia de impunere și decizia de calcul a accesoriilor.

În esență reclamanta-recurentă invocă faptul că prima instanță a încălcat normele de drept material prin lipsa efectuării unei analize temeinice asupra îndeplinirii condițiilor cumulate prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 atât în ceea ce privește condiția existenței unui caz bine justificat cât și în ceea ce privește condiția existenței unei pagube iminente.

În ceea ce privește condiția unor cazuri bine justificate definite în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. "t" din Legea nr. 554/2004 recurenta-reclamantă invocă, drept aspect de nelegalitate, faptul că prima instanță a reținut că nu există o aparență de nelegalitate a procedurii de efectuare a inspecției fiscale în raport de prevederile art. 67 art. 297 alin. 8 din Codul fiscal invocate a fi încălcate, dar în concret nu a analizat motivele de nulitate invocate, apreciind în mod greșit că această analiză excede procedurii sumare prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Recurenta-reclamantă invocă faptul că prima instanță era obligată să analizeze sumar împrejurările de fapt și de drept care pot crea o îndoială serioasă în privința legalității actului și reiterează în cererea de recurs aspectele de fapt și de drept care ar putea crea o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative contestate, împrejurări care nu au fost analizate, deși în opinia recurentei analiza lor în cererea de suspendare nu implică examinarea fondului cauzei.

Se arată că următoarele motive reprezintă aspecte de nelegalitate vădite care determină îndeplinirea condiția existenței unor cazuri bine justificate încălcarea dispozițiilor art. 6 și 7 din Codul fiscal respectiv lipsa de rol activ a autorității fiscale constând în neutilizarea tuturor informaților și documentelor din Germania, neacceptarea dreptului de deducere fără a se analiza implicarea societății reclamante într-o fraudă fapt contrar jurisprudenței CJUE sau verificarea îndeplinirii condițiilor formale prevăzute de art. 155 alin. 5 din Codul fiscal.

În ceea ce privește a doua condiție, cea a existenței unei pagube iminente, recurenta arată că instanța de fond nu a verificat în concret consecințele patrimoniale grave care s-ar produce pentru activitatea societății reclamante în cazul executării actelor administrative a căror suspendare se solicită având în vedere cuantumul mare al sumei imputate și efectele executării asupra activității reclamantei precizându-se că există pericolul imposibilității continuării activității.

În recurs se depun acte noi, în baza art. 492 alin. 2 C. proc. civ. pe aspectul probării condiției pagubei iminente.

La dosar recurenta-reclamanta a depus note scrise practică CJUE și dovada existenței pe rolul CA București, secția a IX contencios administrativ și fiscal a acțiunii de fond înregistrate sub nr. x/2019.

Analizând recursul declarat, în raport de aspectele de nelegalitate invocate, Curtea îl apreciază, pentru următoarele considerente, ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.

În opinia Curții, sentința de respingere a cererii de suspendare este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, în cauză nefiind îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de norma legală, în sensul de a exista o îndoială puternică cu privire la legalitatea actelor fiscale contestate de natură a crea o aparență de nelegalitate în privința actelor de impunere a căror suspendare se solicită.

În opinia recurentei-reclamante, prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală, deoarece a refuzat să verifice împrejurările de fapt și de drept care ar constitui cazuri temeinic justificate în sensul art. 2 alin. 1 lit. t) din Legea nr. 554/2004 de natură a determina o îndoială puternică asupra prezumției de legalitate.

Curtea apreciază ca nefondată această susținere, în sentință reținându-se corect că toate aspectele de nelegalitate invocate exced procedurii sumare a suspendării de executare.

În acord cu prima instanță, Curtea constată că toate aspectele de fapt și de drept invocate de recurentă ca fiind aspecte care ar determina nelegalitatea vădită a actelor de impunere reprezintă motive de nelegalitate de fond, referitoare la inspecția fiscală, la valoarea probatorie a documentelor din Germania, la îndeplinirea condițiilor legale pentru recunoașterea dreptului de deducere, la îndeplinirea de către facturi a condițiilor pentru a reprezenta documente justificative, la incidența jurisprudenței CJUE în cauza de față, ținând cont de specificitatea acesteia.

Curtea constată că toate aspectele de vădită nelegalitate invocate în cadrul cererii de suspendare reprezintă și motive de fond invocate în acțiunea în anulare depusă, în copie, în prezentul recurs.

Curtea nu poate reține o încălcare a dispozițiilor legale, respectiv a dispozițiilor art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, Prima instanță a apreciat corect că nu sunt îndeplinite condițiile existenței unor cazuri bine justificate, deoarece motivele de nelegalitate nu erau evidente și nu erau de natură a crea, la nivelul de aparență, o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actelor contestate.

Astfel, lipsa de rol activ a organelor fiscale nu poate reprezenta o lipsă de coerență a practicii autorității față de reclamantă în calitate de contribuabil, aspect care ar fi putut fi calificat ca fiind un caz bine justificat în sensulart. 2 alin. 1 lit. "t" din Legea nr. 554/2004.

Celelalte aspecte invocate, care țin de valoarea probatorie a înscrisurilor și de incidența normelor menționate și a jurisprudenței europene invocate nu pot fi verificate pe calea unei cereri de suspendare, deoarece această verificare ar presupune prejudecarea fondului litigiului.

Curtea, sub acest aspect, constată ca fiind legală aprecierea primei instanțe, în sensul că verificarea aspectelor de nelegalitate invocate în cererea de suspendare presupune o analiză aprofundată ce poate fi efectuată numai în cadrul litigiului de fond.

În ceea ce privește a doua condiție prevăzută de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, cea a existenței unei pagube iminente în sensul dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. "ș" din Legea nr. 554/2004, Curtea constată că prima instanță a verificat în concret îndeplinirea acestei condiții.

Curtea apreciază că susținerile din recurs și actele noi depuse nu sunt de natură a înlătura concluzia corectă a primei instanțe în cauză nefiind îndeplinite condițiile existenței unei pagube iminente în sensul definit în art. 2 alin. 1 lit. "ș" din Legea nr. 554/2004.

În cauză, cuantumul mare al creanței contestate nu poate justifica prin el însuși îndeplinirea condiției pagubei iminente.

Față de cele expuse mai sus, Curtea, în baza art. 497 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 5334 din 13 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2019.