ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4179/2024

Ședința publică din data de 1 octombrie 2024

După deliberare, Înalta Curte constată că proba cu înscrisuri este admisibilă în faza procesuală a recursului și încuviințează depunerea la dosar și comunicarea acestora către partea adversă, iar relevanța lor în cadrul ansamblului probator va fi evaluată la momentul pronunțării deciziei în cauză.

În continuare, Înalta Curte, luând act că nu mai sunt alte cereri de formulat, acordă cuvântul părților prezente asupra căii de atac promovate.

Având cuvântul, apărătorul recurentului-reclamant A. solicită admiterea propriului recurs, așa cum a fost formulat, casarea în tot a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, având în vedere că nu a fost efectuată o judecată pe fondul cauzei.

În esență, arată că s-a invocat, prin întâmpinarea depusă la instanța de fond, excepția inadmisibilității acțiunii, Agenția Națională de Integritate, susținând că Raportul de evaluare emis în ceea ce-l privește pe recurentul-reclamant nu reprezintă și nu este un act administrativ.

În acest sens, susține că a arătat că Raportul de evaluare îndeplinește toate condițiile cerute de lege pentru a avea această natură, respectiv este un act unilateral cu caracter individual, se adresează recurentului-reclamant, este emis de o autoritate publică în regim de putere publică și, de asemenea, naște, modifică sau stinge raporturi juridice.

În speță, învederează că acesta naște raporturi juridice prin faptul că Agenția Națională de Integritate constată, pe baza unor documente și a unei proceduri desfășurate în perioada de evaluare, o situație de fapt pe care o încadrează în drept, stabilind premisele unei sesizări penale.

Totodată, susține că instanța de fond nu se pronunță cu privire la natura juridică a Raportului de evaluare, în sensul că a reținut greșit că, prin raportare la două articole din Legea nr. 176/2010, și anume art. 10 lit. e) și f) și art. 21 alin. (4) din același act normativ, recurentul-reclamant nu ar avea posibilitatea să conteste prezentul act administrativ.

În realitate, apărătorul recurentului-reclamant apreciază că Raportul de evaluare nu-și pierde caracterul de act administrativ, având îndeplinite toate cerințele pentru a fi considerat un astfel de act.

Mai mult, ceea ce este esențial în speță, învederează că recurentul-reclamant nu solicită anularea unui act din dosarul penal, ci anularea unui act administrativ potrivit legii.

Mai arată că, în situația în care se identifică elemente de încălcare a legislației administrative sau penale, se emite un raport de evaluare, care este un act administrativ.

Prin urmare, în cauza de față, solicită emiterea acestui act administrativ care în mod evident a creat o situație proastă și consecințe defavorabile recurentului-reclamant, motiv pentru care a înțeles să depună înscrisurile la acest termen, în ședință publică.

Așadar, arată că înscrisurile depuse la dosar reprezintă articole de presă în care anumite formațiuni politice au cerut demisia recurentului-reclamant din funcția publică, iar efectele produse s-au înregistrat și la nivel internațional.

Prin urmare, apreciază că întreaga procedură a fost nelegală, motiv pentru care înțelege că recurentul-reclamant ar trebui să aibă dreptul să conteste aceste aspecte și să i se ceară un punct de vedere pentru soluționarea lor.

În speță, face trimitere la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, respectiv Cauza C-40/2021 în care se vorbește despre posibilitatea atacării Raportului de evaluare, sub toate aspectele lui, a sancțiunilor și a măsurilor, terminologia fiind sancțiuni și măsuri.

În situația de față, menționează că nu s-au aplicat sancțiuni, însă s-au luat unele măsuri, și anume sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Din această perspectivă, apreciază că este încălcat flagrant dreptul de acces la o cale de atac în ceea ce privește Raportul de evaluare și efectele sale.

De asemenea, apărătorul recurentului-reclamant susține că instanța de contencios administrativ este aptă să analizeze toate măsurile administrative care au stat la baza emiterii unui act, odată cu acel act.

În speță, arată că recurentul-reclamant este pus în situația în care nu poate să atace și să pună în discuție legalitatea unui act administrativ, deși sunt efecte și consecințe ale Raportului de evaluare care îndeplinesc toate condițiile pentru a fi considerat un act administrativ.

Astfel, apreciază că în mod greșit instanța de fond a admis excepția inadmisibilității acțiunii, motiv pentru care solicită admiterea recursului.

În ceea ce privesc cheltuielile de judecată, precizează că își rezervă dreptul de a le solicita pe cale separată.

În combaterea recursului, reprezentantul intimatei-pârâte Agenția Națională de Integritate solicită respingerea acestuia și menținerea, în tot, a sentinței instanței de fond.

În esență, învederează că recurentul-reclamant și-a întemeiat recursul pe ceea ce consideră terțe persoane sau mass-media cu privire la așa-zisul conflict de interese.

Or, în realitate, arată că prin Raportul de evaluare întocmit de către Agenția Națională de Integritate nu s-a reținut niciun conflict de interes în sarcina recurentului-reclamant.

Astfel, apreciază că, dacă alte persoane sau mass-media au reținut în mod greșit faptul că ar fi vorba despre un conflict de interese în sarcina recurentului-reclamant, acest aspect nu poate reprezenta un temei legal de a contesta Raportul de evaluare emis de Agenția Națională de Integritate în ceea ce privește sesizarea organelor de urmărire penală.

Mai mult, contrar susținerilor apărătorului recurentului-reclamant, reprezentantul intimatei-pârâte menționează că Raportul de evaluare nu conține niciun fel de măsură administrativă în sarcina recurentului, ci este doar o sesizare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere faptul că au existat indicii care nu erau de competența inspectorului de integritate să le soluționeze.

Astfel, consideră că în mod corect instanța de fond reține că nu se află în situația unui act administrativ și, prin urmare, nu poate fi atacat în calea contenciosului administrativ.

În ceea ce privește solicitarea unui punct de vedere, apreciază că inspectorul de integritate, atât timp cât nu intră în sarcina sa să analizeze conflictul de interese, nu ar avea de ce să se solicite un punct de vedere recurentului-reclamant pentru a soluționa respectivele aspecte.

Înalta Curte, luând act de susținerile părților prezente, în conformitate cu dispozițiile art. 394 din C. proc. civ., declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra căii de atac promovate.

ÎNALTA CURTE,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 129/2023 din 10 aprilie 2023 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 1 octombrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.