ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1661/2024

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 06.05.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Raportului de evaluare nr. x/19.10.2021; obligarea pârâtei la emiterea unui Raport de evaluare potrivit reglementarilor în vigoare aplicabile, respectiv reținerea încălcării dispozițiilor art. . 178 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006; cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată de instanța de fond Prin sentința nr. 455 din 11 octombrie 2022, Curtea de Apel Timișoara – secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: - a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A., în contradictoriu cu pârâta A.N.I., în ceea ce privește petitul vizând anularea raportului de evaluare nr. x/19.10.2021 și a respins ca atare acest capăt de cerere; - a admis excepția inadmisibilității petitului vizând obligarea pârâtei la emiterea raportului de evaluare cu reținerea încălcării dispozițiilor art. 178 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006, respingând acest capăt de cere ca inadmisibil.

Recursul formulat de reclamantă Împotriva sentinței nr. 455 din 11 octombrie 2022 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând în principal admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii în sensul revenirii asupra măsurii respingerii ca inadmisibilă a acțiunii și admiterea acțiunii, iar în subsidiar casarea sentinței atacate, sau trimiterea acesteia spre rejudecare, constatarea existenței unui conflict de interese, conform art. 178 alin. (2) lit. b), anularea Raportului de evaluare nr. x/19.10.2021 și dispunerea întocmirii unui nou Raport de evaluare, legal, cu încadrare corectă, de către Agenția Națională de Integritate, obligarea la plata cheltuielilor judiciare ocazionate cu prezentul demers judiciar. Recurenta arată că sunt incidente în cauză următoarele motive de nelegalitate: Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, instanța a admis această excepție în mod eronat, invocând drept temei art. 22 al Legii nr. 176/2010, care dispune ca "persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilității în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios administrativ". Nu conținutul acesta al Legii nr. 176/2010 este eronat, ci aplicarea greșită a normelor de drept material a instanței este eronată, aceasta apreciind în mod greșit că această lege "este o lege specială", care "derogă, astfel, de la legea generală, reprezentată de Legea nr. 554/2004", precizând în continuare că "reclamanta nu se poate prevala de art. 1 din Legea contenciosului administrativ, cum își motivează apărarea prin intermediul concluziilor scrise". Legea nr. 176/2010, nu este o lege specială, deoarece nu este o lege organică în conformitate cu art. 73 alin. (3) din Constituția României, astfel încât nu are forța de a modifica normele stabilite de alte legi sau cele din Legea nr. 554/2010 a contenciosului administrativ. În concluzie, instanța în mod eronat a apreciat ca Legea 176/2010 este o lege specială, care deroga de la legea generală, Legea 554/2004, legea contenciosului administrativ, fapt care-a condus în mod nelegal la admiterea excepției lipsei calității procesuale a recurentei, excepție invocată de Agenția Națională de Integritate. În mod corect instanța a precizat în cuprinsul hotărârii că "este adevărat, în contenciosul subiectiv, au calitate procesuală toate persoanele fizice și juridice de drept privat, care-au fost lezate în drepturile sau interesele lor legitime prin acte administrative", însă argumentele ulterioare ale instanței au fost eronate, pornind de la premisa eronată, aceea că Legea 176/2010 este o lege specială, derogatorie, de la Legea 554/2004, fapt neadevărat, cu totul eronat, jurisprudența dovedind exact contrariul. Toate raționamentele și argumentele ulterioare din hotărâre, construite de instanța pe premisa greșită că Legea 176/2010 este o lege speciala, nu sunt veridice, neavând nicio baza legala. Mai mult decât atât, instanța precizează tot în mod eronat faptul că acel rationament (Legea 176/2010 este o lege specială, la aceasta făcând referire instanța) este motivul pentru care raportul de evaluare se comunică persoanei care-a făcut obiectul activității de evaluare, "nu și persoanelor care au sesizat faptele de posibilă incompatibilitate." Depune la dosarul cauzei adresa nr. x/19.10.2021 a A.N.I., prin care s-a comunicat și recurentei de către inspectorul B., care-a întocmit Raportul de evaluare pentru numita C., Raport prin care s-a constatat că aceasta "s-a aflat în conflict de interese în perioada exercitării mandatului de manager 05.12.2017-31.03.2021", recurenta fiind persoana care a sesizat conflictul de interese în care se afla managerul C., managerul Spitalului Dr. Karl Diel Jimbolia. Instanța, tot în mod eronat, a apreciat că nu există identitate între persoana vătămată și titularul dreptului sau interesului legitim invocat, după cum dreptul subiectiv pretins a fi fost lezat trebuie să fie unul personal, privat, iar nu unul general. În fapt, interesul legitim al reclamantei de a iniția acest demers judiciar împotriva raportului de evaluare nr. x/19.10.2021 constă în vătămarea drepturilor membrilor familiei mele, prin actele comise de doamna C., în calitate de manager al Spitalului "Dr. Karl Diel din Jimbolia, prin întreprinderea a numeroase acțiuni de natură sistematică menite să prejudicieze drepturile tuturor membrilor familiei, prin folosirea influenței de care a beneficiat prin încălcarea reglementărilor ce interzic conflictul de interese, cât și ale recurentei, prin promovarea unei acțiuni în daune pentru pretinse atingeri aduse demnității pe care C. a intentat-o în urma sesizării înregistrate la ANI în luna iulie 2020 și a demersurilor de popularizare a conflictului de interese în care aceasta se află, a comportamentului abuziv în poziția de manager de spital, a dispozițiilor ce periclitează drepturile pacienților vulnerabili, printre locuitorii Orașului Jimbolia, prin postarea de comentarii pe Grupul de x intitulat "ORASUL JIMBOLIA", petiții adresate primarului și Consiliului județean, privind conflictul de interese în care se afla, conflict de interese constatat și de A.N.I. prin Raportul de evaluare întocmit în cauză. Față de circumstanțele de mai sus, solicită să se constate că a promovat acțiunea pentru interese care se circumscriu în același timp noțiunii de interes legitim privat, precum și de interes legitim public, așa cum acestea sunt definite de art. 2 alin. (1) lit. p) și r) din Legea nr. 554/2004: - interes legitim privat - posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat; - interes legitim public - interesul care vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenței autorităților publice; Solicită de asemenea constatarea faptului că instanța în mod eronat nu a apreciat ca exista interesul legitim al recurentei de a întreprinde demersuri pentru încetarea exercitării de către numita C. a funcției de manager al Spitalului "Dr. Karl Diel" Jimbolia, iar acesta se circumscrie intereselor legitime private, pentru a pune capăt abuzurilor exercitate împotriva membrilor familiei cu ajutorul atribuțiilor funcției deținute. În același timp, este evident că toate aceste interese legitime corespund și interesului legitim public de apărare a legalității și valorilor constituționale care rezidă în obligarea persoanelor ce ocupă funcții publice să respecte principiul legalității și al prevalenței Constituției, reglementat de Ordonanța de Urgență nr. 97/2019 privind Codul Administrativ ca cea mai importantă obligație a persoanelor ce ocupă funcții publice. Având în vedere cele de mai sus, denotă în mod evident aplicarea greșită a normelor de drept material de către instanță. De asemenea, precizează că instanța nu a avut în vedere documentele aflate la dosarul cauzei, considerând că nu se impune cercetarea acestora, precizând că se pun în discuție excepțiile invocate de către A.N.I. și-abia ulterior se poate trece la fondul cauzei, doar dacă se admit excepțiile invocate. Astfel, s-a încălcat de către instanța dreptul la un proces echitabil, deoarece n-au fost luate în considerare documentele aflate la dosarul cauzei, n-au fost studiate, deși multe dintre acestea atestau faptul că interesul legitim al reclamantei există în cauză, acesta nefiind unul general, după cum a apreciat în mod eronat instanța, ci determinat, personal, privat, născut și actual, după cum reiese din motivele expuse mai sus. În altă ordine de idei, tot în documentele aflate la dosarul cauzei există Plângerea prealabilă, adresată Agenției Naționale de Integritate în data de 10.11.2021, plângere depusă împotriva Raportului de evaluare întocmit de către A.N.I., în cuprinsul căreia s-a detaliat interesul legitim al recurentei. Cu privire la cea de-a doua excepție invocată de pârâtă, a inadmisibilității, aceasta a fost restrânsă de către instanță la cel de-al doilea petit al acțiunii, de obligare a pârâtei la emiterea unui Raport nou de evaluare prin reținerea încălcării dispozițiilor art. 178 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006, iar nu a literei c). Instanța, în mod eronat a apreciat că este inadmisibilă solicitarea, precizând că instanța nu se poate substitui, în cauză, atribuțiilor instituției pârâte prin a proceda la reîncadrarea unei stări de fapt într-o altă dispoziție legală decât cea apreciată ca fiind incidentă. recurenta nu a solicitat instanței substituirea atribuțiilor instituției pârâte, ci în mod greșit a interpretat petitul al doilea al acțiunii. Învederează instanței că interpretarea și aplicarea normelor de drept material s-a făcut în mod eronat de către instanța de fond, astfel că admiterea de către aceasta a celei de-a doua excepții invocată de către pârâtă s-a făcut în mod eronat, prin aplicarea greșită a normelor de drept material, din următoarele motive: 1. Nu numai că instanța nu este în situația de a se substitui prerogativelor ANI, care și-a exercitat prerogativele reglementate de lege, dar în mod necorespunzător, însă în mod esențial instanța este în situația de a exercita controlul de legalitate al activității administrației publice, autorități care nu se pot prevala de principiul inadmisibilității acțiuni pentru a eluda răspunderea legală pentru corecta aplicare a legii. De altfel, art. 12 al legii nr. 176/2010 stabilește că "agenția îndeplinește activitatea de evaluare prevăzută la art. 8 din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane fizice sau juridice, cu respectarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 233/2002. De asemenea, dispozițiile legii nr. 76/2010 fac trimitere expresă în ceea ce privește sesizarea agenției de către persoanele fizice sau juridice la dispozițiile O.G. nr. 27/2002, care reglementează activitatea de soluționare a petițiilor. Se arată că emiterea unui alt raport de evaluare privitor la situația managerului C. nu constituie o împrejurare care prin sine însăși să conducă la invalidarea celui contestat în cauza de față. Astfel, în mai multe decizii, (precum decizia nr. 663/26.06.2012) Curtea Constituțională s-a pronunțat în sensul că Agenția Națională de Integritate nu desfășoară o activitate de jurisdicție, ci una administrativă, deoarece activitatea acesteia se realizează și din oficiu în cadrul unei proceduri lipsite de publicitate, oralitate și contradictorialitate și deoarece în competența sa nu intră soluționarea unor cazuri litigioase și nici sancționarea încălcărilor de lege. Totodată, Agenția Națională de Integritate nu pronunță hotărâri învestite cu autoritate de lucru judecat, ci întocmește rapoarte care se concretizează în evaluări ale unor fapte ori situații cu semnificație juridică a căror finalitate conferă dreptul de sesizare al instanțelor de judecată sau, după caz, a altor autorități și instituții competente în vederea dispunerii măsurilor prevăzute de lege. Or, raportului de evaluare emis de Agenția Națională de Integritate nefiindu-i recunoscută autoritatea de lucru judecat specifică procedurilor jurisdicționale, acesta poate fi ulterior contrazis de concluziile unui alt raport de evaluare, în special în situația în care raportul de evaluare întocmit inițial a concluzionat în mod eronat inexistenta unui conflict de interese conform art. 178, alin. (2), lit. b) din Legea 95/2006. În prezenta cauză, însă, astfel cum se constată, primul raport de evaluare, respectiv nr. x, nu a produs nicio consecință sancționatorie în ceea ce-o privește pe numita C., soluția adoptată de către instanța Curții de apel fiind de anulare a Raportului de evaluare întocmit de inspectorul de integritate x. Or, în raport de împrejurarea că primul raport de evaluare nu a produs nicio consecință juridică în ceea ce-o privește pe numita C., principiul ne bis în idem nu poate împiedica repunerea în discuție și reevaluarea aceleiași stări de fapt în cuprinsul unui nou raport de evaluare. Finalitatea demersului reclamantei nu este acela de a se anula Raportul și de a se constata că nu există conflict de interese, ci de a se emite un Raport corect și legal din perspectiva legislației în domeniu, respectiv de a se constata existența unui conflict de interese. Cât privește reglementarea dreptului la un proces echitabil la nivel național, fiind un drept fundamental, este reglementat, în primul rând, chiar de Legea fundamentală. Astfel, articolul 21 din Constituția României consființește: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. (3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. (4) Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite.

Apărările formulate de intimata-pârâtă Intimata-pârâtă Agenția Națională de integritate a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă, prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Instanța de contencios administrativ a fost învestită cu solicitarea recurentei-reclamante de anulare a raportului de evaluare nr. x/19.10.2021 emis de pârâta-intimată Agenția Națională de Integritate și obligarea acesteia din urmă la emiterea unii nou raport de evaluare cu reținerea încălcării dispozițiilor art. 178 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 de către numita C. manager al Spitalului "Dr. Karl Diel" Jimbolia. Prin sentința civilă recurată atacată în prezenta cauză, Curtea de Apel Timișoara a admis excepția lipsei calității procesuale active a recurentei-reclamante în privința capătului de cerere vizând anularea raportului de evaluare contestat și a admis excepția inadmisibilității petitului vizând obligarea pârâtei-intimate la emiterea unui nou raport de evaluare cu reținerea încălcării dispozițiilor art. 178 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006. Înalta Curte constată că prin raportare la criticile formulate de către recurentă, subsumate cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pc.t 8 C. proc. civ., se impune verificarea legalității măsurii prin care prima instanță a constatat lipsa calității procesuale active a reclamant ei în privința primului capăt de cerere în raport de dispozițiile art. 22 din Legea nr. 176/2010 potrivit cărora "(1) Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilității în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios administrativ. (2) Dacă raportul de evaluare a conflictului de interese nu a fost contestat în termenul prevăzut la alin. (1) la instanța de contencios administrativ, Agenția sesizează, în termen de 6 luni, organele competente pentru declanșarea procedurii disciplinare, precum și, dacă este cazul, instanța de contencios administrativ, în vederea anulării actelor emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese. (3) Dacă raportul de evaluare a incompatibilității nu a fost contestat în termenul prevăzut la alin. (1) la instanța de contencios administrativ, Agenția sesizează în termen de 15 zile organele competente pentru declanșarea procedurii disciplinare; dacă este cazul, Agenția sesizează în termen de 6 luni instanța de contencios administrativ, în vederea anulării actelor emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind incompatibilitățile. (4) Dacă în urma evaluării declarației de interese, precum și a altor date și informații, inspectorul de integritate constată inexistența unei stări de incompatibilitate sau a unui conflict de interese, întocmește un raport în acest sens, pe care îl transmite persoanei care a făcut obiectul evaluării, în condițiile art. 17 alin. (5) teza a doua." Instanța de control judiciar observă principalele critici cuprinse în motivele de recurs vizează greșita interpretare de către judecătorul fondului a caracterului special al dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 176/2010 față de dispozițiile Legii nr. 55/2004 modificată și republicată care i-ar permite prin dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. p) și r) exercitarea prezentei cereri în anularea raportului de evaluare întocmit de către intimata-pârâtă. Susține de asemenea recurenta faptul că justifică în cauză calitatea procesuală activă întrucât este titularul sesizării care a declanșat cercetarea conflictului de interese, astfel încât este îndreptățită la promovarea acțiunii în anularea raportului întocmit de către intimata-pârâtă, existând așadar identitate între persoana vătămată (recurenta) și titularul dreptului sau interesului legitim invocat. Înalta Curte reține, în acord cu judecătorul fondului, că legiuitorul a stabilit cu claritate caracterul de normă derogatorie a Legii nr. 176/2010 de la Legea contenciosului administrativ prevăzând în dispozițiile art. 27 faptul că procedura de judecată a cererilor întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 176/2010 este cea prevăzută în Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare și se aplică în mod corespunzător în măsura în care nu există în prezenta lege prevederi derogatorii de la aceasta. Coroborând aceste dispoziții legale, se constată că norma specială (art. 22 și art. 24 alin. (2) din Legea nr. 176/2010) nu recunoaște persoanei învestite cu dreptul de a sesiza Agenția Națională de Integritate în vederea cercetării conflictului de interese dreptul de a continua demersul prin formularea unei acțiuni în anularea raportului de evaluare prin care se constată inexistența conflictului de interese. Relevante în adoptarea acestei concluzii, care de altfel și vin în susținerea caracterului de normă specială a Legii nr. 176/2010, sunt și dispozițiile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 176/2010 care prevăd că "Raportul de evaluare se comunică în termen de 5 zile de la finalizare persoanei care a făcut obiectul activității de evaluare și, după caz, organelor de urmărire penală și celor disciplinare." Împrejurarea că recurentei i s-a comunicat o altă adresă de către intimata-pârâtă prin care a fost înștiințată că sesizarea sa s-a concretizat în întocmirea unui raport de evaluare în care s-a constatat existența unui conflict de interese în care s-a aflat o anumită persoană, nu este de natură de a-i oferi calitate procesuală activă în privința contestării actului administrativ dedus judecății ținând cont de dispozițiile imperative ale art. 22 din Legea nr. 176/2010. În ceea ce privește susținerile recurentei relative la calitatea sa de persoană vătămată prin emiterea raportului de evaluare prin care s-a constatat inexistența unui conflict de interese în care s-a aflat o persoană, Înalta Curte le va înlătura ca nefondate, reținând că în cauză nu a fost administrat niciun mijloc de probă din care să reiasă legătura de cauzalitate între emiterea actului administrativ contestat și existența vreunei vătămări a recurentei. Recurenta-reclamantă susține, în justificarea calității sale procesuale active, că au fost vătămate drepturile membrilor familiei sale prin actele comise de persoane supusă evaluării pârâtei- intimate, prin folosirea influenței de care a beneficiat prin încălcarea reglementărilor ce interzic conflictul de interese. Aceste alegații urmează a fi înlăturate, întrucât pentru introducerea acțiunii în anulare a raportului de evaluare, titularul dreptului de sesizare nu se mai poate prevala de dispozițiile art. 12 din Legea nr. 176/2010 care recunosc în mod exclusiv doar posibilitatea de a se adresa Agenției Naționale de Integritate, o altfel de interpretare nemaifiind corespunzătoare scopului normei legale. Pe de altă parte, este evident că nu poate exista o legătură de cauzalitate directă între emiterea unui act administrativ care constată inexistența unui conflict de interese și vătămarea drepturilor unor persoane fizice (aparținând familiei recurentei) întrucât nu s-a probat în niciun mod lezarea intereselor legitime ale vreunui subiect de drept, cu atât mai mult ale recurentei-reclamante. Acțiunea în daune promovată de către persoana supusă evaluării Agenției Naționale de Integritate împotriva recurentei-reclamante (invocată în memoriul de recurs) nu poate fi circumscrisă probatoriului care să conducă la concluzia existenței unei vătămări a recurentei, în condițiile în care această acțiune intră în sfera raporturilor civile dintre părți, nefiind subsumată celor de drept public reglementate de dispozițiile Legii nr. 176/2010 sau ale Legii nr. 554/2004. Așadar, actul prin care intimata-pârâtă a constatat că nu există conflict de interese nu este de natură a vătăma interesele recurentei-reclamante, soluția adoptată și considerentele acesteia vizând activitatea unei alte persoane, activitate care nu este susceptibilă de a aduce atingere drepturilor familiei recurentei-reclamante. În mod corect, prima instanță a constatat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile Deciziei nr. 8/2020 pronunțată de Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, dar ținând cont nu de considerentele sentinței recurate, ci de faptul că această decizie a vizat controlul de legalitate al actelor administrative la cererea asociațiilor în calitate de organisme sociale interesate, calitate pe care recurenta-reclamantă nu o deține în prezenta cauză. Așadar, soluția primei instanțe vizând admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei în ceea ce privește capătul de cerere referitor la anularea raportului de evaluare nr. x/19.10.2021 este legală prin raportare la dispozițiile art. 22, 24 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 și având în vedere considerentele menționate anterior. Relativ la criticile recurentei subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. referitoare la greșita admitere a excepției inadmisibilității capătului de cerere vizând obligarea pârâtei la emiterea unui raport de evaluare cu reținerea încălcării dispozițiilor art. 178 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 în privința unei persoane fizice, Înalta Curte reține că acestea sunt vădit nefondate, recurenta-reclamantă limitându-se la a expune caracterul de act administrativ jurisdicțional al raportului întocmit de Agenția Națională de Integritate și la lipsa autorității de lucru judecat a acestor rapoarte. Ceea ce a reținut judecătorul fondului în mod legal și nu a format obiectul criticilor recurentei este faptul că instanța de judecată nu se poate substitui atribuțiilor instituției publice pârâte, reîncadrând în fapt și în drept sesizarea reclamantei, această prerogativă legală revenind exclusiv Agenției Naționale de Integritate. Repunerea în discuție și reevaluarea unei stări de fapt – astfel cum susține recurenta- poate fi realizată în mod exclusiv de autoritatea publică, instanța de judecată având doar atribuția de a anula un act administrativ considerat nelegal, nu și aceea de a-i stabili conținutul, motivarea în fapt sau în drept. Simultan, Înalta Curte înlătură și susținerile recurentei referitoare la încălcarea dreptului de acces la justiție, aceasta beneficiind de acest drept, sub rezerva dovedirii calității sale procesuale active și a admisibilității cererilor deduse judecății. În consecință, având în vedere dispozițiile art. 22, art. 24 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, precum și considerentele anterior menționate, în baza art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul, ca nefondat.