ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2406/2023

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2021, la data de 16.04.2021, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Feroviară Română și B. S.A., a solicitat ca, prin hotărârea pe care o va pronunța să se constate refuzul nejustificat al pârâtei de ordin 1 de a soluționa cererea transmisă prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la data de 29.09.2020 și, prin urmare: 1. în principal, să se constate că linia ferată industrială care deservește Depozitul B. S.A., înscrisă în cartea funciară nr. x Arad, cu nr. top x, proprietatea B. S.A., a fost refăcută/modernizată cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data efectuării lucrărilor, 2018; - ca urmare, să se dispună obligarea AFER să efectueze verificările conform atribuțiilor legale ce cad în sarcina acesteia, precum și obligarea acestei pârâtei la luarea măsurilor legale ce se impun, respectiv închiderea operativă a circulației pe linia ferată industrială menționată mai sus; - obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor constând în pagubele aduse imobilului, proprietatea reclamantei, cauzate de refacerea/modernizarea/exploatarea liniei ferate industriale în discuție ce vor fi determinate prin raportul de expertiză tehnică judiciară care se va efectua în cauză; 2. în subsidiar, să se constate că linia ferată industrială care deservește Depozitul B. S.A. din Arad, a fost refăcută/modernizată cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data efectuării lucrărilor, 2018 și să se dispună obligarea pârâtei, AFER, să dea curs solicitărilor reclamantei în sensul verificării condițiilor de refacere/modernizare a liniei ferate industriale în discuție și închiderii operative a liniei ferate industriale;

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 507 din 29 septembrie 2021 a Curții de Apel Timișoara – secția de contencios administrativ și fiscal s-a respinge excepția inadmisibilității acțiunii. S-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune. S-a respins, ca prescrisă, acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Feroviară Română și B. S.A. Prin încheierea de ședință din data de 23.06.2021 instanța a respins excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Timișoara invocată de pârâta Autoritatea Feroviară Română și a disjuns capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtelor la plata de despăgubiri constând în pagubele aduse imobilului proprietatea reclamantei.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.: - hotărârea recurată a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale edictate în materia contenciosului administrativ, ceea a condus la pronunțarea unei hotărâri netemeinice și nelegale prin raportare la reținerea unei situații de fapt necorespunzătoare realității. - prima instanță a pronunțat o sentință cu încălcarea prevederilor art. 11 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, analizând incidența prescripției dreptului material la acțiune prin raportare la o solicitare adresată autorității pârâte de către o terță persoană (domnul C.) și răspunsul la această solicitare care, de asemenea, este adresat unei alte persoane, aceste acte nefiind opozabile reclamantei, neputând fi calificate ca repere pentru determinarea momentului de început al termenului de prescripție al dreptului material la acțiune al reclamantei; - aplicarea prevederilor legale s-a făcut, în mod greșit, raportat la o cerere adresată altui subiect de drept decât reclamanta din prezenta cauză, sesizare care, contrar celor reținute de instanță, avea un conținut diferit de sesizarea formulată de reclamantă la data de 29.09.2020; - încălcarea normelor de drept rezultă și din caracterul continuu al obligațiilor legale ce cad în sarcina autorității pârâte, ce rezultă din cuprinsul dispozițiilor art. 12 alin. (1)și (2) din O.G. nr. 60/2004, potrivit cărora derivă dreptul reclamantei, persoană vătămată, de a investi autoritatea pârâtă și, respectiv, instanța de judecată, în caz de refuz, cu o cerere având ca obiect obligarea autorității pârâte la îndeplinirea obligațiilor ce-i incumbă, în baza dispozițiilor legale, verificare care nu se rezumă la o constatare pur formală a existenței avizelor emise pentru exploatare, ci la verificarea efectivă a siguranței în exploatarea LFI; - prima instanță a pronunțat hotărârea cu încălcarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) coroborat cu art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, prin raportare petitele cererii de chemare în judecată și excepția de nelegalitate a actelor administrative cu care a fost investită prima instanță, cu ignorarea cererii reclamantei adresată autorității pârâte la data de 29.09.2020 și care trebuie analizată prin prisma dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, prin raportare la conduita autorității pârâte de a nu da curs dispozițiilor legale care instituie în sarcina acesteia obligația, permanentă, continuă, de a verifica starea tehnică a liniilor ferate industriale și condițiile de desfășurare a transportului feroviar, în conformitate cu normele în vigoare, precum și obligația, imperativă, de a dispune închiderea operativă a circulației feroviare pe o linie ferată industrială pe care s-a constatat un pericol pentru siguranța circulației sau pentru securitatea transportului feroviar. Procedând astfel, prima instanță a încălcat dispozițiile art. 22 C. proc. civ. și a reinterpretat obiectul cererii de chemare în judecată, prin restrângerea, limitarea acestuia la o simplă cerere fundamentată pe refuzul nejustificat al pârâtei de a da curs solicitării reclamantei, dând eficiență dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 554/2004, luând în considerare ca moment de început al termenului de prescripție o solicitare străină de reclamantă.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Autoritatea Feroviară Română a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, în mod corect reținând instanța de fond adresa nr. x/9.04.2019, invocată chiar de reclamantă prin cererea de chemare în judecată. Pe fondul cauzei, s-a arătat că lucrările efectuate au fost lucrări de întreținere, care au avut la bază toate documentele legale prevăzute de legislația română în vigoare. Efectuarea unor lucrări la o linie ferată este supusă unor avize și supravegheri speciale, având în vedere complexitatea și importanța lucrărilor, în vederea respectării tuturor reglementărilor legale cu privire la siguranța circulației pe calea ferată. S-a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței civile nr. 507/29.09.2021 ca legală și temeinică, acțiunea fiind respinsă ca prescrisă.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este întemeiat, pentru următoarele considerente: Argumente de fapt și de drept relevante Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2021, la data de 16.04.2021, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Feroviară Română și B. S.A., a solicitat ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în principal, instanța să constate refuzul nejustificat al pârâtei Autoritatea Feroviară Românăde a soluționa cererea transmisă prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la data de 29.09.2020. Curtea de apel, în soluționarea acțiunii, a constat că, dincolo de cererea transmisă pârâtei Autoritatea Feroviară Română în data de 29.09.2020, reclamanta a mai adresat pârâtei și alte solicitări anterioare cu un conținut asemănător, apreciind relevantă din punct de vedere al prescripției dreptului material la acțiune, cea adresată acesteia în data de 18 martie 2019, prin care, conform celor precizate în cererea de chemare în judecată, reclamanta a sesizat neconformitatea lucrărilor menționate în apropierea imobilelor, cerere la care s-a formulat răspunsul nr. x/09.04.2019. A reținut instanța, raportat la data comunicării răspunsului anterior menționat – 09.04.2019, că termenul de prescripție a dreptului material la acțiune regle­mentat de art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea 554/2004 s-ar fi împlinit cel târziu la data de 09.10.2019, la șase luni de la "refuzul nejustificat" al A.F.E.R., menționat chiar în cuprinsul cererii de chemare în judecată, condiții în care acțiunea formulată de reclamantă la data 14.04.2021 (data poștei) apare ca fiind prescrisă. Analizând motivele de recurs, în raport de considerentele instanței de fond, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate susținerile recurentei – reclamante cu privire la incidența în cauză prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în raport de obiectul cauzei, cum corect a reținut prima instanță. De asemenea, instanța de recurs constată că soluția pronunțată asupra excepției inadmisibilității acțiunii este temeinică și legală, reclamanta solicitând cenzurarea refuzului pârâtei Autoritatea Feroviară Română de a da curs solicitării sale, situație care se circumscrie dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004. Însă, din perspectiva modului de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune, sentința pronunțată reprezintă rezultatul unei greșite aplicări a dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii; c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii; Obiectul principal al cererii de chemare în judecată, îl constituie cenzurarea unui refuz pretins nejustificat al autorității pârâte Autoritatea Feroviară Română, de a soluționa cererea reclamantei din data de 29.09.2020, înregistrată la autoritate la data de 6.10.2020. A fost disjuns și declinat in favoarea judecătoriei capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtelor la plata de despăgubiri constând în pagubele aduse imobilului proprietatea reclamantei. Amintește Înalta Curte, că dispozițiile mai sus invocate trebuie interpretate într-un mod în care să nu îi nege părții vătămate accesul la justiție, ci, dimpotrivă, să îi garanteze un atare drept consacrat atât la nivel constituțional (art. 21 și 52 din Constituție), cât și convențional (art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale). Prin urmare, dispozițiile legale aplicabile litigiului urmează a fi stabilite de instanța judecătorească în sensul de a da expresie art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Instituirea recursului grațios reprezintă o modalitate simplă, rapidă și scutită de taxa de timbru, prin care persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică are posibilitatea de a obține recunoașterea dreptului pretins sau a interesului său legitim direct de la organul emitent. Se realizează astfel, pe de o parte, protecția persoanei vătămate și a administrației, iar, pe de altă parte, degrevarea instanțelor judecătorești de contencios administrativ de acele litigii care pot fi soluționate pe cale administrativă, dându-se expresie principiului celerității. Condițiile de exercitare a acțiunii în contencios administrativ sunt expres reglementate, astfel că dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, nu se pot interpreta restrictiv, în sensul reținerii unui răspuns dat de autoritate altui alt subiect de drept, ca moment de la care se calculează termenul de prescripție al acțiunii în ceea ce o privește pe reclamanta din cauză. Astfel, în privința răspunsului nr. x/09.04.2019, reținut de prima instanță, Înalta Curte constată că autoritatea pârâtă nu a făcut dovada că acesta o privește pe reclamanta A., pentru a i se opune excepția prescripției în temeiul art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, reținându-se un demers în efectuat în fața autorității publice de un terț față de raportul de drept administrativ din prezenta cauză. Observând și adresele de răspuns cu nr. x/12.11.2020 și nr. x/13.11.2020, atașate cererii de chemare în judecată, precum și precizările recurentei reclamante formulate prin notele scrise de la data de 20 septembrie 2021, reține Înalta Curte, contrar aprecierilor primei instanțe, că acțiunea formulată la data de 14.04.2021 (data poștei) este depusă în termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Având în vedere toate considerentele expuse și ținând seama de împrejurarea că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului, Inalta Curte constată că se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și dreptului la apărare.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul, va casa în sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare, menținând dispozițiile privind excepția inadmisibilității;