ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 122/2022

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2021, la data de 16.04.2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Feroviară Română și B. S.A., a solicitat ca, prin hotărârea pe care o va pronunța instanța, să se constate refuzul nejustificat al pârâtei de ordin 1 de a soluționa cererea transmisă prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la data de 29.09.2020 și, prin urmare, în principal, să se constate că linia ferată industrială care deservește Depozitul B. S.A., înscrisă în cartea funciară nr. x Arad, cu nr. top x, proprietatea B. S.A., a fost refăcută/modernizată cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data efectuării lucrărilor, 2018; ca urmare, să se dispună obligarea AFER să efectueze verificările conform atribuțiilor legale ce cad în sarcina acesteia, precum și obligarea acestei pârâte la luarea măsurilor legale ce se impun, respectiv închiderea operativă a circulației pe linia ferată industrială menționată mai sus; obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor constând în pagubele aduse imobilului, proprietatea reclamantei, cauzate de refacerea/modernizarea/exploatarea liniei ferate industriale în discuție ce vor fi determinate prin raportul de expertiză tehnică judiciară care se va efectua în cauză; în subsidiar, să se constate că linia ferată industrială care deservește Depozitul B. S.A. din Arad, a fost refăcută/modernizată cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data efectuării lucrărilor, 2018 și să se dispună obligarea pârâtei, AFER, să dea curs solicitărilor reclamantei în sensul verificării condițiilor de refacere/modernizare a liniei ferate industriale în discuție și închiderii operative a liniei ferate industriale; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 C. proc. civ.

2.1. Prin sentința civilă nr. 487 din data de 22 septembrie 2021, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtă prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad.

Instanța a reținut că, în cauză, obiectul cererii reclamantei constă în obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor constând în pagubele aduse imobilului proprietatea sa cauzate de refacerea/modernizarea/exploatarea liniei ferate industriale în discuție, cuantumul despăgubirilor solicitate fiind apreciat la suma de 30.000 RON.

Având în vedere cuantumul despăgubirilor solicitate și locul săvârșirii faptelor presupus ilicite respectiv al producerii prejudiciului, prin raportare la dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. k), art. 111, art. 112 și art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., curtea de apel a apreciat că instanța judecătorească competentă în judecarea cauzei este cea de drept civil, Judecătoria Arad, în circumscripția căreia domiciliază reclamanta și este situat locul săvârșirii faptelor presupus ilicite respectiv al producerii prejudiciului.

2.2. Învestită prin declinare, Judecătoria Arad, prin sentința civilă nr. 5045/2021 din 25 noiembrie 2021 a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara. A constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

Prin încheierea din data de 23 iunie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Arad a disjuns capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtelor la plata de despăgubiri constând în pagubele aduse imobilului proprietatea reclamantei formulat de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Feroviară Română și B. S.A. și formarea dosarului nr. x/2021

Instanța a apreciat că, în speță, reclamanta a formulat o acțiune cu mai multe capete de cerere, capătul principal de cerere fiind "constatarea refuzului nejustificat al pârâtei Autoritatea Feroviară Română de a soluționa o cerere transmisă de reclamantă"

A apreciat incident în cauză art. 98 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care "competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere".

În speță, a reținut competența de soluționare a întregii acțiuni în favoarea Curții de Apel Timișoara, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza a II-a, coroborate cu cele ale art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul acțiunii îl constituie mai multe capete de cerere, prin care reclamanta a solicitat să se constate refuzul nejustificat al pârâtei de a soluționa cererea transmisă prin scrisoare recomandată și, prin urmare, în principal, să se constate că linia ferată industrială a fost refăcută/modernizată cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data efectuării lucrărilor, să se dispună obligarea pârâtei să efectueze verificările conform atribuțiilor legale ce cad în sarcina acesteia, precum și obligarea acestei pârâte la luarea măsurilor legale ce se impun, respectiv închiderea operativă a circulației pe linia ferată industrială menționată mai sus; obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor constând în pagubele aduse imobilului; în subsidiar, să se constate că linia ferată industrială respectivă a fost refăcută/modernizată cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare și să se dispună obligarea pârâtei să dea curs solicitărilor reclamantei în sensul verificării condițiilor de refacere/modernizare a liniei ferate industriale în discuție și închiderii operative a liniei ferate industriale; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Se observă că instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența teritorială de soluționare a cauzei, în raport de interpretarea diferită dată competenței în cazul acțiunilor cu mai multe capete de cerere.

Înalta Curte reține că, prin încheierea din data de 23 iunie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Arad a disjuns capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtelor la plata de despăgubiri constând în pagubele aduse imobilului proprietatea reclamantei formulat de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Feroviară Română și B. S.A. și formarea dosarului nr. x/2021

Potrivit dispozițiilor art. 99 alin. (2) din C. proc. civ., în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.

Întrucât, în cauză, se constată că izvorul tuturor pretențiilor deduse judecății îl constituie lucrările de refacere/modernizare linia ferată industrială, competența de soluționare a cererii de chemare în judecată urmează a se stabili potrivit dispozițiilor art. 99 alin. (2) din C. proc. civ. sus-citate.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că, în în prezentul litigiu, având în vedere tipul și izvorul pretențiilor deduse judecății, sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) teza a II-a, coroborate cu cele ale art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, potrivit cu care litigiile având ca obiect obligarea unei autorități publice centrale la soluționarea unei cereri se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege specială organică nu se prevede altfel.

În conformitate cu dispozițiile art. 98 alin. (1) C. proc. civ., "competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere".

Având în vedere aceste aspecte, competența materială este dată de capătul principal de cerere, și anume constatarea refuzului nejustificat al pârâtei de a soluționa o cerere transmisă de reclamantă, care se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, capătul de cerere având ca obiect obligarea ambelor pârâte la despăgubiri reprezentând o cerere accesorie în înțelesul art. 30 alin. (4) C. proc. civ., de competența aceleași instanțe. De asemenea, se reține în cauză aplicabilitatea dispozițiilor art. 99 alin. (2) din C. proc. civ., sus-citate, potrivit cu care competența de soluționare a cauzei se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.

De asemenea, conform art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, "în cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru", astfel că petitul privind despăgubiri se soluționează de aceeași instanță.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 ianuarie 2022.