ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3972/2022

Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 23.09.2020 sub nr. x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și secția pentru Procurori a Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând anularea Hotărârii cu nr. 424/05.05.2020 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru Procurori și a Hotărârii din 03.09.2020 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru Procurori, prin care a fost soluționată plângerea administrativă prealabilă promovată împotriva Hotărârii cu nr. 424/05.05.2020.

Hotărârea recurată Prin sentința civilă nr. 90 din 24 februarie 2021 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția inadmisibilității cererii de anulare a hotărârii de soluționare a plângerii prealabile; s-a admis excepția lipsei de interes a reclamantei; s-a respins ca lipsită de interes acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și secția pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii; fără cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței civile nr. 90 din 24 februarie 2021 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a declarat recurs, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii formulând recurs incident. Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă A. a susținut că raționamentul instanței de fond este eronat, reclamanta având interes în promovarea acțiunii introductive ce face obiectul prezentului dosar. Astfel, așa cum a arătat și în fața instanței de fond, în opinia sa, interesul în promovarea acțiunii este determinat de cel puțin următoarele împrejurări: - Hotărârea secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 424/05 mai 2020 aduce atingere imaginii profesionale a acesteia, în contextul în care este judecător de drepturi și libertăți, care, prin natura profesiei, intră în relații profesionale cu procurorii și, mai mult, ocupă funcția de Președinte al Tribunalului Timiș; - odată definitivată, Hotărârea mai sus individualizată a secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii urmează să fie depusă la dosarul profesional al reclamantei, în condițiile stabilite de art. 65 alin. (7) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii din 3 decembrie 2018, text care, potrivit art. 72 din același Regulament, se aplică și în privința acestei Hotărâri, respectiv a reclamantei. A arătat că aceste două argumente au fost înlăturate de judecătorul fondului, care a apreciat, în mod eronat, faptul că reclamanta nu ar avea interes în formularea cererii. Contrar acestei rețineri, consideră că are interes în anularea Hotărârii nr. 424/05.05.2020 a secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturi, cel puțin pentru următoarele motive: evenimentul care a stat la baza adoptării actului administrativ este conduita reclamantei, acțiunile sale fiind strâns legate de emiterea actului administrativ; reclamanta este o persoană vătămată într-un interes legitim privat, fiind nevoită să obțină anularea actului administrativ contestat pentru ca, ulterior și eventual, să mai fie îndreptățită să solicite despăgubiri pentru repararea unui prejudiciu moral; instanța civilă, într-o eventuală analiză a unei cereri în despăgubiri legate de actul administrativ în discuție nu îl va putea infirma și nici nu va putea contrazice conținutul acestuia. Instanța civilă nici măcar nu ar fi competentă să soluționeze o astfel de cerere; reclamanta poate contesta hotărârea chiar dacă acesta nu i-a fost comunicată, hotărârea în discuție fiind un act administrativ cu caracter individual adresat unui alt subiect de drept. În măsura în care instanța de recurs consideră că reclamanta are interes în promovarea cererii de chemare în judecată, a apreciat că soluția firească asupra prezentului recurs ar fi aceea de casare a hotărârii și, având în vedere faptul că cererea nu a fost soluționată pe fond, de trimitere a cauzei spre soluționare instanței de fond, potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) fraza a II-a din Legea nr. 554/2004. În măsura în care instanța de recurs consideră că nu se impune trimiterea cauzei spre soluționare primei instanțe, recurenta-reclamantă a solicitat ca, în rejudecarea cauzei, după casare, să se țină cont de argumentele prezentate în cererea introductivă, argumente ce nu au făcut obiectul analizei judecătorului de fond, respectiv că Hotărârea cu nr. 424/05.05.2020 a secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii este netemeinică și nelegală, întrucât: a fost dată de o autoritate publică necompetentă, respectiv de secția pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii; încalcă autoritatea lucrului decis, hotarârea 70/09 aprilie 2020, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a analizat aceleași fapte; încalcă principiul auditul alteram pars-necitarea reclamantei; încalcă libertatea de exprimare a reclamantei. Prin cererea de recurs incident formulată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta a susținut că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 7, raportat la art. 2 alin. (1) lit. c), art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările ulterioare. Astfel, reclamanta a formulat plângere prealabilă împotriva Hotărârii secției pentru procurori nr. 424/2020, aceasta fiind respinsă în ședința din data de 03.09.2020, fără a se emite o hotărâre în acest sens (ordinea de zi a ședințelor este publică pe site-ul instituției). Reclamanta a primit un răspuns din partea CSM prin care i s-a comunicat soluția dată plângerii prealabile. Pe cale de consecință, solicită admiterea recursului incident, casarea în parte a sentinței civile nr. 90, pronunțată la data de 24.02.2021 de Curtea de Apel Timișoara în dosarul sus menționat, și, rejudecând cauza, admiterea excepției inadmisibilității capătului de cerere privind anularea răspunsului dat de Consiliu la plângerea prealabilă formulată de reclamantă, cu consecința respingerii acestui capăt de cerere ca inadmisibil.

Apărările formulate în recurs Recurentul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a arătat că toate criticile formulate de recurenta-reclamantă se circumscriu în fapt motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., celelalte motive de casare invocate nefiind motivate. A susținut că, în mod corect instanța de fond a reținut că se impune admiterea excepției lipsei de interes, criticile recurentei neavând niciun fundament juridic.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 18 iunie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 15 septembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație asupra recursurilor Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate prin cererile de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reține că recursul reclamantei este fondat, în limitele și în considerarea celor în continuare arătate, recursul incident formulat de pârât urmând să fie respins. 1. Argumente de fapt și de drept relevante În fapt, la instituția pârâtă Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) s-au înregistrat la data de 09.09.2019 două cereri formulate de către Asociația "Inițiativa pentru Justiție", astfel: o cerere adresată Plenului CSM de apărare a independenței autorității judecătorești în ansamblul său - înregistrată sub nr. x/09.09.2019 și o cerere adresată secției pentru procurori din cadrul CSM, de apărare a reputației profesionale a procurorilor - înregistrată sub nr. x/09.09.2019. Ambele cereri formulate de către Asociația "Inițiativa pentru Justiție" au un conținut identic, cererile vizând afirmațiile reclamantei A. - președinte al Tribunalului Timiș la acea vreme - cuprinse în textul postat de aceasta la data de 24 august 2019, ora 10:21, pe contul personal de facebook și în cuprinsul unui comentariu la propria postare. Cererea de apărare a independenței autorității judecătorești în ansamblul său, înregistrată sub nr. x/09.09.2019 a fost soluționată prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 70/09.04.2020 în sensul respingerii acesteia, apreciindu-se că afirmațiile inserate în postarea reclamantei nu sunt de natură să producă un impact negativ asupra sistemului judiciar și să aducă atingere independenței, prestigiului și credibilității autorității judecătorești în ansamblu. Cererea de apărare a reputației profesionale a procurorilor înregistrată sub nr. x/09.09.2019 a fost soluționată prin Hotărârea secției pentru procurori nr. 424/05.05.2020, astfel: recalifică cererea de apărare a reputației profesionale în cerere privind apărarea independenței procurorilor și admite cererile de apărare a independenței procurorilor din cadrul Ministerului Public formulate de Asociația "Inițiativa pentru Justiție" reprezentată de domnii procurori B. și C.. Uzând de procedura reglementată de art. 7 din Legea 554/2004, reclamanta s-a adresat Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori, cu o plângere administrativă prealabilă, care a fost soluționată prin Hotărârea din 03.09.2020, în sensul respingerii plângerii ca lipsită de interes . În acest context, reclamanta A. s-a adresat instanței de contencios administrativ, în condițiile art. 8 din Legea 554/2004, solicitând prin acțiune, anularea Hotărârii cu nr. 424/05.05.2020 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru Procurori și a Hotărârii din 03.09.2020 prin care a fost soluționată plângerea administrativă prealabilă. Prin sentința recurată a fost admisă excepția lipsei de interes a reclamantei și a fost respinsă acțiunea ca lipsită de interes, reclamanta criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. Totodată, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat recurs incident, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, după cum urmează. Prin Hotărârea din 03.09.2020 emisă de CSM, secția pentru procurori a fost respinsă plângerea reclamantei ca lipsită de interes . Înalta Curte, în acord cu opinia judecătorului fondului, apreciază că hotărârea de soluționare a plângerii prealabile se impune a fi analizată în strânsă legătură cu actul atacat în principal reprezentat de Hotărârea nr. 424 din 05.05.2020, cele două acte având aceeași valoare juridică - de acte administrative, astfel că solicitarea reclamantei de anulare a Hotărârii din 03.09.2020 este în principiu admisibilă, neexistând vreo cauză de neprimire a cererii sub acest aspect. În cauză nu se poate susține nici lipsa calității de act administrativ a hotărârii de soluționare a plângerii prealabile, în condițiile în care aceasta se adoptă într-un cadru reglementat de lege (art. 7 din Legea 554/2004), procedura plângerii prealabile având aptitudinea să conducă fie la revocarea (în tot/parte) fie la menținerea actului contestat. Astfel, atâta timp cât Hotărârea din 03.09.2020 a fost adoptată de secția pentru procurori din cadrul CSM, în urma analizării plângerii prealabile a reclamantei, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, având ca și consecință respingerea cererii reclamantei de revocare a actului contestat, instanța de recurs consideră că cererea de anulare formulată împreună cu cererea de anulare a Hotărârii nr. 424 din 05.05.2020 este admisibilă, contrar susținerilor recurentului-pârât. Procedând la analiza criticilor formulate de reclamantă din perspectiva motivelor de casare invocate de aceasta, instanța de control judiciar reține că în mod greșit a fost admisă excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Conform acestor prevederi legale, se impune soluția de casare în soluționarea recursului, "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității." Înalta Curte observă că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă" se regăsește actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărții I din același Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută și pe cea relativă, nulitatea condiționată și nulitatea necondiționată de existența unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulitățile pot fi invocate și efectele pe care le produce aplicarea sancțiunii. Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii. Amintește instanța de control judiciar că potrivit art. 20 din C. proc. civ. "Judecătorul are îndatorirea să asigure respectarea și să respecte el însuși principiile fundamentale ale procesului civil, sub sancțiunile prevăzute de lege." Unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil este dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 C. proc. civ., care preiau dispozițiile art. 21 din Constituția României și ale art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Alături de acesta este relevant principiul rolului judecătorului în aflarea adevărului reglementat de dispozițiile art. 22 din același Cod, potrivit cu care "(1) Judecătorul soluționează litigiul conform normelor de drept aplicabile, (2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale (...)". În acest context, se reține că potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., republicat, una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind interesul de a promova acțiunea, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac. Așadar, prin interes se înțelege folosul practic imediat pe care urmărește a-l obține o persoană prin inițierea/continuarea unui demers judiciar, fiind necesar ca acesta să fie născut și actual (art. 33 C. proc. civ.), în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acțiune, iar acțiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerințe, în raport de prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea/continuarea acțiunii, instanța trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obține în ipoteza admiterii cererii sale, iar, în măsura în care promovarea unei acțiuni nu prezintă un folos practic pentru cel care a recurs la ea, acea formă procedurală este lipsită de interes. Totodată, contenciosul administrativ subiectiv pus la dispoziția persoanelor fizice presupune ca drepturile sau interesele lor juridice sa fie afectate prin actul administrativ atacat sau prin refuzul nejustificat al autorităților administrative. Așa cum a reținut și prima instanță hotărârea adoptată de Consiliului Superior al Magistraturii, constituie un fapt juridic în raport cu reclamanta. Însă este greșită interpretarea dată de judecătorul fondului în sensul că în aceste condiții, fiind un terț în raport cu hotărârile conteste în cauză, în ipoteza în care s-ar admite acțiunea și s-ar dispune anularea actelor administrative atacate, reclamanta nu ar obține niciun folos practic, vreun beneficiu. Astfel, în cuprinsul Hotărârii nr. 424 din 5 mai 2020, sunt analizate faptele personale ale reclamantei, fiind calificate drept fapte care sunt de natură să producă un impact negativ asupra independenței, prestigiului și credibilității procurorilor din cadrul Ministerului Public, reținându-se împrejurări precum aceea că mesajul postat pe rețeaua de socializare și comentariile aduse pe marginea acestuia nu se circumscriu unei activități de informare a publicului desfășurată în limitele normale, fiind identificate elemente de natură a aduce atingere independenței procurorilor din cadrul Ministerului Public. Prin urmare, Înalta Curte apreciază că reclamanta dovedește un interes în sensul dispozițiilor legale anterior reținute, prin admiterea excepției lipsei de interes și respingerea acțiunii ca atare, fiind încălcat dreptul acesteia la un proces echitabil, care reprezintă o garanție procedurală a drepturilor și libertăților persoanei în fața instanțelor de judecată, în componenta privind dreptul de acces la justiție privit ca un drept subiectiv cu un conținut complex, recunoscut de stat unei persoane și care presupune alte numeroase drepturi procesuale ale acesteia, legate de actul de înfăptuire a justiției. Față de aceste motive, având în vedere soluția pronunțată în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată și pretențiile concrete deduse judecății, ținând cont de specificul contenciosului administrativ în limitele căruia se desfășoară raporturile litigioase de față, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, prin admiterea excepției lipsei de interes, respingând acțiunea fără a cerceta fondul cererii de chemare în judecată, motiv pentru care, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În raport cu această soluție, nu se mai impune analizarea celorlalte critici aduse de recurentă sentinței de fond, care privesc fondul cauzei, nesoluționat de prima instanță, care urmează să cerceteze toate argumentele și apărările formulate de părțile litigante, atât prin cererea de chemare în judecată, prin întâmpinările formulate, cât și prin cererea de recurs și întâmpinarea formulată în acest stadiu procesual. În ceea ce privește apărările formulate de recurentul-pârât prin întâmpinare, Înalta Curte constată că le-a răspuns, implicit, în procesul de examinare a recursului declarat de reclamantă, din perspectiva motivului de casare apreciat ca fiind fondat. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va respinge recursul incident formulat de pârât, va admite recursul formulat de reclamantă, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.