ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4553/2022

Ședința publică din data de 11 octombrie 2022

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal sub dosar nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/28.02.2020 emis de pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 125 din 7 octombrie 2020, Curtea de Apel Cluj a admis acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate și a anulat raportul de evaluare nr. x/28.02.2020.

A obligat pârâta să achite reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 6.000 RON.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate, pentru motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material).

În dezvoltarea recursului formulat, după redarea dispozițiilor art. 10 lit. f) din Legea nr. 176/2010, recurenta-pârâtă a arătat că inspectorii de integritate au dreptul de a emite rapoarte de evaluare în următoarele situații: 1) când identifică o situație de incompatibilitate, un conflict de interese sau o diferență nejustificată în averea persoanei evaluare; 2) când identifică o abatere disciplină; 3) când identifică o contravenție; 4) când identifică elementele constitutive ale unei infracțiuni.

În esență, a susținut că cele 4 situații enumerate anterior sunt distincte, astfel încât, contrar celor reținute de Curtea de Apel, legiuitorul nu condiționează doar identificarea abaterilor disciplinare care sunt în strânsă legătură cu conflicte/incompatibilitatăți.

Astfel, instanța de fond, în mod eronat a asimilat răspunderea disciplinară atrasă de fapte care determină conflicte de interese și incompatibilități cu răspunderea disciplinară atrasă de săvârșirea unor alte fapte care reprezintă abateri disciplinare. În speță, raportul de evaluare întocmit are valoarea unei sesizări a instituțiilor competente să ia măsurile disciplinare ce se impun în cazul intimatului-reclamant, fiind încălcată obligația prevăzută de dispozițiile art. 19 din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.

Recurenta-pârâtă a mai precizat că raportul de evaluare prin care se sesizează entitățile competente în vederea efectuării de cercetări specifice cu privire la existența elementelor constitutive ale unei abateri disciplinare și să aplice sancțiunile corespunzătoare este o sesizare și nu reprezintă un act administrativ pentru a putea face obiectul controlului instanței de contencios administrativ.

În opinia sa, prin simpla sesizare a celor două entități în vederea efectuării unor cercetări disciplinare nu se naște un raport juridic de drept administrativ, această situație fiind diferită de cea care, prin raportul de evaluarea, ANI constată existența unui conflict de interese administrativ (în situația în care fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni), caz în care fapta în sine săvârșită constituie abatere disciplinară, iar consecința este aplicarea unei sancțiuni administrative de către organele disciplinare.

Prin urmare, abia după ce, în urma cercetării administrative declanșate la nivelul celor două instituții în baza sesizării ANI se confirmă săvârșirea de către petent a abaterii disciplinare sesizate și se emite un act administrativ de sancționare a acestuia, intimatul-reclamant se poate adresa instanței de contencios administrativ în vederea anulării actului.

Totodată, prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a considerat că suma reprezentând cheltuielile de judecată la plata cărora a fost obligată este vădit disproporționată în raport cu complexitatea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocatul intimatului-reclamant, având în vedere faptul că dosarul a fost soluționat la primul termen de judecată care a impus prezența apărătorului convențional, nefiind administrat un probatoriu complex.

În concluzie, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea în totalitate a acțiunii formulate de intimatul-reclamant ca inadmisibilă, precum și reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată acordate acestuia.

Intimatul reclamant A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Intimatul reclamant A. a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ Raportul de evaluare nr. x/28.02.2020 emis de Agenția Națională de Integritate, prin care s-a constatat că, deși nu se identifică elemente de încălcare a regimului juridic al incompatibilităților și conflictelor de interese în materie administrativă, au fost identificate elemente de încălcare a legislației disciplinare, întrucât reclamantul nu a respectat obligația prevăzută de dispozițiile art. 19 din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice în sensul că, în perioada 2011 - 2017, a exercitat simultan atât atribuțiile de conducere executivă (în calitate de director general) cât și atribuțiile președintelui Consiliului de administrație al Aeroportului, în condițiile în care i-au fost delegate atribuții de conducere executivă a Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj.

Instanța de fond a admis acțiunea și a anulat actul contestat, reținând că este nelegal raportul de evaluare prin care se constată abateri disciplinare în contextul în care nu s-a constat nicio situație de incompatibilitate sau conflict de interese.

Recurenta a susținut că raportul de evaluare prin care se sesizează entitățile competente în vederea efectuării de cercetări specifice cu privire la existența elementelor constitutive ale unei abateri disciplinare și să aplice sancțiunile corespunzătoare este o sesizare și nu reprezintă un act administrativ pentru a putea face obiectul controlului instanței de contencios administrativ.

Această critică este nefondată.

Contrar susținerilor recurentei pârâte, Înalta Curte constată că acțiunea în anularea unui raport de evaluare emis de Agenția Națională de Integritate prin care nu s-au constatat încălcări ale regimului incompatibilităților/conflictului de interese, ci s-au reținut doar elemente de încălcare a legislației ce pot constitui abateri disciplinare este admisibilă, nefiind similară cu situația în care prin raportul de evaluare se sesizează organele cercetare penală, întrucât ANI a analizat pe fond speța și din perspectiva existenței/inexistenței unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate.

Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 "Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat că a emis un act administrativ, a încheiat un act juridic, a luat o decizie sau a participat la luarea unei decizii cu încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective, în măsura în care prevederile prezentei legi nu derogă de la aceasta și dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni.", iar prin alin. (3), respectiv (5) se prevede "(3) Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate sau de conflict de interese constituie temei pentru eliberarea din funcție ori, după caz, constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective; (5) Răspunderea civilă sau administrativă, disciplinară, pentru faptele care determină existența conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate ale persoanelor aflate în exercitarea demnităților publice sau funcțiilor publice este înlăturată, nemaiputând fi angajată în condițiile depășirii termenului general de prescripție de 3 ani de la data săvârșirii lor, în conformitate cu art. 2.517 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare".

Raportat la dispozițiile anterior citate, în mod corect judecătorul fondului a reținut că sesizarea organelor competente se face în contextul în care, pe lângă o faptă apreciată disciplinară sau, după caz, penală există și constatată o incompatibilitate, un conflict, respectiv fapta este în strânsă legătură cu aceasta (conflict/incompatibilitate).

Cu alte cuvinte, în lipsa constatării unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate, raportul de evaluare prin care se constată abateri disciplinare este nelegal, întrucât nu este îndeplinită condiția ca fapta constatată să fie în strânsă legătură cu un conflict de interese/incompatibilitate, rațiunea legiuitorului nefiind aceea de a acorda Agenției Naționale de Integritate competență generală de a cerceta și constata orice încălcări ale legislației care pot constitui abateri disciplinare.

Nu pot fi primite nici criticile recurentei pârâte referitoare la cheltuielile de judecată, având în vedere că, prin Decizia nr. 3/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 181 din 05 martie 2020, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., s-a statuat că motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., întrucât reprezintă o chestiune de temeinicie, și nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate.

Față de împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate.

În temeiul art. 453 din C. proc. civ., va obliga recurenta pârâtă Agenția Națională de Integritate la plata către intimatul reclamant A. a sumei de 3200 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței civile nr. 125 din 7 octombrie 2020 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta pârâtă Agenția Națională de Integritate la plata către intimatul reclamant A. a sumei de 3200 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 octombrie 2022.