ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 91/2022

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal la data de 25.08.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/07.08.2020. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că prin raportul de evaluare contestat s-a susținut că a încălcat dispozițiile art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, reținându-se că în perioada în care a avut calitatea de consilier local al municipiului Câmpia Turzii, a avut și calitatea de administrator-membru al Consiliului de administrație în cadrul S.C. B. S.A., societate având ca acționar unic Consiliul Județean Cluj. Astfel, a considerat reclamantul, pârâta a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 150 din data de 30 octombrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței de fond a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva unor critici de nelegalitate subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecarea cauzei în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și anulării Raportului de evaluare nr. x/07.08.2020. În dezvoltarea recursului promovat recurentul-reclamant a susținut, în contextul unei succinte expuneri a situației de fapt, că hotărârea de fond cuprinde motive străine de natura cauzei și este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ. Astfel, a arătat că în susținerea cererii sale a invocat greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în opinia sa în mod eronat reținând prima instanță că nu este necesar să existe un conflict de interese între funcția de consilier local și aceea de membru în consiliul de administrație al societății comerciale menționate. Dimpotrivă, apreciază că pentru a exista conflict de interese este necesar ca regia autonomă sau societatea comercială să aibă, fie sediul, fie o filială pe raza administrativ-teritorială a unității administrative unde a avut calitatea de consilier local. Ca urmare, lipsa acestei condiții împiedică existența unui conflict între atribuțiile sale de consilier local și acela de membru în consiliul de administrație aflat în subordinea Consiliului local din care face parte, aceasta fiind și interpretarea dată de instanța supremă în jurisprudența sa în materie, la care a făcut trimitere în cuprinsul cererii de recurs. În continuare recurentul a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu interpretarea greșită a dispozițiilor art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, sub acest aspect afirmând că funcția de consilier local sau consilier județean este incompatibilă cu exercitarea funcțiilor de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, asociat, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor la regiile autonome și societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, de interes județean ori înființate sau aflate sub autoritatea consiliului județean sau la regiile autonome și societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, de interes național, care își au sediul sau care dețin filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă, cu excepția reprezentanților în adunarea generală a acționarilor la societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, a membrilor în consiliile de administrație ale unităților și instituțiilor de învățământ de stat sau confesionale și ale spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale sau a altor reprezentanți ai instituțiilor publice din subordinea unităților administrativ-teritoriale sau la care unitatea administrativ-teritorială respectivă deține participație, în cazul consilierului local; respectiv la regiile autonome și societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, de interes local înființate sau aflate sub autoritatea consiliului local, precum și la regiile autonome și societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, de interes național, care își au sediul sau care dețin filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă, cu excepția reprezentanților în adunarea generală a acționarilor la societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, a membrilor în consiliile de administrație ale unităților și instituțiilor de învățământ de stat sau confesionale și ale spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale sau a altor reprezentanți ai instituțiilor publice din subordinea unităților administrativ-teritoriale sau la care unitatea administrativ-teritorială respectivă deține participație, în cazul consilierului județean. Întrucât a fost numit în calitate de membru în Consiliul de administrație al S.C. B. S.A., societate comercială aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, în interpretarea dispozițiilor legale enunțate, nu se poate reține că ar exista un caz de incompatibilitate sau conflict de interese, deoarece societatea la care a avut calitatea de membru în consiliul de administrație nu avea sediul și nici filială în Unitatea Administrativ-Teritorială Câmpia Turzii, iar aceasta nu a avut în perioada 2017-2020 nicio relație cu societatea comercială unde a avut calitatea de membru în consiliul de administrație. În opinia recurentului, pentru a exista caz de incompatibilitate, ar trebui ca această calitate de membru în consiliul de administrație să vină în conflict cu exercitarea atribuțiilor de consilier local al municipiului Câmpia Turzii. Totodată, a susținut că unitatea administrativ-teritorială nu are calitatea de acționar al S.C. B. S.A., nu are și nu a avut niciodată relații cu această societate comercială și, prin urmare, calitatea sa de consilier local nu poate veni în conflict cu aceea de administrator. Astfel, rolul normei juridice este acela de a reglementa relațiile sociale referitoare la buna desfășurare a activității de serviciu, activitate care nu se poate realiza în condițiile îndeplinirii unor acte cu încălcarea principiilor imparțialității, integrității, transparenței deciziei și supremației interesului public în exercitarea demnităților și funcțiilor publice. De asemenea, incriminarea nu urmărește sancționarea unor situații în care sunt încălcate normele legale ce conferă temei și justificare obținerii unor foloase materiale, ci, a situațiilor în care exercitarea imparțială a atribuțiilor consilierului local ar putea fi afectată, având în vedere că funcțiile deținute în stare de incompatibilitate se influențează sau se pot influența reciproc, funcția publică nemaiputând fi exercitată în condiții de obiectivitate și imparțialitate, fiind astfel vătămat principiul supremației interesului public. Concluzionând, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului cu consecința admiterii cererii și anulării raportului de evaluare atacat, având în vedere că exercitarea atribuțiilor sale de administrator la societatea comercială nu poate influența în niciun fel deciziile luate în calitate de consilier local.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată la data de 14.01.2021, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a invocat excepția nulității recursului pentru neformularea unor critici de nelegalitate, considerând aceasta că au fost reluate argumentele din cuprinsul cererii de chemare în judecată, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică. În esență, a susținut că instanța de fond a interpretat și a aplicat în mod corect dispozițiile legale incidente în cauză, constatând legalitatea actului administrativ contestat sub aspectul existenței stării de incompatibilitate reținute. La termenul de dezbateri din data de 13 ianuarie 2022, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, apreciind că recurentul a formulat critici care se pot circumscrie motivelor de casare invocate și a reținut spre soluționare recursul pe fondul acestuia.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată în raport de criticile invocate de parte, subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., și de apărările formulate de intimata-pârâtă prin întâmpinarea formulată în cauză, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. 5.1. Astfel cum rezultă din argumentele expuse la pct. 3 din prezenta decizie, reclamantul a criticat sentința de fond, în principal din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Potrivit textului de lege invocat: "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei". În literatura de specialitate s-a precizat că, deși la punctul 6 ar fi vorba de trei motive distincte, în realitate este vorba despre ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare, și anume nemotivarea hotărârii, deoarece astfel trebuie calificate și o hotărâre care nu este deloc motivată și una care cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii. Un atare motiv de casare se justifică prin faptul că, în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluția adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei. În speță, recurentul-reclamant a susținut că hotărârea de fond cuprinde motive străine de natura cauzei, aspect ce ar rezulta din împrejurarea că, deși în sprijinul cererii sale a arătat că s-a reținut în mod nelegal că ar fi încălcat dispozițiile art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, prin sentința recurată instanța de fond a arătat că nu este necesar să existe un conflict de interes între funcția de consilier local și aceea de membru în consiliul de administrație. Totodată, a susținut recurentul, pentru a exista conflict de interese este necesar ca regia autonomă sau societatea comercială să aibă fie sediul, fie o filială pe raza administrativ-teritorială a unității administrative unde acesta avea calitatea de consilier local, în lipsa acestei condiții neputând fi reținută existența cazului de incompatibilitate. Observând textul art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., se desprinde necesitatea arătării motivelor de fapt și de drept ce au format convingerea instanței, precum și a celor pentru care s-au înlăturat cererile părților. Concluzionând, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar, ea constituind astfel o garanție pentru părțile din proces în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și, de altfel, singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar. Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, include, printre altele, dreptul părților de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, aceasta implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt (a se vedea hot. CEDO din 28.04.2005 în cauza Albina c. României și hot. CEDO din 15.03.2007 în cauza Gheorghe c. României). Circumstanțiind aspectele de ordin teoretic la speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a făcut o justă analiză a susținerilor părților și a răspuns argumentelor acestora, expunând în mod logic și gradual considerentele care au fundamentat soluția adoptată. Astfel, este de observat că motivarea hotărârii atacate este clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar, sub acest aspect Înalta Curte constatând că, în realitate, susținerile recurentului-reclamant referitoare la analizarea de către prima instanță a situației de incompatibilitate prin raportare la dispozițiile legale incidente, reflectă dezacordul părții în privința argumentelor ce au stat la baza soluției pronunțate de prima instanță, fără a susține motivul de casare invocat. În aceste condiții, Înalta Curte reține că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu este fondat. Împrejurarea că recurentul-reclamant nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe, nu poate conduce la incidența motivului de nelegalitate referitor la nemotivarea hotărârii, deoarece acest text de lege se referă la pronunțarea hotărârii în baza unor temeiuri străine de natura pricinii, ipoteză care, așa cum s-a arătat, nu se verifică în speță, partea neindicând în concret motivele pretins a fi străine de natura cauzei, pe care le conține hotărârea atacată. De altfel, se constată că prin argumentele aduse de către recurentul-reclamant pe această cale s-ar putea reține că partea a invocat, eventual, o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente, aspecte ce vor fi verificate și analizate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., însă ipoteza că hotărârea recurată ar fi nemotivată nu poate fi primită. 5.2. Așadar, procedând la verificarea sentinței de fond și din perspectiva criticilor recurentului-reclamant subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., constată că nici acest motiv de casare nu este incident în cauză, criticile formulate de parte sub acest aspect fiind, de asemenea, nefondate. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente. În cadrul criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că instanța de fond a interpretat și a aplicat în mod greșit normele de drept aplicabile în speță în materie de incompatibilități. Concret, partea a susținut interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003. Cât privește contextul factual, se reține că prezentul demers judiciar vizează solicitarea reclamantului A. de anulare a Raportului de evaluare nr. x/07.08.2020 întocmit de Agenția Națională de Integritate, cu consecința constatării inexistenței stării de incompatibilitate reținute. În fapt, s-a arătat că la data de 19.07.2017, Agenția Națională de Integritate a fost sesizată de către Instituția Prefectului - Județul Cluj, în temeiul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, în lucrarea nr. x/19.07.2017, cu privire la faptul că reclamantul A., consilier local în cadrul Consiliului Local al municipiului Câmpia Turzii, nu a respectat dispozițiile legale privind regimul juridic al incompatibilităților întrucât a exercitat simultan, începând cu data de 28.11.2017, funcțiile de consilier local al Municipiului Câmpia Turzii și administrator-membru al Consiliului de administrație în cadrul S.C. B. S.A., societate având ca acționar unic Consiliul Județean Cluj. Prin raportul de evaluare contestat s-a apreciat că persoana verificată nu a respectat dispozițiile legale privind regimul juridic al incompatibilităților, reținându-se că, în perioada în care a exercitat mandatul de consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Câmpia Turzii, și anume 2016-2020, a participat la deliberarea și adoptarea H.C.L. Câmpia Turzii nr. 18/23.02.2017 și H.C.L. Câmpia Turzii nr. 25/23.02.2017 privind S.C. Domeniul Public S.A., societate la care acesta este angajat cu contract individual de muncă, încălcând dispozițiile art. 88 alin. (1) lit. d) teza I din Legea nr. 161/2003 și nerespectând prevederile art. 91 alin. (3) teza I din același act normativ. Raportul menționat a fost contestat de către persoana evaluată, reclamantul A., fiind criticat pentru nelegalitate exclusiv din perspectiva greșitei interpretări și aplicări a prevederilor art. 88 alin. (1) lit. d) teza I din Legea nr. 161/2003. Soluționând contestația, curtea de apel a găsit neîntemeiate toate susținerile reclamantului, reținând, în esență, că acesta a deținut în același timp calitatea de consilier local și pe cea de administrator-membru în consiliul de administrație al S.C. B. S.A.., societate având ca acționar unic Consiliul Județean Cluj, astfel că în mod corect s-a constatat în cuprinsul raportului de evaluare existența stării de incompatibilitate prevăzute de art. 88 alin. (1) lit. d) teza I din Legea nr. 161/2003. În esență, criticile recurentului-reclamant vizează interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale menționate, mai exact acesta apreciază că dispozițiile art. 88 lit. d) din Legea nr. 161/2003 impun ca și în cazul regiilor autonome și societăților reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de interes județean, ori înființate sau aflate sub autoritatea consiliului județean, să fie îndeplinită cerința ca aceste regii autonome sau societăți să aibă sediul sau să dețină filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă, în lipsa acestei condiții considerând că nu se poate vorbi despre existența unui conflict între atribuțiile sale de consilier local și acelea de membru în consiliul de administrație al societății aflate în subordinea consiliului local din care face parte. Prima instanță a reținut în argumentarea soluției pronunțate și a analizat cauza cu luarea în considerare a dispozițiilor art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, apreciind, dimpotrivă, că acest text de lege nu face nicio precizare și nicio distincție cu privire la sediu, ceea ce înseamnă că starea de incompatibilitate subzistă indiferent de locul unde este sediul sau sunt filialele acestor regii autonome sau societăți de interes județean, înființate/coordonate la nivel județean. Contrar susținerilor recurentului-reclamant, instanța de control judiciar constată că prima instanță a pronunțat hotărârea cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în speță, raportat la situația de fapt reținută, soluție pe care, la rândul său, o adoptă ca atare. Astfel, din interpretarea dispozițiilor art. 88 alin. (1) lit. d) teza I din Legea nr. 161/2003 rezultă că acestea sunt clare și neechivoce, necondiționând existența stării de incompatibilitate și de alte condiții, precum funcționarea efectivă sau nu a regiei autonome sau a societății de interes județean, de obținerea sau nu de venituri în concret de către acestea sau de sediul, respectiv filialele acestor regii autonome sau societăți de interes județean, pentru a fi incidentă norma legală specifică și a se reține starea de incompatibilitate, fiind suficient să existe un cumul de funcții sau de calități care să fie dintre cele prevăzute expres de lege. În acest context, având în vedere că reclamantul a deținut în același timp calitatea de consilier local și pe aceea de administrator-membru al Consiliului de administrație al S.C. B. S.A., societate ce avea ca acționar unic Consiliul Județean Cluj, prima instanță a constatat în mod corect legalitatea raportului de evaluare prin care s-a reținut încălcarea interdicției prevăzute de art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003. Cât privește critica recurentului-reclamant referitoare la inaplicabilitatea dispozițiilor art. 87 lit. d) și a) art. 91 din Legea nr. 161/2003, susținând acesta că în exercitarea atribuțiilor de administrator la societatea comercială în discuție nu poate influența în niciun fel deciziile luate în exercitarea funcției publice de consilier local, care să afecteze imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și supremația interesului public, deoarece unitatea administrativ-teritorială unde are calitatea de consilier local nu este acționar al societății S.C. B. S.A. și nu are și nu a avut relații cu această societate, Înalta Curte reține că alegațiile părții formulate din această perspectivă nu se verifică în speță, întrucât reflectă propriul demers interpretativ al legii în vederea obținerii soluției favorabile pretinse, fără a susține însă motivul de nelegalitate invocat. Articolul 88 alin. (1) din Legea 161/2003 prevede că funcția de consilier local sau consilier județean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcții sau calități: d) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, asociat, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor la regiile autonome și societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de interes județean ori înființate sau aflate sub autoritatea consiliului județean sau la regiile autonome și societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de interes național care își au sediul sau care dețin filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă,.(… ). Din interpretarea sistematică a prevederilor legale enunțate rezultă cu puterea evidenței că voința legiuitorului a fost aceea de a prevedea în mod alternativ situația în care funcția alesului local este la regiile autonome și societățile de interes județean, înființate/coordonate la nivel județean, fără a face vreo distincție din această perspectivă, și societățile, regiile autonome de interes național ce au sediul sau dețin filiale în unitatea administrativ-teritorială în discuție, sub acest aspect prima instanță reținând în mod corect legalitatea raportului de evaluare supus controlului instanței de contencios administrativ. Potrivit art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, forma în vigoare în perioada de referință, "Alesul local poate renunța la funcția deținută înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcție. Alesul local care devine incompatibil prin aplicarea prevederilor prezentei secțiuni este obligat să demisioneze din una dintre funcțiile incompatibile în cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi". În temeiul acestor prevederi legale, recurentul-reclamant avea obligația de a renunța la una dintre calitățile care determină starea de incompatibilitate, însă, în pofida acestei obligații, recurentul a exercitat concomitent funcția de consilier local și pe aceea de administrator-membru al Consiliului de administrație al S.C. B. S.A. și după expirarea termenului legal în care acesta putea să renunțe la una dintre calitățile care determină existența stării de incompatibilitate. În cauză, se reține că în perioada 2016-2020 reclamantul A. a exercitat mandatul de consilier local al municipiului Câmpia Turzii, județul Cluj, în aceeași perioadă, mai exact începând cu data de 28.11.2017, exercitând și funcția de administrator-membru în Consiliul de administrație al S.C. B. S.A., al cărei acționar unic este Consiliul Județean Cluj, aspecte necontestate în cauză. Ceea ce contestă însă recurentul-reclamant este faptul că pârâta Agenția Națională de Integritate și, implicit, instanța de fond, au interpretat în mod greșit prevederile art. 88 lit. d) din Legea nr. 161/2003 prin raportare la reținerea eronată a stării de incompatibilitate în condițiile în care, pe de o parte sediul societății respective nu se află în unitatea administrativ-teritorială Câmpia Turzii și nici nu are filială pe raza acesteia, iar, pe de altă parte, în exercitarea atribuțiilor de administrator la societatea comercială în discuție nu poate influența în niciun fel deciziile luate în exercitarea funcției publice de consilier local, care să afecteze imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și supremația interesului public, deoarece unitatea administrativ-teritorială unde are calitatea de consilier local nu este acționar al societății B. S.A. și nu are și nici nu a avut relații cu această societate. Susținerile recurentului-reclamant sunt nefondate, instanța de control judiciar reținând sub acest aspect că nu poate constitui cauză de înlăturare a stării de incompatibilitate împrejurarea că sediul societății la care a avut calitatea de administrator-membru al consiliului de administrație nu se află în unitatea administrativ-teritorială Câmpina Turzii, câtă vreme legiuitorul nu a prevăzut o asemenea distincție în cazul acestor societăți de interes județean. În al doilea rând, nici susținerea recurentului-reclamant conform căreia, în exercitarea atribuțiilor de administrator la societatea comercială în discuție, nu poate influența în niciun fel deciziile luate în exercitarea funcției publice de consilier local, care să afecteze imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și supremația interesului public, în considerarea faptului că unitatea administrativ-teritorială unde are calitatea de consilier local nu este acționar al societății S.C. B. S.A. și nu are și nici nu a avut relații cu această societate, nu poate constitui cauză de înlăturare a stării de incompatibilitate, câtă vreme intenția legiuitorului în adoptarea dispozițiilor legale incidente în speță a fost aceea de a asigura transparența în exercitarea demnităților publice și combaterea corupției, independent de dovedirea acestor aspecte, interdicția legală în discuție fiind una absolută, iar constatarea existenței acesteia necondiționată de aspectele invocate. Așadar, textul de lege în temeiul căruia s-a stabilit starea de incompatibilitate nu condiționează în sensul desfășurării efective de activități în cadrul societăților comerciale, interzicând cumulul de calități, necondiționat de activitatea depusă de societate sau de încheierea unor contracte cu instituții publice, astfel încât nu prezintă relevanță în cauză nici aspectele părții referitoare la imposibilitatea exercitării de influențe datorită deținerii acestor funcții. Nu sunt relevante în sensul interpretării propuse de către recurentul-reclamant nici considerentele Deciziilor nr. 5733/2013 și 6358/2013 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, evocate de parte în cuprinsul cererii de recurs, deoarece premisele speței sunt diferite. În consecință, contrar raționamentului recurentului-reclamant, pe care nu îl împărtășește, Înalta Curte reține că voința legiuitorului în adoptarea Legii nr. 161/2003 nu a fost reglementarea incompatibilității consilierilor locali și județeni de a exercita funcțiile expres prevăzute în art. 88 alin. (1) lit. d), prin care și aceea de membru al consiliului de administrație al unei societăți reglementate de Legea nr. 31/1990, de interes județean, doar în ipoteza în care aceasta are sediul sau deține filiale în unitatea administrativ-teritorială sau doar în condițiile în care unitatea administrativ-teritorială unde are calitatea de consilier local nu este acționar al societății respective și nu are și nici nu a avut relații cu această societate. Interpretarea pe care și-a întemeiat recurentul-reclamant apărarea referitoare la sediul societății comerciale unde a avut calitatea de administrator-membru al consiliului de administrație, vizează exclusiv situația regiilor autonome și societăților de interes național, reglementată în teza a II-a a art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, ipoteză ce nu își găsește aplicabilitatea în speță. În egală măsură, Înalta Curte reține că scopul legiuitorului în adoptarea dispozițiilor legale incidente în speță este, așa cum s-a arătat, acela de a asigura transparența în exercitarea demnităților publice și combaterea corupției, independent de aceste aspecte, astfel încât criticile părții recurente aduse sentinței de fond din această perspectivă vor fi înlăturate. Totodată, se impune a se observa că regimul juridic privind incompatibilitățile este expres prevăzut de cadrul normativ incident în materie, prin interzicerea deținerii simultane a două calități expres prevăzute de lege, iar art. 88 alin. (1) lit. d) teza I din Legea nr. 161/2003 reglementează o situație specială de incompatibilitate, interzicând deținerea funcției de consilier local și a unei alte funcții expres prevăzute, cum ar fi aceea de membru în consiliul de administrație al unei societăți reglementate de Legea nr. 31/1990, de interes județean, situație demonstrată în speță. În aceste condiții, Înalta Curte constată că în cauză nu s-au conturat elemente de nelegalitate a actului administrativ contestat, și anume Raportul de evaluare nr. x/07.08.2020 întocmit de Agenția Națională de Integritate, argumentele expuse de către recurentul-reclamant în calea de atac a recursului nefiind apte să determine casarea hotărârii instanței de fond, întrucât aceasta a fost motivată cu respectarea rigorilor prevăzute de lege și a fost dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în speță.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Față de toate considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant și, în consecință, va menține sentința de fond atacată. PENTRU ACESTE MOTIVE,