ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4166/2024

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 03.11.2022 și înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Președintele României, anularea în parte a Decretului nr. 1068/01.08.2022, respectiv a poziției nr. 12 din Anexa la decret, cuprinzând lista persoanelor cărora le-a fost retras titlul de "Luptător pentru Victoria Revoluției din decembrie 1989 - Luptător cu Rol Determinant", numai în ceea ce privește retragerea titlului reclamantului.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 49 din 23 martie 2023, pronunțată de către Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Președintele României - Administrația Prezidențială, și a dispus anularea în parte a Decretului nr. 1068/01.08.2022 privind retragerea titlului de Luptător pentru Victoria Revoluției din decembrie 1989 - Luptător cu Rol Determinant, emis de Președintele României, cu privire la poziția 12 din anexă, referitor la reclamantul din prezenta cauză.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței civile nr. 49 din 23 martie 2023 și a încheierii interlocutorii din data de 26.01.2023, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2022 a promovat recurs pârâtul Președintele României, B., prin Administrația Prezidențială, formulând critici de nelegalitate din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5,6 și 8 din C. proc. civ. 3.1 Prealabil recurenta aduce critici cu privire la introducerea în cauză a Secretariatului de Stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 arătând că a formulat o astfel de solicitare în fața instanței de fond, motivată pe aspectul că această instituție a emis toate actele administrative premergătoare emiterii Decretului nr. 1068/2022 de retragere a titlului de revoluționar al intimatului - reclamant, acte care, împreună cu Sentința Tribunalului Constanța nr. 951/2019, au stat la baza și au fundamentat Decretul Președintelui României nr. 1068/2022. 3.2. Cu privire la motivele de recurs, recurenta consideră că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, precum și a regulilor de drept procesual aplicabile, sens în care înțelege să formuleze critici de nelegalitate subsumate dispozițiilor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., având în vedere următoarele aspecte: (ii) O altă critică, subsumată acelorași motive de recurs, vizează faptul că, instanța de fond, în mod eronat, nu s-a mai pronunțat asupra solicitării formulate de Administrația Prezidențială, prin întâmpinarea nr. SG/15014/28.11.2022, reiterată prin Note Scrise nr. SG/976/25.01.2023, de a extinde cadrul procesual pasiv. în sensul introducerii în cauză a Secretariatului de Stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 (Secretariatul de Stat), fiind încălcate dispozițiile prevăzute de art. 13 și art. 14 alin. (2), rap. la art. 174 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ. Recurenta susține că, instanța de fond, deși a supus dezbaterii contradictorii introducerea în cauză a Secretariatului de Stat, nu s-a pronunțat asupra acestei chestiuni litigioase. În considerarea faptului că instanța nu s-a mai pronunțat pe această cerere, nicăieri în cuprinsul sentinței recurate, apreciază că aceasta fost pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură (art. 488 pct. 5 C. proc. civ.) și cu încălcarea principiului contradictorialității, precum și a normelor de drept material (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.). (iii) ce a de a treia critică vizează respingerea excepției inadmisibilității, care în opinia recurentei a fost în mod nelegal respinsă de către instanța de fond. În acest sens, se arată că, potrivit dispozițiilor art. 100 alin. (2) din Constituție, unele decrete ale Președintelui se contrasemnează de prim-ministru. Acestor acte juridice le sunt aplicabile dispozițiile art. 126 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora "Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu exceptai celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum și a actelor de comandament cu caracter militar. Instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale." Așa fiind, în măsura în care, prin obiectul de reglementare, decretele Președintelui nu se circumscriu sferei actelor exceptate, ele nu pot fi atacate în contencios administrativ, potrivit dispozițiilor Legii nr. 554/2004. Decretele Președintelui emise în exercitarea atribuției constituționale prevăzute de art. 94 lit. a) din Constituție nu sunt simple acte administrative susceptibile de control pe calea contenciosului administrativ, ci sunt acte juridice complexe, ce exprimă raporturi de natură constituțională între Președintele României, pe de o parte și Parlament, pe de altă parte și în opinia recurentei, potrivit art. 1 alin. (4) din Constituție, nu sunt cenzurabile de către instanțele judecătorești pe calea contenciosului administrativ. Face în acest sens trimitere recurenta și la Decizia Curții Constituționale nr. 946 din 30 octombrie 2007 prin care instanța de contencios constituțional a reținut că dispozițiile art. 126 alin. (6) din Constituție "se limitează numai la reglementarea constituțională a garantării controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice pe calea contenciosului administrativ, de la care fac excepție în mod absolut numai două categorii de acte, cele de comandament cu caracter militar și cele care privesc raporturile cu Parlamentul, care prin natura lor nu sunt supuse sub nici o formă controlului judecătoresc". 3.3. Cu referire la motivul de recurs circumscris dispozițiilor prevăzute de prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurenta susține că, în mod eronat, prima instanță, prin sentința pronunțată, apreciază în sensul în care Președintele României ar avea atribuții în sfera Legii nr. 341/2004 și a Normelor sale metodologice, respectiv Președintele României "avea obligația legală, prin serviciile sale specializate, să analizeze propunerea, care a fost și însoțită, de altfel, de hotărârile judecătorești definitive menționate și să constante că în privința reclamantului nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru emiterea decretului de retragere a titlului." Apreciază recurenta ca fiind profund eronat raționamentul primei instanțe referitor la atribuțiile Președintelui României în emiterea decretelor. Deși normele speciale delimitează fără echivoc atribuțiile Președintelui României, respectiv ale Secretariatului de Stat, prima instanță le-a amestecat, și a adăugat, astfel, în sarcina Președintelui României obligații care, prin lege, aparțin Secretariatului de Stat sau i-a atribuit Președintelui obligații noi. In acest fel, prima instanță a golit de conținut obligațiile legale exprese ale Secretariatului de Stat. 3.

Referitor motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta afirmă că hotărârea instanței de fond este și nemotivată, aceasta nu a prezentat raționamentul logico-juridic care a creat convingerea pronunțării unei astfel de soluții. 3.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta afirmă că, din lecturarea motivării sentinței recurate reiese cu evidentă faptul că aceasta este pronunțată cu încălcarea prevederilor de drept material, sub următoarele aspecte: (i) procedura administrativă la care face referire instanța în conținutul sentinței recurate revine Secretariatului de Stat, în calitate de emitent al actelor și de titular al obligației instituite prin dispozițiile din Legea nr. 341/2004, respectiv H.G.. nr. 1412/2004 și nu Președintelui României. (ii) apreciază ca fiind util pentru dezlegare prezentei cauze, să fie stabilită legalitatea și oportunitatea actelor administrative emise de Secretariatul de Stat în cadrul procedurii administrative, premergătoare emiterii Decretului nr. 1068/2022 și care au stat la baza emiterii acestuia. Consideră recurenta că există o vădită contrarietate în raționamentul juridic al instanței cu privire la atribuțiile Președintelui României și cele ale Secretariatului de Stat, în baza cărora instanța pare că validează legalitatea propunerii emise de Secretariat, dar anulează decretul, lipsind actul administrativ de o finalitate practică și pierzând din vedere interdependența lor. În opinia sa, instanța de fond a aplicat în mod greșit normele de drept material ale Legii nr. 341/2004, mai precis a omis faptul că Decretul Președintelui României nr. 1068/2022 nu este un act emis de sine stătător, ci este emis în urma îndeplinirii unor proceduri administrative prevăzute în mod expres de lege și numai după ce acestea sunt îndeplinite de către Secretariatul de Stat. Afirmă, de asemenea, recurenta prin cererea de recurs, cu privire la culpa Instituției Prezidențiale faptul că, Secretariatul de Stat a sesizat în mod nelegal și netemeinic Președintele României, în sensul transmiterii propunerii de retragere a titlului, în condițiile în care nu deținea în realitate nicio hotărâre judecătorească, pronunțată ulterior acordării titlului, care să poată fi considerată element de noutate, în sensul legii. Administrația Prezidențială nu poate efectua activități suplimentare și nici nu poate formula către Secretariatul de Stat solicitări care exced cadrului legal. întrucât Președintele României a acționat cu bună-credință în vederea emiterii decretului, în baza unei propuneri legale, formulate de Secretariat, conform procedurii instituite de dispozițiile legale incidente. Propunerea Secretariatului, fiind act administrativ, beneficia, la data comunicării către Președintele României, de prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate, fiind titlu executoriu. Nici Legea nr. 341/2004, nici H.G.. nr. 1412/2004 nu stabilesc vreo obligație de natură procedural - administrativă (cum ar fi, de exemplu, verificarea îndeplinirii condițiilor de fond prevăzute de lege în vederea obținerii calității de revoluționar/retragerii, precum și acordării/retragerii titlului) în sarcina Președintelui României. Consideră recurenta că, fundamentul acordării cheltuielilor de judecată, precum și a altor despăgubiri eventual pretinse, este reprezentat de răspunderea civilă delictuală, reglementată prin C. civ., iar în cazul litigiilor, pârâțile răspund în solidar pentru prejudiciul cauzat reclamantului. Or, în opinia sa, pentru toate cele mai sus arătate, în cauză nu există o culpă a Președintelui României. 4. Apărările formulate de intimat Prin întâmpinarea depusă, intimatul-reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței nr. 49 din 23 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2022 5. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. 5.1 Cu privire la critica referitoare soluția pronunțată de către instanța de fond vizând extinderea cadrului procesual prin introducerea în cauză a Prim-ministrului, circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte o apreciază ca fiind nefondată. În litigiile de contencios administrativ, având ca obiect anularea unui act administrativ, calitate procesuală pasivă justifică în mod exclusiv emitentul actului administrativ a cărui anulare se cere. În cazul de față, prin cererea introdusă de către reclamant se solicită anularea unui decret emis de Președintele României, astfel încât Prim-Ministrul României nu este emitent al actului administrativ a cărui anulare se cere. Contrasemnarea decretului atacat de către Prim-Ministru reprezintă o operațiune administrativă concomitentă emiterii actului administrativ și nu are valoarea unei manifestări de voință de natură a-i conferi acestuia calitatea de coemitent al actului administrativ. Asumarea unei anumite răspunderi politice și juridice a prim-ministrului, prin contrasemnarea decretului, nu justifică introducerea sa în cauză, câtă vreme Președintele României are calitatea de emitent. Pe de altă parte, prin acțiunea formulată nu se aduc critici cu privire la operațiunea de contrasemnare, astfel că nici din această perspectivă nu se justifică existența calității procesuale pasive a pârâtului Prim-Ministrul României. De altfel, din perspectiva cadrului procesual pasiv nu prezintă relevanță persoanele nominalizate pentru contrasemnarea actului, în cadrul unei proceduri constituționale formale, atâta timp cât raporturile juridice se nasc între emitentul actul administrativ contestat în prezenta cauză și persoană vătămată de emiterea acestuia, astfel că modalitatea de verificare a legalității îl vizează și se răsfrânge în mod direct asupra acestuia. Fată de aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că în mod judicios a procedat instanța de fond cu privire la respingerea cererii de extindere a cadrului procesual prin introducerea în cauză Prim-Ministrului. 5.2. Referitor la critica recurentei vizând faptul că, instanța de fond, în mod eronat, nu s-a mai pronunțat asupra solicitării de a extinde cadrul procesual pasiv. în sensul introducerii în cauză a Secretariatului de Stat, ce poate fi încadrată în motivul de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte urmează de asemenea să o respingă față de următoarele considerente. Ambele chestiuni procedurale respectiv cea legată de extinderea cadrului procesual prin introducerea în cauză a Prim-Ministrului, cât și cea legată de introducerea în cauză a Secretariatului de Stat, au fost examinate și analizate de către instanța de fond, astfel după cum rezultă din conținutul practicatei sentinței recurate. La termenul de judecată din data de 23.03.2023 s-a pus în discuția părților necesitatea extinderii cadrului procesual prin introducerea în cauză a Prim-Ministrului, având loc dezbateri în contradictoriu pe acest aspect, consemnate în practicaua sentinței recurate, contrar afirmațiilor recurentului. În ceea ce privește Secretariatul de stat, astfel după cum rezultă tot din conținutul practicalei sentinței civile nr. 49 din 23 martie 2023, instanța de fond a apreciat că solicitarea nu poate fi analizata din perspectiva prevederilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ. părțile având posibilitatea să formuleze alte cereri care să conducă la participarea acestei părți în proces, solicitări care nu au fost însă formulate in cauză. Aceste aspecte se regăsesc și în cuprinsul sentinței recurate, la fila x, instanța de fond făcând referire la încheierea interlocutorie pronunțată in data de 26.01.2023, prin care a constatat motivat că în cauza nu se impune aplicarea prevederilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ. Fată de aceste aspecte, instanța de control judiciar nu poate reține ca fiind încălcate dispozițiile prevăzute de art. 13 si art. 14 alin. (2) C. proc. civ. raportate la art. 174 alin. (1) si alin. (2) C. proc. civ., respectiv încălcarea normelor privind dreptul la apărare si principiul contradictorialității, precum si buna administrare a justiției. Numai în măsura în care instanța de fond ar fi omis sa pună în dezbaterea contradictorie a pârților aspectele legate de lărgirea cadrului procesual, s-ar fi putut pune în discuție o nerespectare a principiului contradictorialității sau al dreptului de apărare, însă cazul de față nu ne aflăm într-o astfel de ipoteză. 5.3. Referitor la modul de soluționare a excepției inadmisibilității, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004. Astfel, prima instanță a interpretat și a aplicat în mod corect dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, reținând în mod justificat, raportat la conținutul raportului juridic litigios, și anume retragerea unui titlu acordat unei persoane identificate, fără a avea o legătură cu atribuțiile constituționale sau prevăzute de o lege organică în raporturile de natură politică cu Parlamentul, că decretul contestat nu este exceptat de la controlul judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, nefiind un act administrativ care privește relația cu Parlamentul, astfel cum sunt aceste acte definite de art. 2 alin. (1) lit. (k) din legea nr. 554/2004. Înalta Curte constată că decretul în litigiu este un act emis conform art. 94 lit. a) din Constituția României, în baza atribuțiilor conferite în mod expres Președintelui României de dispozițiile art. 8 alin. (6) din Legea nr. 341/2004 și art. 49 alin. (2) și art. 49 3 din H.G. nr. 1412/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977 nr. 341/2004. Astfel, titlurile prevăzute de Legea nr. 341/2004 se atribuie de Președintele României în baza art. 5 alin. (5) și art. 9 2 alin. (5) din legea menționată și se retrag în baza art. 8 alin. (6) din Legea nr. 341/2004, la propunerea Secretariatului de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist. Așadar, raportat la obiectul și la efectele pe care le produce, în mod corect a reținut prima instanță că Decretul nr. 1068/2022 nu a fost emis de Președintele României în raporturile sale de natură politică cu Parlamentul, astfel că nu poate fi încadrat în categoria actelor administrative exceptate de la controlul instanțelor de contencios administrativ, nefiind aplicabile în cauză dispozițiile art. 126 alin. (6) din Constituția României și ale art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, eronat invocate de recurentul - pârât Președintele României prin Administrația Prezidențială, soluția de respingere a excepției inadmisibilității, invocată de acesta, fiind legală. 5.4 Referitor la motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 6 C. proc. civ., Înalta curte urmează a le respinge ca nefondate pentru următoarele argumente. Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.- "Casarea unei unei hotărâri se poate numai când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești"; Înalta curte constată că, din analiza motivelor de recurs formulate nu se regăsesc argumente care să susțină, din punct de vedere juridic cazul de nelegalitate invocat, recurentul neindicând în mod concret în ce ar consta in mod efectiv depășirea atribuțiilor puterii judecătorești de către judecătorul fondului, atunci când a pronunțat hotărârea recurată. Recurentul a susținut că instanța de fond și-ar fi depășit atribuțiile puterii judecătorești, atribuind Președintelui României obligații neprevăzute de lege, ceea ce ar echivala cu "adăugarea la lege" și crearea unei norme noi, deși aceste obligații sunt stabilite de legiuitor în sarcina Secretariatului de Stat. Înalta Curte constată că această critică este nefondată, întrucât instanța de fond nu a creat o normă nouă, ci a procedat la aplicarea și interpretarea prevederilor legale indicate chiar de parte. În analiza sa, instanța de fond a valorificat dispozițiile legale incidente, fără a depăși limitele atribuțiilor puterii judecătorești. Obligațiile invocate de recurent sunt reglementate de legiuitor în sarcina Secretariatului de Stat, iar Președintele României acordă titlurile de revoluționar/luptător cu rol determinant exclusiv în baza prerogativelor sale constituționale. În ceea ce privește incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. (6) C. proc. civ., instanța de control judiciar observă că acesta este amintit la punctul IV din cererea de recurs, fără însă a fi efectiv motivat și fără a se arăta în concret motivul pentru care se apreciază de către recurent că judecătorul fondului nu ar fi prezentat raționamentul logico juridic care a creat convingerea instanței în sensul pronunțării unei astfel de soluții. Lecturând atent considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a argumentat într-o manieră corespunzătoare soluția pronunțată, fiind identificat raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată; în plus, considerentele dezvoltate de curtea de apel sunt în legătură cu soluția pronunțată, având o întindere suficientă, raportându-se în mod specific la situația de fapt dedusă judecății cu indicarea textele de lege pe care s-a întemeiat hotărârea instanței de fond. Caracterul pretins sumar al motivării unei hotărâri judecătorești nu determină cu necesitate nelegalitatea aisteia, prezentarea considerentelor care susțin soluția nefiind o chestiune de volum, ci una de sinteză, iar în speță, apreciază Înalta Curte că motivarea sentinței recurate cuprinde argumente suficiente. 5.5 Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), Înalta Curte urmează de asemenea să îl respingă ca nefondat pentru următoarele considerente. Soluția dată de prima instanță pe fondul cererii de chemare în judecată este legală, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 49 alin. (2), respectiv art. 49 1 alin. (2) din H.G. nr. 1412/2004, dar și a art. 3 alin. (6) din Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, criticile formulate de către recurentul-pârât sub acest aspect și subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. neputând fi reținute de instanța de control judiciar. Înalta Curte reține că, litigiul de față a fost generat, în esență, de eronata interpretare a unei hotărâri judecătorești, anume a sentinței civile nr. 951/13.06.2019, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2018, Din considerentele hotărârii judecătorești, care a stat la baza propunerii retragerii titlului, rezultă că instanța a constatat că cererea reclamantului A., de acordare a titlului de Luptător cu Rol Determinant, a fost soluționată prin admitere, prin Decizia nr. 336/28.05.2019 emisă de Secretariatul de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 astfel încât s-a reținut că nu există un refuz al autorității de emitere a certificatului, fiind respinsă cererea de obligare la emiterea noului certificat ca fiind rămasă fără obiect. Așadar, în mod judicios reține instanța de fond faptul că, hotărârea judecătorească nr. 951/13.06.2019 nu respinge cererea de acordare a calității de Luptător cu Rol Determinant pe fond, astfel cum a reținut Secretariatul de stat, ci respinge cererea de obligare la emiterea noului certificat, pentru argumentele de fapt și de drept menționate în mod clar în considerentele hotărârii, argumente care nu țin de îndeplinirea sau nu a condițiilor legale prevăzute de Legea nr. 341/2004. În această situație, se constată că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 49 alin. (2) din H.G. nr. 1412/2004, nefiind în niciun caz în discuție o hotărâre judecătorească de natura celor reglementate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 49 alin. (2) și art. 49 1 alin. (2) lit. a), b) și c) din H.G. nr. 1412/2004, cu modificările si completările ulterioare. În condițiile în care nu există în cazul intimatului-reclamant o hotărâre judecătoreasca definitivă de anulare a certificatului emisă în condițiile și cu respectarea dispozițiilor art. 8 alin. (6) din Legea nr. 341/2004 cu modificările și completările ulterioare rezultă că Decretul nr. 1068/2022, poziția nr. 12 din Anexă este nelegal, astfel că soluția pronunțată de instanța de fond privind anularea în parte a acestuia, apare ca fiind una legală și temeinică. În ceea ce privește argumentația recurentului cu privire la delimitarea strictă a atribuțiilor în materie din Legea nr. 341/2004, finalizate prin emiterea decretului prezidențial, urmare a propunerii Secretariatului de stat, atribuții prin care nu sunt stabilite, în sarcina Președintelui României, obligații procedurale de reanalizare a dosarului, reprezintă de asemenea o serie de aserțiuni ale recurentului care nu pot fi primite de instanța de control judiciar. Este adevărat că în procedura de acordare a titlurilor reglementate de art. 3 din actul normativ au fost stabilite norme administrative, premergătoare, instituția responsabilă cu analiza documentației și formularea propunerii fiind Secretariatul de Stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, conform H.G. nr. 1412/2004, însă, beneficiile reglementate de Legea nr. 341/2004 se acordă "doar pentru cazurile în care solicitantul este posesor al certificatului și titular al brevetului de atestare a titlului acordat de către Președintele României, prin decret prezidențial, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I". Așadar, actul generator de drepturi și obligații nu este propunerea formulată în cadrul procedurii administrative de către Secretariatul de Stat, ci decretul prezidențial, prin care i se conferă/retrage titlul, persoanei îndreptățite. În atare situație Înalta Curte apreciază că nu prezintă relevanță argumentația recurentului cu privire la lipsa atribuțiilor legale pentru a proceda la verificarea documentației și valabilitatea propunerii Secretariatului de Stat, acestea fiind aspecte care vizează, exclusiv, relația dintre cele două instituții nefiind relevante din perspectiva persoanei vătămate prin emiterea actului contestat. Cât privește argumentele privând absența culpei recurentului în procedura prezentă, Înalta Curte constată că nu reprezintă un element care să influențeze modul de soluționare a cauzei. Nelegalitatea decretului prezidențial nr. 1068 din 01.08.2022, prin care reclamantului i-a a fost retras titlul de "Luptător pentru Victoria Revoluției Române din decembrie 1989 - Luptător cu rol determinant" obținut în temeiul Legii nr. 341/2004, a fost analizată din perspectiva argumentației reținute în emiterea actului, dar și a materialului probator administrat, În concluzie, admiterea acțiunii și anularea parțială a actului nu a avut ca fundament o răspundere civilă subiectivă, ci modul de aplicare a prevederilor legale la o situație de fapt stabilită eronat și anume aceea că Hotărârea judecătorească nr. 951/13.06.2019 nu reprezenta o hotărâre judecătorească de natura celor reglementate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 49 alin. (2) și art. 49 1 alin. (2) lit. a), b) și c) din H.G. nr. 1412/2004, cu modificările si completările ulterioare. Raportat la toate cele ce preced, Înalta curte apreciază că, motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ. nu este fondat, nefiind regăsite aspecte de nelegalitate a hotărârii la o situație de fapt pe deplin stabilită și necontestată. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Președintele României prin Administrația Prezidențială a României, împotriva sentinței civile nr. 49 din 23 martie 2023 din 29 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.