ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4112/2024

Ședința publică din data de 26 septembrie 2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 09.01.2023 sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Președintele României B. și Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Decretului Președintelui României nr. 250/04.04.2002, publicat în Monitorul Oficial nr. 299/07.05.2002 și a efectelor lui în ceea ce o privește pe doamna procuror C. și anularea Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 73/28.04.2004.

Prin încheierea din 24 aprilie 2023, Curtea de Apel Craiova a respins, ca neîntemeiate, excepțiile inadmisibilității acțiunii, tardivității, lipsei de interes, lipsei calității procesuale pasive și a amânat pronunțarea soluției la data de 03.05.2023.

Prin Decizia nr. 153 din 3 mai 2023, Curtea de Apel Craiova a dispus următoarele:

- a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a României, formulată de reclamantul A., ca fiind inadmisibilă;

- a respins cererea de suspendare a executării Decretului Președintelui României nr. 250 din data de 04.04.2002 și a Hotărârii Consiliului Superior al României nr. 73 din data de 28.04.2004, ca nefondată;

- a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Președintele României, Consiliul Superior al Magistraturii, având ca obiect "alte cereri", ca neîntemeiată.

3.1. Împotriva încheierii din 24 aprilie 2023 și a Deciziei nr. 153 din 3 mai 2023 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara a declarat recurs reclamantul A..

În susținerea cererii sale, recurentul-reclamant a criticat soluția primei instanțe de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale, precum și de respingere pe fond a cauzei, dispuse prin hotărârea nr. 153 din data de 03.05.2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2023, reiterând, în esență, apărările formulate în fața instanței de fond.

Recurentul reiterează susținerile din fața primei instanțe, învederând că prevederile art. 47, art. 48, art. 49, art. 50 și art. 131 din Legea nr. 92/1992 stabilesc procedurile de numire în funcția de judecător și procuror, iar Consiliului Superior al Magistraturii încalcă prevederile art. 125 alin. (1) și art. 134 alin. (1) din Constituția României.

De asemenea, arată recurentul-reclamant, în temeiul art. 131 din legea nr. 92/1992, Consiliul Superior al Magistraturii era obligat să propună eliberarea din funcția de procuror și apoi numirea în funcția de judecător a doamnei C..

În opinia recurentului, aceste aspecte încalcă dispozițiile art. 15, art. 16, art. 20, art. 22, art. 24, art. 26, art. 28, art. 124, art. 126, art. 129, din Constituția României, art. 6, 8 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 20 "art. 21, art. 47, art. 48, art. 52, art. 52 și art. 53 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Mai arată recurentul-reclamant că Decretului Președintelui României nr. 250/04.04.2002 și Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 73 din data de 28.04.2004 sunt nelegale ca urmare a faptului că transferul doamnei C. din funcția de procuror în funcția de judecător s-ar fi realizat în lipsa emiterii unui decret prezidențial.

Se arată că în cauză, Consiliul Superior al Magistraturii nu putea și nu avea competența necesară să anuleze Decretul Președintelui României nr. 250/04.04.2002 prin care doamna C. a fost numită procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia. În aceste condiții, prin Hotărârea nr. 73/28.04.2004, nu putea să o transfere pe doamna procuror în funcția de judecător, fără ca Președintele României să o elibereze din funcția de procuror și să o numească în funcția de judecător, prin Decret publicat în Monitorul Oficial al României.

Solicită obligarea intimaților Președintele României, Consiliul Superior al Magistraturii și doamna procuror C. la plata sumei de 1.000.000 euro, în solidar.

3.2. Împotriva încheierii din 24 aprilie 2023 și a Deciziei nr. 153 din 3 mai 2023 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara a declarat recurs incident pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii prin care, apreciind incident motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului incident, casarea în parte a hotărârii atacate, raportat la dezlegarea eronată dată asupra excepției inadmisibilității și excepției tardivității acțiunii.

În esență, recurentul-pârât a învederat că, în mod nelegal a dispus instanța de fond respingerea excepției inadmisibilității, cu motivarea că actele a căror anulare s-a solicitat au intrat în circuitul civil producând efecte juridice. Astfel, arată că prima instanță a interpretat și aplicat în mod greșit dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere că recurentul-reclamant A. nu a făcut proba îndeplinirii procedurii prealabile cu privire la cererea de anulare a Decretului Președintelui României nr. 250/04.04.2002 și a Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 73 din data de 28.04.2004, solicită admiterea excepției inadmisibilității cererii, cu consecința respingerii acesteia, în integralitate, ca inadmisibilă.

De asemenea, recurentul-pârât susține că în mod nelegal a dispus instanța de fond respingerea excepției tardivității invocate prin întâmpinare, fiind aplicate greșit dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepția nulității recursului reclamatului. În subsidiar, aceasta a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata-pârâtă Administrația Prezidențială în calitate de reprezentantă a Președintelui României a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului reclamatului, în subsidiar, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

II.1. Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ., excepția nulității cererii de recurs principal, invocată de recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, prin întâmpinare, Înalta Curte o apreciază fondată, pentru considerentele ce succed:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte amintește că recursul este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege, motivele de recurs fiind instituite, așadar, prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere de legiuitor și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:

"Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:…d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Având în vedere scopul căii extraordinare de atac a recursului, astfel cum este acesta reglementat de prevederile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., ce dispun că "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", Înalta Curte arată că, pentru a se putea reține îndeplinirea, de către partea care promovează recursul, a obligației de motivare, este necesar ca, prin calea de atac exercitată, partea să învedereze, plecând de la argumentele statuate de prima instanță, care sunt aspectele de nelegalitate, dintre cele expres și limitativ reglementate de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ., pe care le apreciază incidente cauzei.

Mai mult, cererea de recurs trebuie să cuprindă atât arătarea motivelor de casare, cât și dezvoltarea lor, neputându-se limita la o simplă indicare formală a dispozițiilor normative aplicabile, condiția legală a dezvoltării motivelor implicând formularea unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli apreciate de parte ca fiind săvârșite de instanță în legătură cu astfel de dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În speță, recurentul-reclamant nu a formulat veritabile critici la adresa sentinței pronunțate de instanța de fond, prin care să arate în ce constă, în concret, nelegalitatea acesteia, raportat la soluția pronunțată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanță în fundamentarea hotărârii, pentru a putea fi încadrate în textul de lege precizat, care, prin urmare, a fost invocat exclusiv în mod formal.

Analiza cererii de recurs relevă faptul că recurentul s-a limitat la a reitera situația de fapt și criticile formulate prin cererea de chemare în judecată, exprimându-și nemulțumirea cu privire la soluția instanței de fond de respingere, ca nefondată, a cererii sale. Argumentele recurentului nu vizează raționamentul logico-juridic urmat de judecătorul fondului pentru a ajunge la soluția pronunțată, astfel încât acestea nu au natura unor critici de nelegalitate.

Se constată, așadar, că recursul nu conține motive care să poată fi încadrate în vreunul din cazurile de casare reglementate de art. 488 din C. proc. civ., reclamantul neformulând nicio critică veritabilă de nelegalitate la adresa sentinței atacate din perspectiva dispozițiilor legale pe care instanța le-ar fi încălcat în pronunțarea hotărârii.

Or, față de rigorile ce caracterizează calea de atac a recursului, modalitatea de redactare a cererii formulate de recurentul-reclamant nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestite cu verificarea legalității hotărârii atacate. În egală măsură, reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt, a susținerilor din cerera de chemare în judecată, nu se constituie într-o critică de nelegalitate a sentinței de fond, dispozițiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. arătând că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același act normativ.

Simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, partea recurentă fiind ținută de obligația de motivare, astfel cum s-a arătat mai sus.

În aceste condiții, reținând că nu este posibilă o încadrare a motivelor formulate într-unul dintre cazurile de casare reglementate de art. 488 din C. proc. civ., în temeiul art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită excepția nulității recursului declarat de reclamantul A. și să aplice sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv nulitatea recursului exercitat în cauză de către recurentul-reclamant.

II.2. În privința recursului incident declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magsitraturii împotriva încheierii din 24 aprilie 2023 și a Deciziei nr. 153 din 3 mai 2023 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, în raport de soluția dată asupra cererii de recurs principale, devin incidente prevederile art. 491 alin. (1) din C. proc. civ., care fac trimitere la cele ale art. 472 alin. (2) din același act normativ, conform cărora "Dacă apelantul principal își retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect."

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Prin urmare, în temeiul art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va constată nulitatea recursului formulat de reclamantul A., iar în temeiul prevederilor art. 491 alin. (1) și art. 472 alin. (2) din C. proc. civ., va constata recursul incident declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii ca rămas fără efect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului formulat de A. împotriva încheierii din 24 aprilie 2023 și a Deciziei nr. 153 din 3 mai 2023 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, invocată de recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii.

Constată nulitatea recursului formulat de reclamantul A. împotriva încheierii din 24 aprilie 2023 și a Deciziei nr. 153 din 3 mai 2023 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Constată recursul incident formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva încheierii din 24 aprilie 2023 și a Deciziei nr. 153 din 3 mai 2023 ale Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, rămas fără efect.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 26 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.