ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 862/2024

Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 11.04.2022, sub nr. x/2021, prin declinare de competență prin sentința civilă nr. 222 din 11.02.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Administrația Prezidențială și Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând anularea Decretului Președintelui României nr. 1163/2009 de numire în funcția de judecător a domnului B.. Prin încheierea din 12 mai 2021, s-a luat act de completarea acțiunii sub aspectul cadrului procesual pasiv, astfel că au fost introduși în cauză, în calitate de pârâți, judecător B. din cadrul Tribunalului Mehedinți, Președintele României C. și Președintele Consiliului Superior al Magistraturii.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 166/2022 din 20 iunie 2022, Curtea de Apel Craiova a respins cererea de chemare în judecată astfel cum a fost completată, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs principal reclamantul A. și recurs incident pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii. 3.1. Prin recursul principal formulat de reclamantul A., s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul-reclamant a susținut, în esență, că a formulat cerere de anulare a Decretului nr. 1163/08.07.2009, după ce a luat la cunoștință în mod oficial că domnul judecător B. a refuzat să depună jurământul și să respecte dispozițiile art. 1, art. 2, art. 34 alin. (1), (3), (4) și (5) și art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor raportat la dispozițiile art. 1 alin. (4) și (5), art. 15, art. 16, art. 21, art. 52, art. 53, art. 54, art. 124 și art. 125 din Constituția României. Întrucât prin decretul menționat, nu se stipulează transferul din funcția de procuror în cea de judecător, ci, eliberarea din funcția de procuror și numirea în funcția de judecător, recurentul-reclamant consideră că domnul judecător era obligat să depună jurământul în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. (1), (3), (4) și (5) din Legea nr. 303/2004, în caz contrar, se aplică alin. (2) al aceluiași articol care prevede că refuzul depunerii jurământului atrage, de drept, nulitatea numirii în funcție. În continuarea susținerilor din memoriul de recurs, recurentul-reclamant învederează că judecătorul fondului confundă profesia de procuror cu cea de judecător, contrar dispozițiilor art. 1, art. 2 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor raportat la dispozițiile art. 54, art. 124, art. 125 din Constituția României, precum și ale art. 1, art. 3 din Legea nr. 303/2004 raportat la dispozițiile art. 132 din Constituție. Recurentul-reclamant mai arată că instanța de fond, prin sentința recurată, a interpretat greșit prevederile art. 61 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, judecătorul fondului neargumentând în concordanță cu deciziile și jurisprudența CEDO. Totodată, instanța de fond a constatat în mod nelegal că în cauză erau incidente dispozițiile Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, de vreme ce, la momentul emiterii Decretului nr. 1163/2009, a cărui anulare se solicită în cauză, în vigoare erau dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor. Apreciază că dispozițiile art. 48 din Legea nr. 92/1992 erau aplicabile doar la momentul numirii în funcția de procuror, respectiv la data de 13.05.2003, însă, nu și dispozițiile art. 49 din Legea nr. 92/1992 sau ale art. 34 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, întrucât Decretul nr. 1163/2009 nu privește transferul din funcția de procuror în funcția de judecător, ci eliberarea din funcția de procuror și numirea în cea de judecător. Opinează recurentul în sensul că judecătorul fondului, în dispreț față de Constituție și lege, nu a avut în vedere că de cariera judecătorilor și procurorilor și de dosarele profesionale se ocupă, după emiterea Decretului de numire în funcția de judecător, Președintele României, Consiliul Superior al Magistraturii, care este direct implicat. Se mai susține de către recurentul-reclamant că judecătorul fondului, practic motivează, prin abuz în serviciu, transferul din funcția de procuror în cea de judecător, deși era inamovibil. În concluzie, reclamantul apreciază că actul administrativ contestat este nul din perspectiva încălcării prevederilor art. 34 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în sensul că domnul judecător D., care funcționează în cadrul Tribunalului Mehedinți, nu a depus jurământul prevăzut de lege. Față de acestea a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. 3.2. Prin recursul incident formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, întemeiat în drept pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în rejudecare, admiterea excepției tardivității cererii și respingerea acțiunii ca tardiv formulată/a excepției inadmisibilității cererii și respingerea acesteia ca inadmisibilă/a excepției lipsei calității sale procesuale pasive și respingerea acțiunii împotriva acestui pârât ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă. Astfel, se arată că instanța de fond a procedat la o greșită aplicare a dispozițiilor art. 7 alin. (3) și art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, apreciind eronat că acțiunea ar fi fost introdusă în termenul prevăzut de lege. În raport de data luării la cunoștință de către terți a actului de numire în funcția de judecător a domnului B., respectiv 14.07.2009 (data publicării Decretului Președintelui României nr. 1163/08.07.2009 în Monitorul Oficial), se observă că, până la momentul exercitării prezentei acțiuni, recurentul-reclamant nu a formulat plângere prealabilă în condițiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel că cererea de suspendare a executării decretului contestat este tardivă; de asemenea, acesta nu mai poate solicita nici anularea acestui decret, având în vedere că a trecut și termenul de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din același act normativ. De asemenea, instanța de fond a procedat la o greșită aplicare a dispozițiilor art. 7 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respingerii eronate a excepției inadmisibilității cererii. Având în vedere prevederile art. 8 alin. (1) și art. 15 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reiese că parcurgerea procedurii prealabile este o condiție de exercitare a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect anularea și suspendarea executării unui act administrativ. Or, din înscrisurile depuse la dosar, precum și din motivarea cererii de chemare în judecată nu rezultă că recurentul-reclamant A. ar fi formulat plângerea prealabilă împotriva actului administrativ atacat, anterior exercitării prezentei acțiuni. Instanța de fond a procedat la o greșită aplicare și a dispozițiilor art. 2 lit. b) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, apreciind eronat că pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii ar avea calitate procesuală pasivă față de pretențiile deduse judecății. Legitimarea procesuală pasivă presupune identitatea care trebuie să existe între persoana pârâtului și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății. Or, o astfel de identitate nu poate fi reținută în cauza de față în condițiile în care pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii nu este emitentul actului administrativ atacat. Contrar celor reținute de instanța de fond, aspectul că în preambulul decretului antereferit este menționat că are la bază Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 875/2009 nu prezintă relevanță în planul calității procesuale pasive, atât timp cât singurul act atacat în cauză este Decretul nr. 1163/08.07.2009, al cărui emitent este Președintele României, iar nu și Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 875/2009.

Apărările formulate în cauză 4.1. Recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare față de recursul principal, prin care a solicitat, în principal, admiterea excepției nulității recursului principal, întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea acestui recurs, ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar. 4.2. Intimata-pârâtă Administrația Prezidențială a formulat întâmpinare față de recursul principal, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, pentru apărările dezvoltate la dosar. 4.3. Legal citat, intimatul-pârât D. nu a formulat întâmpinare în dosarul de recurs.

Aspecte de drept procesual Prin încheierea din 16 noiembrie 2023, au fost respinse excepția nulității recursului principal și cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, formulată de recurentul-reclamant, considerentele regăsindu-se în cadrul acestei încheieri. II. Soluția instanței de recurs II.1. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (în ale cărui dispoziții se încadrează criticile expuse în calea de atac), Înalta Curte constată că recursul principal declarat de reclamant este nefondat, pentru considerentele în continuare arătate. Prealabil, se reține că excepția nulității recursului principal, invocată prin întâmpinare de recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, a fost respinsă prin încheierea din data de 16 noiembrie 2023, Înalta Curte apreciind că, din punct de vedere formal, susținerile expuse în cuprinsul cererii de recurs se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizând încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Administrația Prezidențială, Consiliul Superior al Magistraturii, Președintele României C., Președintele Consiliului Superior al Magistraturii și B., anularea Decretului Președintelui României nr. 1163/08.07.2009 de numire în funcția de judecător a domnului B.. Instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului, înlăturând punctual toate argumentele de nelegalitate invocate, care, în esență, s-au centrat pe faptul că, ulterior trecerii din funcția de procuror în cea de judecător, domnul judecător nu a depus jurământul, ceea ce atrage de drept nulitatea numirii în funcție, adică a decretului. Reclamantul a criticat sentința de fond, invocând critici din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel cum s-a reținut mai sus, în prezenta decizie. Înalta Curte reține că, prin Decretul Președintelui României nr. 1163/08.07.2009, publicat în Monitorul Oficial nr. 485 din 14 iulie 2009, domnul magistrat B. "se eliberează din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și se numește în funcția de judecător la Judecătoria Drobeta Turnu Severin". Astfel cum rezultă din preambulul actului a cărui anulare se solicită, acesta a avut la bază prevederile art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) și art. 134 alin. (1) din Constituția României, art. 61 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, precum și art. 35 lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, dar și Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 875/2009. Verificând Decretul Președintelui României nr. 1163/08.07.2009, instanța de control apreciază că îndeplinește toate condițiile de legalitate, fiind emis de către Președintele României, în acord cu prevederile menționate anterior. De asemenea, acesta a fost emis urmare a Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 875/2009, prin care s-a propus Președintelui României eliberarea din funcție a domnului B., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și numirea acestuia în funcția de judecător la Judecătoria Drobeta Turnu Severin, cu recunoașterea gradului profesional corespunzător tribunalului. Relativ la Hotărârea CSM nr. 875/2009, instanța de recurs reține că a fost emisă în temeiul disp. art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările ulterioare și art. 22 - 23 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, aprobat prin Hotărârea nr. 193/3006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. În acest context, se reține că actul administrativ a cărui anulare se solicită se bucură de prezumția de legalitate, astfel că este în sarcina reclamantului să arate care sunt motivele de nelegalitate care trebuie evaluate în funcție de momentul emiterii actului. Or, din argumentele de fapt și de drept inserate în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu rezultă care sunt condițiile de legalitate ce nu au fost respectate cu ocazia emiterii actului administrativ în cauză. Critica reiterată în recurs prin care se susține că ulterior trecerii din funcția de procuror în cea de judecător, domnul judecător nu a depus jurământul, ceea ce atrage de drept nulitatea numirii în funcție, este neîntemeiată. După cum rezultă cu evidență din conținutul Decretului nr. 1163/08.07.2009, numirea în funcția de judecător s-a realizat prin același decret prin care s-a dispus eliberarea din funcția de procuror. Potrivit art. 34 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, forma în vigoare la data emiterii actului administrativ contestat: "Depunerea jurământului nu este necesară în cazul transferului sau al promovării judecătorului ori procurorului în altă funcție". Din moment ce aceste dispoziții legale fac referire expresă la transferul sau promovarea în altă funcție a unui judecător sau procuror, iar numirea judecătorilor în funcția de procuror sau a procurorilor în funcția de judecător se regăsește la art. 61 din cadrul Capitolului VI din Legea nr. 303/2004, în forma în vigoare la data emiterii Decretului nr. 1163/08.07.2009, capitol care are titulatura "Delegarea, detașarea și transferul", rezultă că depunerea jurământului nu este necesară nici în cazul numirii judecătorilor în funcția de procuror sau a procurorilor în funcția de judecător. Mai mult, Înalta Curte apreciază că modalitatea în care s-a realizat promovarea în funcția de judecător în cazul dat, și anume, după eliberarea din funcția de procuror, nu prezintă niciun fel de relevanță în privința jurământului, câtă vreme jurământul se depune o singură dată de către magistrați, respectiv înainte de începerea exercitării funcției de magistrat, astfel cum se prevede la art. 48 alin. (1) din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, act normativ în vigoare la data numirii domnului B. în funcția de procuror, și la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, act normativ în vigoare la data promovării în funcția de judecător. De asemenea, trebuie subliniat că, la art. 49 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, se prevedea în mod clar și expres că: "Depunerea jurământului nu este necesară în cazul transferului sau avansării magistratului în altă funcție din cadrul corpului magistraților". Chiar dacă aceste dispoziții legaale au fost abrogate prin intrarea în vigoare a Legii nr. 303/2004, art. 107 alin. (2) lit. b), ele) au fost preluate identic de art. 34 alin. (5) din noul act normativ, astfel încât nu există modificări legislative în privința acestui aspect. Din interpretarea dispozițiilor anterior menționate, rezultă că nu este necesară depunerea unui nou jurământ de fiecare dată când un magistrat, judecător sau procuror, își schimbă funcția, cu atât mai mult cu cât și conținutul jurământului este unic, în condițiile în care domnul judecător B. a depus jurământul de intrare în profesie la data de 13 mai 2003. Dacă legiuitorul ar fi dorit să reglementeze obligația de a depune jurământul de mai multe ori, respectiv de fiecare dată când un judecător sau un procuror își schimbă funcția, respectiv din judecător în procuror și din procuror în judecător, atunci ar fi adoptat o dispoziție legală expresă prin care impunea această obligație și prevedea expres distincția dintre jurământul de judecător și jurământul de procuror. Nu în ultimul rând este de menționat că, astfel cum reiese din prevederile art. 107 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, care a intrat în vigoare la data de 29 septembrie 2004, numai judecătorii și procurorii numiți în funcție după această dată aveau obligația de a depune jurământul în condițiile acestui act normativ. Față de cele expuse, întrucât la momentul transferului din funcția de procuror în cea de judecător nu exista obligația legală a depunerii unui nou jurământ, Înalta Curte constată că sentința recurată este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., soluția instanței de fond fiind pronunțată cu corecta aplicare și interpretare a normelor de drept material incidente în cauză și, pentru menținerea sentinței ca fiind legală, recursul principal va fi respins. II.2. În ceea ce privește recursul incident, Înalta Curte constată că este lipsit de interes, pentru următoarele: Recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat recurs incident, cale de atac reglementată prin dispozițiile art. 491 C. proc. civ. Potrivit acestei norme legale, recursul incident se poate exercita în cazurile prevăzute de art. 472, din procedura apelului, care se aplică în mod corespunzător, respectiv, cu respectarea dispozițiilor speciale din procedura recursului. Din cuprinsul celor două dispoziții rezultă caracterul accesoriu al recursului incident față de recursul principal. În decelarea interesului de a acționa, reglementat de art. 33 C. proc. civ., instanța trebuie să prefigureze folosul actual și efectiv pe care partea l-ar obține în recurs. În speță, deși a existat un prezumtiv interes în formularea unui recurs incident, având în vedere soluția de respingere a recursului principal, ca nefondat, și, pe cale de consecință, soluția definitivă de respingere a acțiunii reclamantului, interesul în susținerea recursului incident nu mai îndeplinește cerința de a fi actual. Prin urmare, la momentul soluționării recursului incident, lipsește una dintre cerințele interesului ca și condiție de exercitare a căii de atac, motiv pentru care excepția va fi admisă iar recursul incident va fi respins ca fiind lipsit de interes. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul principal și ca lipsit de interes, recursul incident.