Decizia nr. 1564/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva deciziei nr. 153/2023 a Curții de Apel Craiova

Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 09.01.2023 sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Președintele României B. și Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Decretului Președintelui României nr. 250/04.04.2002, publicat în Monitorul Oficial nr. 299/07.05.2002 și a efectelor lui în ceea ce o privește pe doamna procuror C., precum și anularea Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 73/28.04.2004. Prin Decizia nr. 153 din 3 mai 2023, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2023 a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a României, formulată de reclamantul A., ca fiind inadmisibilă, a respins cererea de suspendare a executării Decretului Președintelui României nr. 250 din data de 04.04.2002 și a Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 73 din data de 28.04.2004, ca nefondată și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Președintele României, Consiliul Superior al Magistraturii și C., ca neîntemeiată. Împotriva încheierii din 24 aprilie 2023 prin care s-a amânat pronunțarea cauzei și a Deciziei nr. 153 din 3 mai 2023 ale Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a formulat recurs, iar pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat recurs incident.

Încheierea recurată Prin încheierea de ședință din data de 26 septembrie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2022 s-a respins cererea formulată de recurentul-reclamant A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47, art. 48, art. 50, art. 69, art. 131 din Legea nr. 92/1992, art. 1 alin. (1), art. 34 alin. (1)-(5), art. 42 alin. (1) și (2), art. 61 alin. (1)-(3) din Legea nr. 303/2004 și art. 1 alin. (1), art. 80 alin. (1)- (5), art. 107 alin. (1)-(2), art. 194 alin. (1), art. 195 alin. (1) și (2), art. 196 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat declarație de recurs reclamantul A..

Apărările formulate în cauză Intimatul - pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătându-se că dispozițiile criticate ca fiind neconstituționale nu au nicio legătură cu soluționarea recursului declarat împotriva deciziei nr. 153 din 3 mai 2023 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2023.

Soluția instanței de recurs Examinând cu prioritate, conform art. 248 din C. proc. civ., excepția nulității recursului pentru nemotivare, invocată din oficiu, Înalta Curte o apreciază întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază acesta și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. De asemenea, în conformitate cu art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care există motive de casare de ordine publică. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. Astfel, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de judecată asupra situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. În speță, recurentul-reclamant nu a indicat motivele pentru care apreciază ca fiind nelegală hotărârea atacată, formulând doar declarație de recurs. Ca atare, lipsa totală a motivării și inexistența unor critici de nelegalitate a hotărârii atacate nu poate conduce la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile cazului concret dedus judecății. Drept urmare, având în vedere că recurentul nu a arătat care sunt criticile de nelegalitate ale încheierii atacate și că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecății nu îndeplinește cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 489 alin. (2) din același act normativ. Mai reține Înalta Curte că, deși recurentul - reclamant se află in stare de detenție, acesta a luat cunoștința de încheierea recurată, inclusiv de termenul în care se exercită calea de atac, sub semnătură, la data de 30 octombrie 2024, iar dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, prevăd un singur termen, de 48 de ore, atât pentru formularea căii de atac, cât și a motivelor de recurs. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 26 septembrie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2023.