ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4063/2025
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4063/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 19 septembrie 2025
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19.10.2023 pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, sub nr. x/2023 formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii S.A. - IFN (FNGCIMM) și Administrația Finanțelor Publice a Sectroului 3 București, prin DGRFP București s-a solicitat a se dispune anularea înscrisului numit "înscris nr. 4452 din 05.10.2023, emis de pârâtul FNGCIMM, să se constate nulitatea absolută a aprobării cererii de plată a garanției dispusă de pârâtul FNGCIMM și repunerea în situația anterioară încheierii actului atacat (capete accesorii).
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 5 București
Prin sentința civilă nr. 8067 din 9 septembrie 2024, Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția De contencios administrativ și fiscal, reținând că sunt aplicabile dispozițiile art. 7
2
din Ordinul nr. 2225/2009 pentru aprobarea Convenției privind implementarea programului "Noua casă" și a Convenției de garantare și pentru reglementarea unor măsuri necesare pentru aplicarea prevederilor art. 10 din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului "Noua casă":
"(...) (7) Deciziile emise de FNGCIMM pot fi contestate la instanța de contencios administrativ, în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare", astfel că, în temeiul art. 130 alin. (2) raportat la art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., a declinat soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, competentă conform tezei a doua a art. 10 alin. (1) a Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
2.2. Hotărârea Curții de Apel București, secția De contencios administrativ și fiscal
Prin sentința civilă nr. 584 din 8 aprilie 2025, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența soluționării cererii, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, secția civilă și constatând ivit conflictul negativ de competență a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea conflictului negativ.
În motivare, a reținut că la data de 19 octombrie 2023, reclamantul a învestit Judecătoria Sectorului 5 București cu cerere de chemare în judecată, precizată ulterior la data de 09 septembrie 2024, prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 89/26 septembrie 2023 emisă de FNGCIMM S.A. - IFN, prin care s-a aprobat cererea de plată a garanției, și respectiv a înscrisului nr. 4452 din 05 octombrie 2023 emis de FNGCIMM S.A. - IFN, cu consecința repunerii în situația anterioară.
În raport de aceste coordonate, Curtea a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 60/2009, ale H.G. nr. 717/2009 și ale Ordinului nr. 2225/2009 - forma în vigoare la data de 26 septembrie 2023 (data emiterii deciziei privind aprobarea cererii de plată contestată în cauză). Conform dispozițiilor acestui ordin - forma în vigoare la data de 26 septembrie 2023, respectiv a Anexei 6 privind Protocolul-cadru, a art. 8.2 alin. (11) din Protocolul-cadru aprobat prin Ordinul nr. 2225/2009 și art. 7.1 din Contractul de garantare, rezultă că numai deciziile prin care se respinge cererea de plată a garanței sunt supuse controlului instanței de contencios administrativ, nu și deciziile de aprobare a cererii de plată a garanției, acestea încadrându-se în sfera raporturilor civile.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență
Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.
Argumente de fapt și de drept relevante
Înalta Curte reține că în cauză reclamantul a încheiat cu B. S.A. un contract de credit, în baza O.U.G. nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului "Prima casă" și a H.G. nr. 717/2009, pentru achiziția unui apartament de 3 camere.
La data de 18 iunie 2015, a fost încheiat Contractul de garantare nr. x/18 iunie 2015 între FNGCIMM S.A. - IFN (Fond), B. S.A. (Finanțator) și reclamantul (beneficiar), prin care Fondul a garantat în numele și în contul statului rambursarea finanțării acordate beneficiarului de către Bancă, în vederea achiziționării imobilului menționat anterior.
Ca urmare a nerambursării creditului de către beneficiar, banca a transmis FNGCIMM S.A. - IFN cererea de plată a garanției înregistrată cu nr. RF 10994/03 iulie 2023.
Prin Decizia nr. 89/26 septembrie 2023, FNGCIMM S.A. - IFN a aprobat cererea de plată. Decizia a fost comunicată Ministerului Finanțelor care a efectuat plata garanției în valoare de 107.378 RON la data de 29.09.2023.
La data de 05 octombrie 2023, prin adresa nr. x/05 octombrie 2023, FNGCIMM S.A. - IFN a înștiințat reclamantul - beneficiar cu privire la faptul că Ministerul Finanțelor a plătit băncii garanția și i-a pus în vedere să achite valoarea garanției.
La data de 19 octombrie 2023, reclamantul a învestit Judecătoria Sectorului 5 București cu cerere de chemare în judecată, precizată ulterior la data de 09 septembrie 2024, prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 89/26 septembrie 2023 emisă de FNGCIMM S.A. - IFN, prin care s-a aprobat cererea de plată a garanției, și respectiv a înscrisului nr. 4452 din 05 octombrie 2023 emis de FNGCIMM S.A. - IFN, cu consecința repunerii în situația anterioară.
Incidente în speță sunt O.U.G. nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului "Prima casă", H.G. nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului "Noua casă", Ordinul comun nr. 2225/994/2009 al ministrului finanțelor publice și al ministrului întreprinderilor mici și mijlocii, pentru aprobarea Convenției privind implementarea programului "Noua casă" și Contractul de garantare pentru achiziția de locuințe x/18 iunie 2015, încheiat între părți.
Înalta Curte constată că dispozițiile legale mai sus menționate, în vigoare la data emiterii deciziei privind aprobarea cererii de plată contestate în cauză (26.09.2023), referitoare la plata garanției, stipulează faptul că FNGCIMM aprobă sau respinge cererea de plată a garanție în termen de cel mult 85 de zile calendaristice de la primirea acesteia.
Art. 8.2 alin. (5) și (6) din Anexa 6 privind Protocolul-cadru aprobat prin Ordinul nr. 2225/2009 reglementează procedura privind respingerea cererii de plată a garanției, iar la alin. (11) se menționează faptul că deciziile emise în cazurile prevăzute la alin. (5) și (6) pot fi contestate la instanța de contencios administrativ.
În acest sens, Înalta Curte reține că deciziile sunt supuse controlului instanței de contencios administrativ doar în cazurile de respingere a cererii de plată a garanției, nu și în situația aprobării cererii de plată, cum este cazul în speța de față.
Înalta Curte are în vedere, totodată, dispozițiile art. 7.1 din Contractul de garantare încheiat între părți care stipulează că orice litigiu ivit în legătură cu încheierea, interpretarea sau executarea acestui contract va fi soluționat pe cale amiabilă, iar în caz de nesoluționare pe cale amiabilă, litigiul va fi dedus spre soluționare instanțelor judecătorești competente de la sediul social al Ministerului Finanțelor Publice, motiv pentru care va reține caracterul civil al litigiului rezultat din interpretarea normelor legale și clauzelor contractuale.
Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâții Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii S.A. - IFN (FNGCIMM) și Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 3 București prin DGRFP București, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 19 septembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.