ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4791/2025

Ședința publică din data de 16 octombrie 2025

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. x/2023, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de garantare a asiguraților, obligarea pârâtului la emiterea unei decizii prin care să admită sau sa respingă pretențiile sale conform art. 13 alin. (4) din Legea nr. 213/2015 sub sancțiunea plății unei penalități de 1000 RON pentru fiecare zi de întârziere și a unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorului FGA.

2.1. Prin sentința civilă nr. 10 din data de 16 ianuarie 2024 de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritorială și materială a Curții de Apel Iași, a declinat competența de soluționare a acțiunii în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

În motivarea soluției, a reținut că sunt incidente dispozițiile alin. (5) al art. 13 din Lege nr. 213/2015, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată care preved că decizia de respingere poate fi contestată la instanțele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competență generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, indiferent că este vorba de respingere a sumelor pretinse sau de nesoluționarea cererii de plată.

A arătat curtea de apel că, deși în speță nu se critică o decizie emisă de pârât de respingere a sumelor pretinse, acțiunea este circumscrisă art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, întrucât finalitatea urmărită de reclamantă este aceea de acordare a sumei solicitate prin cererea de plată.

Față de valoarea obiectului cererii, care este sub pragul de 200.000 RON, Curtea de Apel Iași a apreciat că aparține judecătoriei competența materială, fiind aplicabile prevederile art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.

Raportat la împrejurarea că Fondul de Garantare are sediul în sectorul 2 al Municipiului București, a declinat competența în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

2.2. Prin sentința civilă nr. 7007 din data de 10.05.2024, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București, a declinat competența de soluționare a acțiunii, în favoarea Curții de Apel București.

În motivarea soluției, după o amplă analiză a dispozițiilor legale, a reținut în esență că, prin modificarea din O.U.G. nr. 102/2021, legiuitorul a înlăturat doar norma de trimitere către legea nr. 503/2004 și a dat în competența instanțelor civile de la sediul FGA doar litigiile având ca obiect contestațiile "împotriva deciziilor de respingere motivate". Astfel, atât în varianta inițială a textului cât și în cea modificată, referirea legiuitorului a avut în vedere exclusiv "contestațiile împotriva deciziei de respingere".

Reține Judecătoria Sectorul 2 București faptul că, în forma textului modificat, regimul juridic al acestor acte a fost scindat sub aspectul competenței de soluționare a contestațiilor formulate împotriva deciziilor de respingere emise de FGA.

2.3. Prin sentința civilă nr. 1110 din data de 24.06.2025, Curtea de Apel București, secția a-IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței și a declinat competența, în favoarea Judecătoriei Sector 2 București.

În motivarea soluției, a reținut că O.U.G. nr. 102/2021 stabilește instanța competentă - instanța civilă textul de lege trebuind să fie interpretat în sensul în care să producă efecte juridice.

Apreciază că nu se poate reține că sunt aplicabile în continuare tot normele Legii nr. 554/2004 în considerarea că refuzul de emitere a unei decizii și respectiv obligarea FGA la emiterea unei decizii de soluționare vizează un litigiu privind un act administrativ (refuzul administrativ) întrucât O.U.G. nr. 102/2021 dă în competența instanței civile litigiile privind deciziile FGA, indiferent că este vorba despre decizii de refuz explicit (de respingere a cererii de plată în tot sau în parte) ori de refuz tacit de soluționare a cererii de plată (prin nesoluționarea cererii de plată în termen).

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. .(1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.

Conflictului negativ de competență a fost determinat de modul diferit în care cele două instanțe au interpretat dispozițiile art. 13 din Legea nr. 213/2015, precum și natura juridică a cererii de chemare în judecată, civilă sau de contencios administrativ.

În considerarea dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", Înalta Curte constată că norma de procedură, ce reglementează competența, este norma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, fiind de imediată aplicare.

Având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 17.10.2023, sunt incidente dispozițiile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv așa cum au fost modificate prin intrarea în vigoare la 24.09.2021 a O.U.G. nr. 102/2021, art. I pct. 23 și art. III alin. (1), dispoziții care prevăd următoarele:

"(5) În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, motivată; împotriva deciziei se poate formula contestație în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia, sub sancțiunea decăderii, la instanțele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competență generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare.."

Ipoteza reglementată de dispozițiile legale sus citate presupune emiterea unei decizii de respingere a despăgubirilor de către Fondul de Garantare a Asiguraților, ca atare, are în vedere cazul în care pârâtul înțelege să răspundă cererii de acordare a despăgubirilor.

În cauză, însă, reclamanta invocă lipsa răspunsului din partea Fondului de Garantare a Asiguraților motiv pentru care, având în vedere această particularitate a cauzei, Înalta Curte reține că, deși legea nu se referă explicit la ipoteza în care Fondul de Garantare a Asiguraților refuză, prin omisiune, să răspundă cererii de acordare a despăgubirilor, textul de lege nu poate fi interpretat, în sensul că cererea nu ar aparține materiei civile.

Pretențiile reclamantei au ca izvor contractul de asigurare, în contextul producerii riscului asigurat, astfel că și acesta este un argument în sensul naturii civile a acestora.

Faptul că, în cazul specific al insolvabilității sau falimentului asigurătorului, creanța rămasă nesatisfăcută beneficiază de o garanție legală, fiind acoperită din disponibilitățile Fondului de Garantare a Asiguraților, nu are drept semnificație nașterea unui raport juridic nou, între creditor și Fond, distinct de raportul primar.

În ceea ce privește instanța competentă, dispozițiile art. 13 din Legea nr. 213/2015 așa cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 102/2021, stabilesc competența instanțelor civile în a căror rază teritorială se află sediul Fondului de Garantare a Asiguraților de a soluționa atât contestația împotriva deciziei de respingere a despăgubirilor, cât și calea de atac formulată împotriva hotărârii pronunțate în soluționarea contestației.

Chiar în lipsa unei reglementări prin care să se indice cărei instanțe aparține competența de soluționare a cererii reclamantului de obligare a pârâtului la emiterea deciziei, în cazul în care aceasta nu a fost emisă, această competență nu poate fi distinctă de cea prevăzută în situația emiterii deciziei. Întrucât legiuitorul a înțeles să instituie o competență materială în favoarea instanțelor civile de la sediul Fondului, aceasta se extinde și în privința cererii care vizează nesoluționarea în termen legal a cererii de emitere a deciziei de admitere sau de respingere a pretențiilor.

Faptul că reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederile Legii nr. 554/2004 nu poate constitui un argument pentru reținerea competenței materiale a instanței de contencios administrativ întrucât omisiunea de a soluționa o cerere ce vizează un drept eminamente civil nu poate fi considerată act administrativ asimilat.

Prin urmare, în raport de art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 și cu aplicarea art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Sectorului 2 București și va stabili competența soluționării cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în favoarea acestei din urmă instanțe.

În materia contestației la executare, se reține că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispozițiile art. 373 alin. (2) din același cod, ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.

Din dispozițiile art. 452 și urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul sau domiciliul terțului poprit, căruia i se comunică adresa de înființare a popririi conținând interdicția de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligației ce se execută silit.

Potrivit art. 453 din același cod, poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în favoarea Judecătoriei Sectorul 2 București.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 16 octombrie 2025.