ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4793/2025

Ședința publică din data de 16 octombrie 2025

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr. x/2023, în data de 22.11.2023, reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanței obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților la emiterea unei decizii de soluționare a cererii de plată înaintată în data de 29.06.2023 în dosar de daună x;

2.1. Prin sentința civilă nr. 5274 din data de 15.04.2024, Judecătoria Sectorul 2 București a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București și a declint competența de soluționare a prezentei cauze privind pe reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în favoarea Curții de Apel București.

În motivarea soluției, după o amplă analiză a dispozițiilor legale, a reținut în esență că, prin modificarea din O.U.G. nr. 102/2021, legiuitorul a înlăturat doar norma de trimitere către legea nr. 503/2004 și a dat în competența instanțelor civile de la sediul FGA doar litigiile având ca obiect contestațiile "împotriva deciziilor de respingere motivate". Astfel, atât în varianta inițială a textului cât și în cea modificată, referirea legiuitorului a avut în vedere exclusiv "contestațiile împotriva deciziei de respingere".

Reține Judecătoria Sectorul 2 București faptul că, în forma textului modificat, regimul juridic al acestor acte a fost scindat sub aspectul competenței de soluționare a contestațiilor formulate împotriva deciziilor de respingere emise de FGA.

2.2. Prin sentința civilă nr. 1196 din data de 04.07.2025, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Constatând ivit conflictul negativ de competență a înaintat cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

În motivare a reținut incidente dispozițiile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților.

Curtea a reținut că și demersurile judiciare prin care se tinde la obținerea unei decizii emise de Fondul de Garantare a Asiguraților sunt tot de competența instanțelor civile, Legea nr. 213/2015 excluzând competența de soluționare a unor astfel de cauze de către instanțele de contencios administrativ și fiscal, o astfel de cerere având caracter patrimonial, întrucât se urmărește valorificarea de către reclamant a drepturilor de creanță în sumă de 1443,74 RON.

În aceste împrejurări, este exclusă competența instanței de contencios administrativ și fiscal în soluționarea unor astfel de litigii, aceasta aparținând instanțelor civile în raport de valoarea obiectului cererii.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.

Conflictului negativ de competență a fost determinat de modul diferit în care cele două instanțe au interpretat dispozițiile art. 13 din Legea nr. 213/2015, precum și natura juridică a cererii de chemare în judecată, civilă sau de contencios administrativ.

În considerarea dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", Înalta Curte constată că norma de procedură, ce reglementează competența, este norma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, normele de procedură fiind de imediată aplicare.

Având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 22.11.2023, sunt incidente dispozițiile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv așa cum au fost modificate prin intrarea în vigoare la 24.09.2021 a O.U.G. nr. 102/2021, art. I pct. 23 și art. III alin. (1), dispoziții care prevăd următoarele:

"(5) În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, motivată; împotriva deciziei se poate formula contestație în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia, sub sancțiunea decăderii, la instanțele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competență generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare.."

Ipoteza reglementată de dispozițiile legale sus citate presupune emiterea unei decizii de respingere a despăgubirilor de către Fondul de Garantare a Asiguraților, ca atare, are în vedere cazul în care pârâtul înțelege să răspundă cererii de acordare a despăgubirilor.

În cauză, însă, reclamanta invocă lipsa răspunsului din partea Fondului de Garantare a Asiguraților motiv pentru care, având în vedere această particularitate a cauzei, Înalta Curte reține că, deși legea nu se referă explicit la ipoteza în care Fondul de Garantare a Asiguraților refuză, prin omisiune, să răspundă cererii de acordare a despăgubirilor, textul de lege nu poate fi interpretat, în sensul că cererea nu ar aparține materiei civile.

Pretențiile reclamantei au ca izvor contractul de asigurare, în contextul producerii riscului asigurat, astfel că și acesta este un argument în sensul naturii civile a acestora.

Faptul că, în cazul specific al insolvabilității sau falimentului asigurătorului, creanța rămasă nesatisfăcută beneficiază de o garanție legală, fiind acoperită din disponibilitățile Fondului de Garantare a Asiguraților, nu are drept semnificație nașterea unui raport juridic nou, între creditor și Fond, distinct de raportul primar.

În ceea ce privește instanța competentă, dispozițiile art. 13 din Legea nr. 213/2015 așa cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 102/2021, stabilesc competența instanțelor civile în a căror rază teritorială se află sediul Fondului de Garantare a Asiguraților de a soluționa atât contestația împotriva deciziei de respingere a despăgubirilor, cât și calea de atac formulată împotriva hotărârii pronunțate în soluționarea contestației.

Chiar în lipsa unei reglementări prin care să se indice cărei instanțe aparține competența de soluționare a cererii reclamantului de obligare a pârâtului la emiterea deciziei, în cazul în care aceasta nu a fost emisă, această competență nu poate fi distinctă de cea prevăzută în situația emiterii deciziei. Întrucât legiuitorul a înțeles să instituie o competență materială în favoarea instanțelor civile de la sediul Fondului, aceasta se extinde și în privința cererii care vizează nesoluționarea în termen legal a cererii de emitere a deciziei de admitere sau de respingere a pretențiilor.

Prin urmare, în raport de art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 și cu aplicarea art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Sectorului 2 București și va stabili competența soluționării cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în favoarea Judecătoriei Sectorul 2 București.

În materia contestației la executare, se reține că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispozițiile art. 373 alin. (2) din același cod, ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.

Din dispozițiile art. 452 și urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul sau domiciliul terțului poprit, căruia i se comunică adresa de înființare a popririi conținând interdicția de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligației ce se execută silit.

Potrivit art. 453 din același cod, poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în favoarea Judecătoriei Sectorul 2 București.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 16 octombrie 2025.