ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 22/2023

Ședința publică din data de 17 ianuarie 2023

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată, la data de 5 mai 2022, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.A., a solicitat obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților la soluționarea de îndată a cererii de plată transmise la data de 15 octombrie 2021, în conformitate cu prevederile legale, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

2.1. Prin sentința nr. 1511 din data de 12 septembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în esență, a reținut că, deși dispozițiile art. 13 alin. (5) din O.U.G nr. 102/2021 fac referire la competența de soluționare a contestației formulate împotriva deciziei de respingere a sumelor solicitate, iar, în speță, cererea de plată nu a fost soluționată de către Fondul de Garantare a Asociaților, acestea se aplică și cauzelor având ca obiect obligație de a face, prin care se solicită obligarea pârâtului să soluționeze cererea de plată.

A arătat că este evident că legiuitorul, prin dispozițiile legale evocate, a atribuit raportului juridic o natură civilă; astfel, rațiunea dispozițiilor legale nu poate fi aceea de a atribui competența de soluționare a contestațiilor împotriva cererilor de plată respinse instanțelor civile și instanțelor de contencios administrativ competența de soluționare a cererilor de obligarea a Fondului de Garantare a Asiguraților la soluționarea cererilor, raportul juridic fiind unul civil, iar competența revenind în cauză (prin raportare și la valoarea obiectului) Judecătoriei Sectorului 2 București, față de dispozițiile art. 13 alin. (5) din O.U.G nr. 102/2021.

2.2. Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 2 București, secția civilă, prin sentința civilă nr. 14367 din data de 9 noiembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, a admis excepția necompetenței sale materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Judecătoria Sectorului 2 București, secția civilă, în esență, a reținut că reclamanta a intentat o cerere în materia contenciosului administrativ (menționând în mod expres în cererea introductivă de instanță că este vorba despre o "acțiune în contencios administrativ"), considerându-se vătămată într-un drept al său de către o autoritate publică, sens în care cauza cererii, prin care se înțelege situația de fapt calificată juridic sau, într-o altă exprimare, fundamentul pretenției deduse judecății, nu comportă discuții.

A arătat că, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată, iar interesul legitim poate fi atât privat, cât și public; de asemenea, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Totodată, a avut în vedere faptul că, potrivit art. 1 alin. (1) teza I din Legea nr. 213/2015, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților se constituie ca persoană juridică de drept public care își exercită atribuțiile și competențele potrivit prevederilor prezentei legi, iar art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Sub acest aspect, a reținut că pârâtul este o autoritate publică centrală care ar fi refuzat nejustificat (conform celor susținute de reclamantă prin cererea de chemare în judecată) să rezolve o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim aparținând reclamantei, sens în care a apreciat că ne aflăm în prezența unui litigiu de contencios administrativ.

A menționat și că este fără absolut nicio urmă de îndoială că pârâtul este persoană juridică de drept public, fiind integrat în noțiunea de autoritate publică, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004.

Pe de altă parte, a considerat că textul art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 este de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extins la alte tipuri de litigii, precum cel din speță; aplicarea prin analogie a textului legal antemenționat la prezenta cerere de chemare în judecată, care nu are drept obiect "contestație decizie F.G.A.", ci "obligare emitere act administrativ", nu are suport legal (normele de competență fiind de strictă interpretare), iar dacă s-ar valida raționamentul primei instanțe învestite cu soluționarea pricinii s-ar schimba cauza cererii de chemare în judecată, ceea ce nu este cu putință, întrucât reclamanta este singura îndrituită să determine cauza cererii introductive de instanță.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și Judecătoria Sectorului 2 București, secția civilă și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, ivirea prezentului conflict negativ de competență fiind determinată de modul diferit în care cele două instanțe au interpretat dispozițiile art. 13 din Legea nr. 213/2015, precum și natura juridică a cererii de chemare în judecată, ca fiind civilă sau de contencios administrativ.

Obiectul prezentului demers judiciar îl constituie solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților la soluționarea de îndată a cererii de plată menționate în cuprinsul acțiunii.

Potrivit dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 213/2015, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 102/2021, în vigoare la momentul formulării cererii înregistrate de către reclamant la Fondul de Garantare a Asiguraților, "(1) În termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de retragere a autorizației de funcționare și constatare a existenței indiciilor stării de insolvență a asigurătorului, Fondul este în drept să efectueze plăți din disponibilitățile sale, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, cu respectarea dispozițiilor legale, după parcurgerea de către creditorul de asigurări a procedurii administrative de plată reglementate de prezenta lege. (3) În vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență. (4) Aprobarea sau, după caz, respingerea sumelor pretinse de petenți este de competența comisiei speciale, constituite conform art. 123; comisia specială poate dispune suspendarea soluționării cererii de plată, în condițiile art. 16 alin. (3). (5) În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, motivată; împotriva deciziei se poate formula contestație în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia, sub sancțiunea decăderii, la instanțele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competență generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (5

1

) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (5) sunt supuse căilor de atac prevăzute de Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare."

În cauză, Înalta Curte reține că demersurile reclamantei se află în etapa prevăzută de art. 13 din Legea nr. 213/2015, mai sus citat, pârâtul fiind sesizat de reclamantă în scopul obținerii despăgubirilor pe care le-ar fi solicitat de la B. S.A., aflată în procedura falimentului.

Se reține, totodată, că problema care a generat prezentul conflict de competență este de a stabili dacă această procedură are caracter civil sau de contencios administrativ.

Alin. (5) al art. 13 din Lege nr. 213/2015, prevede că decizia de respingere poate fi contestată la instanțele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competență generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Totodată, alin. (5

1

) stabilește că hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (5) sunt supuse căilor de atac prevăzute de dreptul comun.

Înalta Curte reține că ipoteza mai sus menționată, reglementată de art. 13 din Legea nr. 213/2015, presupune emiterea unei decizii de respingere a despăgubirilor de către Fondul de Garantare a Asiguraților, ipoteză care nu se regăsește în speță, iar reclamanta se plânge de refuzul nejustificat al pârâtului de soluționare a unei cereri de plată.

În condițiile în care Legea nr. 213/2015 nu face nicio precizare cu privire la ipoteza în care Fondul de Garantare a Asiguraților nu emite decizia, nu se poate refuza persoanei îndreptățite dreptul de a se adresa instanței competente.

Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului pârâtului nu poate rămâne necenzurată pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră îndreptățit la despăgubiri de a se adresa instanței competente, ci dimpotrivă, art. 21 alin. (2) din Constituția României prevede că acest drept poate fi exercitat neîngrădit.

Sub aspectul determinării instanței competente, trebuie avut în vedere că, astfel cum s-a menționat, potrivit art. 13 din Legea nr. 213/2015, competente să soluționeze contestația împotriva deciziei de respingere a despăgubirilor solicitate în temeiul Legii nr. 213/2015, precum și calea de atac formulată împotriva hotărârii pronunțate în soluționarea contestației sunt instanțele civile de la sediul Fondului de Garantare.

De aceea, se impune ca și în cazul refuzului Fondului de Garantare de a soluționa cererea, să poată fi formulată cerere, împotriva acestuia, tot la instanțele civile de la sediul Fondului de Garantare, simetric regulilor prevăzute în Legea nr. 213/2015.

Totodată trebuie reținut că natura juridică a pretențiilor solicitate prin cererea înregistrată la Fondul de Garantare este una civilă – drept de creanță izvorât din contractele de asigurare, în cazul producerii riscului asigurat –, iar raportul juridic litigios nu este un raport de persoană vătămată în drepturi – autoritate publică emitentă a actului administrativ vătămător, astfel că sunt aplicabile normele de competență generală prevăzute de C. proc. civ., iar nu normele speciale de competență din Legea nr. 554/2004.

Drept urmare, rezultă că asemenea litigii nu pot intra decât în sfera de competență procesuală pur civilă, iar nu în aceea specifică contenciosului administrativ.

Cum, potrivit art. 94 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ. judecătoria judecă cererile privind obligațiile de a face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe și, raportat la împrejurarea că Fondul de Garantare are sediul în sectorul 2 al Municipiului București, competentă să soluționeze prezenta cauză este Judecătoria Sectorului 2 București.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătorie Sectorului 2 București, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 ianuarie 2023.