ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1093/2023

HOTĂRÂRE

04.05.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1093/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 4 mai 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Prin cererea înregistrată la data de 5 mai 2022 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, obligarea acestuia la soluționarea de îndată a cererii de plată transmise la FGA în data de 20 octombrie 2021. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1608/2022 din 5 octombrie 2022, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu și, pe cale de consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.A. și pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Pentru a hotărî astfel, a reținut, în esență, că art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 102/2021 (în vigoare începând cu data de 24 septembrie 2021) este aplicabil și cererilor prin care se solicită obligarea Fondului de Garantare a Asiguraților la soluționarea cererilor de plată, întrucât legiuitorul, prin dispozițiile legale evocate, a atribuit raportului juridic o natură civilă.

Prin sentința civilă nr. 1188 din 9 februarie 2023, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, secția civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București, invocată din oficiu; s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.A. și pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în favoarea Curții de Apel București; s-a constatat ivit conflict negativ de competență și s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

În motivarea acestei sentințe, s-a reținut că reclamanta a invocat ca temei juridic, în special, dispoziții din Legea nr. 554/2004, respectiv art. 1 raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Mai mult decât atât, reclamanta a menționat în mod expres, în cererea introductivă de instanță, că este vorba despre o "acțiune în contencios administrativ".

Așadar, reclamanta a stabilit expressis verbis cauza cererii de chemare în judecată, iar instanța este obligată să o respecte, neputând-o modifica, potrivit art. 22 alin. (5) din C. proc. civ.. În același timp, s-a constatat că prima instanță sesizată, Curtea de Apel București, nu a procedat la aplicarea art. 22 alin. (4) din C. proc. civ., în sensul că nu a recalificat cererea introductivă de instanță. De altfel, chiar și dacă ar fi recalificat-o, prima instanță nu putea schimba cauza cererii de chemare în judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată, iar interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.

De asemenea, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Art. 1 alin. (1) teza I din Legea nr. 213/2015 stabilește că pârâtul Fondul de garantare a asiguraților se constituie ca persoană juridică de drept public care își exercită atribuțiile și competențele potrivit prevederilor legale.

Or, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Pârâtul este o autoritate publică centrală care ar fi refuzat nejustificat să rezolve o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim aparținând reclamantei, astfel încât se poate concluziona că este vorba de un litigiu de contencios administrativ.

Pe de altă parte, textul de lege invocat de către prima instanță, recte art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, conform căruia în caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, motivată; împotriva deciziei se poate formula contestație în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia, sub sancțiunea decăderii, la instanțele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competență generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, este de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extins la alte tipuri de litigii, precum cel din speță.

Într-o altă exprimare, aplicarea prin analogie a textului legal anterior menționat la cererea de chemare în judecată, care nu are drept obiect "contestație decizie FGA", ci "obligare emitere act administrativ", nu are suport legal.

Judecătoria Sectorului 2 București a conchis în sensul că nu se poate valida raționamentul primei instanțe învestite cu soluționarea pricinii, întrucât ar însemna schimbarea cauzei cererii de chemare în judecată, ceea ce nu este posibil.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 3 martie 2023.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, pentru următoarele considerente:

În litigiul pendinte, reclamanta, creditor de asigurări în sensul Legii nr. 213/2015, s-a adresat Fondului de Garantare a Asiguraților, solicitând plata sumei de 1.678,50 RON, în temeiul art. 12 din lege; în lipsa unui răspuns, a solicitat instanței obligarea pârâtului la soluționarea cererii de plată.

Statuările divergente cu privire la competență ale instanțelor aflate în conflict derivă din calificarea diferită dată acțiunii reclamantei.

Cererea introductivă nu prezintă elemente care să atragă competența instanței de contencios administrativ, jurisdicție care nu este una intuitu personae, fiind determinată numai de o prevedere expresă a legii sau de întrunirea caracteristicilor evocate de art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004. În consecință, stabilirea instanței competente material presupune ca, prioritar, să fie calificat raportul juridic din care derivă creanța creditorului de asigurări.

Articolul 12 și următoarele din Legea nr. 213/2015 denotă că interpunerea Fondului în raportul juridic de garantare existent între creditorul de asigurări și asigurător intervine în situația insolvabilității sau falimentului asigurătorului și urmărește satisfacerea creanței de asigurări din disponibilitățile Fondului; între creditorii de asigurări și Fond nu se naște, însă, un raport juridic distinct de cel originar. Concluzia este susținută și de jurisprudența Curții Constituționale a României, fiind relevantă în acest sens decizia nr. 270/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 770/09.08.2021 și de jurisprudența obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 29/2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 509/15.06.2020).

Așadar, natura dreptului pe care îl dobândește creditorul de asigurări este a unui drept subiectiv civil patrimonial, iar decizia Fondului privește aplicarea dispozițiilor legale în materie de asigurări și interpretarea contractului de asigurare încheiat de părți.

De altfel, la adoptarea O.U.G. nr. 102/2021, legiuitorul delegat a precizat în nota de fundamentare, întocmită în temeiul art. 30 din Legea nr. 24/2000, că se are în vedere "modificarea căii de atac a deciziilor Fondului de respingere a plății sumelor solicitate; astfel, proiectul de Ordonanță de urgență prevede faptul că asemenea decizii pot fi contestate la instanțele civile de la sediul Fondului (spre deosebire de prevederile actuale care stabilesc posibilitatea de contestare la Curtea de Apel București), căile de atac fiind cele prevăzute de C. proc. civ.. (…)". De asemenea, a arătat că, drept consecință a "modificării căii de atac din contencios în civil, proiectul de Ordonanță de urgență conține totodată propunerea de reglementare a faptului că acțiunile, cererile, obiecțiunile, contestațiile introduse la instanțele judecătorești în temeiul Legii nr. 213/2015 se taxează cu 200 RON".

Așadar, Înalta Curte impune concluzia că instanța competentă pentru judecarea acțiunilor îndreptate împotriva deciziilor emise de Fondul de Garantare a Asiguraților este deopotrivă competentă în soluționarea cererilor care derivă din temporizarea procedurii reglementate de art. 12 și art. 14 din Legea nr. 213/2015.

Având în vedere considerentele expuse mai sus și, luând act că valoarea obiectului cererii este inferioară sumei de 200.000 RON, în temeiul art. 135 alin. (4), cu aplicarea art. 94 pct. 1 lit. k) și art. 107 din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.