Decizia nr. 4050/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — contestație în anulare împotriva sentinței nr. 97/2021 a Curții de Apel Ploiești

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B. a solicitat anularea Hotărârii nr. 556/29.07.2020, dată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și comunicată pe data de 27.11.2020, data poștei, ca fiind ilegală, dată cu aplicarea greșită a legii.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 97 din data de 08 iunie 2021, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată și precizată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B..

Recursul exercitat în cauză Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul A. și, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., acesta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, în sensul admiterii contestației și anulării hotărârii CNCD pentru motivele de nelegalitate arătate în cuprinsul horărârii.

Soluția instanței de recurs Prin decizia nr. 4769 din 24 octombrie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020, instanța a respins recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 97 din data de 8 iunie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Contestația în anulare formulată Contestatorul A. a formulat contestație în anularea deciziei nr. 4769 din 24 octombrie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 503 C. proc. civ. În motivare, a susținut că a fost lipsit de dreptul la apărare, că instanța de recurs a fixat termen pentru discutarea cererii de repunere pe rol, că pentru acel termen recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar instanța de recurs trebuia să se pronunțe asupra cererii de repunere pe rol și să dispună citarea pentru judecarea recursului. A apreciat că instanța a trecut nejustificat la judecarea cauzei. II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând actele și lucrările dosarului, precum și decizia atacată, prin prisma prevederilor legale incidente, Înalta Curte constată că este nefondată contestația în anulare introdusă de contestatorul A., pentru următoarele considerente: Conform dispozițiilor art. 503 din C. proc. civ.: "(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare, atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata. (2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză. (3) Dispozițiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs." Înalta Curte, analizând motivul contestației în anulare cu care a fost învestită, reține, sub un prim aspect, că prin aceasta au fost formulate veritabile critici de netemeinicie și nelegalitate la adresa hotărârii atacate, iar motivele contestației în anulare se suprapun, într-o anumită măsură, cu apărările invocate prin recursul soluționat prin decizia contestată în cauză. Astfel, contestatorul a susținut că a fost lipsit de dreptul la apărare, instanța de recurs a fixat termen pentru discutarea cererii de repunere pe rol, în continuare, pentru acel termen recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, însă contestatorul apreciază că instanța trebuia să se pronunțe asupra cererii de repunere pe rol și să dispună citarea părților pentru judecarea recursului, iar instanța a trecut nejustificat la judecarea cauzei. Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 223 C. proc. civ. care reglementează următoarele: "(1) Lipsa părții legal citate nu poate împiedica judecarea cauzei, dacă legea nu dispune altfel. (2) Dacă la orice termen fixat pentru judecată se înfățișează numai una dintre părți, instanța, după ce va cerceta toate lucrările din dosar și va asculta susținerile părții prezente, se va pronunța pe temeiul dovezilor administrate, examinând și excepțiile și apărările părții care lipsește. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul în care lipsesc ambele părți, deși au fost legal citate, dacă cel puțin una dintre ele a cerut în scris judecarea cauzei în lipsă." De asemenea, reține prevederile art. 411 alin. (1) pct. 2 teza finală C. proc. civ., potrivit cu care: "Art. 411 (1) Judecătorul va suspenda judecata: 1. când amândouă părțile o cer; 2. când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă. (2) Cererea de judecată în lipsă produce efecte numai la instanța în fața căreia a fost formulată." În consecință, Înalta Curte constată, contrar susținerilor contestatorului, că instanța de recurs a procedat în mod legal și justificat la judecarea cauzei, având în vedere cererea de judecare a cauzei în lipsa părților, formulată de recurent. Înalta Curte arată că, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., părțile au obligația de a îndeplini actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să își probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind finalizarea acestuia. Fiind îndeplinite toate condițiile pentru admiterea cererii de repunere pe rol, având în vedere solicitarea recurentului ca instanța să purceadă la judecarea cauzei în lipsa părților, Înalta Curte constată că nu a existat o justificare rezonabilă pentru care instanța de recurs să fi acordat un nou termen de judecată. Totodată, Înalta Curte are în vedere că, potrivit normelor de procedură civilă, contestația în anulare nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părții care o exercită, ci reprezintă un remediu procedural utilizat în cazuri specifice, limitativ prevăzute de C. proc. civ. Legiuitorul nu a intenționat ca, pe calea contestației în anulare, să deschidă părților posibilitatea formulării unei noi căi de atac, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie și/sau legalitate ale hotărârii judecătorești, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv pentru îndreptarea unor nereguli procedurale expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ. Din această perspectivă, Înalta Curte constată că, în cauză, motivele prezentate în contestația în anulare se referă la însăși legalitatea deciziei atacate, contestatorul formulând critici în concret cu privire la modul în care a înțeles instanța de recurs să îi soluționeze cererea de recurs. Contestatorul invocă, așadar, o pretinsă greșeală de judecată, în sensul că instanța trebuia să se pronunțe doar asupra cererii de repunere pe rol și să acorde termen pentru judecarea recursului, susțineri în raport de care Înalta Curte constată că motivele contestației în anulare nu se circumscriu noțiunii de "eroare materială", astfel cum este reglementată de prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., și nici vreunui alt motiv de contestație în anulare. Pentru aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 4769 din 24 octombrie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020, ca nefondată.