ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1147/2025

Ședința publică din data de 4 martie 2025

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 21.06.2022 sub numărul x/2022, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, B. și C. S.R.L. anularea, în parte, a Hotărârii C.N.C.D. în privința faptelor imputate A., cu consecința exonerării A. de la plata amenzii contravenționale stabilite și obligarea autorității C.N.C.D, precum și a petentului B., la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, potrivit dispozițiilor art. 453 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 69 din data de 13 februarie 2024, Curtea de Apel Ploiești – secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a C. S.R.L., ca neîntemeiată.

Pe fond, a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată și a obligat reclamanta la plata către pârâtul B. a sumei de 1320 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 69 din 13 februarie 2024 a Curții de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanta A. S.R.L. și pârâta C. S.R.L..

Înalta Curte notează că, potrivit art. 499 din C. proc. civ., prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.

Prin urmare, în cele ce urmează instanța de recurs va prezenta succint motivele de nelegalitate invocate prin recursurile declarate, procedând apoi la analiza acestora.

În ceea ce privește recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.R.L.., acesta a avut ca obiect soluția dată prin sentință excepției lipsei calității sale procesual-pasive, fiind invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În esență, s-a invocat că fapta ce face obiectul prezentului dosar este supusă analizei instanțelor și în alte două dosare – nr. x/2022, având ca obiect despăgubirile materiale și morale solicitate de reclamantul B. și nr. 1455/102/2022, având ca obiect contestația formulată de C. S.R.L. împotriva aceleași hotărâri a CNCD prin care a fost sancționată contravențional, alături de recurenta-reclamantă din prezenta cauză.

Procedând la analiza acestui motiv de recurs, Înalta Curte reține, în prealabil, că acesta se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. întrucât vizează o excepție referitoare la condițiile de exercitare a acțiunii civile.

Apoi, se impune a fi notat că, respingând excepția, prima instanță a reținut că a fost dedus analizei administrativ-jurisdicționale un raport juridic în care au figurat, în fața CNCD, atât reclamanta, cât și societatea de pază, C. S.R.L., calitate care îi conferă acestea din urmă legitimare procesuală pasivă în procedura derulată în fața Consiliului, calitate care este conservată pe toată durata litigiului.

Prin urmare, participarea recurentei-pârâte la soluționarea prezentei cauze a fost determinată de cadrul în care s-a soluționat plângerea de către Consiliul pentru Combaterea Discriminării, prima instanță analizând fapta dedusă judecății doar în privința recurentei-reclamante A. S.R.L., care a formulat contestația.

În acest context, Înalta Curte constată că critica recurentei-pârâte este nefondată, contravenția reținută în sarcina sa fiind analizată exclusiv în cadrul dosarelor nr. x/2022 și nr. y/2022, fără a putea face obiectul prezentei cauze.

În ceea ce privește recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., o primă critică este subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. și se referă la soluția primei instanțe în ceea ce privește motivarea hotărârii contestate.

În esență, s-a invocat că nu au fost avute în vedere argumentele aduse de recurenta-reclamantă, intimatul CNCD realizând o analiză în ansamblu, fără a detalia faptele reținute în sarcina acesteia și fără a răspunde criticilor sale.

În acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că hotărârea emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării contestată în prezenta cauză îndeplinește condițiile de fond și de formă prevăzute de art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, fiind stabilite atât situația de fapt, cât și motivele de drept care au condus la constatarea săvârșirii contravenției prevăzute de art. art. 2 alin. (1) și art. 10 lit. f) din O.G. nr. 137/2000.

Faptul că în actul contestat nu au fost analizate argumentele invocate de recurenta-reclamantă în apărarea sa nu poate echivala cu motivarea deficitară a hotărârii, de vreme ce stabilirea faptei contravenționale a presupus un raționament logico-juridic în care susținerile fiecărei părți implicate au fost coroborate și analizate din perspectiva dispozițiilor legale incidente.

La rândul său, prima instanță a analizat actul contestat prin raportare la criticile de nelegalitate formulate în cadrul contestației, răspunzând punctual argumentelor aduse de părți, așa încât susținerile recurentei-reclamante sunt nefondate și în această privință.

Printr-o altă critică recurenta-reclamantă a invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 10 și 15 din O.G. nr. 137/2000, arătând, în esență, că nu a interzis accesul persoanei fizice, ci, din motive de siguranță și igienă, a interzis accesul câinelui acestuia, cu privire la care nu a fost făcută dovada că este un câine ghid.

Fără a putea reevalua în recurs situația de fapt stabilită de prima instanță, Înalta Curte reține că intimatul B. a adus la cunoștința personalului din magazin că este nevăzător și că este însoțit de câinele său ghid.

Prin urmare, recurenta-reclamantă a fost informată cu privire la situația particulară în care se găsea intimatul B., refuzul de a permite accesul fiind justificat de lipsa unei dovezi în sensul celor afirmate de acesta.

Potrivit art. 64 alin. (5) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, câinele-ghid care însoțește persoana cu handicap grav are acces liber și gratuit în toate locurile publice, inclusiv în locațiile în care se asigură servicii publice și în mijloacele de transport în comun, inclusiv în taxiuri și în mijloacele auto de transport alternativ.

Așadar, având în vedere situația particulară în care se afla intimatul B. și dreptul recunoscut de textul legal menționat anterior în favoarea sa, refuzul de a permite accesul în magazin însoțit de câinele ghid nu poate fi justificat prin nevoia de a fi respectat dreptul la sănătate al clienților magazinului.

Înalta Curte reține că în cazul persoanelor cu handicap însăși legea permite ingerințe în drepturile celorlalte persoane, măsura fiind necesară pentru a se asigura respectarea unor principii cum sunt prevenirea și combaterea discriminării, egalizarea șanselor, responsabilizarea comunității și adaptarea societății la persoana cu handicap.

Susținerile recurentei-reclamante în sensul că în lipsa oricăror documente care să facă dovada că animalul care îl însoțea pe intimat era un câine ghid, orice persoană ar putea intra în magazin cu un animal de companie nu sunt argumente ce pot fi avute în vedere.

Astfel, deficiența senzorială de care suferă intimatul B. a putut fi constatată de personalul magazinului, așa încât susținerile sale în sensul că este însoțit de un câine ghid trebuiau analizate în contextul drepturilor conferite de lege persoanelor cu handicap, cu atât mai mult cu cât nu există nicio dispoziție legală care să impună acesteia din urmă obligația de a avea asupra sa documentele referitoare la animal.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că și recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. este nefondat, sentința recurată fiind legală prin raportare la criticile invocate.

În temeiul art. 496 din C. proc. civ. recursurile vor fi respinse ca nefondate și în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., fiecare din recurente va fi obligată să plătească intimatului – pârât B. câte 7378 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanta A. S.R.L. și de pârâta C. S.R.L. împotriva sentinței nr. 69 din 13 februarie 2024 a Curții de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Obligă recurenta – reclamantă A. S.R.L. la plata sumei de 7378 RON către intimatul – pârât B., reprezentând cheltuieli de judecată.

Obligă recurenta – reclamantă C. S.R.L. la plata sumei de 7378 RON către intimatul – pârât B., reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 4 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.