ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2571/2024

Ședința publică din data de 15 mai 2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal la data de 13 octombrie 2022, sub nr. x/2022, astfel cum a fost completată la data de 18 octombrie 2022, reclamanții A. S.R.L. și B., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării și C., au solicitat anularea Hotărârii nr. 404 din 13 iulie 2022, pronunțată de pârâta CNCD în dosarul x/2021.

Prin sentința civilă nr. 24 din 28 februarie 2023, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată completată formulată de reclamanții A. S.R.L. și B., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării și C., și în consecință: a anulat Hotărârea nr. 404 din 13 iulie 2022, pronunțată de pârâta CNCD în dosarul x/2021 și a obligat pârâții la plata, în solidar, către reclamanți a sumei de 8.050 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 31 ianuarie 2023, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a încuviințat proba cu înscrisuri pentru toate părțile, a respins proba cu interogatoriul pârâtului și a încuviințat atât pentru reclamanți, cât și pentru pârâți proba testimonială cu audierea unui martor.

Pârâtul Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 24 din 28 februarie 2023, iar pârâtul C. atât împotriva sentinței civile nr. 24 din 28 februarie 2023, cât și a încheierii din 31 ianuarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

3.1. Pârâtul Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 24 din 28 februarie 2023 în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

Recurentul-pârât Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării a învederat, în esență, că se impune casarea sentinței recurate, ca fiind dată cu încălcarea/aplicarea greșită a prevederilor art. 2 alin. (1) și (5) și art. 7 lit. a), c), g) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, a art. 60 lit. c) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, respectiv a art. 25 alin. (2) lit. a) și alin. (3) din O.U.G. nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor și a art. 10 alin. (8) din Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați.

Astfel, ceea ce instanța de fond nu a observat este faptul că, în prezenta cauză dedusă judecății, nerespectarea de către reclamanți a dispozițiilor legale mai sus-precizate, a condus la aplicarea asupra petentului C. a unui tratament nefavorabil ca salariat cu un statut special si anume salariat aflat în situația legală de protecție post-concediu de creștere a copilului respectiv efectul discriminatoriu al deciziei de desființare a postului, incluzând comunicarea unei serii de decizii și notificări abuzive și nelegale, menite ca, prin frecvența, conținutul si modalitatea de comunicare să creeze un mediu ostil. degradant și ofensiv la adresa acestuia, fapte ce intră fără putință de tăgadă în sfera dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (5), coroborate cu art. 7 lit. a), c) și g) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Ceea ce interesează în sensul constatării discriminării, din perspectiva legislației interne și comunitare antidiscriminare, este dacă în prezenta cauză dedusă judecații se întrunesc constituentele juridice ale actului de discriminare în lumina dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (5), coroborat cu art. 7 lit. a), c) și g) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

În această direcție, a apreciat că trebuie stabilit dacă tratamentul vătămător, precugetat sau, după caz, generat involuntar, are la bază unul dintre criteriile indicate nehaustiv de lege, dacă se identifică încălcarea sau restricționarea exercitării în condiții de egalitate a unui drept, în speță în domeniul muncii, iar în final, dacă absentează scopul legitim justificativ astfel încât să se poată evoca indubitabil că fapta reclamată reprezintă o formă de discriminare.

3.2. Pârâtul C. a declarat recurs împotriva încheierii din 31 ianuarie 2023 în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate și, pe cale de consecință, casarea în tot a sentinței civile nr. 24 din 28 februarie 2023.

Recurentul-pârât C. a susținut, în esență, că au fost încălcate prevederile art. 254 C. proc. civ. prin încuviințarea audierii pentru fiecare parte a unui martor, instanța de fond ar fi încălcat vădit normele de drept material și procesual aplicabile, trecând nemotivat peste sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe, sancțiune care ar fi trebuit să li se aplice reclamanților, raportat la momentul și la modalitatea în care aceștia au solicitat administrarea probei testimoniale prin audierea martorei D..

Asfel, administrarea nelegală a probatoriului s-a realizat cu înfrângerea principiului imparțialității care guvernează întregul act de justiție.

În egală măsură, s-a învederat că proba testimonială nelegal administrată astfel, ar fi avut o înrâurire hotărâtoare asupra soluției pronunțate de instanța fondului, întrucât ar fi condus la construirea unui raționament contrar realității. În acest sens, recurentul-pârât a apreciat că, din moment ce în cadrul procedurii administrative desfășurate în fața CNCD s-a administrat doar proba cu înscrisuri, instanța fondului nu ar fi avut căderea să se raporteze și la alte aspecte exterioare procedurii, prin audierea suplimentară a unor martori, iar pentru că a procedat în sens contrar, s-ar impune a se casa încheierea de ședință pronunțată la data de 31 ianuarie 2023, și subsecvent a se anula sentința civilă nr. 24 din 28 februarie 2023.

Pârâtul C. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 24 din 28 februarie 2023 în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât C. a învederat, în esență, că hotărârea primei instanțe cuprinde afirmații neargumentate și raționamente contradictorii, întrucât nu se evidențiază care sunt motivele pentru care s-au înlăturat apărările pârâților, respectiv de unde reiese că deciziile luate de angajator respectă legislația muncii.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât C. a susținut, în esență, că sentința recurată ar fi fost dată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv art. 5 alin. (2), (3), (4) din Codul muncii, art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, art. 4 din Legea 202/2002 referitoare la interdicția concedierii salariatului la întoarcerea din concediul de creștere a copilului, art. 60 lit. e) din Codul muncii, art. 25 alin. (2) lit. a), alin. (3) din O.U.G. nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, precum și art. 10 alin. (8) din Legea 202/2002 referitoare la interdicția concedierii salariatului la întoarcerea din concediul de creștere a copilului.

Intimații-reclamanți A. S.R.L. și B. au formulat note scrise, prin care au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârile recurate, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul C. împotriva încheierii din 31 ianuarie 2023 este nefondat, iar recursurile declarate de pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și C. împotriva sentinței civile nr. 24 din 28 februarie 2023 sunt fondate în limitele și pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare:

Criticile formulate de recurentul-pârât C. referitoare la încheierea de ședință din data de 31 ianuarie 2023, subsumate cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., sunt nefondate.

Contrar susținerilor recurentului-pârât, instanța de recurs constată că încuviințarea probei testimoniale cu audierea martorei D. nu este nelegală, în condițiile în care audierea acestui martor a fost solicitată de reclamanți prin notele scrise și cererile în probațiune înregistrate la dosarul cauzei la data de 09 ianuarie 2023, respectiv anterior primului termen de judecată din data de 10 ianuarie 2023, scopul urmărit de instanța de fond prin încuviințarea, atât pentru reclamanți, cât și pentru pârâtul C., probei testimoniale cu un martor fiind în mod evident lămurirea completă a faptelor și aflarea adevărului, în deplină concordanță cu prevederile art. 22 C. proc. civ., care consacră principiul aflării adevărului în procesul civil.

Totodată, în considerarea faptului că pentru a interveni sancțiunea decăderii din dreptul de a propune probe trebuie dovedită și vătămarea suferită, instanța de control judiciar reține că nu există o astfel de vătămare suferită de pârât ca urmare a încuviințării pentru reclamanți a probei testimoniale cu un martor, cu atât mai mult cu cât, tocmai în virtutea faptului că această probă a fost solicitată de reclamanți prin notele scrise, iar nu prin cererea de chemare în judecată, a fost încuviințată și pentru pârât proba testimonială cu un martor.

Așadar, nu se poate reține că administrarea probatoriului s-a realizat cu înfrângerea principiului imparțialității, pârâtul C. neînțelegând de altfel ca, după pronunțarea instanței de fond cu privire la probatoriul propus în cauză, să formuleze cerere de recuzare sau de strămutare a procesului.

Nu în ultimul rând, contrar susținerilor recurentului-pârât C., se reține că proba testimonială a fost încuviințată de instanța de fond cu respectarea prevederilor art. 255 și art. 258 C. proc. civ., judecătorul fondului apreciind ca fiind utilă pentru soluționarea cauzei administrarea acestei probe, față de obiectul cauzei și teza probatorie indicată de părți.

În consecință, Înalta Curtea urmează să respingă recursul declarat de pârâtul C. împotriva încheierii din 31 ianuarie 2023 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Referitor la recursurile declarate împotriva sentinței civile nr. 24 din 28 februarie 2023 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, criticile pârâților Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și C. sunt întemeiate.

Preliminar, Înalta Curte constată că aspectele reținute de prima instanță privind respingerea criticilor referitoare la pretinsa nemotivare corespunzătoare de către pârâtul CNCD a hotărârii administrative atacate, nu au fost contestate în cauză, astfel că aceste chestiuni urmează a fi reținute ca fiind dezlegate cu caracter definitiv și nu vor mai face obiectul analizei instanței de control judiciar.

În ceea ce privește fondul cauzei, instanța de control judiciar constată în schimb că în mod greșit a apreciat prima instanță și a stabilit situația de fapt incidentă în cauză, apreciind că sarcina probei îi revine exclusiv persoanei care a făcut sesizarea la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Astfel, potrivit art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000, "Persoana interesată va prezenta fapte pe baza cărora poate fi prezumată existența unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului egalității de tratament. În fața Colegiului director se poate invoca orice mijloc de probă, respectând regimul constituțional al drepturilor fundamentale, inclusiv înregistrări audio și video sau date statistice."

Conform art. 27 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000, "Persoana interesată va prezenta fapte pe baza cărora poate fi prezumată existența unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului egalității de tratament. În fața instanței se poate invoca orice mijloc de probă, respectând regimul constituțional al drepturilor fundamentale, inclusiv înregistrări audio și video sau date statistice".

Așadar, în domeniul discriminării, sarcina probei este împărțită între petent și reclamat: persoana interesată are obligația de a dovedi fapte care permit a se presupune existența unei discriminări directe sau indirecte, în timp ce persoana reclamată are sarcina de a dovedi că faptele respective nu constituie discriminare, respectiv în cazul unui angajator, că măsurile adoptate în ceea ce îl privește pe angajat au fost determinate de cauze legale și au fost luate în baza unor criterii obiective, care nu au legătură cu motivul de discriminare invocat, ceea ce exclude în sine o cauză ilicită.

De altfel, în domeniul discriminării, inclusiv Curtea Europeană a Drepturilor Omului aplică principiul inversării sarcinii probei, arătând că "ar fi extrem de dificil în practică pentru aplicanți să dovedească o discriminare indirectă fără o asemenea inversare a sarcinii probei" (cauza Horváth și Kiss împotriva Ungariei, 29 ianuarie 2013) și, prin urmare, nu petentul, ci reclamatul trebuie să arate dacă există sau nu situații similare.

Totodată, în Hotărârea din 8 martie 2022 pronunțată în cauza Zakharova ș.a. c. Rusia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a avut ocazia să reitereze principiile referitoare la sarcina probei în materia discriminării, reținând printre altele că o afirmație cu caracter general în sensul că susținerile reclamanților privind discriminarea sunt nefondate nu este suficientă pentru a deroba statul și autoritățile sale de obligația de a dovedi contrariul acuzațiilor motivate privind discriminarea (a se vedea, mutatis mutandis, Makhashevy v. Russia, no. 20546/07, § 179, 31 iulie 2012, și Begheluri v. Georgia, no. 28490/02, § 179, 7 octombrie 2014).

Prin urmare, se apreciază că, în cauza de față, hotărârea pronunțată de instanța de fond nu respectă exigențele procedurale impuse de textele de lege anterior menționate, astfel încât, în vederea respectării principiilor ce guvernează desfășurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialității și ținând cont de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părților la dublul grad de jurisdicție, se impune casarea integrală a hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, care urmează să stabilească situația de fapt în considerarea răsturnării sarcinii probei, care în cauză nu îi revine reclamantului, ci reclamatului, în privința modului în care acesta din urmă a apreciat în situații asemănătoare.

În raport de soluția de casare cu trimitere spre rejudecare, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici de nelegalitate formulate de recurenții-pârâți, acestea urmând a fi avute în vedere de instanța de fond la rejudecarea cauzei.

Pentru considerentele prezentate anterior, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursurilor declarate de pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și C. împotriva sentinței civile nr. 24 din 28 februarie 2023 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul C. împotriva încheierii din 31 ianuarie 2023 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursurile declarate de pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și C. împotriva sentinței civile nr. 24 din 28 februarie 2023 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 15 mai 2024.