ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1994/2022

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul acestei Curții de Apel Brașov la data de 09.08.2019, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B., în baza prevederilor art. 18 punct 4 lit. a) din Legea nr. 554/2004, anularea punctelor 4, 5 și 7 ale Hotărârii nr. 444/17.07.2019 emisă de pârâtul C.N.C.D., precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu judecarea cauzei.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 126 din 20 decembrie 2019 Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul A. și de intervenienții în interes propriu C. și D. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B., a anulat punctele 4, 5 și 7 ale Hotărârii C.N.C.D. nr. 444/17.07.2019 și a respins ca nefondate cererile reclamantului și ale intervenienților privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și respingerea acesteia ca neîntemeiată. În motivarea recursului, după prezentarea contextului factual în care a fost emisă hotărârea C.N.C.D. contestată, recurentul a arătat că nu poate fi de acord cu considerentele instanței referitoare la "afirmațiile generale din materialul analizat care vizează comunitatea maghiară în întregime". În opinia recurentului, aceste "afirmații generale din materialul analizat care vizează comunitatea maghiară în întregime" au caracter discriminatoriu și creează o atmosferă ostilă, degradantă, umilitoare pentru întreaga comunitate, fiind astfel incidente dispozițiile art. 2 coroborat cu art. 15 din O.G. nr. 137/2000. În cauză, fapta discriminatorie imputată se referea la publicarea unui articol cu conținut defăimător la adresa comunității maghiare, în întregimea ei, exemplificat prin textul "tragedia adevărată este aceea că toate aceste generații au fost crescute și educate în spiritul iredentismului și revizionismului, cultivându-se permanent ura față de poporul român "invadator". Pentru determinarea caracterului discriminatoriu al acțiunii de publicare a articolului trebuie menționate dispozițiile legale incidente (art. 20, art. 30 din Constituția României) și trebuie efectuată o analiză amplă a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului aplicabilă în speța de față (art. 10 din C.E.D.O., care apără libertatea de exprimare a opiniilor și ideilor, precum și cea de informare, fără nicio constrângere, prin mijloace tehnice diverse, de la cele tradiționale la cele mai modeme, privind opinii și informații politice, sociale sau economice, expresia artistică și informații cu caracter comercial). Dreptul garantat de articolul 10 nu este însă unul absolut. Paragraful 2 permite restrângerea exercitării acestuia în ipoteza în care folosirea libertății de exprimare este îndreptată împotriva anumitor valori pe care statul le poate, în mod legitim, apăra sau chiar împotriva democrației însăși. Astfel, C.E.D.O. afirmă că limitarea adusă de stat acestui drept este contrară Convenției dacă nu îndeplinește cele trei condiții cumulative enumerate în paragraful 2: a) să fie prevăzută de lege; b) să urmărească cel puțin unul dintre scopurile legitime prevăzute de textul Convenției; c) să fie necesară, într-o societate democratică, pentru atingerea acestui scop (a se vedea în acest sens hotărârea CEDO din 17 decembrie 2004 Cumpănă și Mazăre împ. României, par. 85 și urm. publicată în Monitorul Oficial nr. 501/14.06.2005; hotărârea CEDO din 7 octombrie 2008 Barb împotriva României, par. 31 și urm., publicată în Monitorul Oficial nr. 304/08.05.2009, hotărârea CEDO din 28 septembrie 2004 Sabou și Pîrcălab împotriva României, par. 35 și urm., publicată în Monitorul Oficial nr. 484/08.06.2005). În cauză, intimatul-reclamant a fost sancționat pentru publicarea unui material care cuprindea "afirmații generale care vizează comunitatea maghiară în întregime, exemplificat prin textul "tragedia adevărară este aceea că toate aceste generații au fost crescute și educate în spiritul iredentismului și revizionismului, cultivându-se permanent ura față de poporul român invadator" În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut o distincție esențială, clasificând afirmațiile unei persoane în două categorii: judecăți de valoare și afirmații factuale. Această distincție produce consecințe extrem de importante deoarece în măsura în care o persoană exprimă anumite judecăți de valoare, acesteia nu i se poate impune să facă proba verității celor afirmate, C.E.D.O. considerând că o astfel de obligație este imposibilă și împiedică persoanele să își afirme opinia despre alții. Totuși, nu se poate deduce o libertate absolută de a formula judecăți de valoare, întrucât jurisprudența Curții permite sancționarea acestor judecăți atunci când ele sunt pur injurioase, ori atunci când nu au o bază factuală suficientă. Aplicând aceste principii în speță, recurentul a solicitat instanței de recurs să constate că în cuprinsul articolului s-au formulat afirmații factuale, care nu au fost dovedite în vreun fel, astfel că publicarea articolului "revizionismul ungar-boală canceroasă fără leac" în mediul virtual, prin care se comunică informații factuale și/sau generale referitoare la comunitatea maghiară în întregime, se circumscrie noțiunii de informație, potrivit jurisprudenței C.E.D.O. Fapta intimaților-reclamați cu privire la acuzația analizată nu intră in sfera de protecție a art. 10 din Convenție, deoarece nu au tost respectate limitele libertății de exprimare și, în acest mod, a fost afectată reputația, dreptul la imagine (demnitate) al membrilor comunității maghiare.

Apărările formulate de intimați Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat, în esență, respingerea căii de atac formulate și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe. Intimata-pârâtă B. a depus, la rândul său, întâmpinare, solicitând admiterea căii de atac astfel cum a fost formulată.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Reclamantul A. a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ punctele 4, 5 și 7 din Hotărârea nr. 444/17.07.2019 prin care pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, soluționând petiția adresată de către B.: - a constatat că "Afirmațiile generale din materialul analizat care vizează comunitatea maghiară în întregime, exemplificat prin textul "tragedia adevărată este aceea că toate aceste generații au fost crescute și educate în spiritul iredentismului și revizionismului, cultivându-se permanent ura față de poporul român invadator", reprezintă discriminare și încalcă dreptul la demnitate, conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000, nefiind protejate de art. 10 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, - a aplicat sancțiunea cu avertisment conform prevederilor O.G. nr. 2/2001, art. 5 alin. (2) lit. a), coroborat cu art. 6 și art. 7; - a recomandat reclamaților ca pe viitor să se abțină de la publicarea unor materiale care produc efecte discriminatorii. Prima instanță a admis acțiunea reținând în esență, că nu se impune ingerința statului în limitarea libertății de exprimare, întrucât articolul în discuție nu reprezintă o discriminare pe criteriu etnic și nu are ca finalitate instigarea la ură, pentru a atrage răspunderea reclamantului în calitate de autor al blogului și a intervenienților în interes propriu . Soluția curții de apel este însușită și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de analiză a aplicării cadrului normativ incident la elementele factuale ale cauzei. Astfel, prin sesizarea înregistrată la C.N.C.D. sub nr. x/1.03.2019, petenta B. a apreciat că prin exprimarea unor mesaje în mediul online, pe diferite pagini: www.x.ro, www.x.ro, pagini de facebook ale Forumului civic al românilor din Covasna, Harghita și Mureș, persoanele reclamate etalează un comportament degradant și hărțuitor față de comunitatea maghiară din România, criteriul de discriminare individualizat fiind cel etnic. Analizând conținutul articolului menționat în cuprinsul sesizării, recurentul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a reținut că acesta conține critici la adresa politicilor revizioniste maghiare, afirmații generale negative care vizează comunitatea maghiară în întregime și prezintă o istorie extrem de subiectivă a relațiilor româno-maghiare, împrejurare care creează o diferențiere bazată pe apartenența etnică și reprezintă discriminare conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000. Potrivit art. 2 alin. (1) "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice" iar conform art. 15 "Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură rasială sau națională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia." Contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte apreciază că în cauza de față nu este necesară ingerința statului în exercitarea libertății de exprimare, în raport de contextul factual reținut în hotărârea contestată. Pornind de la caracterul esențial într-o democrație, dar nu absolut, al dreptului la liberă exprimare, instanța de fond a reținut, în mod corect, că exercitarea acestei libertăți comportă îndatoriri și responsabilități și poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, pentru protecția reputației sau a drepturilor altora. Limitele exercitării dreptului la libera exprimare, astfel cum sunt reglementate în cuprinsul art. 30 alin. (6) și (7) din Constituția României, impun respectarea demnității, onoarei, vieții particulare a persoanei, dreptului la propria imagine. Sunt interzise, de asemenea, defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la război, de agresiune, la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică. În analiza articolului incriminat, dar și a legalității hotărârii C.N.C.D. contestate, prima instanță a reținut, în mod just, că părțile reclamate nu au dorit să instige la ură și au urmărit doar informarea publicului cu privire la un subiect de interes public, în contextul în care libertatea de expresie se raportează nu numai la informațiile și ideile primite favorabil sau cu indiferență, dar și la acelea care deranjează sau sunt stânjenitoare. Sintagmele analizate nu au caracter denigrator și nu conțin elemente clare de discriminare sau afirmații care să vizeze crearea unei atmosfere de intimidare, ostile la adresa comunității maghiare din România. Înalta Curte reține caracterul nefondat al susținerilor recurentului-pârât, care pretinde că fapta persoanelor reclamate nu intră in sfera de protecție a art. 10 din C.E.D.O., prin raportare la jurisprudența C.E.D.O. care clasifică afirmațiile unei persoane în judecăți de valoare și afirmații factuale și impun dovedirea celor din urmă. Se observă, așadar, că instanța de fond a avut în vedere jurisprudența C.E.D.O. și a constatat, în mod just, că un tratament aplicat unei persoane poate fi calificat ca "degradant" doar atunci când creează acesteia sentimente de teamă, de neliniște și de inferioritate, de natură a o umili, a o înjosi și a-i înfrânge astfel rezistența fizică și morală. În acest context, în acord cu cele reținute de prima instanță, se apreciază că sintagmele analizate, deși agresive pe alocuri, nu se încadrează într-un discurs al urii sau al amenințărilor directe pentru integritatea fizică și nu reprezintă o discriminare pe criteriu etnic, care să justifice ingerința statului în libertatea de exprimare și să atragă răspunderea persoanelor reclamate. Pentru considerentele expuse, constatând că sentința recurată nu este afectată de nelegalitate și nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 din același cod Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.