ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4769/2023

Ședința publică din data de 24 octombrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B. a solicitat anularea Hotărârii nr. 556/29.07.2020, dată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și comunicată pe data de 27.11.2020, data poștei, ca fiind ilegală, dată cu aplicarea greșită a legii.

Hotărârea ce face obiectul controlului judecătoresc dedus prezentei judecăți

Prin sentința nr. 97 din data de 08 iunie 2021, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată și precizată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B..

Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul A. și, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., acesta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, în sensul admiterii contestației și anulării hotărârii CNCD pentru motivele de nelegalitate arătate în cuprinsul horărârii.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a susținut că prin hotărârea dată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, în speță, principiul disponibilității, consacrat de art. 9 noul C. proc. civ. astfel:

Prin contestația formulată a cerut anularea Hotărârii 556/29.07.2020 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pentru nerespectarea normelor legale aplicabile în această materie și care atrage anularea actului, respectiv nerespectarea dreptului la apărare, încălcarea principiului egalității între cetățeni, necompetența CNCD în cadrul instanțelor de judecată, constatarea legitimei apărări, încălcarea competenței CNCD în cazurile în care aceleași fapte sunt cercetate penal, încălcarea termenelor de prescripție și decădere la emiterea actului.

Susține că nu a solicitat rejudecarea cazului, așa cum a procedat instanța, iar această procedură i-a adus atingere drepturilor personale și intereselor procesuale. Nu a solicitat aprecierea articolelor incriminate și, nici a faptelor reținute ca fiind contravenții.

Invocând principiul disponibilității și redând din statuările Înaltei Curți de Casație și Justiție în cadrul Deciziei nr. 221 din 15.02.2017 pronunțată de secția a II-a Civilă, recurentul susține că, prin nerespectarea dreptului la apărare s-a nesocotit principiul contradictorialității, că necompetența CNCD în cadrul instanțelor de judecată este evidentă mai ales că cererea de stămutare se judecă în Camera de Consiliu, ședință care este nepublică, constatarea legitimei apărări a fost dovedită cu acte și constituie un motiv de înlăturare a răspunderii contraveționale, fapt ce poate fi constatat doar de către instanța de judecată, Încălcarea competenței CNCD în cazurile în care faptele sesizate sunt cercetate penal, fapt dovedit cu probe existente la dosarul cauzei, încălcarea termenelor de prescripție și de decădere la emiterea actului, fapt ce poate fi constatat doar de instanța de judecată.

Acesta era cadrul procesual pe care recurentul - reclamant a înțeles să îl stabilească și pentru care a depus probe în fața instanței de judecată și a făcut apărări. Instanța a trecut la rejudecarea cauzei aflate pe rol la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, lucru pe care nu l-a cerut și care i-a cauzat prejudicii. Nu a depus apărări pentru rejudecarea cauzei și prin faptul că instanța nu s-a pronunțat întâi asupra excepției invocate de necompetență vădită a CNCD în această cauză și nu a mai avut această posibilitate, consideră recurentul că s-a încălcat principiul consacrat de art. 9 noul C. proc. civ. și astfel este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ., sens în care solicită casarea hotărârii recurate.

Invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurentul susține că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii sau străine cauzei.

În ceea ce privește considerentele instanței, conform cărora " Curtea urmează sa înlăture argumentul reclamantului fondat pe o presupusă încălcare a dreptului la apărare în fața CNCD, care nu l-ar fi citat în mod legal pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare", recurentul susține că, în dosarul x/2019 sunt două petiții cu același număr 5044, una din data de 03.09.2019 și a doua, însoțită de o cerere de completare, din data de 25.05.2020. Pentru prima petiție a fost citat, iar pentru termenul de 15.11.2019 a trimis întâmpinare. Dosarul a fost clasat și nici nu a primit vreo comunicare, numai că intimatul-reclamant în dosarul de la CNCD, a mai depus a doua petiție în data de 25 mai 2020, care a fost conexată la dosarul clasat. În acest caz, pentru a evita să-și facă apărări, CNCD nu i-a comunicat nici petiția și nici probele care au fost depuse la dosar și a procedat să judece dosarul fără înștiințarea sa, care eram obligat să-și fac apărări. A luat la cunoștință de petiție din dosarul trimis de CNCD la Curtea de Apel, care era însoțită de probe, produse în așa mod, încât să inducă în eroare membrii Consiliului CNCD, probe contrafăcute, înregistrări video în posesia cărora recurentul nu a intrat nici măcar prin mijlocirea Curții de Apel Ploiești, dar care sunt consemnate în înscrisurile de la dosar.

Susține acesta că s-a dus o adevărată bătălie subterană pentru a convinge membrii Consiliului să-l sancționeze în timp ce reclamantul îl hărțuia, amenința, căuta să-l lovească cu mașina pe stradă, îl provoca în fața casei pe el și familia sa în fiecare zi.

Conexând cele două petiții în același dosar, susține recurentul că CNCD era obligat să-l citeze și să-i trimită petiția și probele propuse de petent, intimat-pârât în dosarul cauzei. Astfel, susține că motivarea instanței este confuză, incompletă, nu reflectă adevărul și respingerea acestei excepții reprezintă o încurajare a instituției de a încălca în continuare legea și normele de procedură pe care se întemeiază, respectiv, Articolul 3 din ORDINUL nr. 144 din 11 aprilie 2008 privind aprobarea Procedurii interne de soluționare a petițiilor și sesizărilor a Consiliului Pentru Combaterea Discriminării, Publicat în Monitorul Oficial nr. 348 din 06 mai 2008, emis în baza prevederilor art. III alin. (1) și (3) din Legea nr. 324/2006 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Motivarea succintă a respingerii acestei excepții prin faptul că a trecut în antet termenul de judecată, fără a lua în considerație existența unei conexări în dosar a unei noi petiții, existența probelor noi, care au inflențat membrii Consiliului în adoptarea unei decizii fără ca recurentul să se poată apăra în fața unor probe și afirmații calomnioase, echivalează cu o nemotivare. Mai mult, încurajează astfel de practici ilegale.

Invocând articolul 3 din ORDINUL nr. 144 din 11 aprilie 2008 privind aprobarea Procedurii interne de soluționare a petițiilor și sesizărilor a Consiliului Pentru Combaterea Discriminării, ce reglementează principiile de soluționare a autosesizărilor și a petițiilor privind acte sau fapte de discriminare respectiv: a) transparența procedurii; b) celeritatea; c) contradictorialitatea; d) asigurarea dreptului la apărare; e) protecția datelor personale; f) disponibilitatea, recurentul consideră că punctul 1 din motivarea acestei sentințe întrunește condițiile prevăzute în art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ. și solicită casarea sentinței.

Totodată, mai susține că punctele 2, 3 și 4 din Contestația formulată împotriva hotărârii CNCD nu au fost motivate sau motivarea este străină de cauza supusă judecății.

Redând trei pasaje din motivarea instanței, recurentul susține că aceasta a interpretat greșit legea, respectiv prevederile O.G. nr. 137/2000 art. 2 punctul 3, dar și prevederile O.G. nr. 2/2001, art. 1l punctul 1 care reglementează legitima apărare cât și art. 5 din O.G. nr. 2/2001 care prevede că doar instanțele de judecată constată cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei. De altfel, acesta a și fost scopul invocării acestei situații pentru ca instanța să se pronunțe. Instanța nu numai că nu s-a pronunțat dacă există o cauză care înlătură răspunderea contravențională, dar a considerat să excludă din cercetare comportamentul intimatului-pârât și a lăsat doar la latitudinea CNCD această apreciere.

Consideră că motivarea sentinței pentru punctele 2/3/4 așa cum a fost redactată nu răspunde punctelor abordate, iar transcrierea hotărârii emise de CNCD, cu tot cu greșeli de fond și formă, precum și cele gramaticale nu duce la stabilirea adevărului și nici la soluționarea acestei cauze și iese din cadrul procesual, încălcându-se principiul disponibilității amintit mai sus.

Chiar dacă trebuia soluționat încă de la început, punctul 5 din motivare, și anume excepția privind competența CNCD în acest caz, bazat pe disp. art. 28 din ORDINUL nr. 144 din 11 aprilie 2008 privind aprobarea Procedurii interne de soluționare a petițiilor și sesizărilor a Consiliului pentru Combaterea Discriminării, acesta nu a fost soluționat, iar motivarea este străină de excepția ridicată și susținută așa cum este consemnat în încheierea de ședință.

Instanța nu s-a pronunțat asupra excepției de necompetență vădită a CNCD în acest caz, ba mai mult, interpretând abuziv și eronat excepția ridicată a ajuns la o concluzie ilegală și ilogică. Prin excepția ridicată și consemnată în încheierea de ședință din data de 25 mai 2021, recurentul a adus în discuție faptul că CNCD nu era competent să se pronunțe într-o cauză care era în curs de cercetare în fața organelor de cercetare penală în care erau cercetate aceleași fapte, respectiv, discriminare, hărțuire, incitare la ură rasială, pe aceleași probe aduse în fața CNCD. A indicat ca probe ordonanțele de clasare depuse la dosar odată cu cererea de chemare în judecată, dar a propus ca probe și ultima ordonanță care a cumulat toate cauzele în care am fost cercetat la plângerile mincinoase ale intimatului-pârât. A indicat prevederile art. 28 din ORDINUL nr. 144 din 11 aprilie 2008 privind aprobarea Procedurii interne de soluționare a petițiilor și sesizărilor a Consiliului pentru Combaterea Discriminării Publicat în Monitorul Oficial nr. 348 din 06 mai 2008, emis în baza prevederilor art. III alin. (1) și (3) din Legea nr. 324/2006 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, așa cum este scris în încheiere.

Instanța nu a considerat necesar să procedeze la judecarea acestei excepții în baza art. 248 C. proc. civ. și prin interpretarea eronată a normei de drept a făcut aplicare la art. 28 din O.G.. 137.2000 rep. și nu la art. 28 din Ordinul 144 din 11. 04 2008 privind aprobarea Procedurii interne de soluționarea a petițiilor și sesizărilor a Consiliului pentru Combaterea Discriminării.

Procedând așa, instanța a respins excepția și a admis ceea ce a invocat în fața instanței și anume încălcarea principiului principiului "non bis in idem ", consacrat prin Decizia nr. 670 din 6 februarie 2020, pronunțată de secția de contencios administrativ și fiscal a înaltei Curți de Casație și Justiție. A fost judecat de două instanțe paralele pentru aceeași fapta. Organele de cercetare penală au dispus prin ordonanță de clasare, că fapta nu există, iar CNCD, o altă instanță paralelă, a considerat că este necesar să fie sancționat pentru aceleași fapte.

Invocând statuările Înaltei Curți din Decizia nr. 670 din 06.02.2020 cu privire la principiul " non bis in idem", dar și dispozițiile art. 4 din O.G. nr. 137/2000, recurentul -reclamant susține că s-au încălcat în mod grav dispozițiile art. 217 și art. 248 C. proc. civ., dar și art. 130 din Constituția României, pe considerentul că instanța nu s-a pronunțat asupra asupra excepției de necompetență vădită| invocată în ședința de judecată, și anume că CNCD nu era competent să se pronunțe într-o cauză aflată în anchetă penală și asupra căreia organele de cercetare penală s-au pronunțat definitiv.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurentul susține că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Arată că instanța a încălcat prin hotărârea dată normele de drept material, astfel că la punctul 5 din Contestația formulată, a cerut constatarea nulității actului emis de CNCD pentru încălcarea termenelor de prescriție. Instanța s-a pronunțat îndepărtând această excepție, considerând că termenele prevăzute în O.G. nr. 137/2000 sunt de recomandare a căror depășire nu atrage nulitatea actului, în condițiile în care legiuitorul nu a prevăzut această sancțiune.

Numai că, în speță, este vorba în principiu de aplicarea unei sancțiuni pentru săvârșirea unei contravenții și sunt incidente prevederile O.G. nr. 137/2000, dar și prevederile O.G. nr. 2/2001, act normativ emis mai târziu, care reglementează regimul contravențiilor în general.

Susține că ICCJ s-a pronunțat în mai multe rânduri asupra acestui aspect și a stabilit că termenele de prescripție prevăzute de O.G. nr. 2/2001 sunt obligatorii., sens în care invocă Decizia de admitere RIL nr. 16/2020. publicată în Monitorul Oficial nr. 1047 din 9 noiembrie 2020).

O.G. nr. 2/2001 ca lege cadru privind regimul contravențiilor da posibilitatea ca prin lege să fie stabilite alte termene de prescripție, art. 13 punctul 4, dar nu lasă a se înțelege că termenele stabilite astfel sunt de recomandare.

O.G. nr. 2/2001 punctul(4) Prin legi speciale pot fi prevăzute și alte termene de prescripție pentru aplicarea sancțiunilor contravenționale.

De altfel, prin DECIZIA nr. 40 din 4 februarie 2020 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, Curte a reținut că legiuitorul a reglementat un astfel de termen de decădere de 1 an în care poate fi promovată cererea de constatare a discriminării, ceea ce constituie o garanție a securității juridice, lăsând posibilitatea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării să constate și să sancționeze fapta contravențională prin una și aceeași hotărâre, fără riscul intervenirii prescripției.

Mai susține recurentul că, în cursul procedurii administrative, în schimb, legiuitorul a stabilit intervenția prescripției numai în situația în care Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării doar constată săvârșirea contravenției în hotărârea prin care soluționează sesizarea și nu dispune aplicarea sancțiunii contravenționale într-un termen de 6 luni de la data adoptării hotărârii antemenționate, tocmai pentru a nu plasa persoana în cauză într-o situație de incertitudine juridică determinată de existența hotărârii de constatare a săvârșirii faptei contravenționale.

În concluzie, recurentul susține că termenele prevăzute de O.G. nr. 137/2000 nu sunt de recomandare, ele sunt termene de prescripție, numai că ele încep să curgă de la adoptarea hotărârii în acest caz.

În privința termenului de prescriere a executării sancțiunii prevăzut la art. 20 punctul 8 din O.G. nr. 137/2000 instanța a considerat că este tot termen de recomandare și nu de prescriere a executării sancțiunii, fapt care contravine spiritului legii care reglementează regimul contravențiilor. Art. 20 punctul 8 " Hotărârea se comunică părților în termen de 30 de zile de la adoptare și produce efecte de la data comunicării".

Consideră că acest termen de prescripție a executării sancțiunii este împlinit atât în baza art. (8)din O.G. nr. 137/2000, cât și în baza art. 14 din O.G. nr. 2/2001, astfel încât solicită instanței să constate că executarea sancțiunii este prescrisă. Hotărârea este dată pe data de 29.07. 2020 și a fost comunicată pe data de 27.11.2020, așa cum a fost reținut în sentința nr. 97/8.06.202, pe baza probelor existente la dosar.

In concluzie, având în vedere probele administrate în cauză, existente la dosar, în baza motivelor prevăzute de art. 488 punctul 5, 6, 8 C. proc. civ. recurentul solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecarea cauzei, astfel încât să admită contestația formulată împotriva hotărârii emise de CNCD, cu consecința anulării acesteia pentru motive de nelegalitate.

Apărările formulate în cauză

Deși recursul promovat de reclamantul A. le-a fost comunicat celor doi intimați-pârâți Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B. în termenul legal, aceștia nu au formulat apărări împotriva criticilor recurentului, în cadrul unei întâmpinări, astfel cum impun dispozițiile art. 471

1

alin. (3) C. proc. civ. incidentă și în cazul recursului conform art. 490 alin. (2) și art. 494 din același act normativ.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu judecarea dosarului din data de 17.09.2021 s-a fixat primul termen pentru soluționarea recursului la data de 14.02.2023, în ședință publică, cu citarea părților, când, Înalta Curte, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. a suspendat judecata recursului pentru lipsa părților.

Termenul de față - 24.10.2023 - a fost fixat prin rezoluția Președintelui Completului învestit aleatoriu cu judecarea acestui dosar, din data de 06.09.2023, la cererea recurentului - reclamant A. de redeschidere a procesului, și în ședința publică de la termenul de judecată, Înalta Curte, după repunerea cauzei pe rol, luând act de solicitarea recurentului - reclamant, de judecare a cauzei în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise și a reținut dosarul spre soluționare asupra cererii de recurs ce face obiectul prezentei cauzei.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând hotărârea recurată, prin prisma criticilor invocate, dar și prin raportare la ansamblul probatoriu administrat în cauză, precum și la dispozițiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamantul A. este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru argumentele în continuare arătate.

Recurentul-reclamant A. a supus controlului de legalitate, în condițiile art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, Hotărârea nr. 556/29.07.2020 pronunțată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin care recurentului - reclamant din prezenta cauză, ce a avut calitatea de reclamat în fața CNCD, i-a fost aplicată sancțiunea amenzii contravanționale în cuantum de 3.000 RON, reținându-se că faptele sesizate de petentul B. reprezintă discriminare conform art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (5) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000, republicată.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a fost sesizat de petentul B., cetățean român de naționalitate sudaneză, care reclamă încălcarea demnitării pe criteriul etnic, în mod continuu, începând cu 05.08.2018 prin publicațiile on-line sau tipărite " C." (www.x.ro), D. sau E., respectiv prin preluarea și postarea articolelor pe pagina de facebook.

În esență, intimatul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a reținut prin hotărârea contestată faptul că, raportat la conținutul articolelor preluate și postate pe pagina personală de facebook a reclamatului, acestea reprezintă acte deliberate la adresa petentului B. pe baza criteriului naționalității, care au avut drept scop încălcarea dreptului la demnitate și care conduc în mod evident la crearea unui cadru ostil, intimidant, atât la adresa petentului cât și a familiei sale.

Astfel, colegiul director al CNCD a decis că, raportat la aspectele sesizate de petentul B., se întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare, respectiv hărțuire, iar efectul generat constă în încălcarea dreptului la demnitate al petentului.

Curtea de apel a analizat criticile de nelegalitate formulate de recurentul - reclamant A. la adresa Hotărârii CNCD, prin raportare și la situația de fapt relevată de actele și lucrările dosarului și a ajuns la concluzia că sancțiunea aplicată acestuia este legală, menținând așadar hotărârea contestată.

Concluzia curții de apel este corectă, fiind însușită de instanța de control judiciar pentru că reflectă aplicarea judicioasă a cadrului normativ la situația de fapt ale cărei coordonate relevante nu sunt supuse contestării.

Analizând criticile recurentului - reclamant la adresa hotărârii recurate, constată Înalta Curte că, într-o primă critică, subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recurentul - reclamant invocă încălcarea principiului dreptului de dispoziție al părților (principiul disponibilității) reglementat de art. 9 din C. proc. civ., pe considerentul că nu a solicitat rejudecarea cazului său, cum eronat a procedat instanța, care a analizat pe fond fapta de discriminare, ci doar a formulat critici de nelegalitate la adresa hotărârii CNCD, invocând nerespectarea dreptului la apărare, încălcarea principiului egalității între cetățeni, necompetența CNCD în cadrul instanțelor de judecată, constatarea legitimei apărări, încălcarea competenței CNCD în cazurile în care aceleași fapte sunt cercetate penal, precum și încălcarea termenelor de prescripție și decădere la emiterea actului.

Aceste critici sunt nefondate, în considerarea faptului că, în condițiile în care prin contestația formulată recurentul -reclamant a solicitat anularea Hotărârii CNCD nr. 556/29.07.2020, iar prin hotărârea recurată prima instanță a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată și precizată de către reclamant, judicios prima instanță a expus atât motivele pentru care a înlăturat criticile reclamantului, dar și motivele pentru care a constatat că hotărârea CNCD, ce a reținut fapta de discriminare, este temeinică și legală, susținerea recurentului, în sensul că instanța ar fi încălcat principiul disponibilității, respectiv obiectul și limitele procesului stabilite de parte, neputând fi reținută.

Eronat susține recurentul - reclamant că instanța a procedat la "rejudecarea cazului", fără ca acesta să solicite. Învestită fiind cu analizarea legalității și temeiniciei Hotărârii CNCD, în mod corect prima instanță, judecând în echitate, a analizat, pe de o parte criticile expuse de recurentul - reclamant, iar, pe de altă parte probatoriul administrat în cauză, dar și dispozițiile legale aplicabile.

Cum prin Hotărârea CNCD s-a reținut existența unei fapte de discriminare, judicios prima instanță"coroborând toate elementele probatorii ale dosarului", pentru a stabili dacă hotărârea contestată este legală și temeinică, respectiv dacă faptele reținute în sarcina recurentului - reclamant constituie forme de discriminare, a făcut propria analiză a articolelor incriminate, prin raportare la dispozițiile art. 2 alin. (1) și (5), respectiv art. 15 din O.G. nr. 137/2000, fără a se putea considera că și-a depășit limitele învestirii.

Faptul că instanța a examinat conținutul articolelor și a arătat motivele pentru care a considerat că " în mod corect Colegiul director al CNCD a reținut că "raportat la aspectele sesizate de petent, se întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare, respectiv hărțuire", nu înseamnă că a încălcat principiul disponibilității consacrat de art. 9 din C. proc. civ.

În condițiile în care recurentul - reclamant a contestat Hotărârea CNCD nr. 556/29.07.2020, solicitând anularea acesteia, nu era nevoie de solicitarea sa expresă ca instanța să verifice articolele incriminate și dacă faptele reținute în sarcina sa constituie contravenție, în sensul art. 15 din O.G. nr. 137/2000, fiind imperios necesară o astfel de cercetare, verificarea legalității respectivei hotărâri CNCD, din perspectiva criticii reclamantului din cuprinsul contestației, conform căreia " hotărârea este dată cu încălcarea legii", implicând obligatoriu analizarea faptelor prin raportare la dispozițiile art. 2 alin. (1) și (5), respectiv art. 15 din O.G. nr. 137/2000, astfel cum, de altfel, a și procedat prima instanță, fără a se putea reține însă o încălcare a principiului disponibilității, cum eronat susține recurentul - reclamant.

Nici critica conform căreia "instanța nu s-a pronunțat întâi asupra excepției invocate de necompetență vădită a CNCD", nu poate fi reținută de Înalta Curte, în considerarea faptului că articolul 248 alin. (1) C. proc. civ., invocat de recurentul - reclamant, conform căruia "1) Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei", nu este incident în cauză, dat fiind faptul că nu s-a invocat necompetența instanței de judecată de a se pronunța de fondul contestației formulate de reclamantul A., ci doar necompetența CNCD de a soluționa sesizarea petentului B., fiind vorba despre situații juridice diferite.

Este corectă reținerea instanței de fond consemnată în practicaua încheierii de amânare a pronunțării din data de 25 mai 2021 (dosarul de fond), în sensul că invocarea excepției necompetenței CNCD (deci, nu a instanței de judecată) "este o apărare pe fond a reclamantului, ce urmează a fi avută în vedere cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei", nefiind vorba, așadar, despre o excepție procesuală în sensul reglementat de art. 245 C. proc. civ., conform căruia " excepția procesuală este mijlocul prin care, în condițiile legii, partea interesată, procurorul sau instanța invocă, fără să pună în discuția cauzei fondul dreptului, neregularități procedurale privitoare la compunerea completului sau constituirea instanței, competența instanței ori la procedura de judecată, sau lipsuri referitoare la dreptul la acțiune urmărind, după caz, declinarea competenței, amânarea judecății, refacerea unor acte ori anularea, respingerea sau perimarea cererii".

Cum în cauză recurentul - reclamant nu a invocat necompetența instanței, ci necompetența CNCD, ca și critică de nelegalitate/motiv de nulitate a Hotărârii CNCD nr. 556/29.07.2022, iar această critică a fost invocată nu prin contestația formulată, sau, cel puțin, în termenul prevăzut de art. 204 C. proc. civ., ce prevede că " reclamantul poate să își modifice cererea și să propună noi dovezi, sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat", ci, abia la momentul încheierii cercetării judecătorești, astfel cum rezultă din încheierea de amânare a pronunțării, motiv pentru care prima instanța era chiar îndreptățită să nu răspundă acestei critici, decăzând partea din dreptul de a-și completa acțiunea, Înalta Curte constată că, totuși, prima instanță " în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale", judicios a răspuns și acestei critici, spre finalul considerentelor hotărârii, neputându-se reține o încălcare a dispozițiilor art. 217 și 248 C. proc. civ., sau a dispozițiilor art. 130 din Constituția României, cum eronat susține recurentul - reclamant în cadrul criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., însă, fiind norme de procedură, aceste critici se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Față de aceste considerente, constatând că dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. nu au fost aplicabile în soluționarea criticii privind necompetența CNCD de a se pronunța cu privire la sesizarea petentului B., prin raportare la dispozițiile O.G. nr. 137/2000, Înalta Curte nu poate reține ca fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., criticile recurentului - reclamant subsumate acestuia, fiind neîntemeiate.

Nefondate sunt deopotrivă și criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reținând Înalta Curte că teza prevăzută la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se referă la situațiile în care există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acțiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate ști ce anume a decis instanța; există contradicție între considerente, în sensul că, din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată; motivarea soluției cuprinde considerente ce nu au legătură cu pricina în care a fost pronunțată soluția respectivă, atunci când considerentele reflectă un caracter antagonic, nefiind posibil de urmărit raționamentul care a stat la baza pronunțării soluției.

Analizând hotărârea ce face obiectul controlului judiciar de față, sub acest aspect, Înalta Curte nu a regăsit niciuna din aceste ipoteze, iar criticile recurentului, în sensul că " motivarea instanței este confuză, incompletă", nu pot fi reținute.

Contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte, analizând hotărârea pronunțată de prima instanță, constată că soluția adoptată este motivată și nu există contradicție între considerente sau între considerente și dispozitiv, argumentele avute în vedere în fundamentarea soluției pronunțate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reținut.

Faptul că recurentul -reclamant este nemulțumit de soluția instanței de fond și de argumentele aduse în sprijinul acelei soluții, aceasta expunând pe larg motivele pentru care a înlăturat toate criticile de nelegalitate aduse de parte hotărârii CNCD contestate, nu înseamnă că hotărârea cuprinde motive contradictorii sau " motive străine cauzei", pentru a fi incidente în cauză dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cum eronat susține recurentul.

Așadar, constată Înalta Curte că judecătorul fondului a motivat corespunzător soluția pronunțată și a furnizat un răspuns pertinent tuturor criticilor reclamantului, conformat exigențelor impuse de art. 425 din C. proc. civ.

Cum din cuprinsul considerentelor hotărârii se desprind cu ușurință argumentele în baza cărora instanța a înlăturat toate criticile recurentului - reclamant, fiind clare rațiunile avute în vedere de aceasta, nu se poate reține că sentința instanței de fond este nemotivată, sau că ar cuprinde considerente contradictorii sau străine.

Așa fiind, Înalta Curte reține că soluția adoptată a fost motivată corect și corespunzător, s-a fundamentat pe interpretarea probelor administrate raportat la prevederile legale aplicabile, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Instanța de control judiciar constată că hotărârea recurată respectă exigențele impuse de art. art. 425 alin. (1) C. proc. civ., pentru a fi considerată motivată, întrucât, raportat la obiectul cauzei, instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se atât la susținerile părților, cât și la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

O astfel de motivare permite exercitarea controlului ierarhic superior asupra legalității sale, asigurând, totodată, garanțiile necesare pentru efectivul acces la justiție și pentru evitarea arbitrariului în soluționarea cauzei.

Prin urmare, și din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recursul declarat de recurentul - reclamant este nefondat.

Deopotrivă, Înalta Curte apreciază că nu este întemeiat nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat, de asemenea, de recurentul - reclamant, neputându-se reține că prima instanță ar fi încălcat sau aplicat greșit normele de drept material.

Amintește Înalta Curte că, prin art. 488 pct. 8 C. proc. civ. sunt vizate situațiile în care instanța de fond evocă norme de drept substanțial incidente situației în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greșit, consecință a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu se regăsește în prezenta cauză.

În cadrul acestui motiv de casare, recurentul formulează critici cu privire la natura juridică a termenelor instituite de O.G. nr. 137/2000, susținând că acestea nu sunt de recomandare, ci sunt termene de prescripție " numai că ele încep să curgă de la adoptarea hotărârii în acest caz."

Această critică nu poate fi avută în vedere de instanța de control judiciar, care reține că, este suficient să se aibă în vedere că termenele prevăzute de lege pentru soluționarea de către CNCD a petițiilor în materie de discriminare sunt menite doar a dinamiza procedura administrativ-jurisidcțională în fața autorității, astfel încât, ca natură juridică, nu pot fi considerate termene imperative, de decădere, de natură a conduce la vicierea actelor emise cu nerespectarea lor, ci simple termene de recomandare și prin urmare, chiar dacă s-ar confirma neregula invocată sub acest aspect aceasta nu poate atrage anularea hotărârii adoptate în soluționarea petiției.

Prin urmare, în acord cu opinia judecătorului fondului, instanța de recurs reține că termenele de 90 și respectiv de 30 de zile, în care pârâtul CNCD trebuia să adopte hotărârea, respectiv să comunice o copie, sunt termene de recomandare, a căror depășire nu atrage nulitatea actului, în condițiile în care legiuitorul nu a prevăzut expres această sancțiune. Eventuala culpă a CNCD ului în tergiversarea procedurii, nu poate așadar conduce la lipsirea acestui organism de obligația de a soluționa petiția cu care a fost învestit, și de-a comunica soluția, pentru că ar produce o vătămare care nu ar putea fi altfel reparată decât tocmai prin efectuarea investigațiilor necesare și soluționarea petiției, urmate de comunicarea soluției, ceea ce nu ar conduce decât la o tergiversare suplimentară și inutilă a procedurii, or, nu acesta a fost scopul urmărit de legiuitor la momentul la care a stabilit aceste termene.

Așadar, lipsa reglementării unei sancțiuni pentru nerespectarea termenelor prevăzute de art. 20 din O.G. nr. 137/2000 conduce la concluzia că natura lor este de recomandare și nu de prescripție, cum eronat susține recurentul - reclamant.

Deopotrivă, Înalta Curte constată că este nefondată și susținerea recurentului-reclamant conform căreia "O.G. nr. 2/2001 ca lege cadru privind regimul contravențiilor dă posibilitatea ca, prin lege să fie stabilite alte termene de prescripție, art. 13 punctul 4, dar nu lasă a se înțelege să termenele stabilite astfel sunt de recomandare".

Instanța de control judiciar amintește că prin O.G. nr. 137/2000 se stabilește cadrul legal pentru prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, stabilindu-se conditiile de angajare a răspunderii contraventionale, descrierea abstractă a conduitelor care constituie discriminare și sunt calificate de legiutor ca fiind contravenții în acest domeniu, sancțiunile contravenționale aplicabile, actele constatatoare ale acestor fapte ilicite și căile de atac care se pot exercita de persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime prin efectele lor.

Acest act normativ, în dispozițiile sale referitoare la răspunderea contravențională, are caracter de normă specială în raport de O.G. nr. 2/2001, care constituie dreptul comun în materia dreptului contravențional, astfel că în ce privește incidența normelor celor două acte normative în cauză este aplicabil principiul "specialia generalibus derogant", ceea ce înseamă că legea generală se aplică în orice materie și în toate cazurile, mai puțin în acelea în care legiuitorul stabileste un regim special și derogatoriu, instituit în anumite materii reglementări speciale, care sunt prioritare față de norma de drept comun, ce în astfel de situatii se aplică numai unde legea specială nu dispune.

Or, prin adoptarea O.G. nr. 137/2000 se derogă de la dreptul comun sub mai multe aspecte, printre care forma actului, conținutul său, procedura de adoptare și de contestare, astfel că, în această privință sunt aplicabile în exclusivitate dispozițiile O.G. nr. 137/2000, neputând fi primită interpretarea propusă de recurentul-reclamant prin utilizarea combinată sau selectivă a unor norme cu același obiect de reglementare din cele două acte normative.

Astfel Hotărârile/soluțiile emise de Colegiul Director al Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în baza art. 20 din O. G. 137/2000, fiind acte administrativ-jurisdicționale, în cadrul regimului juridic special al acestora nu se face distinctie între nulitătile absolute și nulitățile relative, orice viciu de nelegalitate putând conduce la anularea actului numai în condițiile în care se dovedește că neregularitate a cauzat o vătămare drepturilor și/sau intereselor legitime ale persoanei care o invocă.

În privința actului constatator și sancționator, art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, spre deosebire de art. 15 si/sau art. 16 din O.G nr. 2/2001, prevede că în exercitarea atribuțiilor sale de investigare, constatare și sancționare a faptelor de discriminare, CNCD prin Colegiul director adoptă hotărâri colegiale care trebuie să cuprindă numele membrilor Colegiului director care au emis hotărârea, numele, domiciliul sau resedința părților, obiectul sesizării și susținerile părților, descrierea faptei de discriminare, motivele de fapt și de drept care au stat la baza hotărârii Colegiului director, modalitatea de plată a amenzii, dacă este cazul, calea de atat și termenul în care aceasta se poate exercita, dispozițiile din O.G. nr. 2/2001 referitoare la contravențiile stabilite prin procese-verbale si/sau continutul procesului-verbal de contravenție, de care se prevalează reclamantul, nefiind, în consecință, aplicabile în cauză pentru raționamentul anterior expus.

Rezultă din continutul dispozițiilor art. 20 alin. (8) din O.G. nr. 137/2000 că termenul instituit prin respectiva normă este unul de comunicare a hotărârii, iar nu de prescriere a executării hotărârii CNCD.

În consecință, criticile recurentului privind încălcarea termenului de prescripție impus de către O.G. nr. 2/2001 sunt lipsite de suport legal în condițiile în care acest act normativ nu este aplicabil, iar soluția în cauză respectă exigențele impuse de art. 20 alin. (7), (8), (9), (10) din O.G. nr. 137/2000.

Nici criticile formulate de recurentul -reclamant cu privire la fondul excepției de necompetență a CNCD de a se pronunța cu privire la sesizarea petentului B., prin raportare la Ordonanța de clasare emisă la data de 06.08.2020 în dosarul nr. x/2020, nu pot fi reținute, față de dispozițiile art. 16, 19-20 din O.G. nr. 137/2000 iar faptul că nu a fost stabilită răspunderea sa penală pentru infracțiunea de hărțuire ce a vizat faptele din data de 22.03.2019, 30.03.2019 și 01.04.2019 nu determină necompetența CNCD de a analiza fapte de hărțuire reglementate de art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000, atâta timp cât, pe de o parte, o ordonanță de clasare nu este obligatorie pentru instanța civilă, dat fiind că, în ceea ce privește răspunderea contravențională, prin ordonanța de clasare s-a stabilit doar lipsa răspunderii penale. Cercetarea unei fapte de discriminare sau hărțuire nu se confundă cu cercetarea unei fapte penale și chiar dacă ar deriva din aceeași împrejurare, există temeiuri juridice diferite, însă, în cauza de față nici faptele nu sunt aceleași, în condițiile în care ordonanța de clasare a vizat strict faptele din datele de 22.03.2019, 30.03.2019 și 01.04.2019, iar faptele de discriminare, respectiv hărțuire ce au făcut obiectul sesizării CNCD au vizat perioada " începând cu 05.08.2018, în mod continuu" -03.09.2019 (data înregistrării petiției la CNCD sub nr. x/03.09.2019).

În consecință, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, avea competența conform art. 19 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 să analizeze, să constate și să sancționeze faptele de discriminare cu care a fost sesizat de petentul B..

De altfel, art. 15 din O.G. nr. 137/2000 stabilește: " Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură rasială sau națională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia".

În cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 28 din Ordinul nr. 144 din 11 aprilie 2008 privind aprobarea Procedurii interne de soluționare a petițiilor și sesizărilor, conform cărora "ART. 28 Membrii Colegiului director, din oficiu, pot ridica excepția de necompetență când în mod vădit constată că petiția formulată nu este de competența Consiliului, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 137/2000, republicată.", cum eronat susține recurentul - reclamant, acestea instituind organului administrativ facultatea de a ridica din oficiu excepția de necompetență și nu o obligație.

Articolul 29 din același act normativ dă posibilitatea recurentului - reclamant, ce a avut calitatea de " reclamat" în procedura desfășurată în fața CNCD, de a invoca la rându-i excepția de necompetență "în cursul soluționării petiției, sub condiția prevăzută la art. 30.", însă, astfel cum rezultă din conținutul hotărârii CNCD ce face obiectul litigiului, în fața CNCD recurentul - reclamant nu a invocat necompetența acestuia de a se pronunța cu privire la sesizarea formulată de petentul B. în temeiul O.G. nr. 137/2000, astfel că, invocarea acesteia, abia la momentul închiderii dezbaterilor în fața instanței de fond, ca și motiv de nelegalitate/nulitate a hotărârii CNCD, nu mai poate avea loc.

În cauză nu se poate reține nici încălcarea principiului " non bis in idem", pe de o parte, din perspectiva faptului că ordonanța de clasare este ulterioară emiterii hotărârii CNCD, iar, pe de altă parte, nu există nici identitate de fapte, în sensul în care ordonanța de clasare a vizat strict faptele din datele de 22.03.2019, 30.03.2019 și 01.04.2019, iar faptele de discriminare, respectiv hărțuire ce au făcut obiectul sesizării CNCD au vizat perioada " începând cu 05.08.2018, în mod continuu" -03.09.2019 (data înregistrării petiției la CNCD sub nr. x/03.09.2019), neexistând, așadar identitate de obiect și temei juridic.

Reținând că hotărârea ce face obiectul controlului judecătoresc nu a fost criticată de recurentul - reclamant și sub aspectul considerentelor ce vizează fondul cauzei, respectiv sub aspectul faptelor reținute în sarcina sa de către CNCD ca fiind fapte de discriminare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A., ca nefondat, cu consecința menținerii, ca legale, a hotărârii instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 97 din data de 8 iunie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 24 octombrie 2023.